18,636 matches
-
veritabil act constitutiv timpul este însăși ființarea; e drept, acest prim moment este astfel numai în orizontul tematic ce se zărește de pe acum, cel al ființării, nu și pentru orizontul tematic spart de gând, cel al ființei, pentru a căpăta rost încă un orizont secund de tematizare pentru "este". De altminteri, gândirea judicativă trebuie să rezolve foarte atent probleme de felul celei pe care tocmai am semnalat-o, fiindcă acestea vizează statornicia și, desigur, întemeierea -uniorizontalismului judicativ. Acesta din urmă nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
orice sens pentru "sens". Fără îndoială, cercetările semantice pe care le invocam mai devreme scot la iveală "sensuri" pentru toate instanțele (constituiri obiectuale ale unei conștiințe evaluative) enumerate mai sus și diferențe între ele, confruntări de puncte de vedere privind rostul pragmatic al unora sau al altora etc. Toate acestea sunt firești în orizontul logos-ului formal (și al celui re- formalizat, doar sugerat pană acum). În plus, ele acreditează ideea că expresia, în ciuda posibilităților pe care le are formalizarea excesivă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de elementele sale semantice, că, în fapt, o sintactică pură este imposibilă, iar dacă ar fi, totuși, posibilă, ea ar fi inutilă. Știm că de la bun început unitățile de viață omenească s-au aflat într-o mișcare neîntreruptă către "sensuri", "rosturi" etc. Situația pe care reformalizarea logos-ului o generează nu contrazice acest fapt; am putea spune că "natural-istoric" ea aparține "lumii vieții", așa cum aparține și cea dintâi formalizare. Toate aceste probleme introductive în discuția despre reformalizarea logos-ului vizează, deocamdată
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
discuția despre reformalizarea logos-ului vizează, deocamdată, aspectul formal al judicativului. Fără îndoială, aspectul alethic este și el recondiționat prin a doua formalizare a logos-ului, fără a se trece dincolo de limitele constitutivității judicative. "Poziția" timp, de exemplu, cu câteva rosturi ontologice evidente în cazul primei formalizări a logos-ului, este, acum, aproape desființată. De asemenea, în multe cazuri de analiză logică, "este" nu mai contează decât ca o relicvă a vechii logici și a structurii predicative a "propoziției categorice" (judecății
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
expresie. De altfel, logica simbolică a fost numită și "logica nouă"; dar ea este o logică de utilitate matematică, ceea ce arată natura sa "expresivă" și accentul său formal. A fost spart, prin această reformalizare a logos-ului, care are și rosturi oarecum non-judicative, orizontul dictaturii judicativului? A fost mutat adevărul fie el înțeles puțin altfel decât înainte (coerență, nu corespondență ca atare) pe un alt suport decât judecata, înțeleasă ca formă logică? Desigur, nu! A fost recuperat ceva din logos-ul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
anume). Prin urmare, ființarea își păstrează un sens; mai mult, după depășirea momentului de început al reformalizării logos-ului, destul de neclar în privința opțiunilor judicative minore, dar judicativ ca atare în ceea ce privește aspectele "logice" fundamentale, ființarea nu doar că și-a păstrat rostul, dar a căpătat ceva în plus la propriul sens. În context wittgensteinian, de exemplu, aceasta are câteva ipostaze principale: "semn", "obiect", "propoziție atomară", "stare de lucruri", "propoziție" (compusă), "stare de lucruri complexă", "ansamblul propozițiilor", "lume", "formă logică", "imagine" etc. Desigur
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sunt: (1) părtinirea (împărțirea funcțiilor "logice", dar, în consecință, și ontologice); (2) ordonarea (așezarea ierarhică a funcțiilor logice și a "demnităților" ontologice); (3) autorizarea (supunerea față de "autorități" și acreditarea faptelor "bune" sau "bine formate"). Toate aceste acte au un evident rost pragmatic, spre deosebire de actele aparținând primei timporizări a subiectului și predicatului, preponderent "sintactice". Pozițiile corespunzătoare ale timpului față de "pozițiile" logice ale judecății, în orizontul celei de-a doua timporizări, sunt: timpul-părtinitor, timpul-ordonator și timpul-autoritate. Toate au o legătură directă cu timpul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care a însoțit de cele mai multe ori, în istoria filosofiei, timpul: este vorba despre spațiu. Desigur, el a fost vestit de la bun început prin sensul de "poziție" pe care l-au căpătat anumite elemente ale judecății; dar abia acum el capătă rost "acreditat" prin convenții judicative (pe care reducția le reconstruiește, supunându-i-se ea însăși; adică abia acum el este constituit). Acum, însă, sensul de spațiu nu mai este condiționat direct de cel de poziție; de altfel, niciodată nu a existat
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu a existat o asemenea condiționare, la propriu. Acum, însă, sensul de spațiu aparține chiar timpului, și el este cu totul necesar, fiindcă timpul împarte și își împarte sensurile de fapt-de-a-fi-"acesta" și fel-de-a-fi-"așa". Spațiul devine sensul care susține rostul celei de-a două timporizări a "pozițiilor" judicative și, mai cu seamă, sensul care susține distribuirea părtinitoare în mod absolut a celor două sensuri: de fapt-de-a-fi-"acesta", respectiv de fel-de-a-fi-"așa". Părtinirea este exclusivă încă de la Aristotel: ontologic, substanța primă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
faptele din afara reglajului autoritar reprezintă un fenomen minor, de obicei nesocotit în spațiul public; totuși, este vorba despre un fenomen, adică despre un fapt intrat, din când în când, în sens. Dar care este sursa sa? De unde își trage el rostul, care îi este obârșia? Doar din spontaneitatea logos-ului, am putea răspunde acum, care, din partea sa non-formală cea care a generat toată ordinea judicativ-constitutivă -, trece în unele evenimente de gândire, rostire, făptuire. Implicațiile publice ale autorizării vor fi cercetate odată cu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ierarhiile din ființare (ființare privilegiată, alte ființări: viii, neviii etc.) -, cele metodologice ("ontologia fundamentală" apoi "ontologiile de ramură", "ontologia formală" apoi "ontologia materială" etc.). Mai bine spus, toate acestea își pierd sensul (căpătat prin constituire judicativă) și pot căpăta un rost în acord cu propriul lor eveniment. Iată iarăși o încurcătură de sensuri judicativ-constitutive și non-judicative. Dar de aici trebuie să vedem nu ceea ce pretinde prima vedere, anume dominația celor dintâi sensuri asupra celorlalte, ci tocmai ceea ce abia se anunță vederii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unei certitudini, care vine din trecut, deși ea are a face, esențial, cu viitorul și constrânge prezentul la exercitarea, prin faptele pe care le timporizează, la o autosuspendare. Discuția despre originaritatea ideologiei pentru orizontul dictaturii judicativului, deschisă aici, nu are rostul, acum, de a proba însăși statutul acesta de fapt originar pentru ideologie, cât pe acela al semnalării un fenomen cu mult mai important pentru judicativul constitutiv și, desigur, pentru posibilitatea de a gândi însăși originaritatea ideologiei: este vorba despre fenomenul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în orizontul ființării. Tăria fenomenului originar nu este ceva în sine, ci doar o reacție a unui fapt dintr-o ordine față de "scleroza" relativă a unor fapte ale aceleiași ordini, fapt timporizat în-ființat înaintea celorlalte; acestea din urmă căpătându-și rostul condiționat dinspre faptul reacționar, care devine fenomen fondator pentru acea ordine de fapte. Ideologia este un exercițiu prin care un fapt contingent este socotit necesar în virtutea timporizării sale preeminente în comparație cu alte fapte din orizontul de ființare în care se află
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
superioare", celor aparținând altor culturi. Legitimitatea ideologiei iată că ideologia se exersează și în privința propriei legitimități, valabilități, autorizări pare a avea acum temeiuri noi și tocmai pentru acest motiv ea apare unora ca un fapt proaspăt și în acord cu rosturile omenescului; de fapt, ea este într-un acord total cu rosturile gândirii, rostirii și făptuirii după normele judicativului constitutiv, căruia îi oferă, de fapt, rațiunile, căci ea este, cum știm deja, elementul originar al acestuia și ipostaza sa desăvârșită. În
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
exersează și în privința propriei legitimități, valabilități, autorizări pare a avea acum temeiuri noi și tocmai pentru acest motiv ea apare unora ca un fapt proaspăt și în acord cu rosturile omenescului; de fapt, ea este într-un acord total cu rosturile gândirii, rostirii și făptuirii după normele judicativului constitutiv, căruia îi oferă, de fapt, rațiunile, căci ea este, cum știm deja, elementul originar al acestuia și ipostaza sa desăvârșită. În acest nou exercițiu identitar, ideologia își uită limitele, prezentându-se ca
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de mare lucru; însă când e vorba de comunicarea unei idei, este nevoie de artă adecvată. Aceasta rămâne totdeauna ceva esoteric"232. Să mizăm, pornind de la ceea ce am spus mai sus, pe faptul că ideologia și-ar putea nesocoti propriul rost (ea fiind discurs judicativ-constitutiv prin excelență), negându-se pe sine? Oricând o asemenea nesocotire ar deschide o cale către non-judicativ. Totuși, ideologia este astfel constituită încât niciodată să nu fie posibil faptul în discuție. Esoterismul poate fi una dintre formele
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
există și anumite coincidențe, care pot întări ideea sfârșiturilor (nu doar a unor ideologii). Din perspectiva unei coincidențe, care vizează anumite aprecieri ale lui Husserl, Heidegger, ale lui Russell, Whitehead, Wittgenstein, Gadamer, Pareyson, Derrida, Vattimo ș. a., privind statutul metafizicii și rosturile filosofiei, ar putea fi înțeles mai bine momentul din istoria "postmodernă" a filosofiei contemporane. Neîndoielnic, trebuie descoperit un sens non-judicativ în gândurile filosofilor numiți, pe ideile cărora se sprijină deja linii ale tradiției filosofice; și sub condiționarea acestui sens, trebuie
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fi sensul pe care îl are și către care ne îndeamnă momentul actual al "crizei ideologiilor", dar nu direct, ci prin filosofia actuală. Dar vom ști să tăcem, după ce o lungă perioadă a culturii (și istoriei) noastre ne-am găsit rostul în a ne vorbi fără încetare, elogiind "partea" noastră, și a făptui după o gândire ce și-a proiectat faptele doar după comandamentele dictaturii judicativului? Consecința directă a dominației judicativului constitutiv în planul cunoașterii de sine a omului este diferențierea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pe care l-a avut mai devreme. Toate aceste sensuri se strâng în prezentuirea care afectează direct idea, forma; se strâng, de fapt, în sensul unui ideal care trebuie rostit și spre care se îndreaptă făptuirea omului, altfel neavând nici un rost însăși prezentuirea care face să survină "forma" și, desigur, structura sa proprie. Gândirea, rostirea și făptuirea în formatul cărora intră un ideal constituie, desigur, ideologia. Dar nu oricum, ci ca ipostază desăvârșită a înseși dictaturii judicativului, adică a unității în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
părtinirii. Dar aceasta nu este altceva, în exercițiul acestei funcții, decât timp care timporizează, care trece în condiția de ființare, dar chiar în ființarea care acum este timporizată, în-ființată, prin urmare, și privilegiată sau neprivilegiată. Odată produsă însăși părtinirea, cu rostul său de a privilegia o parte, ordonarea este și ea în act: consemnează ivirea privilegiului și are așezată deja ierarhia părților. Dar ea nu are, în primul rând, un sens dat de prezentuirea chemării trecutului, ci mai degrabă unul dat
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constituit. Nimic nu scapă, în orizontul dictaturii judicativului, autorizării, chiar dacă, uneori, ceea ce se ivește aici pare a fi mai puternic decât timpul. Oricum, doar spațiul se poate măsura cu timpul; dar spațiul scos din semantica sa judicativă și "recondiționat" după rosturile unui tărâm "nou", ale cărui "rațiuni" ne sunt încă neclare, chiar dacă ne-am apropiat destul de mult de limitele dictaturii judicativului. 5.2.4. Saltul de la ontologic la pragmatic Cum știm, timporizarea are rosturi logice și ontologice. Ceea ce înseamnă că, dincolo de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
din semantica sa judicativă și "recondiționat" după rosturile unui tărâm "nou", ale cărui "rațiuni" ne sunt încă neclare, chiar dacă ne-am apropiat destul de mult de limitele dictaturii judicativului. 5.2.4. Saltul de la ontologic la pragmatic Cum știm, timporizarea are rosturi logice și ontologice. Ceea ce înseamnă că, dincolo de preeminența uneia dintre cele două timporizări, amândouă au astfel de rosturi: logice și ontologice. Actele dependente de cea de-a două timporizare, acte fiind și nu ființări sau constituiri obiectuale, cum apar elementele
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
chiar dacă ne-am apropiat destul de mult de limitele dictaturii judicativului. 5.2.4. Saltul de la ontologic la pragmatic Cum știm, timporizarea are rosturi logice și ontologice. Ceea ce înseamnă că, dincolo de preeminența uneia dintre cele două timporizări, amândouă au astfel de rosturi: logice și ontologice. Actele dependente de cea de-a două timporizare, acte fiind și nu ființări sau constituiri obiectuale, cum apar elementele judecății, mai întâi, apoi alte elemente ale judicativului, nu pot fi limitate la aceste două rânduri de rosturi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
rosturi: logice și ontologice. Actele dependente de cea de-a două timporizare, acte fiind și nu ființări sau constituiri obiectuale, cum apar elementele judecății, mai întâi, apoi alte elemente ale judicativului, nu pot fi limitate la aceste două rânduri de rosturi. De fapt, sensul principal al celor trei acte este pragmatic, așa cum s-a precizat mai sus; apoi sunt de acceptat sensurile logic și ontologic. Prin aceasta nu deteriorez "ierarhia" stabilită prin reducție; sensurile logice și ontologice nu sunt puse sub
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este posibilă altfel decât prin intervenția temporală a verbului. Faptul că subiectul are o preeminență pozițională față de celelalte trei elemente ale judecății a mai fost susținut în această lucrare; acum se adaugă un context nou, care dat fiind contextul! are rosturi semantice. Subiectul, ca poziție logică structurantă, ce crează contexte de gândire, rostire și făptuire, împreună cu ceilalți trei termeni din structura judecății, reglează semantica oricărei obiectualități constituite; este vorba, prin urmare, despre un reglaj răsfrânt asupra oricărei gândiri, rostiri, făptuiri. În
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]