21,512 matches
-
Moshe. M-a oc)rât, spune Moshe. Ins) l-am potolit. L-am convins c) aceasta este o art) și o adev)rât) vocație. A Început s) se dumireasc). În cele din urm), Moshe Își Îmbrac) paltonul și spune: —M) tem c) trebuie s) ne desp)rțim. Lu)m câteva Înghițituri de țuic) româneasc) natural). La Ierusalim poți cump)ra țuic) veritabil). De la un negustor armean de dincolo de vale poți cump)ra vodc) polonez) aromat) sau Stolichnaya. Dar aici nu poți
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
nevoie de prieteni“. Era prima oară când simțeam impulsul să formez numărul. A doua zi, ajung la adresa indicată, pe East 78th Street, lângă Central Park. Mi se deschide și mă trezesc În sala de așteptare a unui cabinet medical. Mă temeam să nu fi nimerit la o adresă greșită. Totuși, citesc pe o plăcuță „Doctor Welch, cardiologist“. Era Într-adevăr numele cuplului de prieteni ai lui Brook, dar nu știam că el era doctor. Mă așteptam să dau de niște artiști
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
la Actor’s Studio. Deci el a fost foarte mulțumit. Cât despre mine, după ce acceptase să fie examinat pe coridoare și primise și o palmă, cum să Îndrăznesc să-i spun lui Superman că n-a trecut audiția!? Nu se temea de riscuri - zburase peste Atlantic de unul singur, pilotându-și propriul avion relaxat și calm -, totuși, de câte ori intra pe scenă În Figaro, avea un trac de nedescris. Era În special panicat să nu-și uite textul atunci când Îl Încolțeau Cherubino
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Într-un abator sordid, plin de trupuri Încă sângerânde de animale despuiate, ce atârnau În aer ca jertfe de sacrificiu. Coborând pe scări Înguste, membrii procesiunii regale se Întrezăreau alergând agitați În căutarea Electrei, cărând torțe aprinse, plini de suspiciune, temându-se unii de alții. Scena dintre mamă și fiică, cea mai lungă din operă, era jucată În jurul băii pline cu apă unde avusese loc crima, bazin de care se foloseau, cu intenții diverse, de la purificare la răzbunare. Egist apărea cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
a auzit cum că eu i-aș fi mulțumit lui Iliescu, a decis intransigent să mă excludă În mod irevocabil din Elizeul românilor nepătați din diaspora! Oricum, condamnat de cei mai mulți critici de Înaltă specialitate muzicală sau teatrală, acceptat de puțini, „temut“ de unii (Andrei Pleșu a declarat la televiziune că nu s-a dus să vadă Oedipe „de teamă că nu are să-mi placă“), acest Oedipe m-a Învățat o lecție: că e inutil să te lupți prin teatru cu morile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ai ei, cinci au murit În prima copilărie și dintre cei doi frați mai mari, Vladimir a murit la șaisprezece ani la Davos, În 1880, iar Vasili la Paris, În 1916. Ivan Rukavișnikov era iute la mânie și mama se temea de el. Tot ce am cunoscut despre el În copilărie au fost portretele lui (barba și lanțul de magistrat de la gât) și obiectele pasiunii lui principale, rațele folosite ca momeală la vânătoare și capetele de elan. În vestibulul cu gratii
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a fost Înlocuit de celebrul Dobujinski, căruia Îi plăcea să-mi predea lecțiile de piano nobile al casei noastre, Într-una din frumoasele săli de primire de la parter, În care intra fără a face nici un zgomot, de parcă s-ar fi temut să nu mă trezească din transa mea poetică. Mă punea să zugrăvesc din memorie, cât mai detaliat posibil, obiecte pe care le văzusem cu siguranță de mii de ori fără a le vizualiza cum se cuvine: un felinar de pe stradă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
se va Îmbolnăvi la timp, stând În fața ferestrei deschise, doar În cămașă de noapte (fereastra dădea spre Piața Palatului și spre coloana ei lustruită de razele lunii); a doua zi era Încă sănătos tun și Întâmplător profesorul de care se temea a căzut pe nedrept la pat. La șaisprezece ani, În mai 1887, a terminat gimnaziul cu medalie de aur și a studiat apoi dreptul la Universitatea din St. Petersburg, pe care a absolvit-o În ianuarie 1891. Și-a continuat
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cu sânge un jurământ de păstrare a tainei, Iuri mi-a povestit despre doamna căsătorită din Varșovia de care a fost Îndrăgostit În secret la doisprezece sau treisprezece ani și cu care a făcut dragoste doi ani mai târziu. Mă temeam că prin comparație ar fi părut lipsit de interes să-i povestesc despre tovarășele mele de joacă de la mare, dar nu mai țin minte ce substitut am inventat pe măsura idilei lui. Totuși cam În aceeași perioadă mi-a ieșit
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mare putere asupra mea, prin simplul gest de a nu Îngădui zâmbetului ei să dispară, de a-mi tulbura somnul ca o flacără ce mă ardea, zgâlțâindu-mă apoi ca să mă trezesc buimac, ori de câte ori o visam, deși În realitate mă temeam mai mult de faptul că mă revoltau picioarele ei pline de noroi și hainele ei cu miros stătut decât de posibilitatea de a o jigni cu banalitatea unor avansuri cvasisenioriale. 5 Există două ipostaze deosebit de vii ale acestei fete, pe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
să se Întoarcă În direcția unui imaginar zgomot de pași și atunci, Într-o lumină firavă - care se ridică acum deasupra orizontului memoriei mele, În ciuda ploii - puteam desluși conturul chipului ei; dar n-avea de ce sau de cine să se teamă și imediat scotea Încet aerul pe care-l reținuse o clipă În piept și Închidea din nou ochii. 2 Odată cu venirea iernii, neînfricata noastră idilă s-a transferat În mohorâtul St. Petersburg. Ne-am dat seama că ne lipsește Îngrozitor
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
fi fost cea mai rece și cea mai prolifică). Flăcările roșiatice albăstrui, În care văzusem o bătălie Închipuită, se micșoraseră, licărind acum sinistru ca un apus de soare arctic printre brazi brumați. Și totuși nu mă Înduram să mă culc, temându-mă nu atât de insomnie, cât de inevitabila sistolă dublă, produsă de răceala așternutului și totodată de ciudata afecțiune numită anxietas tibiarum, o stare dureroasă de neliniște, o chinuitoare accentuare a Încordării musculare, care te face să-ți schimbi continuu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
vezi ceva ce nu s-ar cuveni să vadă nici adoratorul, nici spectatorul ocazional, reușeai să zărești reflexia ei, care se Înălța repede - mai repede decât cădea petala - ca să-i iasă În Întâmpinare; și pentru o fracțiune de secundă, te temeai că scamatoria va da greș, că uleiul binecuvântat nu se va aprinde, că reflexia ar putea rata și petala va pluti singură mai departe, dar de fiecare dată această delicată contopire avea loc cu precizia vrăjită cu care un cuvânt
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a mai mare, a mai tare oaste de pe fața Pământului"! Și, încă, în văzul întregii lumi! E o palmă nu numai rușinoasă, ci mai ales, periculoasă: "Deci, turcii, pot fi învinși!" Și aiasta am dovedit-o noi! Mahomed nu se teme de o biată țărișoară, pe care știe că mai curând sau mai târziu o poate amesteca cu pământul -, se teme, de spiritul izvorât din lupta acestei țărișoare, care, cu un curaj nebun, a ridicat capul și i-a sfidat puterea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
numai rușinoasă, ci mai ales, periculoasă: "Deci, turcii, pot fi învinși!" Și aiasta am dovedit-o noi! Mahomed nu se teme de o biată țărișoară, pe care știe că mai curând sau mai târziu o poate amesteca cu pământul -, se teme, de spiritul izvorât din lupta acestei țărișoare, care, cu un curaj nebun, a ridicat capul și i-a sfidat puterea, dovedind că totuși "se poate!". Se teme că spiritul aiesta ar putea deveni molipsitor. Și ce s-ar face Luminăția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
știe că mai curând sau mai târziu o poate amesteca cu pământul -, se teme, de spiritul izvorât din lupta acestei țărișoare, care, cu un curaj nebun, a ridicat capul și i-a sfidat puterea, dovedind că totuși "se poate!". Se teme că spiritul aiesta ar putea deveni molipsitor. Și ce s-ar face Luminăția sa, dacă Puterile Europei i-ar urma exemplul și s-ar uni să-i steie împotrivă? El trebuie să dovedească Lumii, și încă repede -, că: Nu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
voi pune la picioare, ofrandă, Cetatea Mangopului! i se adresează înflăcărat Voichiței, strângând-o în brațe. Mă bucur, Alexandre, grăiește Țamblac. Cuget că nu e totul să cucerești Mangopul; greu e să-l aperi. Visul lui Mahomed e așa cum se teme și Ștefan să transforme Marea Neagră, într-un lac turcesc. Într-o zi, Mahomed și-o porni galioanele și... Mie nu mi-e teamă de el! strigă în culmea exaltării. Să vină! Să vină! Vom lupta! Ard de nerăbdare! Îl vom
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
care am cunoscut umilința pribegiei... Și acum? Ai știre? După ce l-ai dat jos... Unde se află Radu? Sub o cruce de lemn în cimitirul săracilor din Sighișoara. Nenorocitul se ascundea de răul nostru. Fugea din oraș în oraș, se temea de mâna lungă a lui Laiotă, a lui Mahomed de care se răcise. Și ... și chiar a lui Ștefan, spune el cu glas mai scăzut. Începuse să bea mult. A murit în mizerie, străpuns de pumnalul ucigaș plătit de Laiotă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lungă a lui Laiotă, a lui Mahomed de care se răcise. Și ... și chiar a lui Ștefan, spune el cu glas mai scăzut. Începuse să bea mult. A murit în mizerie, străpuns de pumnalul ucigaș plătit de Laiotă, care-și temea "Scaunul" pentru ziua când nestatornicia Înaltei Porți ar fi socotit că i s-au sfârșit zilele domniei... Maria se uită în ochii lui, scormonindu-l: Tu nu? Ți-am spus doar! răspunde Ștefan, iritat, cu reproș. Deși după câte mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mitoasă, se miră tare pe ce pat scândură goală poate dormi un rege. Vor veni! Nu pentru că am pecetluit niște tractate. Și nici pentru niște "sacre jurăminte", care, de multe ori, sunt făcute ca să fie călcate. Vor veni pentru că-și tem pielea. Suntem îmbarcați pe aceeași corabie" prea bine o știu... Turcii le dau și lor târcoale la hotare. De cade Moldova, la rând urmează Ungaria, Polonia și mai departe... Mateiaș e prea deștept să nu înțeleagă că ne paște același
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
De ură, nu de frică, protestează Voichița. Eram furioasă-furioasă... Și Măria ta râdeai: "Nu-ți fie teamă, fătucă, n-am să te mănânc!" Așa ți-am spus? Apoi, te-ai înclinat înaintea maică-mi ce plângea înăbușit: "Doamnă... Nu vă temeți... Nu vă fac nici un rău!"... Apoi, ai poruncit să fim urcate într-un rădvan și duse la Suceava "ostatice"... "La război, ca la război", se scuză Ștefan, ridicând din umeri, ca o fatalitate. De doi ani, ostatică în turnul din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mânios, își smulge șervetul de la gât și-l aruncă cât colo: Am dat al treilea salvconduct cu privilegii neguțătorilor brașoveni: "Liberi sunt să facă negoț bun, cu câștig. Pot veni în Moldova cu inima ușoară, că n-au a se teme de vreo sminteală: drumurile-s sigure, vămile după pravilă, și negoțul cinstit"! Mi-am pus obrazul!... Și iată! Măria ta! intră Mihail spăsit, ploconit. Poruncit-am să fie stârpiți tâlharii din Țara Moldovei?!?! Da au ba?! exclamă sever Ștefan. Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
moșneagului că de face dovada, e vai de pârcălab, dar de defăimează pe pârcălab, e vai de moș?! întreabă sever. Spus! Și? Moșu', șovăie câteva clipe Tăutu, a spus că "singur își pune capu' pe butuc, da'... da' nu se teme de săcurea nepotului ce s-o știrbi în pecetea bunicului". Nerușinat moșneag! Aista pune la îndoială "dreapta judecată a Domniei mele?!" Auzi, "săcurea nepotului"... Sunt dați dracului răzășii aiștea ai Moldovei! izbucnește Ștefan în hohote de râs. Pentru dreptul lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
moaie. Măcar că apoi te-aș jeli... Aiasta aduce mai degrabă a mărturisire de dragoste, spune Tăutu impresionat. După ce te-am tăiat? Slabă mângâiere, zâmbește Ștefan. Și... și capul logofătului... Și capul Domnului, chiar... Numa' capul călăului n-are a se teme. Domniile trec, călăul rămâne. "Pereat mundus, fiat justitia" Da' aiasta de unde ai mai scos-o? Aaa, și pe tine te-a spurcat blăstămatul de grecotei? Că ne-a smintit la cap cu înțelepciunile "Prea Sfinților lui Învățători": Platon, Aristotel, cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ne prea sumețim? intervine și Stanciu. Ne sumețim și noi măcar că blana pe noi împușcată-i -, că destul am fost călcați în picioare, spune Ștefan. La puterea lui, Sultanul ista de nimic n-are teamă. De un singur lucru se teme: de batjocură! Și-apoi, batjocura e o armă ce intră în socotelile mele, pe lângă altele... -De-i așa, am tăcut, murmură Vlaicu. "Neînțelese sunt cărările Domnului". Întocmai, boier Vlaicule, întocmai... Ștefan tace. Tac și boierii. Logofete, de unde, de ne unde, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]