KorAP: Find »[drukola/base=încremeni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...72 73 74 ...105 >

2,617 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687

clădire, ca să nu mai zic și în biroul lui Arnold. Plus că nu sunt prea sigură ce anume caut. Corespondență, poate. Ori cifre. Sau n-ar fi rău să dau peste un CD pe care să scrie „Informații incriminatorii”... Deodată, încremenesc. În spatele meu se aud voci, care ies din lift. Fuck. Trebuie să intru în biroul lui Arnold înainte să mă vadă. Accelerez pasul, cuprinsă de panică. Ajung la biroul lui Arnold, deschid larg ușa, o trântesc în urma mea și mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
cu tăvi pe care sunt pahare de șampanie. Cineva îmi pune un pahar în mână. Toate astea se întâmplă mult prea repede. Trebuie neapărat să zic ceva. — Ăă... îmi cer scuze, strig. Încă n-am spus că accept. Întreaga asistență încremenește, ca o casetă video pusă pe pause. — Poftim ? Ketterman se întoarce spre mine, cu o expresie de maximă uluire. O, Doamne. Nu sunt sigură c-o să le cadă prea bine. — Chestia e... Mă opresc și iau o înghițitură de șampanie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
solicităm mult prea tare pe aceste femei de carieră ? Până ard total ? Oare această poveste extraordinară ne vestește începutul unui nou trend ? Un lucru e sigur. Samantha Sweeting e singura care ne poate răspunde la întrebare. Mă uit la ziar, încremenită de uimire. Cum au... de unde au... Cum ? Gândul îmi e întrerupt de flash-ul unui blitz. Ridic ochii șocată și-l văd pe individ că îndreaptă aparatul spre mine. — Stai ! zic îngrozită și-mi acopăr fața cu mâinile. — Mă lași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
spate, foarte conștientă de fiece gest. — Foarte bine, draga mea ! Trish se apleacă în față. Încă un pic de ruj... ca să fii și mai apetisantă... — E gata de interviu ? se aude un glas necunoscut de femeie dinspre ușă și toată lumea încremenește de emoție. — Aici ! Eddie deschide larg ușa, în pragul căreia se află o femeie brunetă la vârsta a doua în costum cu pantalon, ai cărei ochi trec rapid în revistă bucătăria. — Iat-o și pe mica noastră vedetă juridică ! Eddie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
făina de pe obraz. Dar tocmai am pus aperitivele în cuptor... — E un prieten de-al tău. Zice că trebuie să-ți vorbească urgent. Ceva legat de afaceri ? Trish ridică din sprânceană către mine sugestiv - apoi face un pas înapoi. Și încremenesc de uimire. E Guy. Care se află în bucătăria lui Trish. În costumul său impecabil Jermyn Street, și cu manșete apretate. Mă uit la el, incapabilă să zic ceva, total bulversată. Judecând după expresia lui, și el e la fel de uluit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
reîmprospătat. E mult mai bine ! Bărbia sus ! Îmi ridică bărbia atât de violent încât tresar. Mai ai vreo întrebare de ultim moment ? — Îhm... da, spun disperată. Mă întrebam... am putea s-o mai amânăm un pic ? Doar câteva minute. Hilary încremenește. — Poftim ? spune în cele din urmă. Am sentimentul oribil că o să facă implozie. — Mă simt ușor... confuză. Înghit în sec. Nu știu dacă am luat hotărârea corectă. Am nevoie de mai mult timp să mă gândesc... În clipa în care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
în care ar trebui să fiu. Dacă aș fi sănătoasă la cap. Dacă n-aș fi luat-o razna complet. Privirea îmi poposește leneșă asupra ferestrelor, asupra oamenilor așezați, care vorbesc, dorm, citesc, ascultă la iPod-uri... Și atunci, timpul încremenește în loc. Oare visez ? E Nathaniel. În trenul spre Londra. E la un metru de mine, stă jos și se uită fix înainte. Ce... De ce e... — Nathaniel ! încerc să strig, dar glasul îmi devine un țipăt răgușit. Nathaniel ! Îi fac cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454

Înapoi În geantă. — Kerry, scumpa mea ! spune mama. Termină ! Nu te prosti. Despre ce e vorba ? — Ei bine, spune Kerry. Se pare că Emma și cu mine am avut aceeași idee. Îi Întinde mamei plicul, rîzÎnd. Îți vine să crezi ? Încremenesc brusc, cuprinsă de o ușoară teamă. Nu. Nu. Nu se poate să fi făcut ce cred că a făcut. Mama deschide plicul, Într-o tăcere absolută. — O, Doamne ! zice, scoțînd o broșură aurie gofrată. Ce e ăsta ? Le Spa Meridien

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
În mod obișnuit. Începe să se plimbe În jurul biroului, oprindu-se cînd și cînd pentru a vorbi cu oamenii. Paul Îl conduce, face prezentările, iar blondul Îi urmează pas cu pas. — Vine ! șuieră Artemis și toți cei din biroul nostru Încremenesc. Inima Începe să-mi bubuie tare și mă fac cît pot de mică În scaun, Încercînd să mă ascund În spatele computerului. Poate că n-o să mă recunoască. Poate că n-o să-și amintească. Poate că n-o să... Fuck. Se uită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
repede. Imediat cum dispar din raza lui vizuală simt că Încep să mă relaxez și pornesc mai hotărîtă spre parter. Am să urc cu liftul. Nici o problemă. Pornesc sigură pe mine pe hol și tocmai am străbătut jumătatea distanței, cînd Încremenesc. — Da, sigur. Corect. E glasul lui, din nou. Și pare să se audă din ce În ce mai aproape. Sau am dat În paranoia ? — ...cred c-am să arunc o privire la... Mă uit În toate direcțiile. Unde e ? În ce direcție se duce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
idee extraordinară, Emma, murmură furios, În timp ce traversăm iute camera, cu mișcări stîngace. De mare excepție. — Nu mai da vina pe mine ! Îi răspund. Nu voiam decît să insuflu un pic de pasiune În... În clipa În care se deschide ușa, Încremenesc. Nu. O, Doamne, nu. Parcă m-a lovit cineva În moalele capului. În pragul ușii, cu un teanc de reviste vechi În mînă, se află Jack Harper. Ochii lui ne cîntăresc fără grabă, Întîi expresia mînioasă a lui Connor, mîna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
vreau să asist la așa ceva. Îmi Înhaț repede geanta și traversez rîndul de scaune, spre ieșire. Împing ușile duble care dau În foaier, apăsînd din mers pe comutator și ies În curte. Închid ușa În urma mea, apoi ridic privirea. Și Încremenesc. Nu-mi vine să cred. În fața mea se află Jack. E Jack, care se apropie de mine traversînd grăbit curtea, cu o expresie extrem de hotărîtă pe față. N-am timp să mă gîndesc la nimic, n-am timp să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

nici cei ce trebuie că ți-au luat urma. Căci, ți-au luat urma, nu-i așa? Am făcut semn că da. - Lasă-i să vină, zise Vindecătorul și mă Îmbie să intru Într-o casă de-a lor. Am Încremenit de cum am intrat. Pe jos era pământ drept ca În palmă. Pe margini, un fel de pânze acopereau niște trestii tocate mărunt, de parcă ar fi fost niște stive mărunte, tocmai bune să le dai foc. - Ba nu sunt pentru foc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
clipească. - Cum vine asta?! Adică ce făcea? Am pufnit, de parcă eram la capătul răbdării. Am dat din cap așa, ca unul care nu vrea să se obosească să povestească ceea ce până și un prost ar pricepe, după care am zis: - Încremenea și aștepta, măi Enkim, asta făcea! - Încremenea! - repetă el și de data asta Își ținu respirația. Tot Încerca să se țină după mine, doar-doar mi-ar vedea fața. N-am mai auzit de o femeie care să facă așa... Încremenea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Am pufnit, de parcă eram la capătul răbdării. Am dat din cap așa, ca unul care nu vrea să se obosească să povestească ceea ce până și un prost ar pricepe, după care am zis: - Încremenea și aștepta, măi Enkim, asta făcea! - Încremenea! - repetă el și de data asta Își ținu respirația. Tot Încerca să se țină după mine, doar-doar mi-ar vedea fața. N-am mai auzit de o femeie care să facă așa... Încremenea și aștepta, aha... Și tu ce făceai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Încremenea și aștepta, măi Enkim, asta făcea! - Încremenea! - repetă el și de data asta Își ținu respirația. Tot Încerca să se țină după mine, doar-doar mi-ar vedea fața. N-am mai auzit de o femeie care să facă așa... Încremenea și aștepta, aha... Și tu ce făceai? - Mare prost ești, măi Enkim! Cum adică, ce făceam? Eu o așteptam pe ea, tâmpitule. - Adică... vrei să spui că... Ai Încremenit și tu? păru el să găsească un răspuns În locul meu, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
N-am mai auzit de o femeie care să facă așa... Încremenea și aștepta, aha... Și tu ce făceai? - Mare prost ești, măi Enkim! Cum adică, ce făceam? Eu o așteptam pe ea, tâmpitule. - Adică... vrei să spui că... Ai Încremenit și tu? păru el să găsească un răspuns În locul meu, că până și la asta sunt trebuincioase cuvintele. Și cât ați stat așa? - Mai schimbă femeile, Enkim! Credeam că știi mai multe despre treaba asta. Am Încremenit atâta vreme cât a trebuit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
spui că... Ai Încremenit și tu? păru el să găsească un răspuns În locul meu, că până și la asta sunt trebuincioase cuvintele. Și cât ați stat așa? - Mai schimbă femeile, Enkim! Credeam că știi mai multe despre treaba asta. Am Încremenit atâta vreme cât a trebuit. Până ce... știi tu... Nu-ți dai seama cum a fost, măi, Enkim, măi. Mă topeam ca zăpada și mă amestecam cu ea, de parcă aveam aceeași piele amândoi. Ea respira prin nările mele, iar eu prin nările ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
din nou semn că se termină. Marea cea mare se Întindea de acum și spre Miazăzi. M-am grăbit să mă cațăr În vârful unui munte care se ridica În fața noastră și, odată ajuns În vârful lui, am simțit că Încremenesc. M-am așezat și i-am așteptat pe Enkim și pe Runa să se apropie. Runa oftă, iar Enkim se lăsă să cadă lângă mine. Pământul o cotea spre Răsărit. Spre Miazăzi era un braț din Marea cea mare, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
de-am da de apă la copacii ăia, zise Enkim. Nu-l mai văzusem niciodată așa de Îngrozit - nici măcar când ne fugăriseră uriașii sau când fusese cât pe ce să ne Înecăm. Avea ochii mari și sticloși, iar buzele Îi Încremeniseră Într-un rânjet ce-i dezgolea dinții. Of, of, ce fel de om eram eu să duc vorba lui Moru tuturor neamurilor, dacă nici măcar nu văzusem toate patimile semenilor mei? Mi-am amintit, Însă, de cele spuse de căpetenia Hârciogilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469

Ravelstein. - Acolo a Început adevărata mea viață mentală. Pentru mine nu exista nimic mai confortabil decât casele cu camere de Închiriat la studenți ca aceea În care am campat eu. Niciodată n‑am Înțeles de ce e atât de dezgustător „să Încremenești Într‑o casă Închiriată”, cum a scris Eliot. Oare crăpi mai plăcut În casa ta proprie? Totuși, fără să fie un tip invidios (niciodată nu l‑am văzut invidiind pe cineva), Ravelstein avea o slăbiciune pentru Împrejurimile frumoase și visa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

Nu se știe încă... GARDIANUL (Propulsat dintr-o dată; reia dansul.): Nu se știe! Nu se știe! Vom salva orașul! ARTUR (Maiestuos.): Aici are loc o plângere... (CĂLĂUL se întoarce brusc pe călciie și dă să se facă nevăzut.) Stai! (CĂLĂUL Încremenește.) Spune, dom’le, cine ești! GARDIANUL (Țopăind.): Cine ești! Cine ești! CĂLĂUL (Timid, rușinat.): Eu... știți... eu sunt călăul... ARTUR (Uimit.): Tu ești călăul? GARDIANUL (Țopăind.): El este călăul! El este călăul! ARTUR: Și asta ce-i? (O coadă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
GUFI: Nu? ARTUR: Nu! GUFI (În culmea fericirii.): Asta e! Am bănuit! Întotdeauna am bănuit! M-ați scos dintr-o mare încurcătură! ARTUR: V-am scos de tot? GUFI: Absolut! Nu mai am nici un dubiu... (Se plimbă prin fața celor trei, încremeniți.) Mocofanilor! Așa se face? (Execută exerciții din brațe.) Ah, domnule, când se oprește ploaia mă iau niște dureri de oase... ARTUR: Să vă fac un masaj? GUFI: Dacă vreți? (ARTUR începe.) Aici... la cervicale... Uneori nici nu pot să întorc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
încerca să se ridice; zvâcnet, sânge, încremenire; MACABEUS scoate un urlet, e secerat și el de rafală, cade, se zvârcolește, încă o rafală, se târăște spre SOLDATUL BINE ECHIPAT lăsând în urmă o dâră de sânge, privește în fata sa, încremenește cu o mână întinsă spre SOLDATUL BINE ECHIPAT; pauză; liniște; SOLDATUL BINE ECHIPAT face un pas înapoi, vede lumânarea de pe masă, o aprinde; apoi face înconjurul încăperii; îi rostogolește pe rând, pe cei trei, cu piciorul, îi caută de eventuale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
nostru să fie liniște. (Către DOAMNA CU VOAL.) Nu? Nimic mai înalt decât liniștea. (BĂRBATUL CU VIOLONCELUL își împăturește batista, și-o pune în buzunar, își culege arcușul de pe scaun și reîncepe să cânte netulburat.) BĂRBATUL CU ZIARUL (După ce așteaptă încremenit câteva secunde.): A, nu, că asta e prea de tot! BĂTRÎNUL CU BASTON (Pe jumătate amuzat.): Înseamnă că e pornit rău. DOAMNA CU VOAL: Oricum, parcă sună mai bine acum. BĂTRÎNUL CU BASTON: Sună tot-ca dracu’. BĂRBATUL CU ZIARUL: Poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]