2,466 matches
-
știu exact orașul, În Ucraina, au fost adunați Într-o baracă și arși. Așa că degeaba mai aștepta bunica. Atunci am știut destule lucruri, pentru că am auzit ce se Întâmplă, am ascultat BBC Londra, până În ’44, când ne-au luat aparatele - Încuiam poarta și ascultam și știam ce se Întâmplă pe front, ce se Întâmplă În Germania ș.a.m.d. Dar de Auschwitz n-am auzit. Așa Încât atunci când am fost duși... Dar Înainte de asta am fost o lună În ghetou la Reghin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
sale. Sam Walton nu numai că a urmărit cu ferocitate eficiența În Îmbunătățirea lanțului de aprovizionare a companiei Wal-Mart, ci a provocat o perioadă cruntă. Vorbesc despre multitudinea de evenimente, Începând cu practica recent descoperită a companiei de a-și Încuia În magazine muncitorii care lucrau În schimb de noapte, cu faptul că le-a permis contractanților ei din domeniul Întreținerii să folosească imigranți ilegali ca oameni de serviciu, cu rolul său de acuzat În cel mai mare proces de drepturi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
a unei mentalități de tip „trăiește din plin cât ți-a mai rămas“, de parcă ar fi urmat sfârșitul lumii. Iar mulți proprietari de mașini noi s-au distrat conducând prin oraș, deoarece traficul s-a Îmbunătățit simțitor, cu atâția oameni Încuiați de bunăvoie În case și care nu Îndrăzneau să scoată nasul afară. De atunci, pe fondul scăderii prețului la automobile, datorită angajamentului Chinei de a reduce tarifele după aderarea la OMC, un mare număr de familii și-au trecut cumpărarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
Hristos și Învierea Lui, mai ales sub teroarea comunistă. Totuși, astăzi poporul nostru, hrănit timp de o jumătate de veac cu minciuna comunistă, cu diversiunea și teroarea, la auzul numelui de legionar tresare îngrijorat și se uită împrejur cu prudență, încuiat în răul cu care l-au hrănit slujitorii lui satana ca să nu se salveze, să nu se mântuiască, încât „văzând nu văd, auzind nu aud și nu pricep cu mintea”. Toți legionarii însă se găsesc fie în Biserica luptătoare, fie
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
privit, a clătinat din cap nemulțumit și a continuat să și vadă de treabă. După câtva timp s-a sculat și, privind pe fereastră, și-a potrivit ceasul cu cel din turnul Palatului Comunal. Era ora 15 fix. Și-a încuiat registrele într-un dulap de fier marca Sfinx și a ieșit pe coridor. A strigat pe un anume Ioniță. Un agent în civil care păzea ieșirea din coridor spre scări a răspuns. M-am apropiat de ușă. Pe un ton
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
Marian că sunt capii răzvrătirii. A dat ordin soldaților să-i încadreze între baionete și să-i ducă într-o celulă la parterul Celularului. Pe ceilalți, sub escorta gardienilor, i-a închis cu ambele zăvoare în celular (de obicei se încuia doar zăvorul de sus și cu cheia). Munteanu i-a amenințat cu trimiterea în fața Curții marțiale unde le va cere pedeapsa capitală pentru revoltă în penitenciar, înjurându-l de mamă pe Trifan. Trifan avea un cult deosebit pentru mama sa
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
al doctorului Uță la toate acțiunile sanitare, care dispunea de o prezență de spirit deosebită, de un curaj rar întâlnit și o agilitate excepțională, într-o fracțiune de secundă l-a imobilizat pe gardian, l-a dezarmat și l-a încuiat într-o celulă. Apoi l-a adus pe doctorul Uță și pe un alt gardian și i-a spus: Dumneata nu vezi cum mor oamenii? Vrei să duci acasă păduchii infectați de tifos? Îți poți îmbolnăvi nevasta și copiii și
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
de milițian după ce desfăcuse plasa și încerca să strâmbe zăbrelele. Milițianul care a dat alarma nu l-a putut reține, căci parlagiul, după ce cu un singur pumn l-a făcut grămadă, a vrut să fugă în curte. Dar ușa fiind încuiată s-a refugiat în salon. L-a rugat pe cel ce ședea cu patul în colțul salonului, pe linia ferestrelor, să se mute în locul lui. Nu știam ce se întâmplase. Cu sufletul la gură ne-a relatat întâmplarea. A scos
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
fi putut miji vreodată în minte. După ce i-am bărbierit pe amândoi, i-am sărutat, le-am sărutat mâinile, lanțurile și cătușele, și-am ieșit plângând, închinându-mă. Gata?, m-a privit doctorul semnificativ. Am tras ușa și milițianul a încuiat-o fără să se mai uite înăuntru. Doctorul a plecât în grabă, iar milițianul m-a dus la celula mea. Nu știu ce s-a mai întâmplat cu cei doi chinuiți, dar Dumnezeu a vrut ca actul meu să nu aibă consecințe
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
A zâmbit sadic. S-a consultat cu însoțitorul său și a spus milițienilor să lase vizeta deschisă. În timpul discuției ne-am înviorat puțin. Am pornit iarăși; gazele ieșeau și în anticameră așa că milițienii suportau și ei. După câteva minute au încuiat vizeta cu zăvorul. Am bătut cu disperare timp de o oră în vizetă, în pereții dubei, în podea. Ne-am zbătut să spargem, să rupem sau să smulgem grila prinsă în dușumea, ca să astupăm ștuțul, dar nu aveam la îndemână
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
de pustiu, mi-ar fi fost teamă să mă duc oriunde ar fi fost. Nu mă puteam duce nicăieri altundeva decât acasă. M-am reîntors cu pași rari pe dig. Lăsasem deschisă ușa din spate, dar cea din față era încuiată, așa încât va trebui să înconjur casa și să intru prin bucătărie. Pe urmă, cum să găsesc în grabă chibriturile și să aprind o lampă? Presupunând că se strecurase cineva în casă, o să mă audă bâjbâind la ușa din spate și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
condus-o afară din bucătărie, sus pe scări. Când am ajuns pe palierul de sus, am ezitat. Perdeaua de mărgele era imobilă și am hotărât să nu trec prin ea. Am dus-o pe Lizzie în camera interioară și am încuiat ușa. Încăperea era întunecată, întrucât prin fereastra lungă ce dădea spre dormitor nu pătrundea multă lumină, fie din cauza ceței, fie că uitasem să ridic jaluzelele. Camera era goală, pentru că o văduvisem de măsuța care zăcea încă în râpa dintre stânci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
venit aici? Nu știu. — O ții întruna pe „nu știu, nu știu“! Altceva nu mai ești în stare să spui, ori ești deficientă mintal? Bineînțeles că știi, trebuie să știi. îți închipui că sunt idiot? Nu sunt chiar atât de încuiat la minte. — Nu crezi ce... — Ce nu cred? — Nu crezi ce spui. Ce naiba vrei să spui, ce vrei să înțelegi, ce anume din spusele mele te face să-ți închipui că nu cred? Deci sunt un mincinos! — Spui că ești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
la postul lui de afară. L-am chemat pe Titus, care dispăruse în hol cu tocană cu tot, și i-am spus: — Du-te și spune-i lui Gilbert că poate să vină. E lângă turn, cu mașina. După aceea, încuie ușa din față. I-am mai turnat lui Hartley puțin vin. Liniștea ei resemnată avea acum o notă alarmantă. Se aștepta, oare, ca, până la urmă, să o conduc acasă? Sau poate că tocmai teama de o asemenea perspectivă o făcea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
o notă alarmantă. Se aștepta, oare, ca, până la urmă, să o conduc acasă? Sau poate că tocmai teama de o asemenea perspectivă o făcea să fie atât de liniștită. Nu urmărisem exact cele ce-mi spusese. M-am ridicat, am încuiat ușa din spate, și am vârât cheia în buzunar. Eram destul de sigur că Ben nu o să se arate în noaptea asta. Dar mă simțeam atât de puternic, încât aproape că nu-mi păsa dacă o să se arate sau nu. L-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de parcă ar fi fost un cadavru care se acoperă singur. Și păru într-adevăr să fi adormit pe loc: rapida alunecare în uitare a unei persoane cronic nefericite. M-am retras și am părăsit-o. Am închis ușa și am încuiat-o fără zgomot pe dinafară. Mă obseda încă imaginea de coșmar a unei femei deznădăjduite alergând să se arunce în mare. Am intrat în camera mea, mi-am zvârlit pantofii din picioare și m-am trântit pe pat. Eram istovit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
aici. Am să-ți aduc ceva. Mi-e rău, vinul mi-a făcut greață. — Vrei un ceai, o cafea? — Mi-e rău. Se întinse din nou și se înveli cu pătura. Am privit-o cu disperare, apoi am ieșit. Am încuiat din nou ușa pe dinafară. Nu excludeam posibilitatea ca, după această demonstrație de apatie, s-o apuce nevoia de evadare, să fugă din casă, să dispară printre stânci, să se arunce în mare. Am coborât și l-am găsit pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și nici n-o atinse. Mi-am încolăcit o clipă brațele în jurul ei și i-am sărutat părul ce semăna cu o perucă. După aceea i-am sărutat umărul cald învelit în mătase. După care am părăsit-o și am încuiat din nou ușa. În orice caz, nu-mi mai pomenise nimic în legătură cu întoarcerea acasă. Fără îndoială, era speriată; și acum se temea să se mai gândească la întoarcere, or, fiecare ceas pe care-l petrecea aici era un punct câștigat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pe ai mei, aveau acea răceală defensivă a omului hotărât să piardă orice speranță. Au urmat câteva dintre cele mai stranii zile de care-mi pot aminti. Hartley refuza să coboare. Zăcea ascunsă în cameră, ca un animal bolnav. Îi încuiam ușa ca nu cumva să alerge să se arunce în mare, nu-i mai lăsam chibrituri și lumânări, ca nu cumva să-și dea foc. Mă temeam în fiece moment pentru siguranța și viața ei, și totuși nu voiam să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
înăuntru. Era acolo, vizibilă în strălucirea lumânării, zăcând încovrigată pe saltea, învelită în pătură, și cu fața ascunsă de o mână. Am rămas un moment și i-am ascultat răsuflarea liniștită, regulată. Apoi m-am retras în liniște și am încuiat din nou ușa. Am trecut iar prin perdeaua de mărgele, ferindu-mă s-o agit prea tare, și, fără să-mi dau seama ce fac, am intrat în salon. Din ziua încarcerării lui Hartley, evitasem să intru în această încăpere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pustiu, iluminat de lună? Încerca, oare, cu precauție, mânerul ușii încuiate, sperând și temându-se, totodată, că va reuși să se furișeze pe scări în jos și să fugă în beznă? M-am întors grăbit în dormitorul meu și am încuiat ușa. M-am așezat pe pat, dârdâind de frică, și m-am uitat la ceas. Era două și jumătate. Ce făceam sau, mai bine-zis, ce se întâmpla cu mine? Mi-am luat capul în mâini. Mă simțeam extrem de vulnerabil și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
întoarcă la soțul ei, dar o spunea mult mai calm și, aveam eu impresia, că și mult mai rar, iar cuvintele sunau tot mai slab. În cele din urmă am lăsat-o. Acum nu-mi mai dădeam osteneala să-i încui ușa în timpul zilei. Dorința ei de a se ascunde, de a se ascunde de Gilbert și, mai cu seamă, de Titus, o ținea, peste zi, ca și încuiată în cameră. Și, în orice caz, cât de departe ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
urmă am lăsat-o. Acum nu-mi mai dădeam osteneala să-i încui ușa în timpul zilei. Dorința ei de a se ascunde, de a se ascunde de Gilbert și, mai cu seamă, de Titus, o ținea, peste zi, ca și încuiată în cameră. Și, în orice caz, cât de departe ar fi putut să fugă fără a fi descoperită? Disperările nopții erau însă cu totul altceva. Se auzi sunând clopotul de la ușă. De fapt, în timp ce coboram în hol, am văzut sârma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pe pământ, și se mișcă foarte puțin și nu privesc... — Hartley, ai încredere în mine, vino cu mine, lasă-te în mâinile mele. Și tu te poți mișca și privi în jur... — Vreau să merg acasă. Am părăsit-o, am încuiat ușa și am ieșit în grabă afară. Am traversat câteva stânci și l-am văzut pe vărul meu stând pe podul boltit de peste cazan. Mi-a făcut semn cu mâna, m-a strigat și m-am dus la el. — Charles
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în geamul ferestrei lungi. Pe jos, grămăjoare de scamă purpurie, rămasă, desigur, de la mobila doamnei Chorney. În cele din urmă m-am ridicat, am atins-o ușor pe umăr, și am ieșit din încăpere. Nu rămâneam niciodată în timp ce mânca. Am încuiat ușa în urma mea. Când m-am întors în bucătărie, i-am găsit pe toți patru în jurul mesei, pe care Gilbert aranjase un prânz alcătuit din șuncă, limbă, salată verde, cartofi noi și ouă tari pentru James. Pierdusem orice interes față de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]