KorAP: Find »[drukola/base=încuviința & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...72 73 74 ...377 >

9,411 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597

convins că, chiar dacă unii dintre ei o vor face, cei mai mulți vor continua să se cramponeze de nisipurile și obiceiurile lor - arătă spre exterior, spre îndepărtatul turn de unde un muezin chema la rugăciune... E ora de rugăciune... Veniți la moschee? Guvernatorul încuviință în tăcere, se apropie de masă, stinse havana într-o scrumieră masivă de cristal și răsfoi hârtiile pe care le studiase: — Pe urmă ne întoarcem, spuse. Să rămână o secretară; astea trebuie să plece mâine. — O să vă duceți acasă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
lui ochii targuí-ului, ce se iveau pe deasupra litham-ului și păreau că vor să pătrundă dincolo de fruntea sa. — Ți-e frică de el, conchise în cele din urmă Gacel. Tu și toți ai tăi vă temeți îngrozitor de el, nu-i așa? încuviință cu convingere. — îi jurasem credință și, cu toate că n-am participat la complot și am aflat de el când totul se terminase, n-am îndrăznit să protestez - zâmbi trist. Mi-au cumpărat tăcerea numindu-mă guvernator absolut al unui teritoriu imens

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
alungând frigul dimineții din deșert. Cel care părea conducătorul grupului, un beduin cu barbă rară și ochi șireți ce priveau fix, îl întrebă fără nici o intonație în glas: — Tu ești Gacel? Gacel Sayah, din neamul Kel-Talgimus? Și, văzându-l că încuviințează în tăcere, adăugă: — Te caută. — Știu. — L-ai omorât pe guvernator? — Nu. îl priveau cu interes și încetaseră chiar să mai mestece, străduindu-se, probabil, să vadă dacă spune adevărul sau nu. în cele din urmă, beduinul adăugă cu naturalețe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
și îl cercetă cu expresia celui care își cunoaște meseria, în timp ce bărbatul cu barbă rară studia, la rândul lui, ceasul greu. „Zlătarul“ îi înapoie, în sfârșit, bijuteria șefului său: — Valorează cel puțin zece cămile, îl asigură. Piatra e bună. Celălalt încuviință, păstră inelul și întinse mâna, înapoindu-i ceasul. Ia tot ce ai nevoie în schimbul inelului, surâse. Ăsta s-ar putea să-ți trebuiască. Nu știu să-l folosesc. Nici eu, dar dacă vrei să-l vinzi, o să iei bani buni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Făcu o pauză. — Și nu trebuie să ne băgăm în povestea asta. Militarii sunt furioși și am avut deja destule probleme cu ei. Se întoarse spre Gacel. — îmi pare rău, dar trebuie să-i protejez pe ai mei. Gacel Sayah încuviință. — înțeleg. Faci destul vânzându-mi cămilele. Aruncă o privire plină de simpatie spre tânăr. — Și ai dreptate: n-am nevoie de ajutor, doar de tăcere. Băiatul înclină ușor capul, părând că-i mulțumește pentru respectul arătat, și se ridică în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
i-a omorât? — Eu. Se apropie, fără să dea crezare celor auzite. — Tu? întrebă, clătinând din cap ca și cum ar fi respins ideea. Vrei să-mi spui că tu, fără ajutorul nimănui, ai omorât doisprezece soldați, un sergent și un ofițer? încuviință cu naturalețe: — Dormeau. Abdul-el-Kebir, care văzuse murind mii de oamenii, care ordonase executarea multora și care-i detesta pe toți și pe fiecare în parte dintre temnicerii săi, încercă totuși o insuportabilă senzație de neliniște și gol în stomac și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
ucis în timp ce dormeau? întrebă. De ce? — Pentru că ei mi-au omorât oaspetele. Făcu o pauză. — Și pentru că erau prea mulți. Dacă unul ar fi dat alarma, ai fi murit de bătrânețe între acești patru pereți... Abdul-el-Kebir îl observă în liniște și încuviință cu o mișcare a capului, ca și cum ar fi înțeles ceva ce la început i se păruse neclar. — Acum îmi amintesc de tine, spuse. Ești targuí-ul care ne-a oferit ospitalitate. Te-am văzut când m-au luat. — Da, recunoscu Gacel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
că la Gerifíes or să-l lichideze. Acolo aveam cei mai buni oameni ai noștri. — Cei mai buni? exclamă. Le-a tăiat gâtul ca la găini, unu câte unul... Și acum Abdul e liber. îți dai seama ce înseamnă asta? încuviință cu un gest: — O să-l prindem. — Cum? Acum nu e însoțit de un tinerel fanatic și prost, ci de un targuí care cunoaște aceste ținuturi cum noi n-o să le cunoaștem niciodată. Se așeză în fața lui pe sofa și își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
când facem din nou contactul - făcu un gest ce se voia definitiv. Eu refuz. Era clar că tovarășul său îi împărtășea punctul de vedere. Totuși, Razman insistă: — Chiar dacă ordinul vine de sus? - coborî vocea instinctiv. Știți pe cine căutăm? — Da, încuviință cel ce conducea discuția. Am auzit zvonuri, dar astea sunt problemele politicienilor, în care n-ar trebui să fim amestecați noi, militarii. Tăcu și apoi arătă spre hartă cu un gest larg. Dacă mi se ordonă să aterizez în orice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
periculos. Al dracului de periculos. Kader, ce terminase de pus totul în mașină, arătă cu un gest mitraliera de care stătea sprijinit celălalt. — Tu ochești și eu conduc. La cea mai mică mișcare, îl arzi. Ezită o clipă, dar sfârși încuviințând cu convingere. — Oricum e mai bine decât să stăm aici și să așteptăm... Dacă într-adevăr e mort, putem să plecăm chiar azi. Haide! Asigură arma și grăsanul cel asudat puse jeepul în mișcare și o porni încet, învârtind volanul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
sângele rece, calmul și nepăsarea sa erau renumite în tot regimentul: Ar fi mai bine să-l prindem viu. Ne-ar putea spune ce s-a întâmplat cu Abdul-el Kebir... Comandantului i-ar plăcea... — Poate ne înaintează în grad. — Poate, încuviință fără chef grăsanul, care n-avea nici un interes să fie înaintat în grad și să aibă mai multe sarcini. Sau poate ne dă un permis de o lună la El-Akab. Caporalul păru să fi luat o hotărâre. — Bine... Apropie-te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
de Abdul-el-Kebir, îi sprijini capul și-l făcu să bea cum se pricepu, cu toate că apa mai mult se împrăștia decât i se ducea pe gât. La urmă îi umezi fața, după care se întoarse spre rănit. — Vrei apă? Caporalul Osman încuviință cu un gest. Targuí-ul se apropie, îl luă pe după umeri, îl târâi ca să-l sprijine de mașină, la umbră, și-i dădu bidonul, ajutându-l să bea. Văzu rana din piept, prin care sângele ieșea bolborosind, și clătină din cap

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
i se scurgă un firișor de sânge pe la colțul buzelor, și închise ochii cu un gest de mare durere și descurajare. Când îi deschise din nou, făcu un semn spre săculețul care rămăsese alături de cadavrul grăsanului. — Ai găsit „Marea Caravană“? încuviință cu un gest și arătă în spatele lui. — E acolo; la trei zile de drum. Celălalt clătină din cap, ca și cum i-ar fi venit greu să creadă sau l-ar fi uimit faptul că exista cu adevărat. Apoi închise ochii și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
adevărat că ai acceptat? vru să știe. Nu te-a forțat? Tuarega îl privi fix, după care, întorcându-se spre sergent, răspunse cu hotărâre: — Mi-a spus că, dacă nu accept, îi dă pe copii pe mâna soldaților. Locotenentul Razman încuviință din cap de câteva ori în tăcere, apoi se întoarse fără grabă și, arătând ușa, îi ordonă lui Malik: — Ieșiți afară! Acesta făcu un gest să-și ia hainele, dar locotenentul îl opri hotărât. — Nu! Nu sunteți demn să mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
mai mult decât înfățișarea lui ciudată, veșmintele și chipul acoperit de văl până la ochi. — Ce-ai zis? — Dacă ministrul Madani locuiește sau lucrează acolo... — Da. Acolo are biroul; peste cinci minute, la opt fix, o să sosească. Și-acum, circulă! Gacel încuviință în tăcere, traversă din nou strada, urmărit de polițaiul derutat, ce-și pierduse pentru moment ritmul activității, și se opri să aștepte la marginea plajei. Exact după cinci minute se auzi urletul unei sirene, își făcură apariția doi motocicliști urmați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409

lui, deși nu-i nici el în firea lui. Păi, nu se pune el cu un profesionist de talia lui Mărgărit, prietene, păi, bineînțeles că trebuie să mâncăm, da’ după câte văd, mai cu seamă băutura - asta-i baza. Mărgărit încuviință râzând - nu se poate operație fără anestezie; ți se lasă durerea la inimă când tai în carne vie... Îți explic când mă-ntorc. Îi spuse să-l aștepte puțin. Fusese chemat la o masă de la celălalt capăt al parcelei terasei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
frisonat. Îmi vine rău, bă, nu te mai văicări. Îmi vine să vărs. Ține: o sută de mii. Pentru-o palmă, cred că-i destul. Să-ți fie primit și ție, și lu’ mă-ta. Mărgărit băgă banii în buzunar, încuviințând mut. Ușor aplecați în față, cu coatele pe masă, el și Rafael păreau să-i pândească pe ceilalți trei, răstigniți în scaune cu burțile răsfrânte peste brăcinarii șorturilor, relaxați, îmbuibați, mahmuri. Sobolul bătrân rupea anevoie: Nu știu, Adriene, mă fut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461

-și pot permite să plătească nici intrarea! E primul bulgăre dintr-o avalanșă! M-am făcut mică. Jeff Își agita chiar pumnul În aer, oarecum În spiritul lui „Citoyens, à la lanterne!“. Dar se făcuse bine Înțeles, iar câteva capete Încuviințau deja. Linda se uita la el furioasă, de parcă tare ar fi vrut să-l trimită la ghilotină, dar la una cu lamă ruginită, după care să-i Înfigă capul Într-un țăruș pe care să-l posteze În fața sălii, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
spuse cineva pe care nu-l cunoșteam, dar care ar trebui să se asocieze cu Jeff, să pună Împreună bazele unei companii de publicitate și să-și câstige pâinea vânzând clișee la colț de stradă. Acum, chiar mai multe capete Încuviințau. De fapt, eu cred că propunerea Lindei sună foarte interesant, deschise gura și Simon Wise. Simon era genul de om care la școală stătuse În prima bancă, față În față cu profesoara, părând extrem de pornit pe Învățătură și dând din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
Început agitația. Nu-mi amintesc când a intrat ultima dată Linda. Nu mă uit la ceas când mă antrenez. N-are rost. Așa că, nu le-am prea fost de ajutor. Când ai coborât tu, Jeff era deja În birou? Fliss Încuviință din cap. — Scria o ciornă de petiție În legătură cu sala. M-am gândit că-i cam devreme. Chestiile de genul ăsta se pot Întoarce Împotriva ta, dacă nu le faci la timpul lor. — I-ai spus și lui asta? Fliss Încuviință

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
Încuviință din cap. — Scria o ciornă de petiție În legătură cu sala. M-am gândit că-i cam devreme. Chestiile de genul ăsta se pot Întoarce Împotriva ta, dacă nu le faci la timpul lor. — I-ai spus și lui asta? Fliss Încuviință din nou. Nu era omul care să facă risipă inutilă de vorbe. — Fără folos, Însă. El și Linda nu s-au avut niciodată bine. D-abia aștepta el să-i pună bețe În roate. Proastă strategie. — Mă scuzați, spuse bărbatul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
mobilă. — Vă place? — Dvoastră ați făcut-o? Întrebă el, examinându-mă gânditor. Am arătat cu mâna spre uneltele ce zăceau de jur Împrejurul meu, pe podea. Acum, că Felice plecase, locul Își recăpătase oarecum aspectul normal. — După cum se vede. — E foarte reușită, Încuviință el din cap. Foarte expresivă. — O, vă mulțumesc! Îmi revenisem, practic. Nimic nu ridică moralul ca un strop de critică de artă făcută de un polițist. — O clipă, să-mi iau cheile de la mașină. Ah, nu vă deranjați, spuse el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
vreo importanță? — Polițiștii vor vrea probabil să știe unde era fiecare În acel moment, am zis eu, dând din umeri. Mă refer la cei care ar fi avut vreun motiv s-o omoare pe Linda. Te-au interogat deja? Lesley Încuviință din cap. — M-au Întrebat de cearta dintre noi. Știi tu, chestia aia cu tipul de Drepturile de Difuzare care m-a amendat după ce Linda le dăduse numele meu? — Da, n-am uitat, Lesley, am răspuns răbdătoare. — O tot țineau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
meargă, privind drept Înainte. Speram că totuși acesta nu va fi ultimul său cuvânt. — M-am Întâlnit ieri cu o prietenă de-a ta, la piață, am spus, schimbând tactica de atac. Cath. Tare drăguță. — Mda, Cath e de treabă, Încuviință ea, Încetinind oarecum pasul. Venind din gura lui Naomi, ăsta probabil că era complimentul suprem. — E o amică de-a mea, știi? Vocea a Început să-i sune aproape normal. În vreme ce-mi spărgeam capul să găsesc o Întrebare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
am văzut pe Brian, iar eu i-am făcut cu mâna. Spre surprinderea mea, ridică și el o mână și ne zise pe un ton chiar prietenos: — E-n regulă? — Am văzut fluturașul pus de tine, am spus eu. El Încuviință maiestuos din cap. — O să fie o petrecere bună, zise, sau mai degrabă tună, el. Distracție frumoasă. Am schimbat cu Rachel o scurtă privire uimită. Bună idee avusese să venim după el aici, pentru că deja rostise, din proprie inițiativă, mai multe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]