3,465 matches
-
recupera acum, prin acest cuplu de proveniență modestă, doritor însă de rafinare. Garantul pare a fi, înainte de orice, candoarea. Una autentică. Performanță în a suferi din cauza femeii iubite. Am văzut/am citit mult în materie, dar chinul a doi celebri îndrăgostiți, Benjamin Constant și August Strindberg, este, cred, inegalabil. Ilustrul francez își curta iubita nu alta decît Madame Récamier în cel mai prevenitor stil molieresc. Făcea, cîteodată și o oră, anticameră, pînă ce nobila cochetă își elibera partenerul de ocazie și
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
și evenimentele povestite; o NARAȚIUNE HETERODIEGETICĂ; o narațiune care "este despre" persoana a treia ("el", "ea", "ei", "ele"). El era fericit; apoi și-a pierdut slujba și fu nefericit" este o narațiune la persoana a treia, cum sînt Fii și îndrăgostiți ori Procesul. Füger 1972; Genette 1983; Prince 1982. Vezi și PERSOANĂ. narațiune la persoana întîi [first-person narrative/Ich-Form]. O narațiune al cărei NARATOR este personaj în situațiile și evenimentele povestite (și, în această ultimă poziție, este desemnat de un "eu
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
meu cînt, Și nouă luminoase sfere de-armonie în jurul regelui de foc se nalta. Bucuria femeii e moartea celui mai drag iubit al ei 350 Care din Dragoste pentru ea moare În suferinți de cruntă gelozie și dureroasă adorație. Noaptea Îndrăgostiților purtată e de cîntul meu Și cele nouă sfere-nveselescu-se sub apriga-mi domnie. Fără-ncetare cîntă ele în armoniile nemuritoarei mele mîini. 355 Solemnă și tăcută luna Răsfrînge via armonie pe ale mele mădulare, Sălbăticiunile și păsările se joacă și
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Ezzelino. Un cor intonează un salut de bun venit mirelui. Rămasă singură cu Riccardo, Cuniza, în locul unor declarații de dragoste pentru alesul ei, ea va da glas unor presimțiri sumbre (Questa gioia che îl petto m'innonda). După ce perechea de îndrăgostiți părăsește încăperea, își va face apariția Leonora. Ea va fi chestionata de către Imelda - confidenta Cunizei. Leonora îi va dezvălui acesteia că tatăl său, Oberto, se află și el în palat. La momentul revenirii Cunizei în încăpere, Leonora îi va aduce
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
la cunoștința Baronului că și-a schimbat opțiunea, renunțând la mâna fiicei acestuia, Baronul se va considera insultat și îl va provoca la duel. Pentru a accentua și mai mult starea de confuzie, Marchiza îi va îndemna pe cei doi îndrăgostiți, Giulietta și Edoardo, să se căsătorească de îndată. Oricum, falsul Rege se va întoarce și va propune ca el să fie lăsat să găsească o soluție care să împace toate părțile implicate. Actul ÎI Tabloul 1. Aceeași galerie din castelul
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
Gaston încearcă să evite că Hélène să fie asociată cu statutul lui dezonorant (Dans la honte et l'épouvante). Ea le spune necredincioșilor că ostile de cruciați ale tatălui ei nu au curajul să atace Ierusalimul. Rămași singuri, cei doi îndrăgostiți se îmbrățișează (Ah viens, viens! Je ț’aime). Gaston și Hélène încearcă să evadeze, dar sunt recapturați. Act III. Tabloul 1. Haremul palatului. Hélène, închisă în harem, urmărește dânsul concubinelor. Emirul sosește și îi spune că dacă cruciații vor ataca
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
ale personajelor cu exceptia eroinei principale Doña Sol care a devenit Elvira. Considerând că anumite modificări erau de neevitat, se poate afirma că libretul urmărește fidel piesa lui Hugo. Diferențele majore privesc deznodământul operei: în scenă finală a piesei lui Hugo îndrăgostiții sorb amândoi otravă, în timp ce Ruy de Silva, disperat, se sinucide. Verdi a dorit, după marea scenă de la mormântul lui Charlemagne, un final mai scurt și mai abrupt, astfel că a optat pentru moartea rapidă a lui Ernani. Hugo a obiectat
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
de dincolo, unde urmează curând să se regăsească împreună (Nell'astro che più fulgido,). Intra Ataliba care încearcă să o convingă pe Alzira să renunțe la dragostea pentru Zamoro, dar această refuză. Zamoro își face apariția spre bucuria celor doi îndrăgostiți (duetul Risorge ne’ tuoi lumi ). Ei sunt surprinși de Gusmano care ordona executarea lui Zamoro spre disperarea Alzirei. Apare și Alvaro care îl implora în genunchi pe crudul guvernator să arate clementa pentru Zamoro (Nello polve, genuflesso). Gusmano refuză categoric
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
tu de la mine!” (Colpite!...Ed a morir,,Gusmano, impara tu da me). Gusmano însă cere că Zamoro să fie iertat (Io del mio Nome odo la voce, voce che impone di... pardonar). Mai mult, Gusmano binecuvântează unirea dintre cei doi îndrăgostiți. Asistență părăsește scenă în timp ce Alvaro, singur, isi plânge fiul ucis. Principalele pagini din opera Alzira Aria Un Încă, eccesso orribile din Prolog Rol : Zamoro, șeful unui trib peruvian Voce : O vastă câmpie peruviana, secolul 16 Rezumat : Zamoro a evadat din
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
nu vorbește cu adevarat oamenilor, iar aspirațiile lui politice au într-adevăr puțin de a face cu ideile sociale. În plus ar trebui menționat că el și Lady Macbeth nu sunt cu adevarat soț și soție, cu atat mai puțin îndrăgostiți; ei sunt cruzi, în mod evident conspiratori politici, jinduind pătimaș după putere. Aceasta este cauza pentru care simțim puțin sau deloc un sentiment de milă pentru ei. Mulți dintre criticii lui Verdi au văzut în Macbeth un punct de cotitură
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
Douphol, urmează să ajungă lângă ea pentru a-i mulțumi pentru tot ceea ce ea a făcut pentru familia lui și să-și ceară iertare. Violetta se teme că totul este prea târziu (Addio del passato). Apare Alfredo și cei doi îndrăgostiți își exprimă bucuria 280 revederii (Oh mia Violetta, ... Parigi, o căra, noi lascieremo). Dar totul este în zadar iar starea Violettei o face pe această să-și dea sema că sfârșitul îi este aproape (Gran Dio! non poss). Violetta îi
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
iubește și se simte jignit în sentimentele sale. Leonora protestează și îl asigura că îl va urma “până la capătul lumii“. Ea nu apucă să pună în aplicare promisiunea deoarece Marchizul, alertat de zgomotul vocilor, revine inopinat și îi surprinde pe îndrăgostiți. El îl acuză pe Don Alvaro că i-a sedus fiica și face referire la originea lui inferioară. Nefericitul metis se jură că intențiile sale sunt curate și în semn de supunere își aruncă la pământ armele. Unul din pistoalele
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
luase hotărârea din rațiuni politice ca să se însoare el însuși cu Elisabeta. Poporul o implora pe Elisabeta să accepte și să pună astfel capăt 382 războiului. Elisabeta este forțată să primească oferta lui Filip al ÎI lea și cei doi îndrăgostiți își deplâng soarta. Actul ÎI Scenă 1. O galerie din mănăstirea spaniolă Sân Giusto, Extramadrea, anul 1559. Don Carlo își caută consolarea la mormântul bunicului său, Carol al V lea5/. (Io l'ho perduta!). Într-o viziune îi apare persoană
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
pe care el o indura. Fără însă ca Radames să știe, Aida s-a ascuns ea însăși în această bolta, iar atunci când își aude invocat numele se arătă în fața lui Radames (În questa tomba). În timp ce simt moartea aproape, cei doi îndrăgostiți își iau rămas bun de la viață (O terra, addio; addio valle di pianti). Deasupra, în templu, Amneris, îmbrăcată în haine de doliu, se roaga zeiței Isis că sufletul lui Radames să se poată odihni în pace (Pace t'imploro...). 410
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
desemnează pe Iago, care exulta, să restabilească ordinea și liniștea în cetate. Rămași singuri, Otello și Desdemona își mărturisesc dragostea reciprocă și reiterează împrejurările care au determinat apropierea dintre ei (Gi... nella notte densă ). Sunt clipe de extaz pentru amândoi îndrăgostiții în timp Otlello își exprimă temerea că ele nu se vor mai repeta. 422 Otello o săruta de trei ori pe Desdemona înainte de se intoarce împreună la castel. Actul ÎI Lângă grădină castelului lui Otello. Iago îl sfătuiește pe Cassio
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
El nu întârzie să descopere că cei care îl chinuiau nu sunt ființe supranaturale ci oameni; în final el accepta cu grație pedeapsă primită iar Ford anunță apropierea cortegiului nupțial. El accepta să căsătorească și un al doilea cuplu de îndrăgostiți deghizați. După ce solemnitatea căsătoriei s-a consumat el realizează că împotriva voinței lui a căsătorit pe Nannetta cu Fenton și pe Caius cu ... Bardolfo. Ford nu poate decât să accepte că la rândul lui a fost și el păcălit așa că
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
preajma celui de-al doilea război mondial; Charles de la Battut, confundat adesea cu lordul Seymour, dandy celebru la Începutul veacului al XIX-lea, care părăsește Parisul și se retrage În Italia; Jean Cocteau, copilul genial și precoce al avangardei franceze, Îndrăgostit neconsolat de strălucitorul Raymond Radiguet, cel dispărut atât de devreme. Sau ofițerii englezi Francis Hall, William Jesse și R. Gronow, Îmbătați la Începutul veacului al XIX-lea de farmecul saloanelor franțuzești, ținându-și jurnale ori simple carnete cu Însemnări despre
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
păcăleală sentimentală, care a măsurat vulgaritatea tuturor amorurilor, că ar putea deveni sclavul impulsurilor necontrolate? Marea pasiune taciturnă Îi conferă un aer fatal care dă bine și face ca În priviri să i se citească o strălucire tristă și profundă. Îndrăgostitul Întunecat se individualizează trecând drept singuratic și distant În ochii lumii.1 Așadar, deși ar vrea să contrazică „programul” pasiunii, În realitate, dandy-i nu sunt total scutiți de ea. Doar că marile patimi amoroase se consumă În secret, disimulate
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
diafană și tandră, cu atât trebuie să sporești respectul și să te faci de nepătruns, Învelindu-te cu el. Niciodată Lauzun nu a uitat această lege În tête à tête-urile cele mai Îmbătătoare pentru un bărbat vanitos ca el, ambițios, Îndrăgostit (poate că era...; libertinii sunt capabili de orice, chiar să iubească fete de 43 de ani). De altfel, există În vanitatea prea ațâțată o inflamare ce seamănă diavolește de mult cu iubirea. Diavolește e cuvântul potrivit! Trebuie citit În Memoriile
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
mai mult cititorii. Un talent amintind de F. Brunea-Fox, exersat prin mahalalele sordide ale Bucureștiului în plină devastare arhitecturală, prin metroul cu cerșetori, prin creșe fără omenie ș.a.m.d. În același timp, apare dramaturgul D. cu a sa Insomnie. Îndrăgostiții de la ora nouă seara (1985), pusă în scenă la Teatrul „Nottara” de regizorul Alexandru Dabija în 1982, cu zeci de replici tăiate sau modificate la multele vizionări oficiale. Cu punct de plecare într-o poezie din Privire liberă („Cineva trebuie
DOHOTARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286809_a_288138]
-
1990, într-un context - iarăși - destul de puțin favorabil împlinirii scriitoricești. Poetul „pierdut”, gazetarul obosit și dramaturgul copleșit de realitate aveau să moară în condiții cumplite, lăsând în urmă câteva volume. SCRIERI: Ora 24, București, 1978; Privire liberă, București, 1980; Insomnie. Îndrăgostiții de la ora nouă seara, București, 1985; Anchetă asupra unui tânăr care nu a făcut nimic, București, 1993. Repere bibliografice: Laurențiu Ulici, Starea poeziei, RL, 1978, 24; Al. Cistelecan, Adrian Dohotaru, „Ora 24”, F, 1978, 7; Nicolae Ciobanu, Un fel de
DOHOTARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286809_a_288138]
-
în care produce un număr important de versuri, creația a lui C. cunoaște două etape distincte: una, până în preajma anului 1820, este bogată în compuneri ocazionale, acrostihuri, cântece de lume, stihuri erotice declarative; muza inspiratoare, mereu alta, a acestui permanent îndrăgostit este idealizată și impersonală, frumusețea ei, „nurii” îl îndeamnă la extaz și la exclamații superlative adunate în strofe sufocate de lamentări, oftaturi și leșinuri, pentru uzul saloanelor, dar și al serenadelor cu lăutari. În cea de a doua etapă, de după
CONACHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286353_a_287682]
-
în volume pe care le scoate la lumină grăbit, unele după altele. Sunt plachete de versuri având o tentă impetuoasă, moralizator-programatică, vorbind despre lumea de azi într-o perspectivă metaforizantă, cultivând discursul poetic oarecum mărturisitor. Volumul de proză Farsele unui îndrăgostit (1997) vădește umor în evocarea unor personalități cum ar fi Al. Andrițoiu. Publică și literatură pentru copii - Piticul cel bun (1996), în care vorbește cu duioșie, sensibil și sentimental despre oameni de azi care se comportă ca niște făpturi din
CRISAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286495_a_287824]
-
despre oameni de azi care se comportă ca niște făpturi din basme. SCRIERI: Glasul poetului, Cluj-Napoca, 1994; Gânduri duhovnicești, Cluj-Napoca, 1994; Gaudeamus, Cluj-Napoca, 1994; Seara dimineților, Cluj-Napoca, 1994; Macul și albăstrița, Cluj-Napoca, 1994; Piticul cel bun, Cluj-Napoca, 1996; Farsele unui îndrăgostit, Cluj-Napoca, 1997. Repere bibliografice: Constantin Cubleșan, „Piticul cel bun”, „Curierul Primăriei” (Cluj-Napoca), 1996, 83; Mircea Popa, „Piticul cel bun”, „Adevărul de Cluj”, 1996, 1874. Ct.C.
CRISAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286495_a_287824]
-
București, 1921; Spovedanii de cadâne, București, 1921; Turcoaicele, Iași, 1921; Sărmana Léila, București, 1922; Primul poet, București, [1922]; Bucuria copiilor, Craiova, 1922; Din lumea Islamului. Turcia Junilor turci, pref. N. Iorga, București, 1922; România văzută de departe, București, 1922; Colina îndrăgostiților, București, 1923; Clopotul fermecat, București, 1925; Of și Țepeluș, București, 1925; Suflete de viteji, București, 1925; Haplea, cu desene de Mihai Iordache, București, 1926; Minuni din jurul nostru (în colaborare cu Dumitru Stoica și Petre Puchianu), Craiova, 1927; Comoara cu povești
BATZARIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285673_a_287002]