3,818 matches
-
renunțase la proiectul lui nebunesc. Din când în când priveam la soare, adică la haloul lui dindărătul norilor. Începeam să-mi pierd răbdarea. La ușa băii, nu se zărea nici o mișcare neobișnuită. Erau femei care intrau, altele care ieșeau, unele înfășurate în văluri albe sau negre, altele acoperindu-și doar părul și partea de jos a obrazului. Câteva fetițe le însoțeau. Uneori băieței foarte mici. La un moment dat o femeie grasă a luat-o în direcția mea. Ajunsă în dreptul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
se părea ceva la mintea cocoșului, așa că nici nu binevoi să-mi răspundă. A doua zi mă înființasem la post, iar de data asta l-am văzut intrând. Își făcuse o costumație mai bună. Nu se mulțumise doar să se înfășoare într-o haină neagră și groasă, ci își mai și înfășurase în jurul capului o basma albă care-i acoperea părul, o parte din frunte și din obraji, înnodându-se sub bărbie. Pe deasupra, își pusese un văl ușor, transparent. Deghizarea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
-mi răspundă. A doua zi mă înființasem la post, iar de data asta l-am văzut intrând. Își făcuse o costumație mai bună. Nu se mulțumise doar să se înfășoare într-o haină neagră și groasă, ci își mai și înfășurase în jurul capului o basma albă care-i acoperea părul, o parte din frunte și din obraji, înnodându-se sub bărbie. Pe deasupra, își pusese un văl ușor, transparent. Deghizarea era atât de desăvârșită, că era cât pe ce să mă las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
matematici sau la poezie, uneori chiar la filosofie sau la astrologie, în ciuda interzicerii categorice a acestor materii de către suveran. Aveam norocul să avem ca magiștri niște oameni versați în toate domeniile cunoașterii. Pentru a se deosebi de gloată, unii își înfășurau turbanul în jurul unor calote înalte și ascuțite, asemănătoare acelora pe care aveam să le văd purtate de medici, în cursul șederii mele la Roma. Noi, învățăceii, aveam o simplă tichie. În pofida științei și veșmântului lor, profesorii noștri erau mai toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
etapă a fost în munții Ziz, numiți astfel deoarece un râu cu acest nume izvorăște de acolo. Locuitorii regiunii aparțin unui trib berber de temut, Zanaga. Sunt oameni robuști; poartă o tunică din lână pusă direct pe piele și își înfășoară în jurul gambelor niște cârpe care le servesc drept nădragi; și vara, și iarna umblă cu capul descoperit. Nu-i pot totuși descrie pe acești oameni fără să amintesc de un lucru de necrezut ce poate fi văzut la ei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
traducă fiecare cuvânt, căci nu cunoștea bine araba. A venit ora mesei, pe care o așteptam cu nerăbdare, căci burta mi-era goală de dimineață - nu mâncasem decât câteva curmale. Ni s-a adus carne de oaie friptă și fiartă, înfășurată în foi de aluat foarte fin, ceva ce semăna cu lasagnele italienești, dar mai consistente. Apoi a fost adus cușcuș, ftat, un alt amestec de carne și de aluat, precum și diverse alte mâncăruri de care nu-mi mai aduc aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
înainte chiar să dormim iarăși sub un acoperiș, va începe luna ramadanului. Fiind călător, nu ești silit să ții post, dar se cuvine să dai în alt mod dovadă de supunere în fața Creatorului. Ai să-ți pui sclava să se înfășoare în văluri din creștet până-n tălpi, ai să-i interzici să-și dea cu parfum, cu sulimanuri, să se pieptene și chiar și să se spele. N-am protestat, căci am priceput pe dată că zelul religios nu era singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
zâmbind. — Ți-aduci aminte că atunci, în ciuda stăruinței tale, am refuzat cu încăpățânare să-ți spun ce văzusem. Intrasem, drapat într-un văl, iar pe dedesubt îmi înnodasem o basma în jurul părului; aveam în picioare sandale din lemn și mă înfășurasem într-un ștergar. Aveam pe atunci unsprezece ani și nici un fir de păr pe trup care să-mi trădeze sexul. Mă plimbam așadar înăuntru, când am dat peste Warda și Mariam. Ochii ei s-au încrucișat cu ai mei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dată că mă recunoscuse. Ne văzuse adesea împreună și nu se putea înșela. Eram ca paralizat, așteptându-mă să aud un urlet, să fiu ocărât, snopit în bătaie. Dar sora ta n-a țipat. Și-a reluat ștergarul, și-a înfășurat la repezeală trupul, în vreme ce buzele ei schițau un zâmbet complice, apoi a tras-o pe maică-sa, sub un pretext oarecare, într-o altă sală. M-am grăbit să ies, neizbutind să mă dumiresc că eram teafăr. În ziua aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ceea ce mă liniști, deoarece puteam atinge cu ușurință fundul grotei, asigurându-mă astfel că nici o sălbăticiune nu se aciuase acolo. În afară de neîmblânzita mea Hiba, care se comporta tot mai ciudat, îngrămădind pietre pentru a îngusta intrarea, curățind cu grijă locul, înfășurând burduful și curmalele în lână spre a le feri de ger, în vreme ce eu însumi, trândav și batjocoritor, îi tot trânteam sarcasme și dojeni, fără să izbutesc s-o descrețesc, s-o enervez și încă și mai puțin s-o îndepărtez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
le-am pus conștiincios deoparte pentru când aveam s-o iau iarăși din loc, și am îmbrăcat o tunică strâmtă cu dungi verzi, cusută pe piept și evazată până la poale. Am încălțat sandale după moda veche. Pe cap mi-am înfășurat un turban mare din voal indian. Astfel înveșmântat, am pus să mi se aducă un măgar pe spatele căruia m-am așezat ca pe tron, în mijlocul străzii, înconjurat de o sumedenie de vecini, ca să mă duc să urmăresc festivitățile. Simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a aruncat însă nervos: N-am nevoie de nimeni. O să izbutesc și singur! Stătea aplecat peste bord, ținând în mână o frânghie cu care încerca să agațe scândura plutitoare, când deodată o coadă lungă a țâșnit din apă, s-a înfășurat în jurul lui și l-a aruncat în Nil. Am început să strig, smulgând brutal din somn pasagerii și oamenii din echipaj. A fost coborâtă pânza pentru a opri corabia, care a fost ținută vreme de un ceas legată de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
spre ținuturile înzăpezite din miazănoapte și până la pădurile de pe Rhenus, în căutarea lui Julius Civilis, regele batavilor, vechiul său prieten, cel care fusese atât de curajos încât reușise să-i scape lui Nero. Călătoria lui Valerius era una solitară. Se înfășură mai bine în paenula și în pătura de blană. Se gândi că nimeni nu se putea apropia de el fără ca Lurr să mârâie. Doar spiritele... Își alungă din minte visul și cuvintele acelea. Asculta freamătul misterios al pădurii, fâlfâitul aripilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
promisă pentru că au înăbușit revolta lui Vindix, în Gallia. Se aplecă spre Vitellius, privindu-l drept în ochi. — Ascultă-mă, Aulus Vitellius. Fortuna își deschide brațele... N-o lăsa să-ți scape. Vei fi imperator. Cu un gest larg, se înfășură în mantia de blană, își dezveli dinții într-un zâmbet și se îndreptă spre ușă. Înainte să iasă, arătă spre sclav: — Și el? — El? - Vitellius făcu un gest de parcă ar fi vrut să alunge o muscă. E surd și mut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
deși își dăduse seama că mulți îl priveau, înainte de idele lui ianuarie, ca pe oponentul și succesorul lui Galba. Se așeză lângă foc, cu o cupă de vin în mână; ridicându-și privirea, îl observă pe bătrânul așezat în fața sa, înfășurat într-o mantie neagră cârpită. Barba neîngrijită aproape că îi ascundea chipul. Ochii lui orbi, albicioși, erau fixați asupra guvernatorului. — Ești aici? întrebă Vitellius surprins. — Te așteptam. Știi doar că te așteptam. Nu te-am văzut când am intrat - guvernatorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Vitellius obișnuia să stea ziua arsese, probabil pentru că, în entuziasmul general, nimeni nu se mai îngrijise de căminul plin cu lemne. Mulți spuseră că incendiul acela era o prevestire funestă. Preț de o clipă, în fundul curții văzură un bătrân orb înfășurat într-o mantie neagră. Fiți încrezători! - aclamat de mulțime, Vitellius rotea sabia deasupra capului. Pentru noi, acesta este focul bucuriei! În ziua următoare, Flavius Valens intră cu soldații săi în Colonia și îl salută pe împăratul Vitellius. Pompeius Propincuus, procuratorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
bătăile puternice ale unei inimi chiar sub picioarele lui și auzi din nou răsuflarea grea, asemenea fluxului și refluxului. Simți cum cineva se apropie din spate. Un bărbat. Chipul îi era acoperit de o mască neagră. Mantia în care era înfășurat din cap până în picioare era tot neagră, brodată cu alb. În aceeași clipă, în fața lui se ridicară din altar trei umbre. Siluetele a trei bărbați să zăreau, întunecate, în lumina slabă a torțelor. Chipurile lor erau acoperite de măști. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-l. Când trecu pârâul, amuleta pe care o purta la gât se desprinse și căzu, dispărând în apă. Încă un pas, și Velunda fu întâmpinată de cei trei călăreți și de cele trei femei. Întinse mâna spre Ausper, care o înfășură în mantia lui. Scena se risipi încet în fața ochilor lui Valerius. Atunci privi spre trupul muritor al Velundei, inert în brațele sale. Chipul ei fermecător părea de marmură. Ochii erau închiși. Respirația i se oprise. Valerius încercă să-i asculte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ce au în grijă ciclul lunar începuseră, potrivit credinței populare, să micșoreze discul luminos, lovindu-i marginile cu ciocul, un om ieși pe furiș din satul batavilor. Câteva ceasuri mai târziu se afla într-o tavernă, în fața unei siluete masive înfășurate într-o mantie. În localul luminat de strălucirea câtorva lămpi și de focul din cămin nu mai era decât hangiul. — A avut loc o adunare, la două nopți după ritul funerar în cinstea preotesei, spunea bărbatul în timp ce hangiul îi punea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fiind un bărbat curajos și, mai ales, prietenul lui. Calvia Crispinilla îl găzduise și îl îngrijise personal când delirase din pricina febrei. Acum se apropia de el. Mergea desculță prin iarbă; purta o tunică azurie, iar coada împletită, groasă, îi era înfășurată simplu în jurul capului. În mână ținea o cupă aburindă. — E o infuzie pe care mi-a recomandat-o o femeie din Thessalia. Oamenii spuneau că e vrăjitoare. Se pricepea de minune să vindece. Bea acum. O să-ți alunge definitiv febra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
unde mai mulți tineri se antrenau în atletica grea. Unii se antrenau la korykos, sacii mari din piele de porc sau de capră umpluți cu lână și atârnați în niște furci de lemn. Pugiliștii se învârteau în jurul lor, cu mâinile înfășurate în manșoane de piele și degetele vârâte într-un inel mare de piele. Loveau ținta rotind brațul ca la înot: îl ridicau până în dreptul urechii, apoi îl lăsau să cadă descriind o curbă. Loveau de sus în jos, direct, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
privea pe doctores secutores care îi puneau unui începător un coif în formă de ou, având la ceafă un strat gros de piele, iar în față o placă de bronz cu două fante pentru ochi. În jurul piciorului stâng al începătorului înfășurară un bandaj gros, iar deasupra așezară o placă concavă de bronz, ce-i ajungea imediat sub genunchi. În mâna stângă îi puseră scutul dreptunghiular din paie și nuiele. Atunci își făcu apariția un rețiar. Nu avea plasa, nici manșonul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îi arătase maestrul. — Odihnește-te o clipă, îi zise Proculus. Valerius se așeză pe iarbă, gâfâind și ștergându-și sudoarea de pe frunte. Se uită la Proculus, care monta pe parul de antrenament un băț cu capătul în formă de T, înfășurat în pânză. Bățul era suspendat în așa fel încât, atunci când maestrul îl înălța, capătul în formă de T se îndrepta în jos, iar când îl cobora, capătul se îndrepta în sus. — Ridică-te și ia-ți scutul. După o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îl făcuseră mai rapid și mai intuitiv, când ajungea din urmă un rețiar, acesta sărea în lături. Valerius, aflat în atac, se dezechilibra și cădea în genunchi. Căzu astfel de nenumărate ori. — Poftim. Proculus îi întinse niște fașe de lână. — Înfășoară-le în jurul genunchilor. Orgolios, Valerius refuză și luă poziția de apărare. — Salix! strigă Proculus. Ai uitat ce a pățit Salix? Valerius se opri brusc, întorcându-se spre maestru. — Salix? — Prins de tensiunea luptei, Salix a uitat cu totul de rana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mișcare bruscă, locul rănit îți va tăia elanul, și așa îi vei oferi adversarului o șansă neașteptată. Valerius își aminti cum se prăbușise Salix când se afla la un pas de victorie, trădat de mușchii sfâșiați de tridentul lui Skorpius. — Înfășoară strâns fâșiile în jurul genunchilor. Așa vei evita alte răni și, în plus, fașele îți vor apăra genunchii. Valerius se așeză în iarbă și începu să-și bandajeze genunchii. Văzu că unii gladiatori aveau coapsa stângă bandajată cu lână și piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]