2,049 matches
-
un șut. - Vă rog să începem, toată lumea atențieee, nimeni nu vobește, începeemm... anunță ceremonios John Euripide cu o voce tremurată bizar, în falset. Tara-ta-ta-ta-taaa... începe cenaclul... John Euripideeee, cântă apoi, imitând cât se poate de serios o trompetă, ceea ce mă înfioră până în străfunduri. Tipul nu glumea absolut deloc, iar cenaclul îi purta pur și simplu numele, ceea ce mi se părea cumplit. - Să ai grijă, spuse deodată lângă urechea mea o voce de bărbat. Euripide e nebun. La fel și cenaclul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
aici, până am să-i văd din nou pe-ai mei, o știu cu siguranță și o simt, deși groaza pentru crunta judecată pe care aproape am trăit-o în visul din care nu de mult m-am trezit mă înfioară cu certitudinea ei nevăzută. Respirații grele și pline de obidă umplu liniștea și singurătatea în care până acum, surescitat de frumusețea neobișnuită a deciziei mele, credeam că mă aflam. Dar nu. Nu pot avea liniște nici măcar aici, lângă colegii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
de atâta spălat, sau o rochiță cu volane care abia dacă îi ajungea la coapsele bronzate, sau bluza transparentă din borangic, strâmtă ca un prezervativ, sau varianta prescurtată a unei uniforme școlare... Bărbații se trag înapoi și se uită, se înfioară și privesc. Se răsucesc după ea. Închid ochii, ducându-și mâna la prohab. Uneori, când mă văd în spatele micuței mele prietene, strecurându-mi mâna în jurul taliei ei zvelte și elastice, se uită la mine, vrând parcă să-mi spună: — Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
un ultim pahar de vin alb în drum spre întâlnirea cu temnița sau randevuul cu un contract cu moartea lui Water Closet sau Mother Load. Dar ăsta era locul întunecat al pipăielilor și șoaptelor, al siluetelor negre. Umbrele lor nu înfiorau și nu amenințau, era mai curând o absorbire de natură clericală în radarul poftelor care le aduseseră aici. — Salut, spuse o voce din spatele meu. — Ah, cară-te, am spus eu și m-am întors. O, salut! Scuză-mă. Ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Până și realismul, realismul cel mai primitiv, e considerat excelent pentru secolul douăzeci. — Zău? am spus eu și mi-am pipăit măseaua cu vârful limbii. În timp ce eu mergeam spre casă, pe străzi de culoarea stridiilor și a cărbunelui, aerul se înfioră deodată, scuturându-și haina ca un câine ud, ca întinderea tulburată a unui lac. M-am oprit - cu toții ne-am oprit - și mi-am ridicat fața spre cer, așa cum un animal sau un sclav își ridică fața, înspăimântat de pedeapsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
fața. Asta e tot. De azi înainte, vei purta în buzunar un țignal. PAGINĂ NOUĂ CUPRINS Caligraful Vânătorul de lupi albi Ceasornicarul Sindromul G. Labirintul de sticlă Cei trei copii-Mozart Șoseaua Femeia solară Conviețuirea mea cu Erika Spleen ∗ (lat.) - „Mă înfior povestind” (Vergiliu - Eneida). ∗ Făcând o pauză, sergentul a numărat optzeci și trei de j-uri. ∗ Scrisoarea, să-i zicem așa, este autentică. Am adresat-o, în urmă cu trei luni, unei Femei solare. Sper ca Sybille (M.) să mă ierte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
când se oprește asupra genocidului din penitenciarul Pitești, adică al reeducării prin tortură și asasinat. El introduce mărturii publicate de alți schingiuiți din această închisoare: Paul Dumitrescu, Constantin Aioanei, Cristian Troncotă, Dumitru Ispas, Aristide Ionescu, Traian Popescu.... Sunt scene care înfioară: sânge, urlete, lacrimi și suflete sfârtecate nu numai patronate dar și prin participarea directorului de penitenciar, al ofițerului politic cu toți caraliii lor. El redă și unele nelegiuiri petrecute în acest penitenciar- abator și concretizate în poezii ca cele ale
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
Cambiotis, Ambasador al Greciei la București * 8 august 1971 Acest sfânt lăcaș înconjurat de păduri este pentru mine un izvor de cuvioșie și de respect și dragoste pentru istoria și credința neamului nostru. De câte ori revenim în locurile acestea dragi, mă înfior de fericire și nu mă consider a fi vrednică de a călca pe aceste pietre și pământ vegheate de acei eroi și martiri întru credința de Dumnezeu și de neam. Alexandra Răticeanu 25 septembrie 1971 113 I pray that the
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
că ești iubitul meu acum? Nu sunt iubitul tău, Ionela, și nu te juca cu mine. Mi-e greu să ți-o spun, dar eu nu exist. — A, domnul face nazuri, face teatru... Aștepți ceva de la mine? — Nu, dar sunt Înfiorat de plăcere. De plăcere că pe Cristian Siboiu Îl cheamă acum Vasile Moare și că acest Vasile Moare se va duce să Îi recite poezii patriotice tovarășului Birică de la , mâine, la Pietroasele, În acompa niamentul lăutarilor, cu capul pe masă
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
seamănă deloc cu grecii sau cu sirienii, care după primul asalt deschid larg porțile cetăților și te întâmpină cu flori. Băiețelul privea torentul înghețat și, întorcându-se spre el, întrebă: — De unde vine? — Ca să ajungi la izvoare, răspunse decurionul - și se înfioră amintindu-și -, ai nevoie de tot atâtea săptămâni câte îți trebuie ca să ajungi la gura lui, săptămâni încă și mai grele. Fluviul se năștea în munții înalți și veșnic înzăpeziți ai Rhetiei: — Piscuri unde nu se avântă nici măcar urșii, vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sub alt cer, zile mai puțin grele; în fiecare dimineață privea melancolic norii prea deși și ploaia măruntă care, fără zgomot, îmbiba pământul, și pădurile, și serile de iarnă care se lăsau foarte repede. De la înălțimea culturii sale rafinate, se înfiora când băiatul reproducea cu ușurință expresiile argotice ale soldaților. Dar văzuse că și greaca o învățase la fel de ușor: începuse să citească la patru ani și jumătate. „Micuțul a primit daruri speciale de la zei“, spunea el mândru, plin de entuziasm. „Pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
preluat puterea din mâinile Mașterei. Un cor de voci urlă niște insulte pe care Gajus le învățase din discuțiile grosolane ale soldaților, dar care îl tulburau acum, când îi erau adresate mamei împăratului. Se vorbea despre insurecție, și copilul se înfioră de emoție când un bătrân tribunus, cu platoșa grea de medaliile primite în zece campanii, îi strigă lui Germanicus: — Când Tiberius ți-a furat domnia tu erai aici și n-ai putut să faci nimic... După lupte dure între populares
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se așternea peste câmpie, se închise în îndrăgita vilă de pe malul lacului Nemorensis. Oratorii În timp ce optimates discutau cuprinși de panică, Valerius Asiaticus tăcea. În acele clipe, fu singurul care găsi puterea de a trece în revistă acea zi îngrozitoare. Se înfioră închipuindu-și ce s-ar fi întâmplat dacă asemenea documente ar fi căzut în mâna lui Augustus sau a lui Tiberius; își spuse: „N-aș fi văzut ce am văzut azi. Împăratul e singur și are niște consilieri nepricepuți sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
era un moment irepetabil și că timpul ar fi trebuit să se oprească în loc. Îi descoperi sânii și-i mângâie îndelung, cu o plăcere aproape spirituală; lăsă tunica să-i alunece de-a lungul șoldurilor și simți că ea se înfiora sub mângâierile lui. Se supunea mâinilor sale, dar nu era unul din jocurile artificiale în care era de-acum expert și de care se săturase. Simți căldura pielii ei, din care emana un parfum de nard și miere, foarte feminin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
zile bune. Împăratul îi aruncă o privire: era plină de praf, nepieptănată, chipul îi era de nerecunoscut din pricina spaimei. Îi spuse: Nu avem vreme pentru lacrimi. Iar ea, care visase să ajungă la putere după ce l-ar fi ucis, se înfioră la gândul că trebuia să moară. El însă, printr-o hotărâre ce izvora din adâncul sufletului, îi încredință urna cu cenușa lui Lepidus și o expedie imediat împreună cu escorta, într-o călătorie extenuantă. Nu te voi trimite departe, îi spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a întări cheiul. În acea zonă Asiaticus poseda terenuri, și avea să câștige enorm de pe urma noului port. Saturninus continuă să atace, agitându-și codexul: — Templul egiptean, otrava aceea din inima Romei, care, când trec pe lângă el, mă face să mă înfior; vom arunca totul în fluviu... Vă amintiți ce groază a răspândit în Roma vechiul templu isiac în vremea lui Julius Caesar? Vă amintiți cum consulul Aemilius Paulus a trebuit să se cațăre pe acoperiș și să-l spargă cu lovituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
va reapropia de Sburătorul, dar, după încetarea apariției acestuia, va încerca să revină la... Contimporanul: „...Nu mai avea nevoie de d. Lovinescu. E drept că nici la Contimporanul Barbu n-a mai scris. S-a jenat de Ion Vinea, care înfiorează cu tăcerea și privirea plină de nuanțe” (text reprodus de Gabriela Omăt în E. Lovinescu. Sburătorul. Agende literare II 1926-1929, ediție îngrijită de Monica Lovinescu și Gabriela Omăt, note de Alexandru George, Margareta Feraru și Gabriela Omăt, Editura Minerva, București
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ei, încât l-a încurcat însă nu a mai apucat să răspundă. Nu uită multă vreme aerul fierbinte, parfumat ce-l risipea încet prin gură lângă ureche, chiar mai mult ca un sărut promis și risipit atunci pe loc. Se-nfioră și mai mult strângându-i inelarul cu vârful degetelor, rotindu-l ca o întrebare fără un răspuns cert. Marinică, atent la tot ce se întâmplă în jur, și întrezărind cum ultima speranță într-o seară inedită zboară pe lângă el, întrebă
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
spunând forțat, cu vocea răgușită, gâtuită, parcă se transformase în altul: - Ce minunat este parcul, și noaptea, și noi! Pasiunea i-a uitat pentru altă clipă însă le place să se sărute și continuă la nesfârșit. Trupurile lor contorsionate se înfioară, sclipind în răcoarea nopții. O ajută să-și pună ceva din hainele mototolite. În razele rătăcite și tăcute ale astrului le observă răscolite, murdare de iarbă și țărână. Roua dimineții au luat-o cu ei pentru întotdeauna. Le scutură cum
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
moșneagul. Dacă s-ar putea, crezi că nu te-aș ține?... Culae păși cu adâncă părere de rău pragul și ieși în ograda casei împreună cu bătrânul. Afară era noapte adâncă și sufla un vânt rece, care îl făcu să se înfioare și să se zgribulească în hainele-i nu tocmai călduroase. O liniște ciudată domnea de jur împrejur. O pace ca din altă lume. Nu se auzeau nici glasuri, nici lătrături de câini și nici un fel de zgomote, iar luna poleia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
greu în pat, apuc tabloul și-l cobor. Locul lui nu e aici. Pășesc pe covorul pufos nici rece, nici proaspăt, deloc asemănător mușchiului din pădurea mea nebună. Ajung cu pași înceți la geam, îl deschid și răcoarea dimineții îmi înfioară trupul încă încălzit. Tremur. Mi-e rece, dar parcă încep să trăiesc. Din bucătărie, răzbate aceeași voce: Întârziem, micuțo! Într-o secundă înțeleg. Pădurea mea nebună plânge după mine și eu o port în vise și în visuri. Nu-i
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ea nevoie, ci de un răspuns la o Întrebare care o obseda. I-l oferi pe cel mai cinstit, după părerea lui. - Cred că trebuie să fim atenți la semne, spuse el Încetișor. Au Întotdeauna un sens. TÎnăra femeie se Înfioră. Era aproape cuvînt cu cuvînt ce spusese Gildas, cu o seară În urmă. O să-și blesteme zilele toată viața că nu-l ascultase. Înainte să se Îndepărteze, Ryan Îi aduse la cunoștință că zărise o brățară agățată În hățișurile de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
singură, Într-o barcă, pe o noapte de furtună? Lucas se Îndreptă spre intrarea În grotă. - Oi fi eu Înzestrat, dar nu am răspunsuri la toate Întrebările. Marie cătă fără să vrea spre țărm. Era perioada fluxului slab. Totuși, se Înfioră cînd Îl văzu pe Lucas făcîndu-se nevăzut În interiorul cavernei și, adresîndu-i În minte cîteva cuvinte bine simțite, se duse după el. Era deja În fundul grotei, măturînd bolta cu fascicolul lanternei. - Dacă vrei cumva să cauți scoici, nu e chiar locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
bombăni el. - Eram cu ea cînd ai primit apelul. Și Îți garantez că nu Îți dădea telefon. Specialistul În crime ritualice aruncă o privire spre nisipul care Înghițise celularul Mariei și, odată cu el, misterul acelui apel. Fără să vrea, se Înfioră. * * * Se lăsase noaptea, iar În jandarmeria pustie doar biroul pus la dispoziția comandantului Fersen era luminat. Totuși el nu era acolo. Marie Îl convinsese, nu fără bătaie de cap, s-o lase pe ea s-o interogheze pe Gwen. Singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și mai mult paloarea. - Ar fi fost bine să rămîi la castel Împreună cu PM, tată. Întoarse o privire mînioasă spre cei doi polițiști care asistau la deshumare. - Asta e pur și simplu profanare. Era cald, cu toate astea Marie se Înfioră contemplînd sicriul așezat pe două suporturi. Stejarul de culoare deschisă rezistase destul de bine trecerii anilor, dar mînerele din alamă se Înnegriseră. La fel placa gravată cu numele de Erwan de Kersaint (9 aprilie 1944-12 februarie 1962). Faxul din Dublin sosise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]