2,365 matches
-
merge la Târnăveni. Andrei îi dădu vestea că Ramona Plopeanu s-a internat la spitalul de la Târgu Mureș pentru o operație la piciorul bolnav ce urma să i se facă acolo. -îmi pare sincer rău, spuse Radu care se și întristă. După ce amândoi urcară în trenul pe care nu-l așteptară mult și în care era destul de călduț, Andrei îl întrebă pe Radu când ajunge la Petroșani, pentru că de acolo era. -în această seară, în jurul orei zece, după masă, legătura este
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
Ionuț, privindu-i lung. -Tocmai vorbeam despre doamna Angela Ulmeanu, zise doamna Ramona și îi explică totul în legătură cu casa tatălui său. -Nu știu de ce n-o lăsați în pace, parcă ar fi din familie, și nu vă mai întristați pentru prostiile ei. Oricum, nu mă interesează, nu știu la ce bun se ostenește. Apoi ieși afară la fel cum a intrat. -Sunt de acord cu Ionuț, și eu cred la fel, zise domnul Radu Brădescu în timp ce ieșea să se
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
va vindeca încheietura. Dar, o sfătui nașul pe mamă, poate ar fi mai bine să mergem la Piasa. Femeia se lovi ușor cu palma peste frunte. Cum de uitase, crâșmărița era meșteră la oase, tot satul o știa, iar ea întristată de durerea băiatului, își pierduse capul. Ajunseră toți trei la crâșma evreicii. Acolo, lume multă, fiindcă după încă o zi grea de muncă, pentru o jumătate de oră, poate chiar pentru o oră întreagă (mai mult nu-și puteau permite
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
acest poem au două sensuri. Primul este actualizat În contextul Înmormîntării, În care este vorba de ore, timp de tristețe. Al doilea În contextul ceasornicar care induce ideea că și ceasornicele de care s-a Îngrijit o viață ar fi Întristate de dispariția ceasornicarului. În toate cazurile de mai sus este vorba de cuvinte polisemantice. Cele două sensuri derivă unul din altul sau din același cuvînt (din familie). Unul este sensul propriu și celălalt cel figurat. Din aspectul celui plouat, ud
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
altă temelie nimenea poate să puie, afară de ceea ce este pusă, care este Iisus Hristos”. (Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia VIII, p. 85) „Întreabă dar pe eretic: Dumnezeu se teme, șovăie, pregetă, se întristează?, și dacă-ți va răspunde: Da!, fugi de el și așează-l jos cu diavolul, dar, mai bine spus, mai jos decât diavolul! Nici diavolul nu va îndrăzni să răspundă așa!” (Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvântări împotriva anomeilor, cuv.
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
îl întreabă cu gingășie de ce plânge ca o fetiță după mama ei, dacă nu cumva a primit vești rele de acasă, de la părinții lor (la știrea morții lui Menoitios, numit primul de Ahile, sau a lui Peleu, amândoi s-ar întrista foarte tare). Apoi, după admonestarea și implorarea lui Patrocles, începe să cedeze, chiar dacă nu de tot: îl trimite pe el. În momentul acesta, Ahile este cuprins pentru o clipă, sub forma unei rugi adresate lui Zeus, de o visare intensă
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
îl întreabă cu gingășie de ce plânge ca o fetiță după mama ei, dacă nu cumva a primit vești rele de acasă, de la părinții lor (la știrea morții lui Menoitios, numit primul de Ahile, sau a lui Peleu, amândoi s-ar întrista foarte tare). Apoi, după admonestarea și implorarea lui Patrocles, începe să cedeze, chiar dacă nu de tot: îl trimite pe el. În momentul acesta, Ahile este cuprins pentru o clipă, sub forma unei rugi adresate lui Zeus, de o visare intensă
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
fost o permanentă îm-preună-lucrare cu harul dumnezeiesc, încep a gusta roadele osteneli-lor de o viață, într-o necontenită sporire și îmbogățire. Cei ce, însă,dimpotrivă, s-au arătat nepăsători și nelucrători față de această prezență tainică din sufletul lor, care au întristat și îndepărtat haruldin viața lor, vor experia, într-o formă provizorie mai întâi, darprofundă, chinurile iadului. Din acea clipă înainte, ei înșiși nu maipot face nimic efectiv pentru ei, decât să regrete, în „plângerea șiscrâșnirea dinților” (Matei 8, 12), adică
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
pline de imaginile necazurilor mele și ale componentelor focului ce mă ardea. Aici [se cuvine] o întrebare: se vrea, la teatru, ca spectacolul unor lucruri tragice și lamentabile, de care totuși noi înșine nu am vrea să suferim, să ne întristeze, și totuși această suferință, de care, cu referire la ele, spectatorul suferă, este dorită de el, și chiar suferința sa îi face plăcere. Ce este deci aceasta, dacă nu o murdărie mizerabilă, pentru că aceste evenimente ne emoționează cu atât mai
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cele ale autorului anonim al Discursului către Cliton (1637). Pentru a apăra tragicomedia, Ogier atrage atenția că Anticii au fost obligați să aducă pe scena teatrului drama satirică, cu scopul de a-i destinde, printr-un intermediu comic, pe spectatorii întristați de spectacolul tragediei. Ca și Lope, el găsește mai normal să amestece într-o singură piesă elementele grave și elementele plăcute, decât să le reprezinte, după moda antică, în două piese succesive. "La fel, chiar și Anticii, recunoscând defectele teatrului
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se pot face aprecieri asupra simțului moral al unui om prin reacțiile sale în cursul unui spectacol. Cu excepția nelegiuitului, nimeni, după părerea lui, nu rămâne insensibil la spectacolul nefericirii. În felul acesta, Scriitorul Dramatic ne îmblânzește moravurile și nu ne întristează decât pentru interesul și plăcerea noastră; ne smulge lacrimi, dar acest fel de lacrimi delicioase, care sunt atributul cel mai dulce și exprimarea firească a sensibilității noastre: nostri pars optima sensus. Juvenal, Satira XV. De câte ori nu a fost admirat felul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
comedii într-un singur an, cu iluzia cea de pe urmă de "a schimba" imediat ceva." 4.3.2. Moralitatea râsului Singurul lucru îndreptat de Goldoni, în tabloul despre timpul său pe care-l prezintă spectatorului, sunt detaliile susceptibile să-l întristeze sau să-i șocheze simțul moral. Astfel se explică el asupra acestui lucru în Autorul către cititor, textul prefață pentru Gâlcevile din Chioggia. "Unii vor spune poate că autorii de comedie trebuie să imite efectiv natura, însă cea frumoasă și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
prefață pentru Gâlcevile din Chioggia. "Unii vor spune poate că autorii de comedie trebuie să imite efectiv natura, însă cea frumoasă și nu cea vulgară și imperfectă. Eu spun, dimpotrivă, că totul poate constitui materie pentru comedie, în afara imperfecțiunilor care întristează și a viciilor care șochează. Un om care vorbește repede și înghite cuvintele vorbind are o imperfecțiune ciudată, care devine comică, când este folosită cu măsură, ca acel balbuziente (bâlbâitul) și acel tartaglia (cel care bâiguie). Nu același lucru s-
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a te privi că nu-l mai puteai uita. Când trăia Lina, baba lui, - de multe ori, acolo, în ceardac, îi prindea cântatul cocoșilor, lângă dereg, - uitându-se la cerul acela înalt și plin de stele, ale cărui depărtare îi întrista și îi liniștea, deopotrivă. Acum singur, tot în acel loc din ceardac, tăcea și privea cu ochii lui spălăciți și buni în depărtări, cuprins de un simțământ de sfârșeală... poate, poate o vede pe baba lui, pe blânda lui Lina
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
nu‟nțăleg?!“ se întreba ea plină de curiozitate. „...Am să-l întreb pi bunicu!“. Privind și urmărind tot timpul viața din natură, a învățat să gândească. În ultima vreme, bătrânul Toma nu-i mai poate răspunde lă întrebări și se întristează, ori, chiar se rușinează. Iar Anuca era nemulțumită, că multe întrebări rămăseseră fără răspunsuri. Și-a amintit că la mătușa Domnica, Fănuță, băiatul cel mare, buchisea pe o tăbliță neagră cu plumb... niște semne... Fetei îi intră în cap sa
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
lui îi mai stăruia încă în minte. - Odihniți-vă în pace, mamăică și matale bunicule... Dumnezeu să vă aive în paza Sa !.. Salcâmii se clătinau încet-încet, fără vreo adiere de vânt... așa se clatină ei mereu... fără vânt. Anuca se întristă când se gândi la toate lucrurile astea; la mama ei, la bunicul ei, la mirosul acela de crizanteme, care devenise atât de familiar atmosferei cimitirului, miros de lucruri trecute, de amintiri vagi și prăfuite. Acolo, sub pământul acela, se odihnea
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
mare cât un mal, podelele scârțâiră jalnic sub greutatea pasului său, și se opri lângă tejghea. În crâșmă lăutarul le suspina din gură și din vioară, la ureche, bătrânilor, cântece vechi, neauzite... neascultate, din alte vremuri, care bucurau dar și întristau sufletul... Era atâta jale în cântecul lui, că-ți frângea inima, sufletul, de piatră să fi fost. Toți, la intrarea lui Lisandru, își țineau răsuflarea. Crâșmarul mic, spânatec, răsări de după tejghea clipind des din ochii lăcrimoși, în fața lui Lisandru. - Rachiu
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
de mâncat și puse farfuria în micuța mașină de spălat vase. Nu se mai gândise la treburile asta de mulți ani de zile. Nu-i plăcea că i se îngrămădeau iar toate în minte. Nu o mai afectau, dar o întristau pentru felul în care își irosise atâția ani din viață lingându-și rănile și neavând încredere în nimeni. Măslinele fuseseră recoltate, iar familia de la TV le dusese la o presă pentru ulei din împrejurimi. Planul lor era să-și îmbutelieze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
ajută totdeauna, și sunt fericită că mi s-a descoperit și mie nevrednica, și ce frumos vis a fost adevărat și mi-a transmis...Să știți dragii mei creștini că foarte des când văd ceva uimitor sau rău și-l întristează pe Dumnezeu, totdeauna cuget: ce zice Dumnezeu când vede făptura Sa, ce face?...Apoi gândesc să-i lumineze să nu mai facă lucruri neplacute și să le dea o cugetare cu părere de rău, pentru tot ce a făcut rău
Călător în Grecia 5-15 mai 2012 Şi un buchet de poezii Dedicate Domnului Iisus Hristos Şi Maicii Domnului. In: Călător în Grecia by Maria Moșneagu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/485_a_766]
-
Apoi și-a scos ochii și, cu greu, a ieșit afară la el. O priveliște zguduitoare: în mână avea ochii... Era toată plină de sânge și pe deasupra și oarbă! I-a spus: poftim ce-ți place... Acel tâlhar s-a întristat de fapta lui ticăloasă și a mers la o Mănăstire de călugări și s-a călugărit, căindu-se de fapta lui urâtă. Iar Cuvioasa a trăit așa oarbă toată viața care a mai avut-o de trăit și nu s-
Călător în Grecia 5-15 mai 2012 Şi un buchet de poezii Dedicate Domnului Iisus Hristos Şi Maicii Domnului. In: Călător în Grecia by Maria Moșneagu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/485_a_766]
-
și perfect, scriitorul total... Deși petreceam, singur în patul îngălbenit de transpirație, ore oribile, când frica și excitația, frica excitată, îmi ajungeau la zenit, știam cine sânt știam ce am de făcut, și perspectiva unei vieți moarte, osificate nu mă întrista: aveam să-mi dărui viața ca să mi-o câștig. Slăbiciunea și diformitatea corpului meu, palpitațiile și sufocările de care sufeream, visele crude, scatologice, premonitorii, toate corespundeau portretului, din imaginația mea, al celui care își depășește carnea ca să ajungă la spirit
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
încă de starea aceea confuză, de acel sentiment pe care-l încerci atunci când privind cu bucurie o pajiște înflorită năvălește deodată o turmă de porci lăsând în urma ei cadavrele de flori, nu atât cuvintele urâte ale acelui bătrân m-au întristat cât mai ales, acum îmi dau seama, mi-era rușine de emoția reală pe care am trăit-o pe măsură ce îl desenam, greșisem profund, dacă aș fi vrut să-i desenez cu adevărat chipul ar fi trebuit să-l invit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
am mai putut să mă întorc la Viețile sfinților pe ianuarie, curând s-a umplut odaia părintelui cu toți călugării, Am planuri mari la mănăstire, Daniel, vorbește însuflețit părintele și eu îi aud din când în când cuvintele, ceea ce mă întristează însă e izvorul, nu mai curge pe sus, pe la cascadă, vine atât de puțină apa și numai pe jos, o fi ceva în munte care-l împiedică să se reverse, aș putea chema niște geologi, dacă vin săptămâna viitoare specialiștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
mi-a dat Biblia s-o deschid și paginile subțiri s-au desprins la ungerea din Betania, ne-am amintit amândoi de părintele Ioan, cum ne-a vorbit de această scenă a risipei și a dăruirii și Daniel s-a întristat de moarte amintindu-și de pierderea cărții părintelui Ioan, că n-a fost în stare s-o păstreze, M-am întristat de moarte într-adevăr și mă întristez mereu când mi-amintesc cum părintele mi-a lăsat mie Cartea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
de părintele Ioan, cum ne-a vorbit de această scenă a risipei și a dăruirii și Daniel s-a întristat de moarte amintindu-și de pierderea cărții părintelui Ioan, că n-a fost în stare s-o păstreze, M-am întristat de moarte într-adevăr și mă întristez mereu când mi-amintesc cum părintele mi-a lăsat mie Cartea lui și eu am abandonat-o nepăsător pe prispă, alergând în calea focului ce cuprinsese pădurea, ar fi trebuit să iau Cartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]