KorAP: Find »[drukola/base=întunecat & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...72 73 74 ...372 >

9,278 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372

sau nu să mă primească. Asta i-ar fi dat posibilitatea de a mă trimite la plimbare. Dar am fost copleșit de jenă când i-am spus servitoarei fraza pe care o pregătisem, și, în timp ce așteptam răspunsul, pe un coridor întunecat, am fost silit să strâng tare din dinți ca să n-o rup la goană. Servitoarei s-a întors. Atitudinea ei a sugerat imaginației mele deja stârnite tabloul complet al catastrofei care se produsese în casă. — Vreți să mă urmați, domnule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
soiul. Știi că tablourile mele se vând nu numai în Olanda, ci și în Norvegia, Suedia și Danemarca? Le cumpără mai ales negustorii și comis-voiajorii bogați. Nici nu-ți închipui cum sunt iernile în țările acelea, atât de lungi, de întunecate și de reci. Lor le place să creadă că Italia este așa cum o zugrăvesc eu în tablourile mele. Tocmai asta și așteaptă de la Italia. Așa mă așteptam și eu să fie Italia înainte de a sosi aici. Și am impresia că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
s-o fi speriat. Când Strickland a sugerat că, cedându-i, ea a simțit un fel de triumf asupra lui Dirk Stroeve, pentru că bietul olandez îi venise în ajutor când era ea la pământ, mi-a deschis calea multor bănuieli întunecate. Sper că nu erau adevărate. Îmi păreau prea oribile. Dar parcă cine poate să sondeze străfundurile subtile ale inimii omenești? Fără îndoială nici cei care se așteaptă doar la sentimente elegante și emoții normale. Când Blanche a văzut că, afară de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
ăia care fojgăie de colo până colo și mersul grăbit și zgomotos al crabilor de uscat. Din când în când, pe lagună mai auzeai și câte un pește țâșnind din apă, iar câteodată și vreun plescăit înspăimântător când un rechin întunecat pune toți ceilalți pești pe goană pentru a-și salva viața. Și mai presus de toate, neîntrerupt ca și timpul, este uruitul surd al valurilor care se sparg pe recifuri. Dar aici nu era nici un sunet și aerul era parfumat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
niciodată de singurătate?“ l-am întrebat. A ricanat: „Mon pauvre ami“, mi-a spus, „se vede bine că habar n-ai ce înseamnă să fii artist“. Căpitanul Brunot se întoarse către mine cu un zâmbet blând și în ochii lui întunecați și buni era o licărire minunată: — M-a nedreptățit, căci și eu știu ce înseamnă să visezi. Am și eu viziunile mele. În felul meu sunt și eu artist. Cu toții am tăcut o vreme, iar Tiaré și-a scotocit buzunarul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

respingă la vale. Pe ultimii pași fu nevoit să se ajute cu mâinile, agățându-se de smocurile spinoase de deasupra; apoi, În sfârșit, fu În măsură să arunce o privire de partea cealaltă. La vreo treizeci de pași, o siluetă Întunecată zăcea Împotmolită pe prund, parțial ascunsă de vegetație. - Era adevărat... iat-o, bâigui bargello. Și lui Dante Îi venea greu să Își creadă ochilor. Ușor Înclinată Într-o rână, o galeră de război zăcea rezemată de malul râului, cu Întregul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
autoritatea Florenței, strigă cu ultimele puteri către santinela din turn, care Încerca să se uite În jos Întinzând torța printr-un gol al crenelurilor. În lumina crepusculară, șirul de cai și de oameni istoviți era o masă confuză de forme Întunecate. - Și nu mai trageți de timp! Executați ordinele mele imediat! mai strigă poetul. - Du-te naibii! Îi strigă drept răspuns omul de sus, care Își dusese mâinile pâlnie la gură pentru a se face auzit mai bine. Azi nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
de dincolo de colțul străzii, un curios șir de oameni care se apropiau cu pași Înceți. De la ei venea acea cântare. Grupul părea alcătuit din supraviețuitorii unui naufragiu. În fruntea tuturor pășea un bărbat Înalt, Înveșmântat Într-o sutană austeră și Întunecată, cu capul bărbos afundat În glugă. Înainta sprijinindu-se Într-un baston lung, terminat În partea de sus printr-o cruce Înscrisă Într-un cerc. Înapoia lui, o mică oaste de bărbați și femei, Îmbrăcați cu toții ca și când călăuza lor i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Îl mai Întrebe ceva, dar se abținu să Îl mai urmeze atunci când se auzi strigat pe nume, În gura mare. Se răsuci, Încercând să vadă dincolo de Îmbulzeală, și tresări. Omul care Îl strigase, și care Îl fixa cu ochii săi Întunecați, se detașa cu mai bine de o palmă pe deasupra capetelor din mulțime. Dante o porni Într-acolo și, În cele din urmă, ajunse până la el. - Messer Alighieri, și domnia ta tot la curtea miracolelor? Îl Întrebă omul zâmbind, În timp ce ambii se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Să cunoască experiența morții și nu să i se sustragă. Căută În negrul pupilelor dilatate acea umbră a ultimei imagini văzute, despre care se spune că se Întipărește În ochii celor aflați pe moarte. Dar nu găsi decât o cavitate Întunecată. Ridurile adânci de pe frunte și de la colțurile gurii Întredeschise, prin care se Întrezărea o dantură incompletă și Îngălbenită, ca și asprimea pielii marcate de trecerea vremii, Îi indicau vârsta Înaintată. Poate din cauza veșmintelor, Îi reveni În minte chipul orientalului de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
spre Roma. A zis că se numește Brunetto din Palermo, decorator. Am crezut că e unul din mulții drumeți care se duc la papă, ca să capete de lucru pentru Jubileu... Privirea poetului alergă spre mâinile mortului. Noduroase, acoperite cu petele Întunecate ale unei vârste Înaintate. Dar Încă puternice. - Ai luat ceva de aici? - Nu, Dumnezeule! N-am avut nici curaj să intru când am fost anunțat că... că... - Cine a descoperit crima? - Una din târfele monnei Lagia. Urcase până aici ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
colț, aplecați asupra unei partide de zaruri. Unul, cu o burtă mare, Înfășurată Într-o vestă Întinsă ca pielea unei tobe, scutura paharul alene, ca și când nu prea ar fi avut chef să Își Încerce norocul. Celălalt, un bărbat cu trăsături Întunecate asemenea veșmintelor pe care le purta, Înspăimântător de slab, observa distrat mișcările tovarășului său. - Rigo di Cola, cel gras, șopti hangiul. Tot negustor de stofe. Și el se duce la Roma pentru Jubileu. Iar pe celălalt Îl cheamă Bernardo Rinuccio

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
repetă poetul ciupindu-și buza. Și ultimul cine e? Arătă spre cel care Îi atrăsese cel dintâi atenția, un bătrân cu păr lung și cenușiu, despărțit În două șuvițe care Îi cădeau peste umerii firavi. Era Înalt și purta veșmintele Întunecate și sobre ale medicilor. Fața sa, luminată de doi ochi senini, apărea Însemnată de o rețea de riduri adânci. Părea că un ger puternic Îi stăpânește mădularele, acoperite până la gât de straie grele. Și mâinile Îi erau ocrotite de niște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
medicilor. Fața sa, luminată de doi ochi senini, apărea Însemnată de o rețea de riduri adânci. Părea că un ger puternic Îi stăpânește mădularele, acoperite până la gât de straie grele. Și mâinile Îi erau ocrotite de niște mănuși din piele Întunecată. - Messer Marcello, răspunse omulețul pe un ton În care se amestecau respectul și neîncrederea. Un mare doctor, se pare. Din Nord. Se duce la Roma să depună un jurământ. Sau cel puțin asta le-a spus Însoțitorilor lui. L-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Mai văzuse acel chip, se gândi el, trecându-și mâna peste obrajii descărnați. Stăpânindu-și greața, luă capul și Îl apropie de propria lui față. - Cine ești? murmură el. I se părea că pășește În cerc pe marginea unui puț Întunecat. Apoi, dintr-o dată, ca o bulă de aer care urcă la suprafața unei bălți noroioase, În memoria lui Își croi drum un nume. Îl cunoscuse pe bărbatul acela, cu mai bine de douăzeci de ani În urmă, pe când frecventa școala

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
răcnind. Făcu un pas ca să se ia după dânsul, Însă căruța alunecă pe o piatră, deviind și apropiindu-se și mai tare de el. - Ia seama, messere! Îi strigă cineva de pe partea cealaltă. Era un bătrân Înalt, Îmbrăcat În culori Întunecate. Dante Își duse mâna streașină la ochi, Încercând să Îi deslușească figura. Era bărbatul pe care hangiul i-l indicase sub numele de Marcello, medicul. Dintr-o dată, dădu uitării mânia. - Mulțumesc că m-ai prevenit, Îi răspunse, pornindu-se către

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
mecanismului. Și apoi cartea aceea, Mi’raj, continua să i se insinueze În minte. Chipul chinuit al morților se alterna, În mintea lui, cu imaginea, confuză Încă, a cerurilor din viitoarea sa operă. Ca și când forma negăsită a paradisului și forma Întunecată a crimei s-ar fi contopit Într-o aceeași orbire. Se smulse din gânduri la vederea unei siluete masive care apăruse de pe o stradă perpendiculară, urcând curba vechiului amfiteatru. - Sănătate, messer Monerre! Îi strigă din urmă. Celălalt se Întoarse brusc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
drum al dumitale este ultimul? Acest cuvânt Îi răsuna În urechi ca un ecou macabru. Oare se simțea și el, precum Bernardo, aproape de sfârșit? Monerre se oprise În dreptul ruinelor porții romane. În depărtare se zărea colțul de la Închisoarea Stinche, cu Întunecatul său zid orb. Își trecu o mână peste frunte, ca pentru a alunga o durere bruscă. - Destinația mea e undeva În Africa, pe pământurile dușmănoase ale maurilor. Iar apoi mai la sud, pe tărâmurile manticorei, dincolo de Îndepărtatul ecuator, până sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
are o inimă atât de nobilă Încât să mai nutrească vise. - Visele ne vorbesc Într-o limbă de neînțeles, noaptea. Dar chiar și ziua totul În jurul meu se confundă Într-o Încâlceală de simboluri. Mă simt pierdut Într-o pădure Întunecată precum bezna morții. - Pari a te afla În pragul infernului, prietene, murmură Arrigo. - Spre infern mă și duce gândul, și spre starea În care se găsește sufletul În Împărăția celor veșnice. - Dar de ce trebuie să te gândești la Hades? Cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
și ei, atrași de strigăte. Văzu cum nu puțini Își făceau semnul crucii, cu siguranță pentru a invoca ocrotirea lor personală, În nici un caz din reverență față de cel răposat. Lângă cadavru erau niște fragmente de sticlă, acoperite de o umbră Întunecată. Dante culese puțin din acea substanță cu vârfurile degetelor. - Ulei de lampă, Îi spuse lui bargello, care se apropiase. - Limpede ca lumina zilei, exclamă acesta adulmecând la rându-i un ciob de sticlă. Omul a dat foc la ulei ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
pe lângă hainele cenușii și grosolane ale plebei, naosul era animat de petele de culoare ale veșmintelor somptuoase purtate de nobili și de reprezentanții breslelor majore. Schilozii și bolnavii Își câștigaseră cu forța un loc În spatele altarului. Ici și colo, hainele Întunecate ale câte unui notar și, Într-un colț, stârnind oarecum neliniște, rasele albe a doi dominicani. Poetul se retrase din instinct Înapoia pilastrului: dacă se deranjase și Inchiziția, era un semn că miracolul depășise zidurile acelei mici mânăstiri. În acel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
acel colț de cartier, departe de strada principală. Dar luna plină strălucea Îndeajuns ca să se poată orienta. Abația dădea spre o stradă dreaptă, flancată, de cealaltă parte, de zidurile oarbe ale grădinilor. Înapoia clădirii, siluetele caselor familiei Cavalcanti se ridicau Întunecate În noapte. Dintre cele câteva ferestre nici măcar una nu era luminată, ca și când ar fi fost cu totul abandonate după moartea capului familiei și după exilarea lui Guido. Dante se apropie de portal, Împingând ca să Îi Încerce rezistența. Suprafața din stejar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
acolo. Însă din clădiri Îi ajungeau la urechi toate sunetele Înăbușite ale unei omeniri Întemnițate Îndărătul acelor uși umile, naufragiați agățându-se de fărâmele unei epave plutitoare. În cele din urmă, ajunse la destinație. În depărtare se zărea deja umbra Întunecată a centurii de ziduri, Împodobită În Înălțime, ca de o constelație, de torțele santinelelor din gardă. La mică distanță de stradă se ridica un șir de coloane din marmură, Înalte de cel puțin cinci coți, unele Încă având deasupra lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
strângă tăblița. - Într-adevăr, niște semne neobișnuite, murmură. - Simboluri ale astrelor, mi se pare. Dar ce Înseamnă? - Așa cum, ai Înțeles, semnele din jurul octogonului reprezintă diferitele corpuri cerești. Iată Soarele, zise medicul, arătând un cerculeț. Iar acestea sunt planeta Venus și Întunecatul Saturn. - Dar ce Înseamnă octogonul? Am mai văzut și alte reprezentări ale hărții zodiacale și toate erau diferite de aceasta. Bătrânul așteptă câteva clipe Înainte să răspundă. Urmărea cu degetul urma subțire lăsată de bețișor peste ceară. - În multe feluri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
prea multă risipă de marmură și de mozaic pentru o Închisoare. Și apoi, Frederic mai dispunea de așa ceva, În toate orașele sale. - E prea mare, o singură celulă circulară, adăugă maestrul Matteo. Nu pentru asta era, murmură el. O boltă Întunecată, o potecă infinită... - Dar dacă trebuia să rețină ceva nemăsurat? stărui Dante, urmându-și firul ipotezelor. Un cerc continuu, văgăuna secretă nu a Minotaurului, ci a unui Uroboros, marele șarpe al timpului care Își mușcă propria coadă pentru eternitate? Manoello

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]