6,513 matches
-
justețe, forfetarul o trimitea pe fie-sa cea mică să descuie școala ca să măture dimineața în cancelarie. După un sfert de ceas, atât cît îi trebuia ca să-și bea țigara, dînsul făcea inspecție. Rezemat de parmalîcul podețului, emitea apoi, pe șanțul din fața școlii, judecăți de valoare. La primul meu contact cu școala, afară de cîrdul de gîște din curte, singura vietate a fost acolo Jugan. L-am întrebat cu cine aș putea vorbi. - Îndefinitiv șefu-i șef, mi-a răspuns el convins
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Mitu Păcătosul, cel ce câștigase prinsoarea, se gândi să-și ceară dreptul și căpătă o vadră de vin Într-o găleată din tablă zincată cu care ăl de pierduse Își adăpa caii și vacile. Nea Mitu se așeză pe marginea șanțului și se puse pe băut de-a dreptul din vadră. „Ia te uită, domnule!“, Își zise el cu bucurie și mirare atunci când Își privi chipul oglindit În vinul negru. Parcă se vedea pentru prima oară și-l Înveseli fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
căzută de pe bărbie Îi strâmbă În fel și chip oglindirea din găleată. Se adăpă iarăși Îndelung și cu plescăituri de plăcere. De-acum nu-l mai Îngrijora nimic și se simțea ușor, chiar dacă nu izbutea să se ridice de pe buza șanțului. Ochii Îi străluceau a veselie și nici măcar scârțâitul roților de car și scrâșnetul lor pe pietre nu-l auzea. Ceilalți, În schimb, se pregăteau să-i Întâmpine pe drumeții ce se apropiau În carul lor. Oamenii erau atât de nerăbdători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Tot la opintirea carului, codirla se rupse dintr-o țâțână și pe dracul ce dormea acolo Îl azvârli În mijlocul drumului. Se rostogoli de câteva ori, Își Înnodă Între ele Îngrozitoarele copite de dinapoi și coada și se prăvăli greoi În șanțul În care, beat și el, nea Mitu Păcătosul sforăia adânc somnul vinului din găleata zincată. În vreme ce carul, cu codirla atârnând, se Îndrepta către Răsărit, nea Mitu Începu să se trezească nu din beție, dar din somn. Se propti cum putu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ochi cu palmele și căscă de-i trosniră fălcile și-i săriră doapele din urechi. Deși avea privirea Încețoșată, veselia nu i se ștersese de pe chip. Își dezmorți toate oasele și-și Întinse Încheieturile. Îl zări pe drac, prăvălit În șanț, sub tălpile lui goale. Îl cuprinseră mila și Înduioșarea. Se puse lângă țeasta diavolului, Îi luă căpățâna pe genunchi și porni să-i mângâie cu blândețe coarnele, părul Îmbâcsit, genele urduroase, barba Încâlcită și plină de turiță. De multă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pe sub șoproanele rudelor?” Câțiva se repeziră să-l oprească pe tânăr, care se și avântase cu pumnii ridicați. Îl Înconjurară și-l luară În brațe. Ăstuia i se Înroșiseră ochii și zvârlea scuipați către Gogoașă. Câteva femei care stăteau pe șanț la divan scoaseră chiot de dat veste. „Ce te bagi tu În viața mea, rapandulă comunistă ce ești! Îți sucesc gâtul, boșorogule, spăl cuțitu-n tine! Mă piș pe ochii tăi ăia bulbucați!” „Ia dați-i drumul, mă, să vedem ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nu și-a amintit mare lucru. Poveștile spun că, după ce băgaseră de seamă că mirele lipsea cam de multișor, porniseră prin Împrejurimi să-l caute cu felinarele. L-au dibuit În cele din urmă, inconștient, prăvălit de boală Într-un șanț. Mireasa, zice-se, văzând una ca asta, a plecat și dusă a fost. Căsătoria s-a desfăcut, conform legii, În primele douăzeci și patru de ore de la Încheiere. Așa era legea pe atunci. Ginerică nu avea amintiri prea multe din noaptea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
trecu printr-un gard de uluci putrede, străbătu o curte plină de buruieni, dărâmă o casă de paiantă și un coteț și se repezi spre lanul de porumb timpuriu de la poalele coastei. Se propti cu roțile din față Într-un șanț, se dădu peste cap, se rostogoli de câteva ori și se aprinse, cu o bubuitură de obuz. Soldatul Cătănuță ședea, cu ochii spre Baltă, În buruienile din curtea unui poet și pictor, și se uita cum ardea porumbul - mândria Directorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
În auzul ce-ncet da să moară. Văzduhul spre jos Își zvârli tot Înaltul, / pământul părea că Îl Înconjoară; / Crezui că sfârșitul se-ntâmplă cu altul. Mai pe limba voastră, după bâlbâielile camionului pe drum, Oaie a nimerit Într-un șanț, mașina s-a rostogolit - că nu mai știam Încotro e cerul și unde pământul, așa de tare fugeau ca-n cerc unul după altul, și nu-mi venea să cred că toate acestea mi se Întâmplă mie și nu altuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mă simt indignat și nedumerit. Însă după cum bine vedeți, am apucat ani mulți după aceea. Și nu numai eu: toți, domnule. Pe ăi din cabină, forța centrifugă, inculților, i-a azvârlit pe marginea drumului. Pe noi, cei din spate, În șanțul În care se Împiedicase dobitocul de Oaie. Numai că, așa, ca un fel de capac, peste noi s-a prăvălit ditamai camionul, proțăpit cu roțile-n sus. Eram prinși ca niște șoareci În acea adâncitură, Închisă În toate părțile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de urangutan roșcaliu, suduind de unul singur și lovind cu sălbăticie În camionul ce zăcea cu roțile În sus. De asemenea priveliște trebuie să se fi bucurat Directorul, care Își revenise și Încerca să-l potolească pe turbat. Înăuntru, În șanț, Îngrădiți de obloane, Dumnezeiașul ori cine rânduise Întâmplarea avea grijă În continuare de noi, cei patru prizonieri. În haosul rostogolirii, căzuseră lângă Încercatele trupuri, nu se poate ști din ce Întâmplare, traista cu demâncare și damigenuța cu vin roșu. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mai repede. „Tovarășu’ Director și băi Oaie, trebuie spus, la modul cel mai poetic cu putință, dar și cu deosebit simț al responsabilității, că, după acest bătogel de morunaș, precum și după istovitoarea păstrămiță de capră, s-ar putea bea un șanț de vin. Ceea ce noi și facem, cu voia Domniilor Voastre.” Ușurat, Directorul ne-a trimis la dracu’ și noi ne-am bucurat auzindu-l, căci dibuisem În glasul lui că-și făcuse griji pentru noi, ceea ce Însemna că avea și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
păroasele labe din față de umerii omului, bocănea din copite dracul cel negru. După ce căruța cu draci care intrase În sat În urmă cu ceva vreme se pierduse către Răsărit, nea Mitu Îl luase la el acasă pe Necuratul prăvălit În șanț și-l curățise, potopindu-l cu vorbe bune și duioase, ca pe un ied neastâmpărat ce se nimerise, În joaca lui nestăvilită, sub roțile unei căruțe. Iedul - așa Îi spuneau cei cărora le era Îngăduit să-l vadă - rămăsese, În urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
-l azvârli În țărâna ca un mălai a drumului de pământ. Târâtoarea Își Încordă amarnic trupul subțire, cu zgomot și iuțeală de pleasnă de bici, scoase, cu furie, limbuța neagră și despicată, apoi se repezi cu nemaivăzută agerime În buruienile șanțului. În praf rămase o dâră tremurată. „Săru’ mâna, părinte!” se pomeni Enin dând binețe preotului Îmbrăcat În sutană cenușie. „Să trăiești, să trăiești!” răspunse popa cu graba și ușoara bâlbâială a celui care e luat pe nepregătite. „Ți-au dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
scoată nici măcar o vorbă. Se mulțumi să-l petreacă Îndelung cu privirea. Apoi Își reveni. „Dă, bă, și mie un foc!” auzi glasul spart al lui Odraslă. „Dacă dai o țigară!” Îi Întoarse Enin vorba. „Dau.” Se așezară pe marginea șanțului. Traseră adânc din țigări. Enin rupse tăcerea: „Care mai e treaba?”. Era cumva ușurat să vadă că Odraslă trăiește, deși știa că Îl urăște din toată inima. Tâmpiții de la Poliție Îl anchetaseră, vasăzică, pentru un omor care nici măcar nu avusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Du-te, domnule, e semn de bărbăție, ce să mai vorbim. Am fost și eu de câteva ori la vremea mea, că m-am Însurat târziu. Îți povestesc eu altă dată. Să fii sănătos!” Copleșit, Enin se așeză pe marginea șanțului și-și prinse tâmplele În palme. „Ia uite, frățioare”, Își șopti În gând, „Îl Înjunghiai numai pe prostu’ ăla de Odraslă. Și mâine trebuie să plec și la Război...” A doua zi, cele două tabere aveau să se adăpostească În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și vor povesti unii altora toată viața despre petrecerea de la hotarele Împărțite cu desăvârșită dreptate Între zi și noapte. Mihai Enin n-avea să ia parte niciodată la acele sărbători păgâne, Însă el nu putea Încă ști așa ceva. Stătea pe șanț, cu tâmplele În palme, și prin fața lui, pe drum, Începură să se perinde tot felul de oameni, ființe și lucruri. Mai Întâi veni armăsarul Canafas, purtându-l pe viitorul Primar În spinare și trăgând după el praștia cea mare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pe umeri, Își mângâie mustățile lungi și lucioase, Își umezi râtul rozaliu: „Ești șmecher, da’ nu mă duci tu pe mine!”. Mai târziu, printre bocănituri de copite și scârțâit de roți, se auzi iar răcnetul: „Vaina caput! Vaina caput!”. Prin șanțul de peste drum, lui Mihai Enin i se păru că vede și aude strecurându-se și fojgăind prin buruieni pe Balaurul de pe Valea Puțului. Toamnă fiind, solzii cât țigla de pe casă Începuseră să bată În galben. Trecu apoi Odraslă, ținându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
după vestitul obiect al dragostei În curtea școlii vechi, pe gardul de ciment al lui Moș Vasile cu Nasu’ Roșu. Au plecat apoi lălăind pe drum. N-au ajuns nicidecum la destinație: Repetentu, copleșit de atâta băutură, a căzut În șanțul săpat de pădurari de-a lungul drumului ca să nu poată intra cu căruțele hoții de lemne. N-a izbutit să se ridice, s-a târât nițel În patru labe și a adormit cu fața de alcoolic juvenil Înfundată În stratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
buze - semn că visa frumos În timp ce i se petrecea Marea Întâmplare - după ce seara mâncase zdravăn, ca de obicei, povestise snoave fără perdea și golise o ulcică de un litru plină cu vin negru puterea ursului; a fost găsită Într-un șanț o uriașă piele străvezie și uscată de reptilă, semn - pentru cei care o pot vedea - că părintele Își Îngroașă și Își lungește coada verde de gușter; pesta porcină face ravagii și, pe cale de consecință, pentru că boala nu se ia la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
scăpat de sub control, În timp ce așteptau, legate de picioare, să fie introduse În cala de bagaje, În vederea transportării și comercializării lor la oraș; În timp ce căra apă de băut Într-un bidon de plastic, Tatapopii și-a văzut căruțul prăvălindu-se În șanț, cu o roată ruptă, ceea ce a provocat plânsul Îndelungat al bătrânului fost om de afaceri care, În cele din urmă, a fost găsit de un cetățean milos și condus de mână către casa de la Padină, unde nu există nici electricitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Îi fusese destul de ușor să se stăpânească și să nu izbucnească În urlete și Înjurături. Îl lămurise pe Director cum că fiu-său, prefăcut În alte alea, Îi speriase noaptea trecută iapa care o luase la goană peste șleauri și șanțuri până rupsese o roată a căruței, iar pe el Îl azvârlise În țărână - spre Încredințare Își dezbrăcase cămașa ca să arate juliturile de pe brațe și de pe coaste. Asta, Însă, n-ar fi fost lucrul cel mai rău - Directorul pălise -, căci o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
toate oscioarele, să-i verse mațele, să-i zdrobească boașele și să i le Întindă pe drum, să i le facă una cu țărâna. Amintindu-și toate acestea, Ion Vieru Își pierdu cunoștința. Remorca plină cu stupi alunecase Într-un șanț și stătea aplecată, gata să se răstoarne. Tractorul Încerca În zadar s-o urnească, roțile sale mai Înalte decât un stat de om se Învârteau nevolnic pe loc În noroiul gros. De o parte și de alta a drumului forestier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Cu acest schimb de replici, au știut că veniseră în aceeași misiune. Acționând împreună, au spart fereastra temniței și l-au ajutat pe Kanbei să evadeze. La adăpostul întunericului, au trecut peste meterezele castelului, au luat o bărcuță de la vana șanțului de apărare și au fugit. După ce ascultă toate împrejurările amănunțite ale dificultăților prin care trecuseră, Hanbei se întoarse spre Kumataro și-i spuse: — Eram îngrijorat că te trimisesem într-o misiune imposibilă și mi-am dat seama că aveai doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ducă la căderea castelului nu făceau decât să întărească moralul și unitatea apărătorilor. În Luna a Cincea, începu anotimpul ploios. Se aflau într-o regiune montană a provinciilor apusene, așa că, pe lângă nenorocirea ploii continue, drumurile se transformau în cascade, iar șanțurile de apărare goale dădeau pe dinafară de apă noroioasă. Acum, când oamenii alunecau prin noroi în timp ce urcau și coborau muntele, asediul - care păruse cel puțin să aibă un oarecare efect - era preschimbat din nou într-o remiză, de către forțele naturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]