KorAP: Find »[drukola/base=șopti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...72 73 74 ...393 >

9,824 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

ei acolo lângă foc și se desfătau într-ale vorbii, numai ce povestitorul numit Parnasie se săltă într-un genunche, privi cu luare-aminte peste capetele celorlalți și le făcu semn gata, mucles. Ce e, mă? - întrebă nedumerit Surduc. — Vine patroana! - șopti Parnasie. — Ce patroană? - întrebă și Metodiu. — Hangița, Stăniloaia, preacuvioase - zise Parnasie. E cu Buhuș. întoarseră toți capetele. Adevărat era, cine voia, la lumina focurilor și-a lunii, putea să zărească o femeie cât malu preumblându-se printre drumeții poposiți. O clipă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Pământ gras, pământ strămoșesc! - întări Parnasie. Pui un bob, din el răsare, așa, ceva de speriat! Dar de ce l-au luat, asta nu mai știu. Căzură pe gânduri. Povestea lui Parnasie îi tulburase. Chiar, ce le trebuia ălora pământ? — Fraților - șopti înfrigurat Cancioc - nu-i a bună. Să știți că acolo ni se pregătește ceva. Se uitară cu toții, mai pe față, mai pe ocolite, în sus, spre cer, doar-doar li se va arăta un semn. Cerul - ioc! Episodul 29 POVESTEA LUI

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
caută Vodă de la Moldova! - grăi Vulture. — Mazilit, bre? - întrebă turcul. — Deocamdată mazilit - răspunse Vulture. — Atunci demeneață, bre - zise turcul. — Cum te cheamă pe tine, frate turc? - zise mai încet Vulture. — Mustafa, bre - zise turcul, coborând și el glasul. — Frate Mustafa - șopti Vulture - ai mâncat vreodată piure de castane? — Mâncat, bre - șopti și turcul. — De la cine ai mâncat tu, frate Mustafa?! - zise uimit Vulture. — De la tine, bre, acu trei ani, când ai fost cu celălalt Vodă - zise turcu. — Mda - zise Vulture. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Deocamdată mazilit - răspunse Vulture. — Atunci demeneață, bre - zise turcul. — Cum te cheamă pe tine, frate turc? - zise mai încet Vulture. — Mustafa, bre - zise turcul, coborând și el glasul. — Frate Mustafa - șopti Vulture - ai mâncat vreodată piure de castane? — Mâncat, bre - șopti și turcul. — De la cine ai mâncat tu, frate Mustafa?! - zise uimit Vulture. — De la tine, bre, acu trei ani, când ai fost cu celălalt Vodă - zise turcu. — Mda - zise Vulture. Și mai vrei să mănânci? Mai vreau, bre! - zise turcul. Atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
o sută șapte... Mai la vale, la picioarele ei, un om mic, mușchiulos, numai în fes și-n indispensabilii sine qua non, făcea flotări în ritmul numărătorii. Omulețul șiroia de sudoare, dar se vedea cât colo că e mulțumit. — Sultanul! - șopti cu admirație viziriul, arătându-l pe flotant. — ... o sută șaișpe, o sută șaptesprezece, o sută optșpe... - continuă cadâna. — E mare, dom’le! - se extaziase viziriul, urmărindu-și stăpânul. Episodul 38 îN SALA DE FORTZĂ în fine, la flotarea cu nr.

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
De unde-ai scos-o? — Din Tacit, luminăția-ta - răspunse viziriul. — A fost un mare cărturar. Pămătuful! - porunci sultanul. — Cunoscând așadar interesul neostoit al luminăției-tale pentru trebile împărăției - continuă viziriul - am îndrăznit împreună cu aceiași preaplecați slujitori din Herțegovina... — Din Moldova, prealuminate! - șopti fâstâcit Barzovie - ... sau, mă rog, din Moldova - se corectă viziriul - să intrăm în acest loc al forței și îndemânării din totdeauna... Cu multă boia și răziți și hreanul - zise sultanul către o altă cadână așteptând respectuoasă în poziție de drepți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
substanțele organice din bioxidul de carbon și din săruri minerale. în fața unei asemenea armonii a Firii, și călugării și lotrii se simțiră adânc tulburați. îmbujorat, cu lacrimi în ochi, Stănciulescu Vasile se întoarse spre Metodiu. — S-a fript iepurele, părinte!... șopti el sugrumat, ieșind din fum. Episodul 48 DIN NOU LA STAMBUL Lăsând ceea ce era de lăsat în cămările fără fund ale sultanului, Barzovie-Vodă, spătarul Vulture și tăcutul Broanteș, ieșiră în stradă însoriți de viziriu. Să tot fi fost în jurul orelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
aprinși, că va trebuie să facă mult mai mult pe viitor, să muncească mai cu sârg, să fie mai activ, ca să răsplătească astfel încrederea pe care cei de-acasă o aveau în el. Episodul 56 COSETTE — Vino după mine! - îi șopti Cosette în slavonă, ajungând în dreptul lui. Cuprins de-ai iubirii calzi fiori, Broanteș o urmă supus, câinește. Pășind mărunțel, cu spor, țigăncușa ieși din piața Balgi-Bașlâc, coti pe o ulicioară îngustă, apoi încă pe una, se opri în fața unei porți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-se - e totuși cazul s-o spunem - turcește. Timpul trecea. Clipele zburau una după alta, focul duduia plăcut, buștenii se prăbușeau în sobă, cafeaua era naturală, pe geam se strecura lumina sfioasă a amurgului... Minunate clipe! — Povestește-mi despre tine - șopti Cosette, privindu-l cu ochii umezi. îndurerat, Broanteș îi explică prin semne situația obiectiva care-l împiedica să dea curs rugăminții ei. — înțeleg - răspunse cu blândețe Cosette. Ești mut din maștere sau...? - și-și mișcă arătătorul și mijlociul sugerând cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
prin semne situația obiectiva care-l împiedica să dea curs rugăminții ei. — înțeleg - răspunse cu blândețe Cosette. Ești mut din maștere sau...? - și-și mișcă arătătorul și mijlociul sugerând cu finețe o foarfecă. Broanteș imită și el mișcarea foarfecei. — Ticăloșii...! - șopti Cosette. Broanteș ridică sprâncenele a mirare. — Nu te mira că spun asta, tinere! - spuse cu obidă Cosette. Crezi că stau aici de bună voie? Aș! Nu ți-aș dori să fii în locul meu! Neavând ce spune, Broanteș sorbi firesc din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
ani, maica Sampdoria, care stătea lângă mine în cor, m-a cotit și mi-a arătat în rândul întâi de bănci un bărbat tânăr, vânjos, cu picioarele cam scurte, dar bine strâns în talie, stând cu spatele la noi. „Cine e?” am șoptit eu. „Sobieski”, a murmurat ea. Când mi-a venit rândul am cântat ca niciodată. Sobieski a întors încet capul și m-a privit. Atât. După slujbă, stareța a venit la mine, m-a luat deoparte, și mi-a spus așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
am îngânat eu. „Corect, a zis el. De-acum înainte poți să-mi spui simplu: Mehmet. Spune.” Mi-a fost frică să-l numesc așa intim, dar el a început să-și miște a nerăbdare degetul cu inelul. „Mehmet” am șoptit. în clipa aceea am văzut că picioarele îi încremenesc. „Mai spune o dată!” a șoptit și el de după paravan. „Mehmet”, l-am strigat eu încetișor. A scos capul de după paravan. Chipul îi era răvășit. „Extraordinar ce-ți seamănă glasul cu glasul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
simplu: Mehmet. Spune.” Mi-a fost frică să-l numesc așa intim, dar el a început să-și miște a nerăbdare degetul cu inelul. „Mehmet” am șoptit. în clipa aceea am văzut că picioarele îi încremenesc. „Mai spune o dată!” a șoptit și el de după paravan. „Mehmet”, l-am strigat eu încetișor. A scos capul de după paravan. Chipul îi era răvășit. „Extraordinar ce-ți seamănă glasul cu glasul mamei! - a bâiguit el. O clipă am crezut că e ea. Du-te repede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
femeia-oștean care omorâse, pare-se, mai mulți turci decât se anunțau în mod oficial pe lista cu pierderi. Cu toată stima ce mi-o purta, sultanul a fost nevoit să mă dea afară din toate haremurile, nu înainte de a-mi șopti: „Vezi, Cosette, nici eu n-am atâta putere pe cât se crede...” Așa am ajuns să slujesc pe viață în crâșma lui Kir Haciaturian. Broanteș ridică uimit ochii. — Da, da, nu te mira - spuse Cosette - sunt pedepsită pe viață. Turcii, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
viață în crâșma lui Kir Haciaturian. Broanteș ridică uimit ochii. — Da, da, nu te mira - spuse Cosette - sunt pedepsită pe viață. Turcii, care au atât de dezvoltat simțul eternității, nu dau pedepse decât pe viață, ori pe moarte. De aceea - șopti Cosette aprinsă - te rog, ia-mă cu tine în Moldova! Vreau să scap de aici! Mi-e dor de clinchetul tălăngilor, de susurul izvoarelor, de mugetul zimbrilor, de zborul berzelor care se duc în țările calde, de oamenii care se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
îmbrăcat într-o cămeșoaie brodată cu frumoase motive populare. — Măria-Ta! — Ce-i? - sări iepurește Barzovie-Vodă, ducând instinctiv mâna sub pernă și scoțând De oratore a lui Cicero, de care nu se despărțea niciodată. — Vezi și dumneata ce văd eu? - șopti spătarul. — Unde? — Uite-acolo, lângă ușă! Barzovie-Vodă își îndreptă privirea într-acolo. — Ptiu, drace! - făcu Barzovie scuipând în așternutul curat ca lacrima. Maică Precistă! De unde a răsărit asta, spătare? — Știe-o hingherii, Măria-Ta - spuse spătarul fără să-și ia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
câte văz eu, câștigi și tu o pâine p’acilea... nu? Cadâna surâse și mai tare. — Ia loc, te rog - continuă spătarul, arătându-i un scaun. Cadâna, zâmbind mereu, se așeză sfioasă, cu mâinile în poală. — Te bate Dumnezeu, spătare! - șopti de sub plapumă Barzovie-Vodă. — Măria-ta, dac-ai zis că dormi, apăi dormi! Ce te tot foiești atâta? - făcu spătarul și se aplecă supărat la picioarele patului, luă de jos o lulea, o umplu de tutun, se mai aplecă o dată, scăpară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
se va vedea îndată și în asemenea poziții încovoiate un suflet tânăr, ispitit de Satană, începe să se-ntrebe cu ce drept îl ții așa aplecat și ce-ar fi să încerce să-și îndrepte coloana. — Ba nu, cuvioșia ta! - șopti emoționat Iovănuț. Vreau și eu poveri pe spate-mi; vreau și eu să simt greutatea cuvântului Domnului! Atunci apleacă-l și pe el puțin, Doamne - se rugă Metodiu - apleacă-i puțin ceafa cu blânda-Ți mână și pune-i în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
puțin ceafa cu blânda-Ți mână și pune-i în spate ceea ce, dacă-Ți aduci aminte, mi-ai pus și mie, dar nu-l încovoia prea tare de vrei să n-ajungem în împărăția Ta decât șchiopi și gângavi. — Amin! - șopti Iovănuț. — Și-acum să mergem, fiule - grăi Metodiu - să dăm ochii cu domnul nostru lumesc. Episodul 73 NOUL DOMN Mai la începuturile acestei povestiri, când și condeiul nostru șovăia, neștiind cu ce ochi va privi măritul Cetitor osârdia de față

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
ce face Măria-Sa la aceste ceasuri? — Doarme! - bâigui înspăimântat Abăluță. — Păi vezi? - spuse aproape cu blândețe celălalt. Și tu urli din toți... ăștia... cum le zice... — Bojocii - gemu Abăluță. — ...așa, bojocii. Păi se poate? Nu mai fac, vistiernice Ximachi! - șopti armașui. Aș vrea să te cred - răspunse Ximachi vistiernicul, căci el era. Aș vrea încă o dată să te cred, armaș Abăluță. Acuma du-te și deschide-le poarta. Apoi se aplecă peste parapet: Cuvioșiile voastre, Vodă, cu neostoita-i înțelepciune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Cel de Jos - răspunse liniștit Metodiu, obișnuit cu astfel de capcane laice. — Bine zis - murmură în barbă vistiernicul Ximachi. Ruxăndrița se ridică și dintr-un nou salt, fu din nou pe genunchiul tremurător al lui Sima-Vodă. Se aplecă și-i șopti ceva. Papagalul plecă și el urechea. — Sunt de aur, sunt de aur! - chițăi veselă pasărea. Am întrebat și eu! — Taci, Alfred - făcu moale Sima-Vodă. Da, Ruxăndrița, lumina mea, crucile cuvioșiilor lor sunt de aur. Zâmbi călugărilor: Știți și dumneavoastră, femeile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
asta de femeie. Metodiu și Iovănuț nu ziseră nimic. Lucrurile lumești nu-i atingeau. Cufundați în jilțurile lor, stăteau nemișcați, cu pleoapele coborâte, căci ei visau aievea la drumul ce-i așteaptă. — Și eu cred că la mijloc e Ruxăndrița! - șopti papagalul. Fiind pasăre, am acces în dormitor. Se petrec acolo niște lucruri că mi se fac penele măciucă. — Și în vremea asta vistieria se golește văzând cu ochii - spuse Ximachi cu obidă. Birurile nu mai are cine le strânge. Vacile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
vedea deloc, așa încât toiegelul îl încredința nu numai că fata n-a plecat de lângă el după vreun căpitan de steaguri, dar că îl și îndreaptă pe cale trebuincioasă. După ce intră în marea sală, vel-logofătul Samoilă șovăi o clipă. — Tot înainte, tătucă! - șopti fata care nu era frumoasă, dar era foarte senzuală în rochia superbă de calemcheriu cu taclit vărgat. Vel-logofătul Samoilă porni vioi și se opri exact în fața lui Vodă. — Deși nu te văd și nu te voi vedea în veci, măreția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
alte și alte mișcări convulsive de care e cuprins îndeobște un om de peste 70 de ani ce tușește din copilărie. Oaspeții plecară privirile jenați, pironindu-și ochii în farfurii, unde borșul grecesc începea să capete o patină maronie. — Termină, dragă! - șopti nervoasă, din dreapta, Ruxăndrița. Ca prin minune Sima-Vodă se opri, reveni la verticală și-și mângâie barba. Cei din față, în frunte cu Husain Ramza-pașa, avură impresia ciudată că Vodă arăta mai tânăr. — Nu este bucurie mai mare pentru un Domn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
informații, solnițe, ardei iuți. Lângă bi-vel-vornicul Drăguțescu, mărunțica sa nevastă mânca grijuliu, abia deschizându-și gurița spre a primi lichidul călduț, delicios, din lingură. înghiți cu gingășie și-și întoarse frumoșii ei ochi spre soț: — Ce frumos a vorbit Vodă! - șopti ea privindu-și bărbatul cu dragoste. — Tacă-ți fleanca! - murmură printre dinți Drăguțescu - și șterge-te pe bărbie. Ești plină de unsoare. Rușinată, femeia lăsă capul în piept și se șterse. într-adevăr, mândria tinereții ei, bărbia împinsă voluntar înainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]