41,563 matches
-
altă planetă. El refuză nu numai stilul de viata comunist, ci și civilizația secolului douăzeci în întregime: "Azi scriem poezia pe mari bucăți de pâine/ arta-i mașinăria de curățat cartofi,/ chiar tu vei fi cartoful sortit zilei de mâine/ actor retras că melcul în pantofi.// Iată cum din teroare pianul spală rufe/ și sar din pieptul nostru cameleoni de preț,/ iată cum scoate limba ceasul zvârlit în tufe/ că vipera aprinsă de fiere și dispreț, // iată cum umblă foamea prin
Poetul care acuză by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17888_a_19213]
-
vipera aprinsă de fiere și dispreț, // iată cum umblă foamea prin cântec că o mamă / cum calcă pacea beata pe morții din transei,/ o mană scoate-n ceruri un înger de reclamă/ o altă zvârle molimi pe turmele de miei." (Actorul) Poezia lui Mircea Dinescu este plină de imagini ale degradării. Tot ceea ce era considerat cândva sublim apare terfelit, spre continuă indignare a poetului. El vorbește de "micul comerț cu fericirea popoarelor", de "un curcubeu tras prin bale", de "îmbălsămarea privighetoarei
Poetul care acuză by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17888_a_19213]
-
Andreea Deciu Cu ani în urmă, înainte de voga occidentală a cărților-audio, am ascultat o casetă cu înregistrarea romanului "Lotte la Weimar", în lectura unui actor german care mi-a făcut o puternică impresie. Citisem cartea lui Thomas Mann, ea figura deja între cele mai apropiate mie din opera scriitorului, însă abia ascultînd acea voce cu stranii inflexiuni de blîndețe și cruzime, cu discrete accente de
Calmul valorilor by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17185_a_18510]
-
sau miliardari anonimi din categoria celor care "țepuiesc" statul cu sprijin din partea unor funcționari mai mult sau mai puțin înalți. *NAȚIONAL n-are preferințe - săptămâna trecută de exemplu a scos pe prima pagină doi directori de la Teatrul Nottara pe care actorii îi acuză de luare de mită, e vorba de Vlad Rădescu și Stelian Nistor. Același ziar publică însă și dreptul la replică al celor doi, care susțin că acuzația cu pricina e o înscenare. Oricum, cea mai mare parte dintre
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17187_a_18512]
-
îi acuză de luare de mită, e vorba de Vlad Rădescu și Stelian Nistor. Același ziar publică însă și dreptul la replică al celor doi, care susțin că acuzația cu pricina e o înscenare. Oricum, cea mai mare parte dintre actorii teatrului susțin aceste acuzații și au amenințat că dacă cei doi directori nu vor fi demiși, nu vor mai ieși pe scenă, cu începere din ziua de miercuri a acestei săptămâni. *ROMÂNIA LIBERĂ e specializată pe corupția din Constanța, fără
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17187_a_18512]
-
mai poate și nu mai vrea să mănînce singură. Se rezumă la cafea și pîine cu brînză. Se scoală către prînz, se culcă devreme. Citește dar nu reține mare lucru. Nu mai poate urmări televizorul. Face gesturile vieții ca un actor care a învățat un rol, dar se vede că a început să trăiască în altă parte, în niște culise de care ea însăși se înspăimîntă". Extincția se înstăpînește încet, perturbînd viețuirea prin introducerea unui ritm transcendent, siglă a inutilității: " Lucruri
Formele inadaptării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17174_a_18499]
-
l-am uitat mi-a rămas în pliurile ființei o aromă abia perceptibilă. Cum să traduc altfel buna dispoziție care m-a prins în raza ei și care mă urmează peste tot unde-mi îndrept pașii așa cum face reflectorul cu actorii care evoluează pe scenă?". Sau confundată cu o trăire interminabilă, precum o iluzie ce abia scoate în relief realitatea vieții finite: "Mă aflu la masă cu mai mulți necunoscuți. E frig și unul dintre ei are un deget lipsă. Alți
Formele inadaptării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17174_a_18499]
-
cidrului, care a avut premiera europeană toamna trecută, la Veneția. Un film clasic, de esență pencilensiană, povestea unui băiat crescut la orfelinat (de un doctor inimos și excentric - un Michael Caine de neuitat, cîștigător al Oscarului pentru cel mai bun actor într-un rol secundar), opțiunile lui morale, în timpul celui de-al doilea război, în anii în care avorturile erau ilegale (se pare că problema mai prezintă o oarecare actualitate în America, de vreme ce John Irving, pe scenă, a ținut să mulțumească
Oscar 2000: Punga de plastic și statueta de aur by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17200_a_18525]
-
ediția American Beauty. Cu excepția premiului pentru cea mai bună actriță (ratat de Annette Bening în favoarea unei uimitoare "outsider", Hillary Swank, într-un film curajos și cu buget mic, Boys don't cry), restul premiilor importante (cel mai bun film, regie, actor, imagine) le-a cucerit același American Beauty (vezi Rom. lit. nr. 8/2000). Fenomenul oferă o imagine pregnantă a schimbării de mentalitate și de gust, nu numai la nivelul Academiei, dar și la nivelul Americii... Indicele de așteptare, indicele de
Oscar 2000: Punga de plastic și statueta de aur by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17200_a_18525]
-
substitut glumeț al lui respectiv: atestările scrise de mai jos provin, e drept, de la un singur publicist, dar cîteva exemple orale îi confirmă o oarecare circulație - în forma adjectivală - "vă mai zicem doar că-n filmul împricinat vor juca și actori "cu nume"" ("Evenimentul zilei" = EZ 2247, 1999, 11); "în cadrele filmului împricinat" (EZ 2297, 2000, 2) - sau substantivală: "Împricinatul se află la a doua "abatere" familială" (e voba de un regizor care filmează un nou clip cu o formație muzicală
Respectivul, împricinatul ... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17197_a_18522]
-
în regia lui Rossellini!). Șirul de Ioane cinematografice a cunoscut o singură capodoperă (a filmului mut), Patimile Ioanei d'Arc (1928), filmat în Franța de un maestru al cinematografului nordic și al "realismului metafizic", Carl Dreyer, cu neprofesioniști și cu actori cvasi necunoscuți (cum era și interpreta Ioanei, Renée Falconetti, în vîrstă de 35 de ani, ale cărei gros planuri, de o copleșitoare intensitate dramatică, au marcat istoria artei a șaptea)... Dar Besson? Au prezentul nu ni-i mare? La Dreyer
Jeanne d'Arc în misiune SF by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17217_a_18542]
-
Marina Constantinescu Uneori, atmosfera unei premiere oficiale devine irespirabilă: prea multă ipocrizie, prea multe energii negative, prea multă atenție acordată mondenității în sine și prea puțină aplecare spre spectacolul propriu-zis. Chiar și actorii se întîmplă, dintr-o motivație exacerbată, să supraliciteze cu ostentație în demonstrația lor, deformîndu-și propria creație. După aceea, unii, eliberați de un anumit soi de emoție, își prezintă personajele în nota firească a asumării partiturii. Alții, după cîteva spectacole, cad
Despre singurătate by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17249_a_18574]
-
scenică actuală părîndu-mi-se superioară, aș spune cu adevărat teatrală. S-a mai lucrat ceva asupra textului, de altfel generos ca problematică, cu trimiteri clare și amendări la societatea noastră de astăzi - actualizat, cu alte cuvinte. Un text extrem de ofertant pentru actori, cu două partituri actoricești încărcate de motivații și deschizătoare de posibilități, de intuibile salturi dintr-un registru în altul, dintr-un ton în altul, dintr-o nuanță în alta. Regizorul Vlad Stănescu are stil și multă experiență. De aceea, nu
Despre singurătate by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17249_a_18574]
-
alta. Regizorul Vlad Stănescu are stil și multă experiență. De aceea, nu este tentat să supraîncarce demersul său artistic cu tot felul de semne și metafore năucitoare și inutile, păstrează claritatea și puritatea unei demonstrații bazată aproape în totalitate pe actori. Tușele regizorale, scenografice (foarte bun spațiul realizat de tînăra studentă Ioana Creangă) și muzicale nu fac decît să se pună în slujba protagoniștilor, retrăgîndu-se mult prea modest în spatele lor. Aș remarca, încă o dată, compoziția muzicală originală a Dorinei Crișan Rusu
Despre singurătate by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17249_a_18574]
-
ochiul însuși Hagi!), iar sub costumul grena-oranj ("aceeași modă, de 2500 de ani") poartă un tricou galben-albastru, inscripționat cu numărul și numele lui Ronaldo. Urmarea e lesne de anticipat, dar momentele comice sînt cu atît mai reușite cu cît toți actorii sînt neprofesioniști. Așadar: eroii vor reuși să strîngă bani pentru a închiria televizorul și parabolica aferentă de la un bișnițar indian. Desigur, "starețul" le va îngădui - la fel de absent și ușor nedumerit - să introducă obiectul în incinta mănăstirii, nu înainte de a cere
Realitatea, mod de întrebuințare by Mihai Chirilov () [Corola-journal/Journalistic/17270_a_18595]
-
Scena - Arena del Sole - Teatro Stabilo di Bologna și Théâtre de l'Union - Centrul Dramatic Național de la Limoges (al cărui director este, din ianuarie 1996, Silviu Purcărete). În acest proiect subintitulat "cultura latină a Europei" au fost angrenați și trei actori români: Mariana Mihuț, Victor Rebengiuc și Ilie Gheorghe. Știam de ceva vreme despre acest gînd al lui Purcărete legat de marchizul de Sade, știam că a muncit mult la documentare împreună cu scenaristul englez Dick McCaw, ca a strîns mult material
O săptămână sadică la sfîrșitul lumii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17268_a_18593]
-
îndatorat, și pe această cale, minunatei mele prietene care a făcut din visul meu o realizare pragheză. Colegii noștri critici de teatru de pe alte meleaguri circulă, firesc, și sînt prezenți la spectacole importante, pot urmări traseul internațional al unui regizor, actor, scenograf care-i interesează, pot compara și evalua în cunoștință de cauză, fiind la zi cu tot ce se întîmplă. Teatrul nu trăiește în frontierele unei civilizații. O reprezintă, dar nu este sufocat de granițele ei. Circulă, intră în dialog
O săptămână sadică la sfîrșitul lumii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17268_a_18593]
-
străduțele înguste și stranii din jurul podului Carol pe care te pierzi aiurit în căutarea pașilor lui Mozart. Sau Kafka. Nu se poate ca aura teatrului Stavovské - elegant, opulent și cald totodată - să nu îi fi motivat, odată în plus, pe actorii lui Purcărete (patru francezi, trei italieni și trei români). De altfel, ei așteptau întîlnirea cu Praga, cu un public avizat, cultural, deshis spre o propunere de mari proporții spirituale cum este De Sade. Spectacolul a fost bine mediatizat, am întîlnit
O săptămână sadică la sfîrșitul lumii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17268_a_18593]
-
peste tot (și nu mi s-a părut deloc puțin lucru că era scris "...regizorul și scenograful român Silviu Purcărete) iar sala a fost, în consecință, plină ochi. Reprezentația a fost bine primită (s-a apludat un sfert de oră), actorii au fost într-o formă extraordinară, motivați și de reacțiile vii și prompte ale spectatorilor. I-am mai dat tîrcoale teatrului Stavovské de nenumărate ori în popasurile mele pragheze, dar n-am putut obține bilete: fie erau epuizate, fie erau
O săptămână sadică la sfîrșitul lumii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17268_a_18593]
-
pe rug. Sade va fi devorat la propriu, îngurgitat bucățică cu bucățică de cei care nu s-au săturat cu veșmîntul mitului și vor să și-l însușească cu totul. Toate astea în acordurile muzicii de operă, cîntată live de actori, "dirijată" și susținută de o violă de gamba și un flaut baroc. Silviu Purcărete face de mult, și aici în felul cel mai deplin și total, un teatru esențializat, filosofic, un teatru elitist. Reperele lui culturale sînt foarte vaste și
O săptămână sadică la sfîrșitul lumii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17268_a_18593]
-
respirație spirituală. Inventivitatea lui în spectacolul De Sade întrece cu mult orice fel de așteptare. Cîte un strop, din fiecare spectacol al său este picurat aici și conjurat să nască o esență a esențelor. Forța regizorului este oglindită în forța actorilor care-i urmează demersul artistic și estetic și care umplu cu carne scena. Silviu Purcărete a construit o lume, un cod teatral, în care personajele nu mai joacă povestea unui individ, ci povestea umanității. De Sade de Dick McCaw și
O săptămână sadică la sfîrșitul lumii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17268_a_18593]
-
și să audă nimic. Decât, eventual, imaginea edulcorată a unui trecut sinistru, dar care, prin comparație cu ceea ce trăim, le poate părea paradisiac. Numai cine nu-i cunoaște discreția înnăscută, lipsa oricărei veleități vaticinare și repulsia față de gargarismul grotesc al actorilor publici de la noi poate să aibă vreo îndoială în legătură cu mobilurile ieșirii în arenă a d-lui Livius Ciocârlie. întrupare a distincției spirituale și a inteligenței iluminate, autorul Marilor corespondențe ilustrează specia rarissimă a intelectualului-gentleman. L-am auzit, în nenumărate rânduri
Fakiri și vizitii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17276_a_18601]
-
și o formă de exprimare absolut inconfundabile. Dacă în cazul celorlalte edituri cartea-obiect reprezintă numai o componentă a unei activități mai diversificate, un popas contemplativ în plină goană a supraviețuirii, în cazul Editurii Brumar cartea bibliofilă este o preocupare unică. Actorii acestei acțiuni artistice, ai acestei instalații, dacă îi putem spune astfel, în spațiul producției de carte, sunt ei înșiși, prin coeziunea echipei, prin acuratețea proiectului și prin complementaritatea funcțiilor, animatorii unui adevărat performance a cărui finalitate o constituie chiar cartea
Cartea ca obiect estetic by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17285_a_18610]
-
o voce suava ar putea rosti: "...numai cu American Beauty!"... Șam Mendes - faimos prin harul lui de a lucra cu actorii - se dovedește, de la prima încercare, un extraordinar regizor de film. Însuși Kevin Spacey, - copleșitorul interpret principal și, prin vocație, actor în primul rînd de teatru - a recunoscut că nu se aștepta "la imagini atît de frumoase"; cadrajele sînt discrete, camera se mișcă relativ puțin, și totuși, imaginile au o pregnanta, o fosforescenta emoțională ieșită din comun (priviți, de pildă, imaginea
American Beauty by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17286_a_18611]
-
care există, de vreme ce "există acest trandafir"!) și cu eroismele ascunse în cel mai banal cotidian. Regizorul și-a gîndit filmul între aceste coperți, ca un "exercițiu al memoriei" și că o "proiecție a conștiinței"... Datorită regizorului, de bună seama, toți actorii joacă, impecabil, banalitatea expresiva. În ochii de cîine bătut ai lui Kevin Spacey se citește toată amărăciunea eșecului. Iar Annette Bening, cu feminitatea ei dezarticulata, exprimă perfect ceea ce se cheamă "dezorganizarea sufletului"...Toți actorii sînt dirijați pe muchia dintre comedia
American Beauty by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17286_a_18611]