14,708 matches
-
Adrianei, era acasă. Ea băgă de seamă surprinsă că a rămas fără făină de grâu în casă. I se poate întâmpla oricui. Luiza nu avea încredere deloc în pâinea care se găsește prin magazinele alimentare și, fiindcă dintotdeauna privise cu adâncă 140 Rareș Tiron venerație la alimentația sănătoasă, încă prefera să își prepare singură pâinea acasă la ea, zilnic. Iar acestea nu sunt mofturi deloc, sunt numai niște „ideale năzuințe fiziologice”, după cum ei însăși îi plăcea, cu mândrie și cu multă
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
atât, cu cât locul unde aleg ele să se împânzească este mai mic, mai înghesuit... Nimeni n-ar fi bănuit vreodată măcar că, în această familie, odinioară fără cusur, ar putea să poposească necazul și să prindă rădăcini într-atât de adânci. Ea era formată doar din doi membri: mamă și fiu. Victoria - mai sus pomenită - rămăsese văduvă, pe când băiatul ei avea numai șase ani. După ce suferise cât suferise, ea făcu un efort de voință și se sculă din agonie și, revenindu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
esență, era mult mai veninos cu ceilalți. Propun să nu ne mire prea puternic lucrul acesta, căci, oare, în cele mai mult dintre cazurile pe care le cunoaștem cu toții, nu cumva apele cele mai liniștite sunt, desigur, și cele mai adânci, și nu cumva, oare, cei mai tăcuți câini sunt și cei care mușcă, fulgerător și pe neașteptate, cel mai crunt? Ei bine, cam la fel se întâmpla și în cazul lui Șerban. Da, însă, cu toate acestea, când ajungea să
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
exactitate, căci părea a avea o vârstă mult mai înaintată decât în realitate. Or, toate aceste aspecte lăsau cum nu se poate mai limpede impresia că era înzestrat cu o înțelepciune precoce, o înțelepciune foarte profundă, o înțelepciune mult prea adâncă pusă în cumpănă cu vârsta lui reală. Doar o privire era suficient s-arunci la ochii lui iscoditori, ca să pricepi imediat că este un cunoscător deosebit al psihologiei sufletului omenesc, iar asta la cei optsprezece ani ai săi numai! Dar
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
doar le sunt un client fidel, cel mai credincios client, pe care-l au!” Și astfel, cu acest gând în minte, el purcese cu emoții spre cârciuma sufletului său, tocmai pentru a și-l pune și-n practică. Și, spre adânca lui surprindere, nu fu deloc refuzat. Totul decurse exact așa cum își închipuise el acasă că va decurge. Aproape că-i venea să strige de bucurie, dar se stăpâni. Totuși, el fu avertizat politicos și pașnic că nici măcar n-ar trebui
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
povestirii, „deși nu auzise de cuvântul fatalitate, fatalitatea auzise de el”. Și aici, revine obsesiv motivul oglinzii: trăim vieți paralele, pare a spune tânărul erou, incapabil să deslușească tainele inefabile ale unei iubiri ideale. Dragostea neîmpărtășită este adesea cauza „sechelelor adânci ale sufletului” personajelor sale. Bătrânul frustrat din proza omonimă își face grave procese de conștiință, așa cum, de Istorisiri nesănătoase fericirii 199 altminteri, procedează absolut toate personajele prozei lui Rareș Tiron, care preferă „preumblarea prin sufletul cuiva”, găsind cu abilitate „punctele
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
nesănătoase fericirii 199 altminteri, procedează absolut toate personajele prozei lui Rareș Tiron, care preferă „preumblarea prin sufletul cuiva”, găsind cu abilitate „punctele nevralgice” în expunerea intrinsecă sau extrinsecă a amintirilor lor, iluzii pierdute de multe ori, care produc respectivele „sechele adânci ale sufletului”. În Voință împlinită, personajul principal, Eugen, este medic rezident la un spital dintr-un oraș de provincie, dar și el gândește la rându-i „ciudat și uimitor”, fiind un mare individualist, un idealist irecuperabil, un însetat de libertatea
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
o mică evaluare a situației autohtone. Deși formal integrată în structurile europene, România se află, după toate aparențele, în continuare sub zodia păcătoasă a colonialismului cultural, reflex al unui imperialism de tip oriental: secolele de ocupație fanariotă au lăsat urme adânci în mentalitatea balcanicilor. Pentru a-și găsi locul, pe care cu toții sperăm că-l merită, între națiunile civilizate ale lumii, țara noastră, superficial latinizată, dar profund otomanizată, va trebui să renunțe la una dintre cele mai degradante practici inventate vreodată
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
mă văd nevoit să punctez că instanțe similare pot fi selectate, fără efort, încă din faimosul roman al doamnei de curte Murasaki Shikibu, Povestea lui Genji: "o femeie frumoasă este otrăvită în chip violent de soțul ei. Nutrind o ură adâncă față de bărbatul care i-a provocat cumplitul sfârșit, ea se transformă într-o fantomă, ivindu-se, desfigurată, în fața soțului ei, pentru a-l blestema". Acesta este, pe scurt, și subiectul filmului Ju-on (titlul semnificând blestemul personificat de o fantomă încărcată
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
antologii celebre (precum Manyoshu sau Gosenshu). Compozițiile lui Murasaki se disting printr-o notă accentuat intimistă, respirând deopotrivă delicatețe imaginativă și forță metaforică. Iată câteva exemple, selectate aproape la întâmplare: "Cât de iute preschimbarea. Doliu profund ieri, Astăzi, apele puțin adânci ale purificării" (poem al lui Asagao către Genji) sau "Din piscul tău înnourat, privește în jos, către mine, Către toamna muribundă care este lumea mea" (poem al lui Genji către Akikonomu), sau "Doamna de lângă pod își poate afunda mânecile În
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
care vorbesc, își deschid buzele să-i zâmbească. Și totuși, cât de diferit a lucrat, în fiecare caz în parte, această mână nevăzută și necruțătoare în strânsoarea ei. Frumusețea indiană te copleșește. Acolo, femeia ți se dă matură și rotundă, adâncă mai mult decât ai putea cuprinde vreodată, liniștită, cu acea maiestate a lacului sau a mării fără sfârșit, dincolo de timp. Liniștea și siguranța cu care doar natura, în plinătatea ei maternă, își permite să existe. Să fie, pur și simplu
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
Mâna n-o mai putea lua de pe cosițele fetei, de vorbit nu mai vorbea, nu se putea mișca. Adonisul s-a îndrăgostit de Magnolia și stană de piatră a rămas, poporul pădurii a rămas înmărmurit și toți păstrau o liniște adâncă. Trupul Magnoliei era cuprins de febră nici un simț nu-i funcționa. Dacă pe adonisul bărbat frumusețea Magnoliei l-a transformat în statuie, pe ea întâmplarea a șocat-o, nu putea vorbi, nu putea zâmbi, nu-și simțea trupul, de aceea
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
va da de mâncare? Și tot întrebându-se, l-a podidit plânsul. Guițatul de foame al lui Mozorel se auzea de departe. La un moment dat glasul nu i s-a mai auzit iar copilul a căzut într-un somn adânc. Noaptea a trecut repede și a fost trimisă pe alte meleaguri de o dimineață ce se anunța a fi plăcută pentru că a îndemnat păsările la cântat, cerul în albastru s-a curățat iar norii au plecat departe ca locul unde
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
data asta Trotinel, care se apropiase de Căiță între timp. -De unde știi că este greu și fioros? -Că sunt animale grele, mi-am dat seama după cum au culcat iarba; că sunt fioroase, mi-am putut dat seama după mirosul adânc primit de plantele pe unde au călcat pentru că unele au murit, iar altele au imprimat în structura lor mirosul greu de suportat din cauza căruia abia respiră. -De la ce animale crezi că este mirosul? a insistat cu întrebările gărgărița. -Nu-mi
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
că așa de mulți sunt încât au acoperit pământul dinspre miazăzi, și că de urletul tălăngilor au asurzit până și greierii. La auzul acestei vești, Uran s-a îndreptat spre ieșirea din adăpost, urmat de Amar. Afară era o liniște adâncă stăpânită de amenințarea morții, peste care se așternea încet zumzetul infernal al tălăngilor ce venea dinspre miazăzi și creștea în intensitate pe fiecare minut ce trecea, anunțând că nenorocirea care vine odată cu năvălitorii barbari se apropie. La un moment dat
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
bătrânii spuneau că acela pe care urmează să-l omori trebuie să-ți vadă fața înainte de a muri, fie și barbar. -Nu meriți, zdrențărosule, și se învârteau amândouă în jurul lui cu mișcări încete, dar ochii pe barbar, neștiind cât de adâncă este rana, făcută de pumnal. -Spune odată, prințeso, ce vrei să faci cu el? strigă Verona. Fii atentă că acesta nu-i om, este fiară. Adela se înclină la urechea Veronei să-i zică ce vrea să facă, atunci Zedon
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
de fag, care mi-a colorat copilăria, m-a determinat să înțeleg că nimic nu-i întâmplător și că nu trebuie să mă grăbesc spre viitor, pentru că este aciuat în speranță, fiind valoros se ascunde în istoria trecutului, lăsând urme adânci. Ori de câte ori ajungeam în pădurea de fag îmi găseam liniștea sufletească, fiindcă misterul din acea dimensiune mă determina să văd cu ochii minții că sunt pregătit să înțeleg multe lucruri, de aceea sunt primit cu bucurie de locuitorii acelei păduri. În
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
al celulelor canceroase, vinarița, omagul, slăbănogul, și altele. Pentru că primăvara mă simt împlinit și sărbătorile de paște sunt zilele în care trebuie să fim fericiți, am compus poezia „Slăviți cât trăiți.” De la unchiul meu dinspre mamă, neam de viță veche, adâncă precum a salcâmului, puternică precum a stejarului și maiestoasă ca a fagului, am învățat că lumea este nemărginită și necunoscută, de aceea nu trebuie să mă grăbesc pentru a o cunoaște. În fiecare duminică el era nelipsitul din strană, participând
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
zi, se înțelege că are sens și este rațională în momentul în care se experimentează. Este adevărat că negarea nihilistă sau încrederea originară cinică nu sunt zdruncinate de argumente raționale. Sfârșesc însă prin a se încurca în contradicții tot mai adânci; opera, viața și decăderea lui Friederich Nietzsche au dovedit-o în mod impresionant. Pe de altă parte, un da fundamental poate fi menținut coerent până la sfârșit, în ciuda dificultăților și obstacolelor. Poate continua să existe în ciuda tuturor vicleniilor și dezamăgirilor, poate
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
astfel de rezultat când recunoaște ca scop al vieții, în cele din urmă, doar eterna reîntoarcere a sinelui o viață eternă care semnifică suferință, trecere, naștere dar și eternitate: O, universul e adânc, E mai adânc decât în plină zi, Adânci sunt ale lui dureri, Dar bucuria-i mai adâncă decât toate: Durerea zice: Piei! Dar bucuria vrea eternitate! , Ea vrea adânca grea eternitate! (Așa grăit-a Zarathustra III, "Al doilea cântec de dans")14 Trebuie deci să cred într-o
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
în cele din urmă, doar eterna reîntoarcere a sinelui o viață eternă care semnifică suferință, trecere, naștere dar și eternitate: O, universul e adânc, E mai adânc decât în plină zi, Adânci sunt ale lui dureri, Dar bucuria-i mai adâncă decât toate: Durerea zice: Piei! Dar bucuria vrea eternitate! , Ea vrea adânca grea eternitate! (Așa grăit-a Zarathustra III, "Al doilea cântec de dans")14 Trebuie deci să cred într-o eternă reîntoarcere circulară, cum pare să ne arate natura
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
care semnifică suferință, trecere, naștere dar și eternitate: O, universul e adânc, E mai adânc decât în plină zi, Adânci sunt ale lui dureri, Dar bucuria-i mai adâncă decât toate: Durerea zice: Piei! Dar bucuria vrea eternitate! , Ea vrea adânca grea eternitate! (Așa grăit-a Zarathustra III, "Al doilea cântec de dans")14 Trebuie deci să cred într-o eternă reîntoarcere circulară, cum pare să ne arate natura cu ciclul devenirii și morții sale? Anticul mit al eternei reîntoarceri, preluat
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
buna-dispoziție a cuiva făcându-i morală. Nu este vorba de ruinarea succesului unei persoane. Mai degrabă de faptul că această gândire pozitivă și starea de spirit fără griji adesea își găsește pereche în indiferență, aroganță și superficialitate. Nu privește dimensiunea adâncă a existenței noastre. Ignoră conștiința faptului că a gândi are legătură cu recunoștința. Cine se oprește fie doar pentru o clipă să reflecteze, într-adevăr, are presentimentul că buna reușită, succesul și norocul nu depind doar de munca noastră; că
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
o anumită percepere a puterii tainice care este prezentă în mersul lucrurilor și în evenimentele vieții omenești, ba, mai mult, există uneori o recunoaștere a Divinității supreme sau chiar a Tatălui. Această percepere și recunoaștere le pătrunde viața de un adânc sentiment religios. În relație cu progresul culturii, religiile se străduiesc să răspundă la aceste întrebări prin noțiuni mai subtile și printr-o limbă mai elaborată 18". Calea vieții parcursă în bucurie și cu sens, încrezători în puterea vieții. Conciliul Vatican
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
abuza din păcate într-un mod inimaginabil. Recent, sociologii și politologii iau act de faptul că credința religioasă reprezintă probabil cea mai importantă forță motivantă din istoria umanității. Convingerile, comportamentele și inspirațiile religioase s-au înrădăcinat în stratul cel mai adânc al oamenilor. Și pot pune în mișcare sau pot arunca obstacole schimbări enorme. Pot mobiliza sau bloca energii morale sau politice. Un exemplu impresionant și tragic al aceste forțe este conflictul pentru Țara Sfântă care continuă de decenii și a
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]