1,979 matches
-
așa de ușoară, Încât nu mai ține nici o luntre și nici chiar pe cel mai bun Înotător. Și, dacă scapi și de apa asta, te așteaptă sorburile uriașe, În care Marea cea mare se face pâlnie În jurul tău și te afundă de viu. - Cât de departe să fie puntea aia care duce spre Apus, Tuni? Nu știa să-mi spună. Ce rost ar fi avut să plece vreodată de pe pământul călcat de Dogon? Nu-mi rămânea decât să mă las dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
suratele o așteaptau: se năpustiră asupra ei, care mușcând-o de coadă, care de burtă, care chiar de botul Însângerat, rămas căscat. O azvârliră În sus, Îi smulseră solzii groși, o ridicară din apă ca pe un fulg și-o afundară apoi În adânc. Iar apărură cu ea, tot sfârtecând-o bucăți În timp ce o pasăre măruntă și neagră le dădea roată, de parcă le-ar fi Îndemnat să Încheie o dată. Am plecat de-acolo de-a-ndaratelea, cu inima cât un purice. La mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
multe-multe care se ridicau din toate părțile. Ne-am așezat astfel Încât Runa și Unu să se afle În mijlocul nostru și, tiptil, am prins să ne strecurăm printre frunzele grele și copacii groși. Deodată, dădurăm peste o potecă Îngustă care se afunda În desiș. Runa, care știa cel mai bine să vadă urmele, ne făcu semn să așteptăm. - Sunt tot copii, pufni ea, neîncrezătoare, privind la crengile din jur. Numai copii. Ne uitarăm și noi, cu luare aminte - crengile și frunzele erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
deasupra, aștepta alături, pe jumătate Îngropată În nisip. - Știi Încotro e Marea cea mare? l-am Întrebat pe N’jamo. Făcu semn că nu. Dar știi unde apune soarele? Ridică o mână și făcu un gest larg, care parcurgea cerul, afundându-se apoi Între copaci, către Apus. - Acolo, spuse. - Atunci, uite-te bine la asta, i-am arătat eu acel lucru făcut de Enkim. Când vom pleca, unul dintre oamenii mei va pune piatra de jos, deasupra celorlalte, ațintind-o de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
știi tu să te cațeri printre stâncile cele mai Înalte ca să privești capra neagră, dacă mai faci cumva asta. Se făcuse noapte când am ajuns noi pe Gemeni. Era un ghețar atât de mare! Unul dintre povârnișurile lui molcome se afunda blând În apă, precum un mal de baltă cuminte și, până și Marea cea mare părea să se potolească În preajma lui. Cei ce ajunseseră Înaintea noastră aprinseseră deja primele focuri, iar câțiva ridicau adăposturi din blănuri În timp ce oamenii aceia ciudați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pe toți afară, cu gesturi blânde. Ne așezarăm pe o piatră rotundă, În mijlocul satului. Oamenii Încercau să nu ne bage În seamă, dar nu reușeau să-și ia ochii de la noi. Între timp, vânătorii noștri se răspândiseră de jur Împrejur, afundându-se În pădure, urcându-se sus pe stânci sau ascunzându-se prin tufișuri. - Voi nu numărați zilele pruncului? Întrebă Gupal după o vreme. Până și eu știu că trebuie să treacă două sute și optzeci de zile pentru ca sorocul pruncului să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
beat. M-am repezit asupra lui, l-am Împuns cu sulița În burtă, după care l-am terminat, răsucindu-i vârful suliței În măruntaie. - Tot ai să mori pân’ la urmă! mă blestemă vrăjmașul cu ochi pieziși. Of, of! Îi afundasem sulița prea adânc În burtă și, până să apuc s-o scot din carnea lui, mă simții luat pe sus de o pereche de brațe vânjoase. Cerul se răsuci deodată și fu cât pe ce să cad În cap și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
răsuflarea lor dar, așa fuseseră mereu bătrânele noastre. - Ea e Siloa, mumă-mea! se făli Zarge cu una dintre ele. Cică tare frumoasă mai era când era tânără. - Lasă măi Zarge, măi, se apără bătrâna, cu glas răgușit, și-și afundă chipul mai adânc Între blănuri. Am privit-o, cum să n-o privesc. Pielea de pe picioare Îi atârna, iar vinele cafenii de pe mâini Îi făcuseră gîlci. Era aplecată de spate și gura Îi duhnea. Mâna stângă Îi tremura, iar din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
o insectă. Avea gust amărui și mă gâdila în timp ce bâzâia în josul faringelui. I-am dezvăluit Sabinei că mai ales musculițele conțin proteine. Ajunși în vârf, ne-am aruncat la rădăcina unui molid răcoros. Mi-am scos tenișii și mi-am afundat tălpile printre frunzele de afin. Sabina și-a pus capul în poala mea; cu o mână dibuia printre frunzele verde închis. Culegea bobițele vineții, mă hrănea și pe mine. Buzele mi se facură indigo. Arătam ca doi strigoi deasupra unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Sabina pe după talie, facem și noi cu mâna. Pe lângă noi trec în goană cei care au sosit prea târziu. După ceafă, îmi dau seama că mulți sunt bulgari. Aleargă cu salturi mari, de cangur, trec de Gara Basarab și se afundă în zare. Nu cred că o să reziste mai departe de Giurgiu. Începe să plouă. C XVII După deparazitare, Tubu nu mai iese de sub birou două zile. Cosmin se teme să nu fi făcut acolo vreun scurtcircuit, să nu se împută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ca un miner al cuvintelor cobor în adâncimile / cititului și scrisului. tabernaculul cărții sau mic / mormânt. nu știu: să aprind lumânări sau să mă scald / în lumina spicelor apei celei luminate. ca un miner / solitar îmi ascut pana / și mă afund în grafitul cuvântului. sărind și jucând. / săpând înainte, grămădind în urmă. Leo Butnaru: Ordine de zi, ordine de noapte sau viața ca tentativă de a fi Volumul Ordine de zi, ordine de noapte (Editura Valman, Rm. Sărat, 2009), al lui
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
că bătrânețea nu se jupoaie / de pe trup ca blana de pe miel), poetul evocă spații nefirești, improprii cel puțin respirării, adică visării: sertarele noptierei; un sertar în care chiar s-au copt strugurii, deci un univers închis, în care se simte afundat în spaimă /ca într-o cochilie de melc, astfel încât până și sentimentul, în general, salvator, iubirea, se estompează treptat: Tot mai abstractă ești iubita mea. Spaime ce devoră, un strigăt /din abisurile în transă ale cărnii etc. sunt imagini-coșmar, întrupări
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
în 1914, “Sunt timpuri când judec aproape cu necaz pe cei ce mă stăpâneau atunci, și n-au înțeles atâta lucru, că eram făcută să învăț mult, sunt timpuri când dorința de a ști, de a cerceta , de a mă afunda în labirintul cunoașterii, mă cuprinde cu furie”. Aceeași idée este regăsită într-o confesiune din “Jurnalul de la sfârșitul vieții”: “Părinții mei scumpi și luminați refuzaseră cu hotărâre să mă lase să urmez studii mai departe, la universități, în țară sau
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
de stăpânitor al acelor ținuturi. Băiatul moștenise de la tată-său patima vânătoriei. Alerga de dimineață până seara, cu o mulțime de flăcăi argați și hăitași, adică oameni care goneau fiarele și le aduceau în bătaia arcului sau a suliții. Se afunda în codrii neumblați, pe unde picior de om nu călcase vreodată. Nu-l înspăimântau întunecimile pădurii, stejarii trăsniți și schimonosiți, peșterile, stâncile înalte de pe marginea prăpastiei fără fund. Căta mereu lucruri tot mai ascunse, primejdii tot mai mari, fiare tot
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
bucurie. Băiatul mai vorbi: Lăsați-l pe bătrân în pace, mulțumiți-i că m-o scăpat de la moarte! Dacă nu era el, tăticule, nu-ți mai vedeai băiatul niciodată. Și băiatul povesti tatălui său ce se întâmplase: Precum știi, mă afundasem în codru, la vânătoare, și am tras cu arcul într-o căprioară. Dar săgeata mi-a luat-o vântul și a zburat în sus de nu s-a mai văzut. O lumină orbitoare se făcu în întunericul dintre copaci și
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
crâncene furtuni În care dorm răpuși în pătimiri nestinse Toți Frații mei de Cruce și fluvii de lumini. Purtând în mână spada, cerești trepte urcam Să-mi scap de la pierzare iubitu-mi neam robit, Prin negrele desișuri și grote m-afundam M-am înfrățit cu-adâncuri și creste de granit. Dureri înăbușindu-mi din suflet și din oase Privesc departe cerul cu sfintele-amintiri Mă năpădesc văpăi din zile furtunoase Balsam și mărturie, răbaj și nemuriri. 13 ianuarie 2014 LACRIMA Cu omul
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
din timpul lui, din generație în generație. Se spune că în sunetul acestei melodii intra Ștefan triumfător în cetatea sa de la Suceava acum 500 de ani. Când îl cântam, simțeam trăind acele vremuri de mărire și de glorie românească, ne afundam în cinci sute de ani de istorie și trăiam câteva clipe acolo în contact cu vechii soldați și arcași ai lui Ștefan și însuși cu el. „Ca un glob de aur”, cântecul lui Mihai Viteazul, cântecul lui Avram Iancu „Să
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
Nicadorilor de Simion Lefter) Suntem dezrădăcinați. Omul, zidire dumnezeiască, izvor continuu de apă lină, nu mai curge în matca sa. Ochiul său limpede, cu care scruta văzduhul și sfredelea zări, s-a ofilit. Departe, tot mai departe, frumuseți divine se afundă, înstrăinându-l pe om de rostul său și de Creatorul său, Dumnezeu, Tatăl Atotștiitorul, Făcătorul Cerului și al Pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor. Catapeteasma neamului nostru creștin se clatină. „Desfrâul se desfată în tainice cotloane”. Nemunca și ferocea sete de
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
încordeză istovitele puteri ca să suporte o nouă categorie de vampiri care îi sug sângele: „NEOCOMUNISMUL”, scursurile de ieri. Țara a rămas dincolo de noi. Ni se cer noi jertfe. Lanțurile morții ne învăluie cu bezna nărăviților de ieri. Să nu ne afundăm în somnul nepăsării, înșelați de cel viclean. Orice rătăcire are cale de întoarcere: Pocăința, care înseamnă întoarcere la Dumnezeu. Omul nu este creator de lumină, ea este una singură și vine de la Dumnezeu. Adevărul trebuie rostit impetuos și cu curaj
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
care duce la Dumnezeu, raiul mândriei omenești aici pe pământ și raiul veșniciei, dincolo de mormânt. De aceea, legionarii vor lupta împotriva tăgăduitorilor Creatorului nostru, Dumnezeu. Dumnezeu este PERFECȚIUNE, FINALITATE, VEȘNICIE. Cei satanizați, comuniștii, care înseamnă monstruozitate, coalizați cu satanicii politicieni afundați în mocirla grelelor păcate de ieri, retrograzi în raport cu evoluția noii rânduieli umane și libertății pentru care de veacuri luptă societatea, coalizați și cu vechii dușmani „biblici” strigă să fim iarăși răstigniți, pregătind noi legi criminale antiumane. Dar noi nu vom
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
pasiunea cu care am iubit viața m-a adus în situația asta. Nu sunt în stare să concep fatalitatea fără nici o crăpătură, pe unde vine un licăr de speranță. Mai târziu, m-a copleșit o senzație stranie de irealitate. Mă afundam, parcă, într-un fel de timp gol, ruinat, pustiu, auzind ca prin vis vântul care izbea afară, de zid, crengile oțetarilor. Prin întuneric, ghiceam dunga cenușie care e sabia tatei din tabloul de pe perete, dar memoria mea devenise cețoasă, nesigură
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
pe suprafața mării un text din care nu înțelegeam nimic deoarece era într-o limbă necunoscută. Când spuma a șters totul, ca un burete alb, m-a acoperit un val puternic. Am simțit că devin ușor, că plutesc, că mă afund, că nu mai eram deloc speriat. Pe la patru noaptea, m-am trezit. Simțeam înțepături în inimă. N-am mai putut readormi. Mi-am amintit de două "amănunte" cărora nu le-am dat importanță niciodată. Bunicul meu dinspre mamă a murit
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
tapiserii bogate și strălucitoare îmbrăcau pereții, cu câte o deschizătură prin care se vedeau tablouri în rame prețioase sau vase orientale. Covorul era deasemenea de culoarea chihlimbarului îmbinată cu negru și atât de moale și de des, încât piciorul se afunda în el, ca într-un strat de mușchi. Erau chiar și două blănuri mari de tigru aruncate peste el, sporind senzația de fast oriental și o narghilea imensă se afla pe o carpetă dintr-un colț. Pentru a completa acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
fugi, doi dintre noi au fost omorâți și unul lipsește. Ce ar putea fi mai rău? În acel moment, se stinseră luminile și casa se cufundă în întuneric. — Of, Doamne! spuse Roddy. Ce s-a întâmplat? Bezna în care se afundaseră era totală. Draperiile groase din sufragerie erau trase și era imposibil să se vadă ceva în întunericul dens, de nepătruns. Adăugându-se la efectul straniu al situației, tuturor li se părea că zgomotele vremii turbate de afară se intensificaseră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
lor a durat mult, a fost lentă și adormită și deși uneori nu făceau altceva decât să stea întinși, moțăind încolăciți, aceste pauze de nemișcare ghemuită făceau parte dintr-un singur moment, perpetuu și lipsie de efort, în timpul căruia se afundau și se trezeau din somn, se legănau încoace și-ncolo între vis și trezie și n-au fost conștienți de trecerea timpului până când Michael a auzit pendula din hol bătând de cinci și s-a întors să vadă ochii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]