1,915 matches
-
împotriva lui Mussolini. Printre aceștia erau și ginerele lui Mussolini, fostul ministrul de externe al regimului fascist, Galeazzo Ciano. «Don Giovanni - relatează monseniorul Chiot - a simțit dintotdeauna o atracție particulară pentru închisoare. În delicvență vedea cea mai tristă mizerie, pentru că afunda în ură și în sânge. Și chiar și pedeapsa, în loc să o vindece, o agrava dacă nu era aplicată ca un mijloc de reeducare și acceptată ca ispășire. Trebuie să fie creată o paternitate răscumpărătoare în casa pedepsei, spunea, iar de
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
predomnitoare, M-ai ridicat peste dezastru, Și ce destin, balaur? Peste blestem și ură. Aducîndu-și aminte că e prinț (se credea descendent de prinți lituani), poetul ascultă din stepă chemările nelămurite ale pretinsei lui stirpe, se simte țar și se afundă în imensitatea stearpă: În acea sălbăticie de pustiuri onduloase, În picioare calc trecutul, corp și suflet mă cufund, Uit o viață amărâtă de ultragii sângeroase, O renaștere întreagă într-un vis tot mai profund. Zdrobit de inimiciție, el se simte
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
crucial în crearea imaginii romantice a lui Chatterton, aceea a ""poetului exclus" neglijat", care a fost prematur îndepărtat (de societate, neglijîndu-l), care a plecat (pentru că a vrut el, văzînd atitudinea societății față de el) prea repede dintre cei vii, deoarece era afundat în sărăcie (Keegan 1999: 212). Un alt complex de factori care pare să fi avut mare influență asupra deciziei oamenilor de a se sinucide este clima și condițiile de mediu natural înrudite cu aceasta. Cazul Angliei este în acest sens
Thomas Chatterton: universul magic by Mihai A. Stroe () [Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
crâncene furtuni În care dorm răpuși în pătimiri nestinse Toți Frații mei de Cruce și fluvii de lumini. Purtând în mână spada, cerești trepte urcam Să-mi scap de la pierzare iubitu-mi neam robit, Prin negrele desișuri și grote m-afundam M-am înfrățit cu-adâncuri și creste de granit. Dureri înăbușindu-mi din suflet și din oase Privesc departe cerul cu sfintele-amintiri Mă năpădesc văpăi din zile furtunoase Balsam și mărturie, răbaj și nemuriri. 13 ianuarie 2014 LACRIMA Cu omul
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
din timpul lui, din generație în generație. Se spune că în sunetul acestei melodii intra Ștefan triumfător în cetatea sa de la Suceava acum 500 de ani. Când îl cântam, simțeam trăind acele vremuri de mărire și de glorie românească, ne afundam în cinci sute de ani de istorie și trăiam câteva clipe acolo în contact cu vechii soldați și arcași ai lui Ștefan și însuși cu el. „Ca un glob de aur”, cântecul lui Mihai Viteazul, cântecul lui Avram Iancu „Să
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
Nicadorilor de Simion Lefter) Suntem dezrădăcinați. Omul, zidire dumnezeiască, izvor continuu de apă lină, nu mai curge în matca sa. Ochiul său limpede, cu care scruta văzduhul și sfredelea zări, s-a ofilit. Departe, tot mai departe, frumuseți divine se afundă, înstrăinându-l pe om de rostul său și de Creatorul său, Dumnezeu, Tatăl Atotștiitorul, Făcătorul Cerului și al Pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor. Catapeteasma neamului nostru creștin se clatină. „Desfrâul se desfată în tainice cotloane”. Nemunca și ferocea sete de
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
încordeză istovitele puteri ca să suporte o nouă categorie de vampiri care îi sug sângele: „NEOCOMUNISMUL”, scursurile de ieri. Țara a rămas dincolo de noi. Ni se cer noi jertfe. Lanțurile morții ne învăluie cu bezna nărăviților de ieri. Să nu ne afundăm în somnul nepăsării, înșelați de cel viclean. Orice rătăcire are cale de întoarcere: Pocăința, care înseamnă întoarcere la Dumnezeu. Omul nu este creator de lumină, ea este una singură și vine de la Dumnezeu. Adevărul trebuie rostit impetuos și cu curaj
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
care duce la Dumnezeu, raiul mândriei omenești aici pe pământ și raiul veșniciei, dincolo de mormânt. De aceea, legionarii vor lupta împotriva tăgăduitorilor Creatorului nostru, Dumnezeu. Dumnezeu este PERFECȚIUNE, FINALITATE, VEȘNICIE. Cei satanizați, comuniștii, care înseamnă monstruozitate, coalizați cu satanicii politicieni afundați în mocirla grelelor păcate de ieri, retrograzi în raport cu evoluția noii rânduieli umane și libertății pentru care de veacuri luptă societatea, coalizați și cu vechii dușmani „biblici” strigă să fim iarăși răstigniți, pregătind noi legi criminale antiumane. Dar noi nu vom
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
o obsesie legată de fidelitatea soției sale, dar și cu ,,vremile” aflate în schimbare majoră, înlocuirea unei lumi cu alta făcând victime între cei care nu găsesc resurse de ajustare a propriilor convingeri. Bătrânul nu face față șocului și se afundă în alienare, așteptând clienți care nu vor mai veni și izolându-se complet. Prezență ușor detectabilă în economia textului, autorul îi atribuie personajului o profunzime artificială, transformându-l în vehicul al opiniilor sale. În nuvela titulară Ț. își construiește un
ŢARANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290083_a_291412]
-
Pentru ca nici ei să nu mă vadă, nici eu să nu-i văd”. Datorită lipsei de hrană „șira spinării îi ieșea prin piele ca o funie întinsă, coastele se vedeau precum căpriorii unui staul vechi fără acoperiș, iar lumina ochilor afundați în orbite părea licărirea stinsă dintr-un puț adânc” (Majjhima-Nikăya, I, 245). Se spune că, la un moment dat, ar fi afirmat: „Trupul mi-a devenit neînchipuit de subțire. Din pricina puținei hrane, semnul pe care-l lăsam când mă așezam
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
o are: e ahtiat după bani și gata! Pentru bani e în stare de orice compromis!” Tac, pentru că-mi dau seama că ar fi greu să ajungem la un acord, și-apoi am de lucru. Și chiar încerc să mă afund în niște hîrtii, dar nu reușesc, căci îmi tot vine să mă întreb care-i resortul acestei porniri vehemente a lui Sp., cu atît mai ciudată cu cît el nu poate zice că s-a ținut deoparte și n-a
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
români, mîrlo-mahalagii, inși de o „nesimțire crasă”. Egoiști imperturbabili, ăstora le lipsește ideea de autoconstrîngere. Fac ceea ce le trece prin cap. Victimele lor sînt oamenii corecți: de ei se trage, ei dau, ei repară, ei o duc prost, ei se afundă în mizerie. Dar (chiar și într-o chestiune socială, ca aceasta) tac, nu se apără, nu se solidarizează. *Trebuie să fii versat într-ale ipocriziei ca să procedezi așa: G. i-a lingușit în chip jenant pe cei ce compun biroul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
da un fel de concediu plătit, căci cu ușurința ta la scris nu-ți va veni greu să compui reportajele cerute despre «realitățile» din județ. Nici în cazul lui V.M. situația nu-i clară: îi va conveni, oare, să se afunde în mărunțișurile de secretariat?” Ascultîndu-mă, N. a mușcat, după obiceiul lui, dintr-o unghie și a rămas gînditor. De unde provine această „descurajare”? în primul rînd din faptul că ședința, anunțată pentru ora nouă, nu s-a ținut. În al doilea
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
trăiește la sat mai nefericit decît cel ce trăiește la oraș?” în deceniul care a trecut, „nemulțumirile personale” nu numai că nu s-au atenuat, cum nădăjduiam, dar s-au înmulțit și s-au adîncit. Întreaga societate românească s-a afundat într-o criză ideologică și morală. Nici o adiere de sinceritate. Noile curente de gîndire ocolesc Carpații. În țările din jur s-au produs revoluții, iar noi „jubilăm” sub povara dogmatismului și a amețitoarelor prestigii. Oricît m-aș mobiliza, nu mai
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
curățenia impecabilă. Parcă ar fi fost un cavou proaspăt finisat. Pereții și tavanul din oțel inoxidabil sclipeau ireproșabil și nu se vedea nici urmă de pată. Pardoseala era acoperită cu o mochetă verde, groasă, în care simțeai cum ți se afundă picioarele. În al treilea rând, domnea o tăcere desăvârșită. Din clipa în care am intrat în lift și s-au închis ușile, n-a mai pătruns până la mine nici un zgomot, dar absolut nici unul. Era atâta liniște, încât nici nu-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nu a mai scos o vorbă. E cel mai solid bărbat pe care l-am văzut în viața mea. E bine făcut, iar cămașa și haina par gata să plesnească la prima încordare a mușchilor. Uneori închide ochii și se afundă în tăcere. O tăcerea uriașă. Nu îmi dau seama dacă este copleșit de melancolie sau dacă tăcerea lui e pusă în funcțiune de un resort intern. Când îl apucă, rămân nemișcat până își revine. După ce deschide ochii, mă privește absent
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Mi-a ridicat pleoapa dreaptă cu degetele și mi-a înfipt vârful cuțitului în globul ocular. Paznicul avusese dreptate. Nu m-a durut și ce mi s-a părut ciudat e că nu mi-a fost frică. Cuțitul s-a afundat ca într-o masă gelatinoasă. Ușor și silențios. A procedat la fel și cu ochiul stâng. — Până termini cu cititul viselor, se duc și cicatricele, zise Paznicul în timp ce punea cuțitul și tava la locul lor. Dispar de la sine. Asemenea cicatrice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în pădure dinspre râu, cu intenția de a pătrunde până în mijlocul ei, mergând în paralel cu Zidul. În felul acesta puteam prinde pe hartă și conturul părții de zid care împrejmuia pădurea. N-a fost deloc treabă ușoară. Drumul se afunda pe alocuri, șanțurile erau mari și adânci, iar tufișurile spinoase de mure mai înalte decât mine. Terenurile mlăștinoase îmi împiedicau și ele înaintarea. Pânze imense de păianjen mi se lipeau de față, de gât, de mâini. Din când în când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ridicat de pe băncuță și am aprins lumina. Am luat niște așchii, le-am aruncat în sobă, am pus niște cărbuni peste ele și am făcut focul. La lumina lămpii și a focului, camera părea mai întunecoasă și mai friguroasă. Mă afundam tot mai mult în beznă. Sau poate pusese stăpânire pe mine o amorțeală greu de descris. Simțeam că mă cuprinde somnul. Am tresărit brusc. Ea era în fața mea. Poate din pricina luminii palide, am avut senzația că silueta ei era însoțită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
aleg câte un craniu și-l duc la masa mea. Ea mă ajută. Mai întâi ia o cârpă umedă și-l șterge de praf. Îl lustruiește apoi bine cu o cârpă uscată până se face alb ca zăpada. Orbitele se afundă parcă departe... adânci ca o fântână. Iau craniul cu ambele mâini și-l privesc atent, îndelung, așteptând să emane căldură. O căldură care să mi se transmită. Când ajunge la o anumită temperatură - nu prea mare, ci doar ca o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ca niște aburi care trec prin dreptul unei ferestre și apoi dispar fără să lase nici măcar o urmă. Dispar ca apa la reflux. Își pierd treptat căldura și se întorc în craniul alb și rece din care au ieșit. Se afundă din nou într-un somn etern. Îmi alunecă printre degete ca apa și se varsă pe pământ. De fapt, asta înseamnă a citi vise și așa mi se întâmplă tot timpul. Chiar tot timpul. După ce craniul rămâne fără pic de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Înaintam fără obstacole în cale. Gâfâiam îngrozitor. Alergam ca nebunii spre un punct fatal în timp ce lumea subterană se cutremura din toți rărunchii. Din când în când auzeam bufnituri îngrozitoare, de parcă se ciocneau niște bolovani uriași unul de altul. Pe când ne afundam tot mai mult în bezna aceea, împinși de împrejurări, simțeam ceva zvârcolindu-se și luptând din răsputeri să ne despartă. Zgomotul infernal a mai continuat o vreme și apoi a încetat brusc. Doar câteva clipe. Curând după aceea liniștea a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
e greu să le mai controlezi. O iau pe pantă-n jos. Cu cât trece timpul, cu atât e mai dificil să găsești o cale concretă de ieșire din criză. Nici nu se mai poate pune frână imaginației care se afundă tot mai mult în abisul morții. Subconștientul se pune în mișcare în defavoarea ta. — Hai, încă un pic! Mai avem puțin și scăpăm, zise ea. Ajungem într-un loc unde o să fim în siguranță. Am încuviințat doar, pentru că nu mă simțeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și istorici ce au avut un rol restrictiv în dezvoltarea așezării. Câmpul Hagieni, parte a Bărăganului propriu-zis, constituie unul dintre elementele care nu favorizează dezvoltarea așezării. Ion Simionescu (1937, 105) scrie că aici „ploile sunt rare. Câtă apă cade, se afundă repede în pământ. Loessul, buretele care suge apa, are o grosime de 30 m... Temperatura excesivă, vânturile care suflă fără piedică, adâncimea apei nu îngăduie traiul arborilor...”, dar nici al oamenilor, pentru că acest câmp a fost târziu locuit. Spre răsărit
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
nu puteai să stai. Ziua nu aveai nimic, decât atât, spațiu. Seara ni se dădea o plasă de pat, probabil asta era o regulă generală, să nu ți se dea mai mult. Nu se putea pune plasa jos pentru că se afunda, o puneai înclinată pe perete cam la 75 de grade și te rezemai de ea. Dormeai, nu dormeai, dar oricum stăteai pe ceva uscat. Bucătarii îmi băgau mâncare pe geamul din spate. La vremea aceea era bucătar un oarecare Munteanu
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]