6,798 matches
-
-i iubești, te trezești la un moment dat că nu-i mai urăști. De aici pleacă totul. Și dacă nu-i urăști, ești deja pe o treaptă. Și cu harul lui Dumnezeu și cu marile simțiri duhovnicești din noi ne agățăm de altă treaptă, tot mai sus. Harul lui Dumnezeu vine dacă tu ești pe drum. Vreau să spun că mai întâi trebuie să fie dorință, voință, inițiativă și mișcare, căci în acest fel harul vine. Dacă stai, stă și harul
PARINTELE ARSENIE PAPACIOC... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 202 din 21 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366831_a_368160]
-
caute prin țărână dacă nu care cumva mortul a avut vreun lănțișor la gât sau vreun inel pe unul din degetele de la mână, dar negăsind nimic trase scărița în groapă cu lopata și ieși afară. Apoi întinse mâna să-l agațe pe colegul său de muncă să-l ajute să iasă afară. Acesta se împiedică și căzu cu obrazul în țărâna. Trase o înjurătură de mamă, dar când s-a uitat să vadă de ce s-a împiedicat a rămas cu gura
ADEVĂRUL NU-L POŢI ASCUNDE de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 204 din 23 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366909_a_368238]
-
degetele locașurile unde, cândva, cu mulți ani în urmă, s-au aflat doi ochi albaștri. Țeasta era curată și parcă lustruită. A trecut cu degetele pe partea unde ar fi trebuit să fie ceafa și unghia degetului mijlociu s-a agățat de ceva. A repetat această operațiune de câteva ori. Unghia se oprea în același loc. În timp ce un fior rece îi trecea pe șira spinării la gândul că descoperise o enigmă, alta tocmai se autodescoperise: o broască mare și verde a
ADEVĂRUL NU-L POŢI ASCUNDE de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 204 din 23 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366909_a_368238]
-
de întrerupt. Obsesia răzbunării nu duce la vindecarea rănii, ci la acutizarea ei. 4 Să nu rămânem ancorați și legați în și de trecut: Persoana care nu vrea sau nu poate ierta are dificultăți în a trăi în prezent. Se agață de trecut și de aceea risipește clipa prezentă și își blochează viitorul. Astfel de probleme apar datorită morții sau separării de o persoană dragă. Iertarea este o etapă importantă, chiar decisivă, pentru a trece la etapa următoare, în care se
DESPRE IUBIRE SI IERTARE... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 201 din 20 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366818_a_368147]
-
Acasa > Poezie > Imagini > ANOTIMP Autor: Stejărel Ionescu Publicat în: Ediția nr. 2145 din 14 noiembrie 2016 Toate Articolele Autorului mai cade iarăși luna pe tristele ferești pe crengi de pom se agață spre lumile cerești, ea oglindește marea și întregul orizont când bate valul în țărmul cel rece și cel bont, luceafărul coboară pe scara de lumină în noaptea cea mai neagră și plină de rugină, cad stele pe Pământ, Pământul este
ANOTIMP de STEJĂREL IONESCU în ediţia nr. 2145 din 14 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/367573_a_368902]
-
joc, e rece anotimpul și toamna-i sub pământ mai plouă pe sub streșini și-n casă bate vânt, focul e stins în vatră, e rece și e frig scot capul pe fereastră la lună vreau să strig, dar luna-i agățată în pomul de la geam în bradul de Crăciun e globul de pe ram. Referință Bibliografică: anotimp / Stejărel Ionescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2145, Anul VI, 14 noiembrie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Stejărel Ionescu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea
ANOTIMP de STEJĂREL IONESCU în ediţia nr. 2145 din 14 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/367573_a_368902]
-
ales al unui sfârșit răsunetul lor crispează degetele pe clanța celor care celor când celor în care celor nu contează cine sunt. cândva erau acum sunt și atât. la fel ca mine rotesc o clipă cadranul ceasului de mână. îmi agăț pielea. senzație de pișcătură. aha! sunt vie. și timpul mă înghite iar în cornul lui adânc după ce hulpavă l-am înghițit pentru a-mi seca senzația de saturație voluntar sau involuntar gestul acesta mă ucide ceva mai lent e ciudat
RECIPROCĂ REGIZORI PIŞCĂTURI de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1605 din 24 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/367583_a_368912]
-
era silită să se unicizeze, să-și particularizeze stările, singură cu ea însăși, în nopțile ce vorbeau între ele în șoaptă, pom înflorit noaptea, curgând din el lumină și gânduri.Șoptea noaptea suspine traversând în vis câmpii și coline, având agățați în plete bănuți vechi, în timp ce sufletul său adăsta un cântec neștiut de nimeni, venit din alte timpuri, din alte zări, din alte lumi îndepărtate. Se trezea din sudoarea visului cu chipul livid, de zăpadă, cu inima ce-i bătea ca
ROMANUL,,FEMEIA ÎN SPATELE OGLINZII -FRAGMENT de MARIANA DIDU în ediţia nr. 1505 din 13 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367562_a_368891]
-
și luând coșul din răchită, plin cu merinde, a așezat pe pătură tot ce trebuie pentru micul dejun. Eu m-am ocupat de partea sticlelor cu băuturi răcoritoare și de pahare. Mai mult din picioare, cu ochii ațintiți pe bambinele agățate pe nailonul lansetelor, căutând să surprindem orice mișcare, serveam sendvișurile de pe platoul așezat pe pătură. Când se mișca bambina, aruncam totul pe platou și alergam să înțep peștele. A fost un mic dejun cu întreruperi, dar numai pentru mine, căci
POVESTIRI PESCARESTI SI DE VIATA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1505 din 13 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367557_a_368886]
-
către un paroxism de natură sexuală de ambele părți. M-am îndrăgostit lulea de ea. Chipul ei angelic mă fermeca, iar trupul ei de căprioară îmi excita simțurile atavice, făcându-mă să mă simt ca la douăzeci de ani. Am agățat-o într-un parc din centrul orașului. Treceam pe alee și am zărit-o stând singură pe o bancă, cu privirile pierdute și o tristețe adânc întipărită pe față. Mi-am cerut permisiunea, foarte politicos, să mă așez lângă ea
VIAŢA ESTE O REALITATE. MOARTEA, UN SIMPLU MIT ! (PARTEA A OPTA) de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 1884 din 27 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/367684_a_369013]
-
ruine Mila Ta calea pe care voi merge Va fi voia Ta să nu fiu osândit Prin credința Ta viața nu se șterge PSALMUL 143 Dumnezeul meu cel binecuvântat Mâinele mele la luptă le-nvață Iar degetele la război se-agață În grea deșertăciune m-am avântat Cei omul că Te-ai făcut cunoscut lui Sau fiul de om că-l socotești pe el Și zilele lui ca umbra trec la fel Minunea lumii în slava Domnului Pleacă cerurile și Te
PSALTIREA LUI DAVID ÎN SONETE (5) de AUREL M. BURICEA în ediţia nr. 1646 din 04 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367760_a_369089]
-
ceea ce dorește cu aceștia. Ce înseamnă deci o viață fără speranța de a fi un om liber, fie el sclav sau asemenea unei păpuși cu sforicele? -Și totuși sclavii nu se sinucid, spuse Rufus Serenus, care tăcuse până atunci. -Se agață de viață, spuse Pilat. Cât despre faptul că altcineva ne conduce viața, nu pot decât să spun că zeii probabil ne dau doar impresia că suntem liberi și că gândim gândurile noastre, în fapt ei făcând cu noi ceea ce vor
ANCHETA(FRAGMENT DIN ROMAN) de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 202 din 21 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366842_a_368171]
-
ar trebui să o pierdem. Ceea ce e un non sens ! -Hm! ciudată remarcă! exclamă Audanius. -Nu fi atât de sigur că ar fi un non sens mărite procurator! spuse Iocentus. -Subscriu și eu Iocentus, spuse Simbinacus. Uneori nu te poți agăța de viață călcând pe cadavre. Mai bine mori cu fruntea sus decât să mai moară și alții din cauza ta. -Eu aș da și o altă interpretare, spuse centurionul Livius și toți întoarseră capul spre el. -Cel ce va dori să
ANCHETA(FRAGMENT DIN ROMAN) de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 202 din 21 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366842_a_368171]
-
în urma exploziilor. Ne-am retras în dezordine, răniții rămâneau în urma noastră împreună cu morții.” Obiectivul militar a fost când Odesa, când Rostov, când Stalingrad, când altul. Neschimbat a rămas numai obiectivul viață. „Dacă treceai în fugă pe lângă un rănit, acesta se agăța cu mâna de tine, rugându-te cu disperarea înecatului: «fraților, nu mă lăsați, luați-mă cu voi». Trebuia să-i dai cu baioneta peste mână pentru a te elibera, că abia puteam să mergem noi înșine.” S-a făcut pace
SI EU AM FOST LA STALINGRAD. MEMORII DIN REFUGIU SI RAZBOI. 1940-1945 de ANGELA MONICA JUCAN în ediţia nr. 88 din 29 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366978_a_368307]
-
-o micuță barcă cu vâslele roșii. Este cald, vor să se scalde, în grabă s-au dezbrăcat și în Dunărea gălbuie amândoi s-au aruncat. Ei înoată voinicește, apa vrea să-i ia la vale, dar de barcă ei s-agață și vâslesc agale. Pe un vas de croazieră se dansează vals... este “Dunărea albastră” a lui Johann Strauss. Vezi? acolo, la izvoare, în munții Pădurea Neagră, Dunărea este albastră... cine poate, să-nțeleagă! Șapte țări a străbătut la noi să
VACANŢĂ LA DUNĂRE de CÂRDEI MARIANA în ediţia nr. 181 din 30 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367016_a_368345]
-
Vin ploile. Pământul își va spăla fața și soarele...îl va lumina din nou și din seva trupului meu și a celorlalți vor crește codri întunecoși cu fantomele lor. A fost frumos, păcat. Am plecat așa de repede..." Ceva metalic, agățat de copita unui cal, îl pocni scurtându-i suferința. Rămase așa, cu ochii umezi, cu privirile pierdute îndreptate spre drumul pe unde mama lui va veni să-i ia trupul pentru îngropăciune. Vântul sufla rece, mișcând coroanele de un verde
DRUMUL CARULUI (ROMAN ISTORIC) de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366961_a_368290]
-
că-ți vor ateriza uite acum pe creștet, gorile care scot „urlete” pe-adevărat dar la relanti, pentru a nu deranja pe consumatori, părinții au mari probleme cu copiii că nu-și termină din farfurii, un râs sau o panteră agățată pe craca unui arbust tropical mișcând ritmic capul încoace și-ncolo - odată la 30 de secunde, semn că apropierea primejdiei nu-l va lua pe nepregătite și rânjetul și mirosul sunt armele care-l pun în gardă dar și cele
HAI-HUI CU TRAMCARUL PRIN FRISCO... de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 174 din 23 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367021_a_368350]
-
uitam cu jind aducându-mi aminte de anii studenției când ne înghesuiam mai mulți colegi pe scările tramvaielor ce mergeau din Regie și Grozăvești până în Șerban vodă pe Splai și de-acolo în zor de pingele grăbite până la Universitate, adesea agățați din mers la spate să ne riscăm viața, nu ni s-a întâmplat niciodată așa ceva, har Domnului, mă interesa istoria lui „multiseculară” de peste o sută de ani și mai ales curajul nu doar al călătorilor de a lua un mijloc
HAI-HUI CU TRAMCARUL PRIN FRISCO... de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 174 din 23 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367021_a_368350]
-
unde oare ne-a fost să ajungem Pierduți într-un spațiu fără spațiu mai îndurăm un timp. Evacuați în locuri rarefiate plutim fără ancore, ne menținem echilibrul în așteptarea unei lumi ce nu se mai potrivește cu piesele noului puzzle. Agățați de fiecare speranță, rug, rugă, scenariul nu se mai respectă, actorii își pot continua drumul separării purtând aceleași măști, baricadați în buncarele fricii nici ei nu știu ce așteaptă... Deschizând cufărul cu vise piesa se rescrie la dorința actorilor din ochiul furtunii
TIMPUL ŞI... NOI CEI RAMAŞI IN OCHIUL FURTUNII de IRINA LUCIA MIHALCA în ediţia nr. 182 din 01 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367102_a_368431]
-
copiilor de acasă. Alții la apă. Acum dispăruse până și referința, puteam ajunge oricând, oriunde. În mijlocul trecătorii, o scurtă cascadă își privea cu jenă înălțimea. Ne-am oprit curioși și am ochit construcția mijlocitoare. O corabie din vâsle uriașe ne agățase gândul overseas. Eram, desigur, pe o insulă, una fericită și bogată, o iluzie copilărească a fiului meu. Vrrrrrrrrrrrr! Acum vom lovi avionul inamic! S-a prăbușit în cascadă! Cu mâna dreaptă purta doua frunze uriașe de eucalipt încrucișate. Era pilot
ASA CUM A FOST ARUNCATE ZARURILE de MIHAELA CRISTESCU în ediţia nr. 185 din 04 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367110_a_368439]
-
conta. Am inceput să urcăm. Sfârșitul dealului era aproape, podul se terminase și începură să se audă mașinile cum opresc la semafor. Apa nu mai avea crezare, iar avionul fusese lăsat la rădăcina unui copac. Numai căluțul cel verde rezistase agățat de mânuță și avea valoare de martor. Mai avem mult? Am obosit tare! Imediat. Câteva trepte. Hai să spunem o poveste. Trece timpul mai ușor. Și pentru fiecare treaptă eram acum obligată să descopăr un nou personaj prieten: prima, Albă-ca-Zăpada
ASA CUM A FOST ARUNCATE ZARURILE de MIHAELA CRISTESCU în ediţia nr. 185 din 04 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367110_a_368439]
-
formă “tubulară”, de conveior lichefiat ce se scurge neîncetat ghidat pe o linie tehnologică cu telecomandă, în care erau dispuse toate din jur, oamenii, mașinile, clădirile, o împletitură de raze pe axul principal al Bulevardului Las Vegas ca niște acareturi agățate de “un miez solar incandescent” care i-au rezistat nu știu prin ce minune și care sunt ele însele surse de lumină pentru ce-ar mai fi putut “scăpa”, de o feerică adimirație ce-ți taie respirația și te face
LAS VEGAS-UL CU PĂCATELE LUI...ŞI NOI!? (II) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 182 din 01 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367120_a_368449]
-
ardei iute. Cristian, nepotul meu cel mai mic, care nu avea decât șapte ani, ardea de nerăbdare să-i prind o broscuță. Andrei, ceva mai mare decat el, împlinise zece ani, ridica tot timpul fixa să vadă dacă s-a agățat ceva în cârlig. Numai Paul stătea impasibil pe scăunel, cu o țigară mentolată între degete, savurând o bere rece. Nu-și muta privirea de la bambină, ca să nu piardă momentul când peștele va trage. Grea așteptarea și speranța deșartă deocamdată. Pe
PICNIC de STAN VIRGIL în ediţia nr. 182 din 01 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367113_a_368442]
-
văd că mai hrănești pe cineva. - Deocamdată nu știu ce este, băiat sau fată, răspunse el mucalit. - Cum așa? - Pur și simplu. Nu am cum să știu ce este. - Păi, nu ai observat, are sâni sau ... ., mă rog ... . - Nu. ... - Și, unde ai agățat-o? - Nu am agățat-o, ci am găsit-o, sau ... poate ... l-am găsit! Dar, de ce te grăbești cu întrebările? făcea el pe misteriosul, dornic să-și fiarbă soția în oală seacă, fără apă. - Ești întreg la minte? - Da, ... . într-
PLANSUL PUIULUI DE LEBADA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 182 din 01 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367112_a_368441]
-
pe cineva. - Deocamdată nu știu ce este, băiat sau fată, răspunse el mucalit. - Cum așa? - Pur și simplu. Nu am cum să știu ce este. - Păi, nu ai observat, are sâni sau ... ., mă rog ... . - Nu. ... - Și, unde ai agățat-o? - Nu am agățat-o, ci am găsit-o, sau ... poate ... l-am găsit! Dar, de ce te grăbești cu întrebările? făcea el pe misteriosul, dornic să-și fiarbă soția în oală seacă, fără apă. - Ești întreg la minte? - Da, ... . într-un fel. - Crezi? - Da
PLANSUL PUIULUI DE LEBADA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 182 din 01 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367112_a_368441]