17,219 matches
-
în sfîrșit să forțeze nota. De ce n-ar putea fi și asta o variantă? — Uite cine vorbește, îl repezește Roja. În timp ce voi stăteați bine mersi la căldurică și priveați la televizor ce năzbîtii mai fac teroriștii, alții își riscau pielea alergînd printre gloanțe. Asta nu mai făcea parte din plan, dom’ Roja, se aude și vocea Bulgarului, numai eu de cîte ori am încercat să vă conving să spuneți pas, să-l lăsați în pace pe Timișoara, că e totul doar
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
bubuitură. Apoi o auzi pe Rhona cum scoate un mic scheunat, aidoma unui cățeluș care a fost călcat pe lăbuță, te Întorci și vezi cum preț de o clipă o strălucire electrică o Învăluie cînd e lovită de un fulger. Alergi cei vreo cincizeci de metri care sînt pînă la ea prin semi-Întuneric, cu ploaia biciuindu-te. Nu poți auzi decît hohotul strangulat de plîns din pieptul tău și nici măcar nu poți s-o strigi pe nume0000000000000000000 00000000000000000000000000000000000000000000000000000000000 Rhona! Carole! Stacey
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
metal dintr-o singură mușcătură, iar pumnul meu când pornea spre mutra celui care mă enerva era ca ghiuleaua de tun. Acum sunt moleșit ca o cloșcă, picotesc și visez cai verzi pe pereți. Să știi, sunt chiar verzi și aleargă pe pereți. -Asta se numește metaforă. ,,Caii verzi,, sunt de fapt speranțele tale. -Iar mă iei cu cuvintele tale grele pe care nu le Înțeleg. Ani de zile ne-am Întâlnit numai seara, la culcare. Cerșeam fiecare cât era ziulica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cer, le intră În nări duhoarea lor insuportabilă, Îi Împiedică să doarmă, stau agățate de de ei ca niște platoșe, nu Îi lasă să gândească, și nici să spere. Îi umplu de gândaci și de șobolani. Angajatul ICAB-ului e alergat până la calea ferată și puțin mai lipsește ca o ploaie de pietre să zboare spre țeasta lui. De fiecare dată, revoltații renunță În ultima clipă să-l hăcuiască pe acest martir al datoriei. Nu se știe ce minte diabolică Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
lui Antoniu, a căpătat o nouă traiectorie probabil, dar asta nu Înseamnă că a fost pe de-a-ntregul uitată. Ceea ce Îl miră este că În ghetou nu a mai apărut nici măcar angajatul ICAB-ului, bărbatul sfrijit și sfios care este alergat de fiecare dată până la calea ferată. Gunoaiele au ajuns monumente, fortărețe fetide care alungă din preajma lor până și șobolanii. Dincolo de calea ferată, poarta de intrare În lumea civilizată, cerșetorii forțează orașul ca un comando furibund. Sub pământ deschid ușile metroului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ca de niște dealuri Încântătoare , de casele uriașe, luxoase ale celor bogați, fortărețe cu mii de senzori, Înarmate până-n dinți cu sila și disprețul cel mai autentic față de sărăcie. Șobolani, câini și pisici amețite de foame, scurmă prin gunoaie sau aleargă printre picioarele copiilor. Copiii se joacă flămânzi și nepăsători, pentru că oricum nu cunosc altceva mai bun decât visele roz-cenușii ce le invadează somnul. Cine să-i vrea pe acești scormonitori În gunoaie? Ce gardieni ai gunoaielor Îi țin În țarcul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
am răspuns. Ea se furișează printre mașini, și se pierde prin mulțimile de oameni. O urmărești zile și nopți, ai un spray paralizant În buzunarul pantalonului, te uiți În stânga, te uiți În dreapta, te furișezi și tu ca un hoț profesionist, alergi pe urmele ei, o pierzi prin marea de oameni, ai vrea să fii lângă ea, să-i cercetezi intimitatea, să o implori să revină acasă, să folosești spray-ul ca să te răzbuni, dar ea apare și dispare ca o nălucă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
nou să scrie, și a ieșit la cerșit, mânat de nevoi firești, imediate. Vremea s-a dezmorțit, miroase a primăvară În toată regula, iar, agitația de fiecare zi a orașului a ajuns paroxistică, din cauza pregătirilor de Paște. Cohortele de oameni aleargă de dimineață până seara, năvălesc În magazine În căutare de cadouri, de mâncare, cheltuindu-și banii puțini sau mai mulți, cu furie și disperare, de parcă ar fi sfârșitul pământului. Lumina dimineții de aprilie are o nuanță roz uimitoare, așa i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
vroia să se culce cu orice chip cu femeia ușoară și rezervase prin telefon o cameră În blocul ,,Carlton,, , de la un fel de patroană, dar, a Început cutremurul. Trezit brusc din beție, a uitat de femeie și-a Început să alerge disperat spre casă Ă o vilă frumoasă În stil maură, și nu s-a oprit din alergat decât la numărul 8, unde de treizeci de ani superbul imobil adăpostise familia. Din casă nu mai rămăsese decât un morman de moloz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Încă odată ce fac, și atunci, din gura mamei iese o șuviță, de sânge pe care tata se repede să și-o Înnoade la gât ca pe un fular. Din acest moment, Încăperea se umple de veverițe albe, care sar și aleargă peste tot, și scotocesc cu gheruțele printr-un morman de paie, se urcă pe masă, pe scaune, pe pat, intră pe sub pat, și, apoi, cu cozile lor stufoase, mătură dușumeaua. Tata și mama le aruncă una după alta În foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pași de ușă, atârnând ca o perdea, plutea ceața gălbuie, opacă, infernală, complet neclintită. M-am oprit în prag. În tăcerea umedă și găunoasă am auzit ecoul pașilor ce se depărtau. Am pornit-o de-a lungul străzii, chiar am alergat puțin, apoi m-am oprit să ascult. În spatele meu, pe pavajul umed, pașii mei lăsaseră o urmă șerpuită. Cu un oftat ce semăna mai mult a tuse, mai profund decât tăcerea însăși, ceața mă înghiți. Am deschis gura cu intenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
apă. Mi-am turnat niște whisky, vărsând destul de mult pe masă. Am băut. Mi-am mai pus, am zgândărit focul și am așteptat. Încă din momentul de la podul Waterloo, când avusesem revelația condiției mele, mă simțeam ca un om care aleargă spre o perdea. Acum, după ce trecusem prin ea atât de brusc și cu consecințe atât de neașteptate, atât de uluitoare, eram amețit, năucit, dar surprinzător de calm. Intrasem în casă ca un hoț. Acum mă aflam în casă ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
renunțat de la început m-ar fi chinuit tot timpul gândul că poate altfel ar fi fost mai bine... Dar nu-l mai iubești pe Palmer? am întrebat, cu ochii la mâneca pijamalei care-mi ieșea de sub sacou. Mă udasem leoarcă alergând după taxi. — Poate părea cam dur ce spun acum, continuă Antonia, dar ieri și azi-noapte... nici nu-ți pot spune cum a fost. Am simțit că mă urăște. E un demon, să fii convins. Iar dragostea poate muri foarte repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
cu draperii, i-am spus lui Rosemary. Eu și Antonia rămânem împreună așa că totul se poate întoarce în Hereford Square. Dacă Rosemary a fost dezamăgită, a mascat totul cu multă eleganță. — Mă bucur, mă bucur foarte mult, spuse Rosemary. Antonia alergă spre ea și începură să se sărute. Eu mi-am terminat paharul cu whisky. 22 Draga mea Georgie, Fără îndoială ai fost nerăbdătoare, îngrijorată, poate chiar supărată din cauza tăcerii mele. Îmi pare rău. Am trecut prin chinurile iadului în ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
absolut necesar și atotcuprinzător. Dar ceea ce mă urmărea în primul rând era gândul că ea nu-i spusese nimic lui Palmer despre scena din pivniță. Cel puțin nu-i spusese nimic atunci; și, plecând din acest punct, pe măsură ce gândurile mele alergau nebunește pe același traseu, ajungeam să măsor cu disperare distanța dintre atunci și acum. Atunci eu eram liber și credeam că și ea este la fel. Acum eram încătușat, ba chiar profund și irevocabil încătușat, pe când ea... nu știam ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
asupra propriilor fluide corporale. — Am făcut, desigur, ceea ce mă rugase domnul Vogelsang, Încercând s-o țin pe Chérie ocupată, aruncându-i bețe cât mai departe de adulatorii de trupuri bronzate. Cine era Chérie? Pudelul lui Heino, lăsat de obicei să alerge liber. Cine era Heino? Proprietatul pivniței cu cărbune de pe colț. Cine era Adolf Koch? Dar... — Din păcate, n-a mers prea strălucit. La Început Chérie a alergat Într-un arc larg, apoi, plictisindu-se de asta a Încercat să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de trupuri bronzate. Cine era Chérie? Pudelul lui Heino, lăsat de obicei să alerge liber. Cine era Heino? Proprietatul pivniței cu cărbune de pe colț. Cine era Adolf Koch? Dar... — Din păcate, n-a mers prea strălucit. La Început Chérie a alergat Într-un arc larg, apoi, plictisindu-se de asta a Încercat să-mi ia bețele chiar din mână. După un timp m-am săturat și eu. Sergentul Vogelsang putea să-și rezolve problemele și singur. Eu aveam de gând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
cremă de rubarbă și lapte pe masa din bucătărie. Așteptam mereu să aud ușa și s-o văd ieșind pe stradă. După ce rădeam crema cu lingura, vărsam laptele rămas În chiuvetă și Îmi clăteam farfuria. Apoi, ștergându-mă pe mâini, alergam În camera maică-mii, stăteam câteva minute, ca și când m-aș fi rugat, apoi deschideam larg ușile șifonierului. — În capul meu, gustul de rubarbă și lapte rece va fi Întotdeauna legat de bucuria pe care o simțeam la văzul comorilor ascunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
vreți să vă conduc, nu? Încă nu-i apăruseră dinții noi. Scoțându-și limba prin strungăreața din mijloc, se gândea probabil că mă descurc și singur, din moment ce, fără a sta prea mult pe gânduri, continuă să bată mingea și să alerge după ea. După ce acoperi cam douăzeci de metri, se Întoarse și făcu un gest cuprinzător cu brațul. Am plecat de lângă poartă și seara umedă Își reluă locul. În prima curte toate ferestrele erau deschise, mirosul de prăjeală Întinzându-se În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
-i așa? Ai inventat-o. — Nu mă crezi? am Întrebat-o din abisul În care am descoperit că am fost aruncat. — Nu. Dar credeam că te-aș putea iubi. Singurul lucru pe care mi l-a mai spus după ce am alergat după ea, gata să-mi pierd aproape și capul, alunecând pe podeaua udă, a fost doar atât: — Nu te mai face de râs. Gata, te rog. Termină. Ajungând la parter, se Întoarse. Și promite-mi că n-o să mă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
sufleca mânecile când un balon argintiu veni spre mine zburând prin aer. Forma sa ovală și sfoara șerpuindă mi-au amintit de desenele acelea sub formă de lalea, pe care le-am contemplat cu Dora la muzeul Fundației. Un băiat alerga după balon, cu mâinile Întinse și gura căscată, și după el, o femeie. Apucând sfoara, i-am returnat băiețelului balonul. — Cum spui? Maică-se se oprise mai departe, cu soarele În spate. Se uită mai Întâi la fiul ei, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
scârțâind Îndrăzneț. Cinci minute mai târziu am intrat În holul hotelului cu fața Îmbujorată și hainele aburinde. C-o privire leneșă dar buimacă, portarul se despărți de integramele lui. — Domnule Honig? Întrebă În silă. L-am salutat energetic, apoi am alergat sus pe scări, scuturându-mi capul. — Data viitoare, domnule. Azi n-am timp de integrame! Luând-o precaut pe coridor, am verificat cum arăt. Asta chiar era minunat. Peste câteva minute vom fi iar acolo unde ne-am cunoscut - În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mai târziu am ieșit În lumina orbitoare la sud de cimitirul lângă care locuiesc. Sub picioarele mele, metroul zgomotos Își continuă drumul În lumea subterană, ferindu-se de lumină. Pe maidanul unde fusesem jefuit cu câteva seri În urmă, Chérie alerga În cerc, fascinată de un capriciu În care se complăcea. Un ziar și o pătură zăceau lângă frunzișul des. Chiar când mă gândeam să iau ziarul, un muncitor de pe șantierul din scuar dădu la o parte ramurile grele și Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Noapte trecută se Întorcea cu Heino de la Moustache Bar. Trecând pe lângă maidan, auziseră niște zgomote Înfundate și sunete de Încăierare. Când deodată se auzi un acrodeon care căzu cu geamăt tărăgănat, Își dăduseră seama că Dabor se afla În pericol. Alergând În direcția din care se auzea bătaia, l-au descoperit pe fostul căpitan al lui Wrangler, apărându-se stângaci de trei siluete energice, toate echipate, pare-se, cu mănuși de fier. Heino și Boris reușiră să-l scoată cumva pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
portretul cuiva, am Întors-o invers. Dar asta mă făcu să mă gândesc la Anton care la Crama Albastră se autoproclamase protectorul meu. Tulburat, am reîntors foaia și am trasat contururile cu stiloul. Încet, liniile au Început să se repete, alergau unele spre altele, se intersectau și se scoteau În evidență reciproc, până când desenul luă forma unei palme fatidice, deschise pentru a fi examinată, sau poate a unei hărți al unui teritoriu psihologic complicat - de parcă aș fi Încercat chiar să reprezint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]