4,800 matches
-
rușinos. Ci întrucât apare rușinos (atât pentru Marcion și cei asemeni lui, cât și omenește în genere), nu e o rușine în cazul Fiului lui Dumnezeu. Nu e o rușine tocmai deoarece e rușinos, în stare să ne cutremure simțurile. Ambiguitatea termenului nu dispare complet, nici nu trebuie mers către așa ceva. Iar relația dintre cele două propoziții („non pudet, quia pudendum est“) nu e neapărat cauzală. Aș spune mai curând 156 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 154. că fiecare o clarifică
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
imagina unele limbi apte să descrie totul. O astfel de limbă ideală a căutat să propună John Wilkins, în Essay Towards a Real Character and a Philoso phical Language (1668). A crezut, ca și alții din vremea sa, că toate ambiguitățile și limitele vorbirii pot fi eliminate. În acest sens, proiectează o limbă în care fiecare semn trebuie să semnifice un simplu concept. Caută în prealabil să clasifice toate lucrurile reale și posibile din universul cunoscut. Or, Bor ges surprinde imediat
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
165) Waldenfels, Bernhard 97, 146 (n. 145) Wilde, Oscar 140 (n. 139) Wilkins, John 191, 194, 195 Z Zenon din Elea 63, 69, 70, 78, 83, 161 A Abgrund (abis, non-temei) 130, 131 abis, abisal 115, 130-131, 157, 189 absurd ambiguitatea celor ~ 28-33, 145, 147, 156 ~ul văzut drept ceva: anti nomic 152-164, 166; contradictoriu 11 (n. 1), 51, 55-60, 76-84, 101 (n. 92), 137, 177; de limită sau ab solut 32, 93, 103, 141, 150, 159, 165, 167, 168, 174
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
154), 180, 191 credo quia ~ 145-146, 148, 149 (n. 149) deductio ad ~ 77 quia ~ 129, 164, 173, 174, 175 reductio ad ~ 56 alteritate 57, 88-97, 122, 155, 169; celălalt este absurd 22 (n. 11), 57, 64 (n. 52), 74, 88-97 ambiguitate (a celor absurde: vezi „absurd“) anámnesis 172, 177 anonimat 31-32 antinomie ~ existențială 163, 165-166 ~ logică 87, 160- 162, 163 ~ ludică 161 ~ eristică (sau sofistică) 161 ~ in re 62 ~ proprie celor absurde (vezi „absurd“) ~ proprie dogmei 152-164 ~ și paradox 158-164 ~ transfigurată
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Firește, nu orice este de la sine înțeles. Cel mai adesea întâlnim ceea ce nu e de la sine înțeles. Însă de neînțeles este și faptul că oamenii adoptă atât de ușor un mod de gândire complicat și plin de iluzii. 3. Despre ambiguitatea celor absurde Există situații omenești ce refuză distincția clară între ceva elementar - sau de primă instanță - și altceva de secundă instanță. De pildă, între faptele petrecute efectiv și cele ce ajung relatate. Firește, nu poți spune că există fapte simple
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
religioase, atemporale, până la cea proprie vieții obișnuite, vulgare. Nu este străin nici vorbirii filozofice sau celei savante. Probabil că orice om simte nevoia să se lase, la un moment dat, sub dispoziția unei voci impersonale. De ce aduc aici în atenție ambiguitatea a ceea ce „se spune“? Când cele relatate se referă la ceva lipsit de sens, eventual absurd, acest element se estompează chiar în timp ce asculți cuvântul narațiunii. Orice formă de violență sau cruzime trece imediat într-o altă lumină, inițial nesigură, apoi
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
un fel de dreptate și celui care greșește“. Acesta e ajutat să vadă mai bine, ceea ce el însuși dorește. „Căci nimeni nu va admite că sa înșelat fără o anumită aparență de adevăr.“ Ultima propoziție nu este totuși lipsită de ambiguitate. Te poți gândi imediat la faptul că orgoliul ia multe forme, omul admite greu că nu este în stare să gândească bine. În consecință, preferă să vadă cauza erorii departe de sine, sub forma unei aparențe care la înșelat. Convins
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
adevărat, termenul latin trimite înainte de toate la ceea ce suportă cu greu auzul omenesc: vocea nepotrivită sau falsă, exprimarea brută, grosolană sau primitivă. Însă semnificațiile termenului sau extins către alte zone ale celor omenești și neo menești. Unele sunt de o ambiguitate aparte, ca atunci când e vorba de ceva nebunesc, terifiant. Altele, grație modului în care apar, tind să se elibereze de orice accepțiune comună: incomprehensibil, straniu. Conduc uneori dincolo de ceea ce apare cu sens și fără sens, ca atunci când privesc ceva realmente
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Domnului a murit, pentru că este ab surd. Și este sigur că a înviat după ce a fost pus în mormânt, pentru că e cu neputință“. Observă că astfel de propoziții, în stare să provoace pe oricine, nu sunt lipsite de o anume ambiguitate. „Dacă prorsus credibile, quia ineptum est sau certum quia impossibile est înseamnă pur și simplu: trebuie să credem acest lucru, de vreme ce credința caută incomprehensibilul, și tocmai de aceea este cert, de vreme ce credința este mai sigură decât rațiunea, Tertulian nu a
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
rușinos. Ci întrucât apare rușinos (atât pentru Marcion și cei asemeni lui, cât și omenește în genere), nu e o rușine în cazul Fiului lui Dumnezeu. Nu e o rușine tocmai deoarece e rușinos, în stare să ne cutremure simțurile. Ambiguitatea termenului nu dispare complet, nici nu trebuie mers către așa ceva. Iar relația dintre cele două propoziții („non pudet, quia pudendum est“) nu e neapărat cauzală. Aș spune mai curând 156 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 154. că fiecare o clarifică
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
imagina unele limbi apte să descrie totul. O astfel de limbă ideală a căutat să propună John Wilkins, în Essay Towards a Real Character and a Philoso phical Language (1668). A crezut, ca și alții din vremea sa, că toate ambiguitățile și limitele vorbirii pot fi eliminate. În acest sens, proiectează o limbă în care fiecare semn trebuie să semnifice un simplu concept. Caută în prealabil să clasifice toate lucrurile reale și posibile din universul cunoscut. Or, Bor ges surprinde imediat
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
165) Waldenfels, Bernhard 97, 146 (n. 145) Wilde, Oscar 140 (n. 139) Wilkins, John 191, 194, 195 Z Zenon din Elea 63, 69, 70, 78, 83, 161 A Abgrund (abis, non-temei) 130, 131 abis, abisal 115, 130-131, 157, 189 absurd ambiguitatea celor ~ 28-33, 145, 147, 156 ~ul văzut drept ceva: anti nomic 152-164, 166; contradictoriu 11 (n. 1), 51, 55-60, 76-84, 101 (n. 92), 137, 177; de limită sau ab solut 32, 93, 103, 141, 150, 159, 165, 167, 168, 174
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
154), 180, 191 credo quia ~ 145-146, 148, 149 (n. 149) deductio ad ~ 77 quia ~ 129, 164, 173, 174, 175 reductio ad ~ 56 alteritate 57, 88-97, 122, 155, 169; celălalt este absurd 22 (n. 11), 57, 64 (n. 52), 74, 88-97 ambiguitate (a celor absurde: vezi „absurd“) anámnesis 172, 177 anonimat 31-32 antinomie ~ existențială 163, 165-166 ~ logică 87, 160- 162, 163 ~ ludică 161 ~ eristică (sau sofistică) 161 ~ in re 62 ~ proprie celor absurde (vezi „absurd“) ~ proprie dogmei 152-164 ~ și paradox 158-164 ~ transfigurată
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
o reținu, punând o mână pe mânerul șeii sale. — Sper să te văd curând, deci. Din spatele genelor sale lungi, Frediana se mulțumi să-i zâmbească nesigur - un zâmbet în care lui Sebastianus i se păru că deslușește o umbră de ambiguitate; după aceea, brusc, strigă la cal, îndemnându-l, și se îndepărtă, ajungând din urmă escorta într-un galop rapid. în vreme ce Sebastianus o urmărea îndepărtându-se, lângă el sosi o ștafetă a lui Gundovek, care îi transmise invitația de a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
semnificativă. Cele mai multe aforisme, peste șaizeci, sunt observații psihologico-morale cu caracter divers: ofensă-bunătate, durere-gelozie, plăcere abstractă-plăcere senzuală, pudoare-impudoare feminină, grosolănie-rușine, poli-tețe-inoportunitate, morală-ipocrizie, dispreț-sensibilitate, nai-vitate-cinism, spirit analitic-mizantropie etc. Neînșelat de aparențe, psihologul percepe cu finețe adevărul, distingând mobilurile ascunse. Dualitatea naturii umane, ambiguitatea gesturilor vor face obiectul și altor aforisme. Să exemplificăm, atenți și la arta compoziției: "Predici necontenit morala, zvârli în toate părțile precepte. Înțeleg: te ispitește viața și simți nevoia sa alungi tentațiile din toate puterile, în fiecare moment al vieții
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
personajul se considera un neputincios din pricina deosebirii de vârstă. Se simte bătrân, comunică aceasta și Adelei, incapabil de a întreprinde ceva nou. Enunțul poate fi înțeles ca atare, dar am folosi o grilă inadecvată, oricum incompletă, pentru acest roman al ambiguității. Putem să îl înțelegem și ca o cochetărie, un mod subtil de a controla reacția partenerei, de a obține încurajările acesteia. Motivul are și o altă funcție, aceea de a tampona impulsurile erotice ale bărbatului, mereu în căutarea unor obstacole
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Codrescu ia foc în momentul unei incidentale promisiuni de dezvăluire a piciorușului ori mâinii Adelei. Și textul romanului se caracterizează în primul rând prin decență stilistică. Sobrietatea își permite însă, ca Adela, mici scăpări ori neglijențe, pe unde pătrunde o ambiguitate provocatoare. Adela, frumusețe plastică (înaltă, grea, cu rotunjimi ispititoare), vrea sa atragă, dar cu mijloace subtile, difuze. Nici textul nu se deschide, nu epatează. Are repulsia declamativului, a stridenței, dar observăm și lascivități ascunse, bănuite senzualități, de care nu face
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Ibrăileanu să fi traversat o etapă convulsivă a existenței sale când își (re)scria romanul, dar prin scris autorul se plasează în alt timp, mai senin. El își construiește din amintire suportul ficțiunii, compensație a marasmului existenței, menținîndu-se într-o ambiguitate care să permită regretul. Această atenuare (escamotare) a durerii prezentului - de altfel, singura soluție reală a unui ins inteligent ca Ibrăileanu - poate să explice grava poezie a romanului. O neputință, o criză actuală sunt ferm ținute în frâu de un
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
existența la modul ei absolut. Ce s-ar fi întâmplat dacă decretul acela ne-ar fi găsit alături? Pe dumneavoastră vă întreb, domnule președinte. Noi, eu și Keti, oricum, nu ne-am fi despărțit; mă gândesc la sfaturile dumneavoastră, la ambiguitatea existenței ei. Dumneavoastră vorbeați încorsetat de legile unei societăți, de judecățile și prejudecățile acesteia, căreia i-ați fost prizonier crezându-i-vă stăpân, în timp ce ochii ei erau fulgerați de o lumină suprafirească, din altă lume, pe care n-o cunoșteați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mine, pe care n-o vedea, și i-o dădui. Vorbirea îi era vioaie. Rostind cuvintele în legătură cu venirea ei în februarie la mine, avu un surâs nedecis în substanța lui, greu de descris, care împreună cu tonalitatea dădeau prezenței ei o ambiguitate pe care n-o depășise cu toate că se afla numai în imaginație, deși la un moment dat avui impresia unei încercări din parte-i, dar nu-mi dădeam seama în ce direcție. Își diversifica - avea capacitatea aceasta formidabilă - întreaga ființă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
estetică ai fi spus, ceea ce m-a mirat. Până acolo însă, am străbătut niște culoare, totul curat. Poftit în birou, fui întâmpinat de șeful acelei instituții, așa mi se spuse, stătea în picioare, fie întâmplător, fie pentru a crea o ambiguitate de politețe, după care se așeză pe scaunul fotoliu, făcându-mi semn să iau loc pe cel capitonat din față, aflat în ceastălaltă parte a biroului. Domnule magistrat, începu el (deși nu mai eram magistrat), îmi pare rău că mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și fundamentele sale instituționale, esențialmente diferit de clasicul concept al securității colective. Concept reformator de mai mare amplitudine, mai suplu și, evident, mai complex în conținutul său comparativ cu doctrina securității colective. Concept care, recunoscând cerința indivizibilității securității, postulează fără ambiguități principiul securității egale pentru toate statele participante, indiferent de apartenența sau neapartenența la alianțe sau de alte diferențe existente între ele. Concept principial incompatibil cu inegalitățile de tratament cărora le-au fost expuse în trecut statele mici, cu situațiile privilegiate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
șoptind câteva formule de rugăciuni pe care le-am repetat după el. Schelălăielile șacalilor păreau mai aproape. — Atitudinea lui Boabdil nu mă surprindea, reluă Khâli cu voce înseninată. Nu ignoram nici ușurătatea stăpânului Alhambrei, nici slăbiciunea lui de caracter, nici măcar ambiguitatea relațiilor lui cu castilienii. Știam că principii noștri erau corupți, că nici n-aveau de gând să apere regatul și că plecarea în surghiun avea să fie în curând soarta poporului nostru. Dar a trebuit să văd cu propriii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
era de ajuns; Salma ținea să ceară sfat prezicătorilor și, cum mama ei, grav bolnavă, n-o putea însoți, se bizuia pe prezența liniștitoare a Bălțatei. Ce mai face vărul tău? întrebă aceasta. — Ce îi dă Dumnezeu voie să facă! Ambiguitatea formulei nu i-a scăpat, firește, evreicei. Și-a pus mâna pe brațul mamei. Apoi și una, și cealaltă s-au uitat în același timp la mine cu coada ochiului, s-au îndepărtat câțiva pași și au început cu glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cât și ca arme de convingere a amantului: „ai uitat că sunt fiică din popor și sunt violentă?”. Tristețea Miței, care se cramponează de Don Juanul de mahala, Nae Girimea, poate fi sau nu o mască. Cert este însă că ambiguitatea rămâne până la ultima replică, nu schematizând, ci, dimpotrivă, îmbogățind personajul cu nuanțe variate. Spre deosebire de Mița, Didina e sigură pe sine, (nu ezită când Nae o intreabă: „Vrei să te lase Pampon?”, ea răspunde repede: „Ba nu”), nu are manifestări de
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]