16,511 matches
-
toate victimele fuseseră transportate. În final i-au luat și pe observatorii din stație. M-au urcat și pe mine împreună cu ei. Mi se făcuse foarte rău. Parcă aveam o cădere de calciu. Nu puteam sta jos. După ce a plecat ambulanța, i-am rugat să mă lase să mă odihnesc puțin și m-am întins pe banchetă. Am fost internat două zile (la Spitalul Facultății de Medicină Japonia). Mă dureau ochii când îi închideam. Dacă stăteam cu fața în sus, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
am băgat și batista. Sau mai întâi a fost batista? La început erau vreo cinci persoane în jur, dar, între timp, toți au plecat, am rămas doar eu. A venit un observator și i-am zis: «Cineva să cheme o ambulanță.» Mi-a zis că toate erau ocupate. Nu era deloc îngrijorat, a spus cu o voce calmă: «Nu mai sunt.» Cu toate că am auzit cuvintele sale, nu înțelegeam de ce. Habar nu aveam ce se întâmplase. Nu aveam ce face dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
a zis că toate erau ocupate. Nu era deloc îngrijorat, a spus cu o voce calmă: «Nu mai sunt.» Cu toate că am auzit cuvintele sale, nu înțelegeam de ce. Habar nu aveam ce se întâmplase. Nu aveam ce face dacă nu venea ambulanța. Am mai rămas acolo zece minute și apoi am zis că totul era în ordine. Nu era nimeni în jurul meu. Mai era puțin și începea programul la muncă. De acolo trebuia să o iau pe jos până la Ningyōchō. Nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
ciudată. A mai adăugat: «Da. Și ochii. Pentru că acolo este oprită o salvare, ar fi mai bine să mergi la spital.» Eu nu voiam să mă duc la spital, dar, dacă așa mi s-a spus, m-am urcat în ambulanță. Pentru că Spitalul Sfântul Luca era deja plin, m-au trasportat la Spitalul de Ortopedie Nagura din Ochanomizu. Acolo a venit un doctor de la Spitalul Oftalmologic din apropiere și m-a consultat. Pupilele nu aveau decât un milimetru. Aveam picioarele moi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mai durat un timp. Pupilele au revenit la starea normală abia după o lună. Japonezii numără anii după domniile împăraților, 1932 este anul 7 Shōwa; data lui de naștere este 07.07. Shōwa 7. Criminal în serie, supranumit Dracula . serviciu ambulanță din Japonia; în România 961 9,72m² respectiv 7,29 m² În traducere ad literam - „marele noroc“; prăjiturele din orez umplute cu gem de fasole dulce. Echipă japoneză de baseball profesionistă. Japonezii numerotează anii după perioada de domnie a împărațilot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
spus. Aici nu era nimic de spus. Acum auzi pe cineva Întrebând: — Unde sunt polițiștii? — Ocupați. Iau șpăgi. Scriu amenzi pe undeva. Rahații ăia. Când ai nevoie de ei... — E o baltă de sânge. Ar face bine să cheme o ambulanță. Lumina ce-i cădea pe părul creț mat, masa poroasă, neagră ca tăciunele de pe cap, din care sângele continua să picure, Îi bătea pe ochii Închiși. Dar dădea semne că vrea să se ridice. Făcea eforturi. Eisen Îi spuse lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
de poziția pe care o avea... — Vreți să afirmați că vi s-a părut ceva dubios În vreo afirmație de-a lui sau În comportament? — Nu, nu cred. Ce-i cu sirena asta? Incendiu? A, nu! Probabil vreo salvare sau ambulanță care transportă sînge pentru transfuzii. Oricum... Nemuro... cum să vă spun?... Era un tip muncitor, serios, cinstit, dintr-o bucată. Cel căruia Îi merge gura cum trebuie e o mină de aur Într-o concurență Îndîrjită ca asta În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
de lung. Era într-o zi înăbușitoare de august; în ajun făcusem cel dintăi marș ca ofițer în rezervă, cu cizme nouă, și tălpile picioarelor mi se beșicaseră; precum se cuvenea unui târgovăț, făceam ziua a doua de marș în ambulanță, în tovărășia doctorului Andronescu, un om foarte vesel, cu burta mare. Pornisem pe un drum întortochiat, prin ținutul Botoșanilor. Coloana își întindea înainte furnicarea neagră în care se țeseau scânteieri, se încovoia printre muncele, cobora în văi, se ridica pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
zilei, și mă miram că văd așa de puțini oameni. Sătenii parcă părăsiseră locurile. — Ne ducem pe pustii locuri! zise doctorul Andronescu, râzând cu toată fața-i ca o lună plină, săltându-și burta ca-n undoiri de val. După ambulanță venea o căruță cu doi boi. În căruță, între ranițe, stătea un moșneag: din când în când atingea boii cu sfârcul biciului și atuncea i se vedeau ochii, apoi părea că-și închide obrazul în sprâncenele-i stufoase și-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ochii, apoi părea că-și închide obrazul în sprâncenele-i stufoase și-n barba-i zbârlită. Câțiva soldați, cei mai slăbiți de drum, despovărați de greutăți, pășeau în urma chilnei de dinapoi, domol, cu capetele plecate, prin roirea pulberei deșteptate. La ambulanța noastră, pe lângă caii regimentului, erau înhămați și doi căiuți care se zbăteau în ștreanguri și trăgeau cu încordare, îndemnați din când în când de glasul stăpânului lor, un român nalt și uscat, negricios la obraz. Într-o vreme, pe când omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ceas... —Bun! oftă cu veselie doctorul. Hai înainte... Caii porniră; săteanul își puse pălăria în cap și rămase sprijinit în băț, în umbra pădurii... Acuma adieri răcoroase treceau. Ne dădurăm jos. Băiețelul în durligi vorbea cu boii. Noi pășeam în urma ambulanței, apoi rămaserăm mai în urmă. Moșneagul sta neclintit în car. Soldatul negricios îndată își duse mânile în deșerturi și se făcu covrig. Ceilalți cinci-șase oameni umblau domol, cu mânile atârnate, cu capelele pe ceafă. În pădurea de stejari era liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
portiță, în clipa aceea, obrazul omului bărbos parcă se umfla de bucurie. Două mâni negre se ridicară, glasul ascuțit izbucni deodată: A! ce mai faci, iubite!... Încotro? Încotro? Și întindea și scutura acum o mână prin aer, întinzând-o spre ambulanță. Doctorul sări din trăsură. Părea mirat. Se apropie și întinse și el mâna. Ce mai faci? nu te-am văzut de mult! zise bărbosul, și nu mai putea de bucurie. —Bine! zise încet, nedumerit, doctorul Andronescu. —Ce? nu mă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
puternice, apoi erau chiar lângă noi, până când, abrupt, în plin țipăt, s-au oprit. Sunt pentru noi, m-am gândit. N-am crezut niciodată că ni se va întâmpla așa ceva. Aidan a fost scos din mașina deformată, apoi eram în ambulanță și totul a părut să se întâmple foarte rapid. În spital, pe două tărgi separate, eram purtați în fugă pe coridoare și, din modul în care toți ne acordau atenție, eram cele mai importante persoane de acolo. Le-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
nu s-a întâmplat nimic și asta părea nefiresc. Mă așteptasem la ceva. Fusese prea grav, prea copleșitor, prea cumplit, ca să nu-mi trezească nici o senzație. Secundele se scurgeau, și eu mi-am amintit cum așteptam în mașina accidentată sosirea ambulanței, cursa înspre spital, cum Aidan a fost dus în grabă în sala de operații... Mă apropiam vertiginos de momentul morții lui și trebuie să recunosc că speram dincolo de orice speranță - în mod irațional - că, atunci când ceasul arăta secunda exactă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
fața luminată de o autoapărare surprinsă, „de ce le-o fi spunând veseli? Pentru că toți par tare nefericiți.“ Așa e, mi-am spus eu. Al dracului de stupid, Fielding avea dreptate. A mai apărut o mașină a poliției urmată de o ambulanță, un om cu tricoul împroșcat de sânge pășind tăcut, o targă pe care era dus cineva cu o mână chircită făcând semne leșinate de adio străzii întunecate și zgrunțuroase. Martina și-a făcut o scurtă apariție, însoțită de Shadow, având
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
încerca disperat să respire. Se înroșise puternic la față, iar ochii îi erau orbiți de durere. —Dumnezeule... Am îngenuncheat într-o secundă să îi iau pulsul. Sebastian, lângă mine, suna deja după ajutor. —Urgență, spunea, avem nevoie imediat de o ambulanță în clădirea Mowbray Steiner, Broadgate... am impresia că cineva a suferit un atac de cord. Abia îi simțeam pulsul. —Bill, am spus stăruitor. Bill, mă auzi? Pleoapele i se zbătură. Brusc, se uită fix la mine. —Sammy... Vocea îi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
credeam că le-ar fi văzut Bill. Ghemuit lângă mine, încă aplecat peste pieptul lui Bill, era celălalt om din grupul lui Fine. Apoi, trupurile începură să se retragă, lipindu-se de pereți, iar cineva strigă de afară: — A sosit ambulanța, dați-vă la o parte... Cu toate că locul era strâmt, paramedicii au reușit să îl așeze pe Bill pe un cadru și să îl scoată afară, unul dintre ei repetând automat și cursiv: — Faceți loc, scuze, vă rog să vă mișcați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
m-am trezit deodată că îmi strânsesem brațele în jurul corpului. Îl cunoșteai bine? întrebă Sebastian Shaw. Uitasem că e și el în cameră. Nu a murit încă, am spus tăios. Apoi mi-am amintit că Sebastian fusese cel care chemase ambulanța și m-am mai calmat. Nu atât de bine. Dar am stat mult de vorbă când asamblam instalația. Mi-a fost de mare ajutor. Săracul Bill. Nu am știut că are probleme cu inima. Avea obiceiul să bea, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
cineva care putea să moară; sunt sigură că mulți dintre ei nici măcar nu-i știau numele lui Bill. Erau ca mulțimea care se strânge în jurul unui accident de mașină, holbându-se ca niște hiene la mașinile de poliție și la ambulanță, sorbind cele mai urâte detalii pentru a le da prietenilor fiori. Am mers direct printre ei și am ieșit fără să mă mai uit înapoi. Afară, seara era mai caldă decât atmosfera întreținută de aerul condiționat din bancă și, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
îndepărtând paharul. Nimeni nu putea să o învinovățească. Dominic a ieșit din salon, aproape în fugă. — Am vorbit cu căpitanul vasului, ne-a spus, aplecându-se. Ar trebui să ne oprim în curând. Va chema serviciile de urgență și o ambulanță. —Să-i aduc niște frișcă să bea? m-a întrebat Sebastian disperat. Nu poate să-i facă rău, am zis, mormăind. James era încolăcit pe podea și se sufoca. Cercul de oameni din jurul nostru se dublase; majoritatea își dăduseră deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
cu oroare că limba și buzele i se învinețeau. Dumnezeu știa când aveam să acostăm și să-l ducem la un spital. Pe măsură ce timpul trecea, era din ce în ce mai periculos pentru el. Dominic era lângă Sir Richard Fine, vorbind ceva despre o ambulanță. Era singura persoană care vorbea. Grupul de spectatori tăcuse când le venise șeful, iar cuvintele lui Samson precedaseră o tăcere care era întreruptă doar de zgomotele pe care le făcea James. Cuvântul „otrăvit“ rămăsese în aer deasupra capului lui James
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Guy - acolo au o unitate specială pentru cazurile de otrăvire și i-au spus ce tip de antidot să folosească. Deja îl aveau pregătit și îl așteptau să vină la spital. Numai că a fost prea târziu. A murit în ambulanță. Baby fusese mult prea isterică ieri ca să-și dea seama de ce se întâmpla. A trebuit să i se dea un calmant. Și nu a fost singura. Ce a fost? a întrebat acum. Ce luase? —Un stimulent. L-am mirosit imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
șase lovituri de armă albă În pîntece, gît și piept. La acest atac, care a avut loc În apropierea unui colegiu, au asistat mai mulți elevi care au anunțat profesorii instituției, care, la rîndul lor, au chemat poliția și o ambulanță. Potrivit raportului poliției, rănile victimei s-au dovedit mortale. Victima a fost Înregistrată deja moartă la Spitalul Clinic din Barcelona, la ora 18:15. 41 N-am mai aflat nimic despre Fermín toată ziua. Tata a insistat să deschidem librăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
că În săptămîna aceea a continuat să ningă pînă cînd soarele și Întreaga Barcelonă au fost Îngropate sub un metru de zăpadă și că inclusiv Fermín, eternul optimist, credea că eu aveam să mor din nou. Mai murisem Înainte, În ambulanță, În brațele Beei și ale locotenentului Palacios, care și-a stricat costumul oficial cu sîngele meu. Glonțul, spuneau medicii, care vorbeau despre mine crezînd că nu Îi aud, Îmi sfărîmase coastele, Îmi ștersese inima, secerase o arteră și ieșise la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de față, nici Popescu care să afla În picioare și mai aducea câțiva snopi de viță la Îndemână bătrânului, nici ceilalți care stăteau tolăniți pe jos de-a lungul pereților lipiți cu pământ și cu atât mai puțin șoferul de ambulanță care sforăia sub șopronul de la intrare, nici unul dintre aceștia nu a avut puterea să Întrebe cum e țuica sau să se ridice s-o guste. Erau cu toții subjugați de povestitor. Când el vorbise de sete și răscolise jarul, tuturor li
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]