4,072 matches
-
te revăd. N-aș mai pleca dintre copacii tăi singuratici, care au cunoscut și vânt și ploi, și voci vesele și triste, și ierni și primăveri... Stelele distrate așezate ici-colo pe o pânză de un albastru închis, mândra lună, bucată argintie lipită de cer și susurul izvorului din vale îmi par toate rupte dintr-un basm cu zâne bune! Pădure dragă, tu m ai așteptat? În trecerile repetate dinspre zi înspre noapte ori în diminețile răcoroase ți-ai adus aminte de
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
în formă de inimioară, exact ca cerceii. Purta o pereche de sandale roz care completau ținuta. Hmm, după câte îmi dau seama se pare că așteaptă pe cineva... Dar, n-a mai apucat să-și mai ridice privirea de la ceasul argintiu, deoarece, cu o viteză supraomeneas că, am alergat spre ea. Speriată, a scos un țipăt înăbușit, încercând să se desprindă din strânsoarea mea, dar oricât de mult s-ar fi zbătut n-ar fi reușit să scape. I-am ridicat
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
câțiva centimetri de mine, îi auzeam răsuflarea. Privi spre leagăn și frânghia ce-l susținea. Mă dădu jos, printre frunze cu o mișcare iute a mâinii. M-am uitat la el nervoasă și-l împroșcasem cu o mână de frunze argintii și aurii ale copacului. Eram pe jos, iar el deasupra mea cu o frunză verde în vârful capului, se aruncă peste mine în morman și așa începu bătaia dintre noi. Zâmbeam, râdeam și eram altfel. Nu mai eram eu, eram
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
jos pentru a înțelege filozofia firului de iarbă - etern prizonier printre oameni și poeți. Sîrbu Oana, clasa a VI-a Școala Gimnazială nr.24 Timișoara Timiș profesor coordonator Sîrbu Simona Șoaptele speranței Ochii-mi se pierdeau în imensitatea unor picături argintii ce loveau pământul parcă infinit, parcă plâns din cauza biciuirilor de cerneală. Soarele ca o portocală dispăruse demult într-o pătură cenușie și tristă de nori, la fel ca sufletul meu. Inima dorea să se aventureze în afara pieptului meu înălbit de
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
s-a trezit și s-a repezit afară și a ajuns exact în același timp cu Rahela. Într-o clipă, Bilha și Zilpa au apărut și ele și toate cinci ne holbam la mesagera din Mamre, a cărei rochie lucea argintie în lumina albăstrie a zorilor. Vorbea prețios, așa cum fac toți mesagerii: - Rebeca, preoteasa din Mamre, mama lui Iacob și a lui Esau, bunica a sute de miriazi, vă cheamă sub umbra terebinților la sărbătoarea orzului. Să fie anunțat Iacob. Declarația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mâinile și m-am întins ca într-un pat. Când m-am relaxat, bărbatul meu mi-a dat drumul încetișor, până când i-am mai simțit doar vârfurile degetelor pe spate, în timp ce fluviul mă ținea la suprafață, iar luna făcea apa argintie. Cu fiecare seară mă făceam tot mai curajoasă. Am învățat să plutesc fără ajutorul mâinilor lui și apoi să mă mișc pe spate, cu fața la luna în descreștere. Mi-a arătat cum să stau la suprafață și să înot ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
a Înțelege. Într-o tăcere Înghețată și reculeasă, pe care o despica doar țipătul strident al pescărușilor, năvodul fu adus la un metru deasupra cheiului și deschis, eliberînd o cascadă de sardine care căzură cu un zgomot surd În reflexe argintii, În timp ce pescarii, cu chipul Întunecat, Își făceau semnul crucii. Din grămada de solzi lucitori ieșea mîna unui bărbat. O mînă umflată de apă, Împodobită cu o verighetă pe care nu o mai scosese de la moartea soției și care, de acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Brest? se mulțumi ea să-l Întrebe. Se ducea la Paris, unde a doua zi avea Întîlnire cu un editor. Ea dădu mașinal din cap și rămase iarăși tăcută, urmărind din ochi zborul unui cormoran care tocmai plonjase. Scurt fulger argintiu care contrasta cu albastrul mai Întunecat al curenților. - Am fost martor fără voia mea la discuția dumitale cam impulsivă cu Fersen și... - Să ne Înțelegem bine, Ryan, faptul că mi-ai salvat viața nu Înseamnă că acum o să mă apuc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de alfabetizare. În serile când pleca, puneam un somnifer În biberonul lui Victor, apoi mă masturbam făcând Minitel roz; dar niciodată n-am reușit să Întâlnesc pe cineva. De ziua Annei, În aprilie, i-am cumpărat un corset din lamé argintiu. A protestat puțin, apoi a acceptat să și-l pună. În timp ce Încerca să-i Încheie agrafele, am băut restul de șampanie. Apoi i-am auzit vocea, slabă și puțin behăită: „Sunt gata...” Întorcându-mă În cameră, mi-am dat seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
de vacanță a fratelui Annabellei. În prima dimineață, s-au dus Împreună pe plajă. El se simți obosit și se așeză pe o bancă, În timp ce ea continua să meargă. Marea vuia În larg, rostogolindu-se cu o mișcare vagă, cenușie, argintie. Spărgându-se de bancurile de nisip, valurile formau la orizont, În soare, o ceață strălucitoare, superbă. Annabelle, siluetă aproape imperceptibilă În bluzonul ei de culoare deschisă, Înainta de-a lungul țărmului. La Café de la Plage, un câine-lup bătrân umbla printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
să mă mut. În clipa în care îmi bag cheia în broască, ușa apartamentului de vizavi se crapă ușor. — Samantha ? Îmi stă inima. Ca și cum nu mi-ar fi ajuns pe ziua de azi. E doamna Farley, vecina mea. Are păr argintiu și trei căței de talie mică și o curiozitate insațiabilă pentru viața mea. Însă e foarte amabilă și îmi cazează la ea pachetele care vin când nu sunt acasă, așa că n-am ce face și o las să-și bage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
flori albastre la ferestre. Vino să-ți fac cunoștință cu cea care te va învăța să gătești. Mama lui Nathaniel nu e deloc așa cum m-am așteptat. Mi-o imaginam ca pe un personaj drăgălaș gen Mrs. Tiggywinkle, cu părul argintiu prins în coc și ochelari cu jumătate de lentilă pe vârful nasului. Spre mirarea mea, mă întâmpină o femeie subțirică și drăguță, cu o față foarte vie. Are ochii albaștri deschiși, conturați cu un dermatograf fin. Are părul cărunt împletit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
o petrecere surpriză ! Trish ridică paharul. În sănătatea Samanthei ! La mulți ani ! — La mulți ani ! răspund ceilalți, ridicând paharele. Nu-mi dau seama dacă să plâng sau să râd. Sau amândouă. Mă uit în jur la banner și la baloanele argintii care se ciocnesc ușor în adierea vântului ; la sticlele de șampanie; la chipurile zâmbitoare ale tuturor. Nu pot să spun nimic. Va trebui să le cânt în strună. Păi, ce să zic... vă mulțumesc. Vă sunt foarte recunoscătoare. — Îmi pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ținând în brațe cel mai uriaș tort aniversar cu două etaje. E acoperit cu o glazură în cea mai pală nuanță de roz, cu trandafiri și zmeură de zahăr caramelizat, în mijloc are o lumânare albă elegantă și, scrisă cu argintiu, urarea La mulți ani dragă Samantha din partea noastră, a tututor. E cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată. Mă uit la el cu un nod în gât, incapabilă să rostesc vreun cuvânt. Nimeni nu mi-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
PÎnă la urmă, Îmi aleg bluza roșie nouă, absolut incredibilă a Jemimei, cu umerii decupați, pe care o combin cu pantalonii mei negri de șifon de la DKNY (25 de lire de la Notting Hill Housing Trust shop) și cu pantofii Prada argintii cu toc Înalt ai Jemimei. După care, deși n-aveam de gînd, În ultima clipă Înhaț și o poșetuță mică Gucci. — Arăți fenomenal ! spune Lissy, cînd fac o piruetă În fața ei. Absolut fenomenal ! — SÎnt prea elegantă ? — Firește că nu ! Ce naiba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
lîngă ea, cu inima galopîndu-mi. În clipa În care mă uit În direcția În care privește ea, aproape că mi se taie respirația. În fața casei noastre așteaptă o mașină superluxoasă absolut uriașă. Vreau să spun de-a dreptul uriașă. E argintie și strălucitoare și Îți sare foarte tare În ochii pe străduța noastră. Adevărul e că cei din casele de peste drum au Început deja să se uite la ea curioși. Și, fără veste, mi se face extrem de frică. Ce fac ? E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
reclamă auto, Întrebîndu-mă cum o fi fost budinca aia Häagen-Dazs și dacă merenguele era din ăla alb și țeapăn sau din celălalt, caramelizat, care ți se topește pur și simplu În gură, cînd lîngă bordură oprește silențios o mașină imensă argintie. Nu-mi vine să cred. — Te rog, spune Jack, ieșind din mașină. Lasă-mă să te conduc acasă. Nu, zic, fără să Întorc capul. — Dar nu poți rămîne aici, În ploaie. — Ba da, pot. Dacă vrei să știi, unii dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
sînt foarte delicate. Înțelegi ? Nu, Îmi vine să-i spun. Nu, nu Înțeleg. Eu ți-am spus absolut totul despre mine. Cred că da, spun, ridicînd vag din umeri. Ploaia răpăie din ce În ce mai tare pe acoperiș și-mi intră În sandalele argintii ale Jemimei. Dumnezeule, sper să nu i se păteze. — Îmi pare rău că seara asta te-a dezamăgit atît de tare, spune Jack, ridicînd glasul pentru a acoperi zgomotul. — Nu m-a dezamăgit, spun, simțindu-mă brusc destul de prost. Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
OK, spune Connor, părînd mai rănit ca niciodată. Bine. Am Înțeles mesajul. Îl privesc, incapabilă de a respira, cum Închide poarta În urma lui și se Îndepărtează pe stradă. Hai, mergi, mergi... nu te opri... Abia a dat colțul, cînd mașina argintie a lui Jack apare din celălalt capăt al străzii. — O, Doamne, spune Lissy, cu ochii lipiți de ea. — Nu te mai zgîi atîta ! spun, prăbușindu-mă pe zidul grădinii. Lissy, eu una am clacat. Simt că-mi tremură picioarele. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
mai zgîi atîta ! spun, prăbușindu-mă pe zidul grădinii. Lissy, eu una am clacat. Simt că-mi tremură picioarele. Cred că am neapărată nevoie să beau ceva. Și n-am rimel decît la un ochi, Îmi dau brusc seama. Mașina argintie oprește În fața casei și din ea iese același șofer În uniformă ca ieri. Deschide portiera și Jack iese din mașină. — Bună ! zice, mirat să mă vadă. Am Întîrziat cumva ? Nu ! Eu... Îhm... stăteam pur și simplu aici. Mă-nțelegi. Admiram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
care stă. Aș putea să mă urc și eu cu el În mașină și să... Nu. Nu. Derulează banda Înapoi. Imaginile astea nu au existat În mintea mea. CÎnd ajungem la șosea, văd că lîngă bordură ne așteaptă două mașini argintii. Sven e postat lîngă una dintre ele, și e evident că mașina cealaltă mă așteaptă pe mine. La naiba. Mă simt de parcă aș fi devenit brusc membră a familiei regale sau așa ceva. În clipa În care șoferul Îmi deschide ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
la pămînt, eram mînioasă și... pur și simplu mi-a scăpat. Și a fost o mare greșeală. Dar... și tu ai greșit, și eu te-am iertat. Nici măcar nu se uită la mine. Nu-mi dă nici măcar o șansă. Mașina argintie oprește lîngă bordură și el deschide portiera. Mă străbate un atac de panică. — Jack, eu nu sînt așa, spun Înnebunită. Nu sînt așa. Trebuie să mă crezi. Nu de-asta te-am Întrebat despre Scoția ! Nu am avut nici cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
soarele, eram tot În mijlocul mlaștinilor, pe o potecă care se strecura printr-un stufăriș mai Înalt decât mine. Am mai mers puțin și am dat de un mal Îngust de pământ, care despărțea două bălți peste care plutea o pâclă argintie. Apa era acoperită cu nenumărate frunze late ce țineau În ele niște flori albe, ca În căușuri, iar printre frunzele acelea, se Întindea un fel de iarbă lipicioasă, ca un păr verde. Și atunci, i-am văzut. Erau de jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
niște lujeri cu un fel de blană În capăt (ei Îl numeau păpuriș) și-mi arătă un pește care abia se mai zvârcolea. Mi-au ieșit ochii din cap. Nu mai văzusem nicicând un pește atât de mare. Gras, lucios, argintiu, nu ca ai noștri - subțiri, numai mușchi, cafenii sau verzui. Am adulmecat peștele ăla. Mda. Nici mirosul nu era ca al peștilor noștri, dar tot pește era. Un bălos de pește gras, asta era. - Cum l-ați prins pe tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
acum. Soarele strălucea, dar abia dacă dezmorțea ierburile pline de brumă, culcate la pământ. Am Îmbucat ceva și ne-am pregătit de plecare. Norul acela uriaș parcă se mai apropiase, numai că acum părea să fi Înghețat. Prinsese o culoare argintie. Pândea. Era gata-gata să-și arate puterea și să scuture din el ploi, grindină și ninsori, dar nu sosise Încă vremea lui. Eh, și din cauza norului, iar Îmi veni gândul acela despre timp. De la Ceața Adâncă până la Gerul cel Greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]