3,212 matches
-
ceas ca acesta. Totul în jurul meu e ca o flacără. Aerul, apa cu miros de alge și nisipul. Dincolo de gardul de ciment văruit care separă plaja de șosea, autobuzul ne așteaptă să ne ducă la aeroport. Un baobab azvârle pe asfalt un enorm sombrero de umbră. Poate, e exagerat să numesc "fericire" ce simt, dar întotdeauna la mare m-am mulțumit cu puțin, având senzația că am totul. O pasăre planează deasupra țărmului. Se rotește ca și cum ar fi oarbă și se
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
făcute din urină de pisică, în parfum din spermă de zibelină, în flori exotice, putrede și suspecte, în ochi dați cu un rimei unsuros și scurgîndu-se ca în Dali - ar curge, m-ar năclăi tot și s-ar prelinge pe asfalt într-o baltă care aruncă un pseudopod 7 spre canal. Știi, Victor, că singurătatea mea are pe pielea ei albă un furuncul și că acest furuncul se numește Lulu? Știi că am venit aici ca să-mi reamintesc pielea fetei care
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
Greu de spus ce le declanșa, oricum nu amintiri sau analogii directe cu cele-ntîmplate în tabără. Mai curând imagini lipsite de sens: dimineți reci, după ploaie, în care merg către globul rubiniu al soarelui abia răsărit ce se reflectă-n asfaltul ud dîndu-i o culoare roză; 15 anumite clădiri masive și galbene... șotroane desenate diform pe trotuar... Urmau fenomene fiziologice îngrozitoare - și, inevitabil internările. Atunci, în perioadele cu Lulu, în diverse saloane de spital, am scris lucrurile mele cele mai bune
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
în altul ca mușchiul pe o piatră umedă și umbrită. Un schit de maici... un luminiș pe marginea șoselei, cu o vacă greoaie păscând, trasă de funie de o fetiță de cel mult patru ani... autoturisme încinse depășindu-ne pe asfaltul pătat de ulei ars... și colegii mei urmîndu-și repertoriul fără sfârșit, cântând despre Carolina și Mița Biciclista și țigănci cu părul bălai și sâni ca de piatră... Și altele, și altele, și alte bancuri, și alte cântece, până ce autobuzul a
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
Nu avea nici un complex față de lunganii printre care mișuna. După fiecare coș alerga în fața galeriei noastre, se-ntorcea cu spatele și mișca din șolduri ca o cadână, cu brațele deasupra capului. Dar eu auzeam zgomotul greu al mingii bufnite de asfalt, strigătele jucătorilor și duelul galeriilor ca de undeva din fundul pământului, de sub miliarde de tone de pământ transparent. Ei erau pielea lumii, făcută să ardă în incendii catastrofale, erau floarea ierbii menită cuptorului, îi priveam cum aș fi privit un
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
sute de ani. Conac al putreziciunii! Curentul de pe culoare nu putea fi decât timp înghețat, timp galben ca amurgurile de iarnă. Până și vopseaua picturilor de pe pereți, închipuind scene enigmatice din vreo carte sfântă, făcuse viermi și transmuta, lent, în asfalt. Am trecut de nimfa 123 de tuci fără s-o privesc, luîndu-mă după zgomotele pe care le auzeam undeva în față, în întunericul catifelat cu grena al serii. Am văzut de departe umbra ca de smoală a rugului înălțat pe
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
a rugului. Aproape că mă confundasem cu ei. Focul îmi topise cristalul cortical și rătăceam acum, amețit, expansiv, înfrățit în închipuire cu toți și cu toate, prin noaptea plină de grupuri susurătoare. Mai toți își întinseseră canadienele sau puloverele pe asfalt, pe iarbă sau pe băncile tribunei și pălăvrăgeau, cu câte o sticlă de bere în mâini. Cei mici sugeau și ei, înecîndu-se, din răcoritoarele lor. în mijlocul fiecărui grup se afla de obicei câte o 131 chitară chinuită pe rând de
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
de minuni și să strângă într-un volum legendele care le însoțesc, eu iarăși neastâmpărată îi pun întrebări, dar răspunsul îl primește în locul meu Theo, și ochii lui luminoși n-au întâlnit încă privirea mea, despre sfintele moaște descoperite sub asfaltul de pe aleea ce duce spre biserica mare ne povestește cu aceeași domoală patimă, despre cele unsprezece clopote, și tu îi ceri cu nevinovăție să-ți acorde câteva minute pentru a-i schița trăsăturile, înroșindu-se ușor, nu te refuză, ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
mine cu obrajii picurați de stropii mari, părul lipit de creștetul capului în smocuri, o iau pe după umeri și ne grăbim spre casă, ne ducem la mine, prin ploaia mirosind a flori de tei scuturate și a praf înmuiat pe asfalt, ploaie de vară, binecuvântată, o port aproape pe sus, ușoară ca un fulg sub brațul meu prinzând puteri din fierbințeala trupului ei ud, în camera mea întunecată de ploaia de afară îi deschei cei treisprezece bumbi micuți ai rochiei ude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
necesitat ceva efort. Nu se afla în Londra, unde cafenelele se deschideau odată cu venirea zorilor. La ora nouă, când a părăsit cafeneaua, începuse să plouă. Protejându-și părul cu mâna, se grăbea înapoi, alunecând cu tocurile de zece centimetri pe asfaltul umed. Dintr-odată se opri și se trezi rățoindu-se la un trecător: — Chiar mereu plouă în țara asta anostă? — Nu știu, răspunse el nervos. Eu nu am decât douăzeci și șase de ani. La intrare, Lisa fusese întâmpinată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Arătând cum nu puteau ei mai bine, cei trei au coborât scările. Se simțeau entuziasmați de acea senzație de sâmbătă seara, ca și cum stăteau pe marginea viitorului lor. Era ca o anticipare excitantă a restului vieților lor. Vagabondul stătea afară, pe asfalt, cu pătura lui portocalie omniprezentă, care nu mai era tocmai foarte portocalie. Ashling și-a ascuns fața - de fiecare dată când îl vedea se simțea obligată să îi dea o liră și începea să îi displacă sentimentul. Apoi a privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Până la urmă, s-a spălat și s-a îmbrăcat, cu toate că se făcuse ora unsprezece când a pus piciorul pe stradă. Ploua. Nori gri și murdari de septembrie atârnau deasupra orașului și lăsau să treacă o lumină gri-verzuie. Boo stătea pe asfaltul umed, la câțiva metri de blocul lui Ashling. Stătea ghemuit, cu părul lipit de cap, iar picurii de ploaie îi alunecau în voie pe față. Dar când Ashling s-a apropiat a observat, cu o mare durere în suflet, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
simțea că au o înțelegere tacită să aștepte până la lansarea revistei. Dar cu o seară în urmă, când s-a dus să își ridice premiul, el dispăruse. A ajuns la muncă la prânz, cu o dispoziție care cobora la nivelul asfaltului. S-a îndreptat direct către biroul lui Jack, parțial pentru a vorbi post-mortem despre lansare, parțial pentru a verifica în ce ape se mai scaldă el. A deschis ușa... Și a văzut cea mai uimitoare scenă. Instantaneu, o imagine surprinzătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
până la ușa blocului: o placă de lemn maro fără ornamente așezată sub o arhitravă lucrată cu grijă, deși sculptura În lemn fusese atât de afectată de trecerea anilor Încât puține detalii mai erau vizibile. Un șuvoi neîntrerupt de apă Împroșca asfaltul În stânga lor, jgheabul de evacuare a apei de pe acoperiș fiind rupt la jumătate. Watson apăsă butonul de emisie al stației radio, lăsând să se audă ușoare pârâituri și un clic. — Sunteți pregătiți? spuse ea cu voce joasă. — Recepționat. Ieșirea dinspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
fiul. Logan Încercă să-l mintă, dar nu reuși. Așa că-i promise să-l sune imediat ce avea vreo veste. N-avea ce altceva să mai facă. Noaptea se făcuse din răcoroasă mușcător de rece, iar o pojghiță subțire sclipea pe asfalt. Când Logan păși pe Union Street, răsuflarea Îi plutea În jur ca un nor. Era baltic. Străzile erau neobișnuit de liniștite pentru o sâmbătă seara. Logan nu prea avea chef să se-ntoarcă În apartamentul gol. Nu chiar atunci. Așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
a lovi un băiat care traversa strada. Puștiul era mic, radiatorul și bara de protecție Îl izbeau Într-o parte, Îi Îndoiau picioarele și-l pironeau pe capotă, crăpându-i capul la contactul cu metalul, Înainte să-l arunce pe asfalt. Era filmat cu Încetintorul, fiecare lovitură fiind coreografiată și oribil de clară. Explicația „CURMĂ VITEZA, NU VIAȚA UNUI COPIL“ străbătea ecranul. Logan privea pierdut ecranul, cu o mină de durere din ce În ce mai accentuată. — Nenorocitul. Greșiseră toată chestia. Abia pe la opt se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
de pe gardul despărțitor și se clătină În urma siluetei care dispărea. În spatele său, Quebec Trei Unu vuia În parcarea Înghețată, cu luminile și sirenele la capacitate maximă. Vântul Îi Înfigea ace de gheață În față pe când Logan se forța să continuie. Asfaltul de sub picioarele sale era Înșelător, amenințând să Îl trimită de-a valma pe jos de fiecare dată când picoarele Îi atingeau zloata. Descoperi cu greu calea spre clădirea În care dispăruse Doug, sărind peste cele câteva trepte și izbindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
miercuri seara era ușor, cei mai mulți ducându-se de la muncă direct acasă. Vremea Îngrozitoare Îi ținuse acolo. Doar cei mai nechibzuiți umblau de colo-colo, din bar În bar, sub luminile de Crăciun. Pe măsură ce traficul se rărea, zăpada punea stăpânire pe drumuri. Asfaltul negru sclipitor, din centrul orașului, lăsa loc cenușiului și, În cele din urmă, albului În vreme ce Logan Își croia drum dinspre cartierul general al Poliției. Nu avea o destinație precisă În minte: conducea de dragul de a face ceva. Încă o pereche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
să ajungă Logan acolo, cele două mașini erau deja răsucite pe stradă În fața numărului 25. Vântul se potolea, iar fulgii grași picau din cerul portoclaiu murdar. Aerul avea gust de piper. Logan se năpusti asupra frânelor, iar mașina patină pe asfaltul acoperit cu zăpadă și se opri numai după ce ajunsese la marginea carosabilului. Se Împletici afară din mașină, alunecând și patinând În sus pe scări și În casa pe care Martin Strichen o Împărțise cu mama sa. Doamna Strichen era În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Atunci am văzut cum umbra s-a înfuriat și a început să arunce spre mine cu noroi, pietre și rădăcini uscate de buruieni, niște nori întunecați se adunaseră de-a lungul drumului și tălpile mele alunecau pe gheața care acoperea asfaltul. Peisajul începuse să se schimbe, în loc de dealuri înverzite și stuf se vedeau schelete de fier părăsite, grămezi de moloz, gunoaie aruncate... Am încercat să mă concentrez, să-mi amintesc de splendoarea culorilor răsăritului și imaginea limpede a Libertății luminoase. M-
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
prin care apărusem eu, doar un contur, dar care în mod sigur ducea undeva, la drumuri și posibilități infinite, chiar dacă nu se vedea nimic altceva decât seninul albastru al înălțimilor. La picioarele mele, norii albi și pufoși ascundeau pe alocuri asfalt, pe alocuri pământ sau marmură. Podeaua platformei etajului nu era precis definită, nici fixă și se schimba la fiecare pas, influențată de gândurile care-mi treceau prin cap, sau de starea de certitudine sau îndoială pe care aș fi avut
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
oprește numai cât să urce cei doi; mă arunc pe urmele lor, nu reușesc decât să mă agăț cu o mână de ușa vehiculului care mă târăște cu o viteză halucinantă; la un moment dat, simt că se ridică de pe asfaltul străzii și virează brusc către Înalt; mă uit În jos și văd casele, pomii care se micșorează treptat, Își reduc dimensiunile, devenind tot mai minuscule, ca firele de iarbă ale literelor ucigașe ce transformă totul, semne hieroglife indescifrabile pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
acum În prefața la The Picture of Dorian Gray, de Oscar Wilde: „Nici un artist nu are preferințe de ordin moral. La un artist, o preferință de ordin moral devine manierism stilistic de neiertat“. (vineri) Un cald de iulie văros Înmoaie asfaltul. Talpa pantofului se Încleiază și trebuie să fii atent să nu rămâi desculț. Rari trecătorii pe calea Victoriei. Pustiu. Toți sunt la mare (aș Înota și eu de-a lungul țărmului de la Perla până la Cazinou, lăsându-mă pradă albatroșilor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
final în cercul de oameni și simți cum i se taie răsuflarea. - Nu se poate, murmură ea îngrozită. Amelia Sachs se holba la ultima victimă a Magicianului. Kara zăcea întinsă, cu sângele împrăștiat pe bluza de culoare mov și pe asfaltul din jurul ei. Ochii ei nemișcați, fără viață, priveau cerul azuriu al acelei după-amiezi. Capitolul XVIII Neputându-și desprinde ochii de la priveliște, Sachs își acoperi gura cu o mână. Doamne, Dumnezeule! Robert-Houdin a avut în arsenal trucuri mai consistente decât șamanii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
bun, folosi și o legătură de plastic pentru glezne. Elegantă și eficientă. Își examină apoi cotul însângerat. - La naiba, pierd sânge! Au, doare... Nenorocitule! - Dar eu nu am făcut nimic. Eram și eu la târg acolo. Eu doar... Scuipând pe asfalt, Burke trase câteva guri sănătoase de aer. Apoi vorbi din nou: - Care parte din „Taci din gură!” n-ai înțeles-o? Nu am de gând să spun de două ori același lucru... La naiba, ce înțeapă! Începu să-l percheziționeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]