2,148 matches
-
și romane Termenul de „autoficțiune” a fost inventat de Serge Doubrovski (Fils, 1977) și desemnează povestirea vieții care confundă autor și personaj și care, contrar romanului autobiografic, pune în scenă personaje cu nume fictive. În 1975, Philippe Lejeune, teoretician al autobiografiei, exprimă, în opera sa Pactul autobiografic, necesitatea de a stabili o clasificare a scrierilor despre sine („écritures de soi”) și a povestirii autobiografice („récit autobiografique”). Lejeune elaborează un tabel cu diferite combinări posibile de autobiografie, iar Serge Doubrovski, în romanul
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
1975, Philippe Lejeune, teoretician al autobiografiei, exprimă, în opera sa Pactul autobiografic, necesitatea de a stabili o clasificare a scrierilor despre sine („écritures de soi”) și a povestirii autobiografice („récit autobiografique”). Lejeune elaborează un tabel cu diferite combinări posibile de autobiografie, iar Serge Doubrovski, în romanul său Fils, reacționează la această tentativă de teoretizare. El admite totuși concordanța numelui autorului și a unui pact romanesc, concordanță la care Lejeune nu găsea în practică nici un exemplu. De aici se naște ideea de
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
a pus întrebarea dacă este necesar și chiar pertinent să se erijeze acest amestec de ficțiune și referențial, de autobiografic, la rangul de concept. Formele scrierilor despre sine care reprezintă conceptul autoficțiunii, încearcă să definească și să-i dea pertinență autobiografiei, după denumirea dată de Lejeune. Nimic nu pare să distingă a priori o autobiografie de un roman la prima persoană, pentru că persoana întâi singular nu mai este o marcă exclusivă a autobiografiei. Lejeune definește biografia ca o povestire retrospectivă în
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
de ficțiune și referențial, de autobiografic, la rangul de concept. Formele scrierilor despre sine care reprezintă conceptul autoficțiunii, încearcă să definească și să-i dea pertinență autobiografiei, după denumirea dată de Lejeune. Nimic nu pare să distingă a priori o autobiografie de un roman la prima persoană, pentru că persoana întâi singular nu mai este o marcă exclusivă a autobiografiei. Lejeune definește biografia ca o povestire retrospectivă în proză pe care o persoană reală o face despre propria sa existență, atunci când ea
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
încearcă să definească și să-i dea pertinență autobiografiei, după denumirea dată de Lejeune. Nimic nu pare să distingă a priori o autobiografie de un roman la prima persoană, pentru că persoana întâi singular nu mai este o marcă exclusivă a autobiografiei. Lejeune definește biografia ca o povestire retrospectivă în proză pe care o persoană reală o face despre propria sa existență, atunci când ea pune accent pe viața sa individuală, în particular, pe istoria propriei personalități. Garanția formală a identității autor-narator-personaj e
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
pe care o persoană reală o face despre propria sa existență, atunci când ea pune accent pe viața sa individuală, în particular, pe istoria propriei personalități. Garanția formală a identității autor-narator-personaj e atestată de nume sau de pseudonim și certifică prezența autobiografiei. Prin intervenția numelui propriu, autobiografia își afirmă natura în mod esențial referențială și va impune un mod de lectură distinct de cel impus de „pactul romanesc” sau „fantasmatic”. Noțiunea de adevăr, la fel ca cea de sinceritate, nu pot fi
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
o face despre propria sa existență, atunci când ea pune accent pe viața sa individuală, în particular, pe istoria propriei personalități. Garanția formală a identității autor-narator-personaj e atestată de nume sau de pseudonim și certifică prezența autobiografiei. Prin intervenția numelui propriu, autobiografia își afirmă natura în mod esențial referențială și va impune un mod de lectură distinct de cel impus de „pactul romanesc” sau „fantasmatic”. Noțiunea de adevăr, la fel ca cea de sinceritate, nu pot fi apreciate necondiționat în autobiografie pentru că
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
propriu, autobiografia își afirmă natura în mod esențial referențială și va impune un mod de lectură distinct de cel impus de „pactul romanesc” sau „fantasmatic”. Noțiunea de adevăr, la fel ca cea de sinceritate, nu pot fi apreciate necondiționat în autobiografie pentru că autorul care face povestirea vieții sale pe care o cunoaște deja, o povestește de la un punct de plecare la care pare că ignoră soluția în momentul în care o relatează. A se pune în poziție autobiografică înseamnă a accepta
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
nu poate fi decât un garant al genului autobiografic. Autorul poate afirma că spune adevărul, însă povestirea sa să nu fie întru totul autentică. De aceea, definiția lui Philippe Lejeune trebuie relativizată în ceea ce privește noțiunea de adevăr pentru că ea spune că autobiografia a încetat să facă o povestire a propriei existențe. Pare, deci, că doar identitatea autor-narator- personaj poate să fie garant al genului. Însă pentru ca identitatea între aceste trei instanțe să fie garantă a autobiografiei, trebuie să existe undeva în text
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
de adevăr pentru că ea spune că autobiografia a încetat să facă o povestire a propriei existențe. Pare, deci, că doar identitatea autor-narator- personaj poate să fie garant al genului. Însă pentru ca identitatea între aceste trei instanțe să fie garantă a autobiografiei, trebuie să existe undeva în text sau în paratext, un pact care să fie autobiografic și să garanteze că autorul a vrut să facă povestirea propriei existențe și că subiectul povestirii sale este el însuși. Autoficțiunea ar fi, după Serge
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
autoficțiune este că înrolează autorul în lumea imaginară care le este proprie. Există o interdependență între jocul ficțiunii și cel al unui text referențial, pactul de lectură romanesc fiind adesea marcat prin indicația paratextuală de „roman”. Colonna face diferența între autobiografia romanescă și autoficțiune pentru că autobiografia are ca scop povestirea vieții autorului într-un mod semi-veridic sau semi-fictiv, iar autoficțiunea ar fi acțiunea unui scriitor de a se pune în scenă, de a reinventa un destin, dar fără finalitate strictă și
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
în lumea imaginară care le este proprie. Există o interdependență între jocul ficțiunii și cel al unui text referențial, pactul de lectură romanesc fiind adesea marcat prin indicația paratextuală de „roman”. Colonna face diferența între autobiografia romanescă și autoficțiune pentru că autobiografia are ca scop povestirea vieții autorului într-un mod semi-veridic sau semi-fictiv, iar autoficțiunea ar fi acțiunea unui scriitor de a se pune în scenă, de a reinventa un destin, dar fără finalitate strictă și prioritară. În Fils, Doubrovski explică
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
putut să-mi vrea răul sau să mă ucidă, tânjeam adesea ca cineva să-mi adreseze strigătul acela, să-mi sfârșească nesfârșitul joc de-a v-ați ascunselea cu un dulce și jalnic... — „Olé - olé - liber ești, boule.“ ***CAPITOLUL ȘAPTE AUTOBIOGRAFIE... Eu, Howard W. Campbell, Jr. m-am născut la Schenectady, în statul New York, la 16 februarie 1912. Tata, crescut în statul Tennessee, fiu de preot baptist, a fost inginer și a lucrat la Secția de Service pentru Utilaj Greu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
sau mai puțin venală. Și totuși, curioasă moștenire, de la părinți se vede, aș vrea să mă mărit. L-aș lua pe general, dar e prea bătrân. Nu vreau să rămân așa de curând văduvă. Felix rămase foarte impresionat de această autobiografie. Asemănarea dintre destinul Otiliei și al Georgetei îl izbi. În definitiv, și el se afla în aceleași condiții. Erau, toți, copii care nu se bucuraseră de o familie cordială. Întinse mâna și o puse în semn de simpatie mută pe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
malformaților din istoria filozofiei. "Pînă și Aristotel avea ulcer și era mai firav, și Platon, la bătrânețe, venea acasă plângând din pricina răutăților sale filozofice. Marii esopici ai filozofiei sânt însă Malebranche, Kierkegaard, Schopenhauer, Nietzsche, Sartre și Jaspers, cred, din lectura Autobiografiei căruia mi-a și venit ideea unui esopism existent în istoria filozofiei. Tot de la cazul lui mi-a venit și gândul neșansei de a ajunge la filozofie a celor care au pornit către ea dinspre științe. Aristotel este primul exemplu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Evola. "Nu e bine să lăsați lucrurile să vă treacă prin mână fără să luați din ele esențialul. Dacă nu ai citit o carte și trebuie să o restitui, răsfoiește-o măcar, citește-i primele rânduri și concluzia." A terminat Autobiografia lui Jaspers și ne vorbește despre spiritele iremediabil plate, de tipul lui Jaspers, care poate scrie fără jenă : "Ce frumos e în Italia!". "Un spirit plat rămâne plat și dacă-l trimiți în paradis și-l pui să stea de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
scris cu grație, exprimat în structuri, fără balast. Știu că nu îți place logica, nici mie nu mi-a plăcut, dar ai să vezi că vei ajunge la ea, ca logică a ta, când o să trebuiască, la sfârșit, să scrii autobiografia unei idei. Hai să ne întoarcem însă la tine. Acum, fiindcă te-am ridicat în rang, fiindcă ți-ai obținut pe întru al tău, pot să te și cert. Și-am să te cert tocmai în numele obligațiilor pe care le
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
sânt "punctuali", reduc totul la libertatea lor de inși. Ei nu au zid, și de aceea nu cunosc nici sensul bun al libertății - care e unul cu limită cu tot -, nici pe acela al eternității." Am luat ieri de la Noica Autobiografia lui Ignațiu de Loyola. Un destin provocat: în 1521, tânărul de Loyola (avea 26 de ani) se află în fortăreața de la Pamplona, asediată de francezi. Deși pentru spanioli situația era fără ieșire, viitorul sfânt îi convinge să nu se predea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
era al maurului. Prima veghe a sfântului - la altarul Fecioarei din Montserrat - se petrece tot în manieră cavalerească: o noapte fără a sta jos sau a te întinde, o noapte petrecută când în picioare, când în genunchi. Vine vorba despre Autobiografie. "E o dramă a omului, spune Noica, să vezi cum între cele trei facultăți ale spiritului - sentiment, inteligență, voință - voința e cea impură. De îndată ce ia întîietate voința, omul se dezechilibrează. Or, la Loyola, tocmai voința e agentul principal. Orice mare
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
despre viața tatălui său, era pentru a suporta durerea, a lui și a celorlalți, mai ales a mamei lui. Începuse să facă Însemnări Încă de a doua zi. Își dăduse repede seama că genul autobiografic nu i se potrivea. Scrisese: „Autobiografia nu e punctul meu forte“. Iată o frază care Îi plăcuse. Un frumos exemplu de negare! Fraza „Autobiografia nu e punctul meu forte“ voia să spună: „Vreau să vă vorbesc despre mine și despre problemele mele“. Un șiretlic vechi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
lui. Începuse să facă Însemnări Încă de a doua zi. Își dăduse repede seama că genul autobiografic nu i se potrivea. Scrisese: „Autobiografia nu e punctul meu forte“. Iată o frază care Îi plăcuse. Un frumos exemplu de negare! Fraza „Autobiografia nu e punctul meu forte“ voia să spună: „Vreau să vă vorbesc despre mine și despre problemele mele“. Un șiretlic vechi de cînd lumea. O văzuse pe mama sa vie plîngînd În fața sicriului tatălui mort. Încercase s-o descrie. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
să vă vorbesc despre mine și despre problemele mele“. Un șiretlic vechi de cînd lumea. O văzuse pe mama sa vie plîngînd În fața sicriului tatălui mort. Încercase s-o descrie. Nu avusese puterea s-o facă. Era exact cum spunea: autobiografia nu era punctul lui forte. PÎnă la urmă rînduise cele cîteva pagini deja scrise și micul teanc de Însemnări Într-un dosar plic, fără să bănuiască deloc că le va relua douăzeci de ani mai tîrziu, și nu doar Însemnările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
editorii: tatăl lui era unul dintre ei. Îi plăcea mult cel al următoarei lui cărți, cel care semăna cu un dirijor și care se apleca asupra unui manuscris precum Otto Klemperer asupra unei partituri. François Îi spusese: „Dumneavoastră vă compuneți autobiografia cu cărțile pe care le alegeți spre publicare. Catalogul editurii este autoportretul dumneavoastră. Numai Dumnezeu știe ce efect o să aibă cartea asupra Înfățișării dumneavoastră!“. Nu anunțase că va vorbi În cartea aceea despre tatăl lui, pentru bunul motiv că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Și Începuse să-l ridice În slăvi pe Ingmar Bergman, de parcă nu l-ar fi tratat nimeni niciodată drept erotoman. Nu știu care din doi, Bergman sau tata, făcuse mai multe progrese În zece ani! Reveniserăm la Strindberg, iar eu amintisem rolul autobiografiei În literatură. Două treimi din cărțile tatei erau autobiografice. Nu șovăise niciodată să vorbească despre el, despre soția lui, despre copiii lui (cărora le dădea numele adevărate), dar fără să-și asume mari riscuri. De fiecare dată cînd sensibilitatea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
carte și nu mi-a Înapoiat-o niciodată. M-am ferit să spun toate astea părinților mei la restaurantul unde am vorbit despre Strindberg În octombrie ‘68, În seara În care am vrut să Înviorez conversația pomenind despre raporturile dintre autobiografie și roman. La cinematograf, Îmi plăcea amestecul de documentar și ficțiune, ca prezența orașului Neapole În Călătorie În Italia, „sau ca secvența pescuitului thonului În Stromboli“, adăugase tata. În loc să continuăm pînă la desert să vorbim de toate filmele În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]