3,939 matches
-
organismul se reface și se vindecă numai în somn. Am ajuns chiar la 10 ore de somn, din 24 ore. Timpul trece rapid, ochiul meu stâng devine din ce în ce mai sensibil la stimulii externi luminoși. Astfel încât, la aprinderea și stingerea luminii (a becului electric), noaptea, în ochiul meu stâng filează niște lumini asemănător cu un bec de neon defect, aprins. Starea generală a organismului meu, este din ce în ce mai bună. În primul rând nu mă doare nimic și pot efectua treburile care-mi revin în
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
10 ore de somn, din 24 ore. Timpul trece rapid, ochiul meu stâng devine din ce în ce mai sensibil la stimulii externi luminoși. Astfel încât, la aprinderea și stingerea luminii (a becului electric), noaptea, în ochiul meu stâng filează niște lumini asemănător cu un bec de neon defect, aprins. Starea generală a organismului meu, este din ce în ce mai bună. În primul rând nu mă doare nimic și pot efectua treburile care-mi revin în familie : aprovizionare, menaj și supravegherea nepoatei. Medicina oficială, cea finanțată de Stat, din
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
La ochiul stâng mi-au apărut simptome noi. După ce țin ochiul deschis o perioadă de timp (circa 4 ore), în ochi îmi filează, îmi tremură o masă luminoasă, amestecată cu o masă închisă la culoare, fenomen similar cu filarea unui bec de neon defect. Deoarece mă deranjează, am decis să țin ochiul stâng acoperit, când pot. Îl descopăr și-l deschid când mă spăl și când ies din casă. A urmat un program de plimbări , împreună cu nepoțica mea, în parc și
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
o listă pregătită de acasă - de regulă, de către nevastă. Așa e ? — Da’ bineînțeles ! recunosc eu. Da’ să știi că pînă la două articole mă descurc și singur... — Nu se pune ! Mai departe : Are exclusivitatea treburilor masculine din gospodărie, precum schimbatul becurilor. Da, desigur, cînd am timp..., nuanțez eu puțin afirmația. — Mănîncă doar mîncare gătită și nu frecventează fast food-urile. Evident ! confirm eu. Și uite-așa am trecut cu brio proba de admitere în categoria pe cale de dispariție a bărbatului tradițional. Problema
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
sau „trans-fizică”, așa cum am numit-o în altă parte, nu înseamnă a fi transformați într-o luminozitate. Și aici se comite foarte ușor o greșeală de interpretare, considerând că atunci când Paul vorbește despre „glorie”, el înțelege o strălucire asemenea unui bec electric. De obicei nu e așa. S-ar putea să existe unul sau două fragmente când Paul se mișcă în direcția aceea, probabil ca un ecou al Dan 12, dar, cel mai adesea, textul acela este utilizat ca o metaforă
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
că afară nu mai există nimic, decât o noapte solidă ca un infinit sloi de smoală, o ceață neagră care a mâncat încet, pe măsură ce am înaintat în vârstă, orașe, case, străzi, fețe. Singurul soare din univers pare să fi rămas becul veiozei, iar singurul lucru luminat de el - o față smochinită de moșneag. După ce voi muri, cavoul meu, ungherul meu, va continua să plutească în ceața neagră și solidă, ducând niciunde foile astea ca să le citească nimeni. Dar în ele e
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
care se întindea, acoperind oasele prelungi ale fălcilor. Coti apoi sub bărbie și începu să ia, dâră lângă dâră, crema de până la mărul lui Adam. Nici cea mai mică urmă de păr nu trebuia să-i mai rămână pe față. Becul electric îi obosea ochii, astfel că uneori contururile din oglindă le vedea însoțite de dâre mov sau liliachii scânteietoare. Își șterse cu un prosop apa de pe piept și pântece, care îi făcuse pielea de găină. Pe ușă, umflat și înnegrit
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
budoar destul de cochet. Mai aduse câteva bibelouri cam de prost gust, chinezești, desigur copii, și le înșiră pe rafturile bibliotecii, care ocupa o jumătate de perete. Se duse la baie. Pereții albaștri-ultramarin păreau acum, departe în noapte, și mai halucinanți. Becul galben punea dungi iluzorii și mai liliachii în oglindă. Deschise dulăpiorul cu medicamente, atârnat pe peretele din partea opusă căzii. Luă tubul de Medrobamat, îi scoase capacul cu vată și îl deșertă în palmă. Erau vreo douăzeci de pastile, exact câte
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pupă o grăsană foarte rujată, cu ochii verzi și mărgele verzi la gât, cu bobul cât mingile de ping-pong. Pe pereți se aflau măști hidoase de cârpă și parcă un instrument muzical, o sabie... Un policandru de sticlă murdară, cu becuri bâzâitoare, ardea deasupra. Masa era plină de mâncăruri și prăjituri, dar după ce am morfolit un colț de plăcintă m-am trezit împins în altă cameră, mai mică, unde o fată care trebuie să fi avut vreo șase ani și un
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
vedem ce mai are de gând Traian, dar nu s-a mai întîmplat nimic. Traian mai susținea că poate mișca hârtiuțe sau bețe de chibrit doar cu privirea și când nu-i cășuna pe coropișniță, se uita la filamentele de la becuri și ne uitam și noi până ne lăcrimau ochii ,chiar aveam impresia că ne dureau ochii la aceste tije, și uneori globurile încep să se clatine nițel. Doar Traian reușea să le facă să oscileze cam cinci-șase centimetri într-o
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
încercam să ne cuprindem peste cojoacele greoaie, ne priveam în ochi în frigul acela întunecat care ne prindea steluțe de gheață în gene. Gina era ninsă, sclipitoare în lumina vitrinelor de autoservire, decorate cu beteală, copii pe săniuțe de carton, becuri și globuri colorate. Părul și fața ei, sub spicul delicat al căciuliței de vulpe, se înroșeau brusc de la staniolul purpuriu al veșmântului vreunui Moș Crăciun tronând, cu barba de vată, între băuturi și conserve; în holul casei, când am prins
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
aburi în aerul care mirosea a gheață. Am luat-o printre brazii înzăpeziți și, după o încîlcire de alei, am ajuns la panta care cobora spre lac. Aici, în vale, ceața devenise și mai groasă. Din loc în loc, câte un bec cu neon îi mai spărgea masivitatea. Era umezeală și frig, dar nu-mi păsa. Curând am distins sălciile care împrejmuiau ovalul lacului înghețat. Acolo era capătul. Am pășit pe gheața acoperită de zăpadă moale. Abia îmi vedeam mâna întinsă prin
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
violet de icoane pe sticlă, mi-a inspirat gestul neașteptat: m-am ridicat de pe sofa și m-am așezat, lângă perete. Imaginea Ginei se proiecta acum pe fața mea, chipurile noastre se amestecau. Cu ochii licărindu-i în întunericul de lângă becul strălucitor al diascopului, Gina îmi spuse amuzată că așa ar putea arăta copilul nostru. Apoi scoase diapozitivul și mă lăsă orbit în mijlocul dreptunghiului gol de lumină. Îi spuneam de multe ori că o iubesc, dar ea părea atunci nemulțumită, așa că
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
aerul răcoros al nopții de-afară. Când am trîntit-o apoi în urma noastră, am auzit ca un cutremur valul de animale, păsări, reptile, insecte izbindu-se de ușa grea, ferecată. Am coborât treptele de la intrare. Piața Victoriei, luminată slab de câteva becuri portocalii, era pustie. Doar foarte departe se zărea un milițian mergând încet, plictisit. Era o noapte frumoasă, cum numai vara pot fi nopțile. Ne-am luat de mână și ne-am privit în ochi ultima dată. Nu trebuia să vorbim
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
desăvârșire aspectul schimbat al casei. Pe toți pereții, Mary agățase citate în grecește, copiate Dumnezeu știe de pe unde, toate în legătură cu marea, cu apa: Thalassa! Thalassa!, Panta rhei și alte minuni. Ca veioză avea o corăbioară cu pânze albicioase și cu bec în spate. Pe ușă, un afiș imens cu "Cumințenia pămîntului", care probabil că voia s-o reprezinte chiar pe ea. Pe lada studioului, într-un oval de țiplă - un țăran și-o țărancă din Cipru, el cu fustanelă și fes
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
o dezvirginezi. Ai coborât puțin, stai acum cu obrazul lipit de mijlocul meu și mă ții de talie. După povestea asta, tăcem amândoi destulă vreme. Sânt înveninat, deși mult mai calm decât acum câteva zile. Tu... tu taci. Nu știu ce gândești. Becul din tavan luminează violent odaia asta halucinantă: vrafurile de cărți, măsuța cu coșulețul cu mere, gobelinurile. Pe fotoliu, țoalele noastre, claie peste grămadă. "Ce subțire ești, ca o fetiță" - spui până la urmă. Și apoi, fără legătură: "Ai observat ce am
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fericită. N-o să uit niciodată când am fost cu tata la Orășelul Copiilor, în Piața Națiunii, aveam vreo patru sau cinci ani pe-atunci. Orășelul mi s-a părut imens, în mijloc se afla un brad până în ceruri, plin de becuri colorate, ghirlande de toate culorile, pachete mari de carton învelite în poleială aurie, purpurie, albastră, globuri cât un cap de om, beteală groasă ca mâna. În vârf, bradul avea o stea roșie în cinci colțuri care reușea să înroșească zăpada
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
imagini dacă roteai ușor țeava. Păreau niște fulgi de zăpadă mari, scânteietori. Plecam plângând din risipa aceea de lumină și culoare, cum nu mai văzusem niciodată. Treceam pe lângă o clădire care avea deasupra un panou cu mii și mii de becuri, pe care defilau știrile, litere care fugeau către stânga, formate prin aprinderea și stingerea becurilor galbene. Oamenii, încărcați de cadouri, urmăreau minute în șir perindarea aceea de cuvinte. Ne-am întors acasă prin orașul dominat de luna plină, uriașă. Nu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
risipa aceea de lumină și culoare, cum nu mai văzusem niciodată. Treceam pe lângă o clădire care avea deasupra un panou cu mii și mii de becuri, pe care defilau știrile, litere care fugeau către stânga, formate prin aprinderea și stingerea becurilor galbene. Oamenii, încărcați de cadouri, urmăreau minute în șir perindarea aceea de cuvinte. Ne-am întors acasă prin orașul dominat de luna plină, uriașă. Nu aveam telefon, nici nu știam pe atunci că există așa ceva. Vizitele noastre pe la rude erau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
amintire a mea se leagă nu de casa în care m-am născut, ci de casa asta, a mătușii. Aveam doi ani când am făcut revelionul la ei. Îmi aduc extraordinar de bine aminte, în sufragerie erau mese lungi și becurile erau învelite în celofan roșu. Totul, totul era purpuriu în cameră. Fețele oamenilor erau purpurii-scînteietoare. Pe masă farfuriile și paharele erau purpurii. Marcel avea să se nască doar peste patru ani, dar lângă mine stătea altă verișoară, de trei ani
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și o căprioară de cauciuc, legate în țiplă. Și, cred, o ciocolată dreptunghiulară. Femeile gătite cu tot soiul de mărgele imitând perlele și bărbații în cămăși mi se păreau niște giganți. Priveam în sus spre fețele lor pierdute în lumina becurilor roșii. Erau neîndurători, terifici. Dar vara nu stăteam în casă, ci imediat fugeam, cu Marcel după mine, în curte. Chombe, șchiopătând țeapăn, mirosind a câine plouat, se învîrtea pe lângă noi, cu limba roșie scoasă printre colți. Călcam cu grijă printre
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
trăgea în sus, urca apoi mama și ne așezam pe scaunele incomode. Ne legănam așa un timp nesfârșit până acasă, în zgomotul ritmic al mânerelor de lemn lustruit, izbite în dreapta și-n stânga de plafon, sub lumina chioară a unui bec galben-portocaliu. De obicei adormeam pe scaunul meu și mă trezeam numai când coboram în stația de la Obor. O luam pe jos pe Moșilor și iată-ne acasă, în holul mic și familiar. Trebuia să ne scuturăm acolo de pulberea stelară
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
povestea ta mă obosește fizic. Vin zorile, Nana. Dă-i zor. Te întorci în pat cu o cutie ca de pantofi. O deschizi și, de sub un strat de vată, scoți un ou mare, ca de struț, cu coaja zgrunțuroasă, îngălbenită. Becul așază pe el o umbră albastră. Într-o parte, oul are o pată roșie, difuză. Probabil locul unde a fost steluța, îl iau în palme și-l cântăresc cu grijă. E greu, masiv, iar coaja e călduță ca și când cineva ar
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
milă de el: părul îi albise aproape de tot și pe fața lui, altădată roșie, sănătoasă, se adânciseră niște cute dezolate. Era neras, arăta a bărbat care se îngrijește singur. Am mâncat cu ei și cu Marcel, afară, la lumina unui bec. Era noapte. Spre fundul curții noaptea era mai albastră, luminată de lună. Gigi se tot învîrtea printre picioarele noastre, cu coada țeapănă în sus, ba uneori se și ridica pe labele dindărăt și se holba în farfuriile noastre. O mângâiam
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și ridica pe labele dindărăt și se holba în farfuriile noastre. O mângâiam distrată pe cap. Îi mai puneam câte o bucățică pe marginea scaunului, ca să văd cum o trage cu gheara. Chombe, mai încolo, hăpăia din strachina lui. În jurul becului orbitor se învîrteau mii de musculițe, fluturași, filoxere. Tata se oprea din când în când din mâncat ca să-mi spună ce filme mai erau prin oraș. Mâine era ultima zi când mai puteam să văd Ucenicul vrăjitor, despre care-mi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]