11,186 matches
-
lui. - Ești sigur? - La fel de sigur cum sunt că mă aflu acum aici. Cecco se rezemă de un perete, ca și când l-ar fi lăsat puterile. - Cum a murit? Priorul așteptă un moment Înainte să răspundă. - Înecat, probabil. Cu toate că unele semne de pe cadavru m-au făcut să mă gândesc la ceva și mai rău. Și expresia ta mă duce cu gândul tot la asta. Spune-mi, În sfârșit totul. - Deja ți-am spus totul. - Vreau să știu și ceea ce nu mi-ai mărturisit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
la fel. Acesta era secretul pe care voise să Îl anihileze, mai mult decât viața lui Alberto. Asasinul? Dintr-o dată, privirea Îi căzu peste rănile meșterului, atât de asemănătoare cu cele de care pieriseră ceilalți. De ce un asasin? La toate cadavrele părea să se repete aceeași schemă, două lovituri aplicate aproape una de alta, dintre care numai una mortală. Dar dacă, de fapt, autorii acelei crime fuseseră doi? Doi oameni obișnuiți să lupte și să lovească Împreună, capabili să atace din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să Își frângă mâinile, pe sub mânecile hainei, simțind În inimă toată durerea neputinței. Dar nu trebuie să cedez În fața disperării, hotărî el. O porni Înainte cu grijă, repezindu-se la adăpostul unei mici coloane. În jurul lui, pardoseala era plină de cadavre sfâșiate. Câte unul, Încă În agonie, gemea Încetișor, Încercând să se târască spre un adăpost de neatins. Nici unul din trupurile de pe jos nu purta vreuna din uniformele pe care le văzuse afară. Probabil că atacatorii Îi dovediseră pe asediați fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
vis urât, adăugă el sperând ca acela care În deranjase să plece. Însă văzu ușa Închizându-se. Un călugăr cu un felinar În mână apăruse În prag. Scrută Înăuntru bănuitor, mutându-și privirea de mai multe ori de la el la cadavru. - Dar... priorule, ce faci aici? Și messer Arrigo... - E mort, frate. Sed non a Deo advocatus. El a fost cel care a ales, cu o mână nefericită, să se reunească Înainte de vreme cu spiritul Înaintașilor săi. Și-a luat viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
câțiva călugări se Înghesuiau În dreptul ușii, Întinzându-și gâturile ca să vadă. - Înfășurați trupul Într-o pânză și duceți-l jos, ordonă Dante. Cu un semn din cap, abatele Îi confirmă cererea. Călugării păreau nerăbdători să scape de prezența stingheritoare a cadavrului și dispărură iute cu trupul. Poetul ridică În spate lada cu mecanismul și Îi urmă la rândul lui, după ce luase, cu mâna cealaltă, lampa lui Elia Învelită Într-o pânză. În afara mânăstirii zări siluetele Întunecate a doi membri ai confreriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nu era loc. Cu iuțeală, sub privirile celor doi monahi care asistau năuciți, apucă de subțiori trupul lui Arrigo și Îl potrivi În poziția șezut. Apoi arătă spre plăcile Învelite În fetru, poruncind să fie dispuse de-a curmezișul, lângă cadavru. Călugării de la Misericordia erau din ce În ce mai Înmărmuriți. Sub greutate, oiștea carului gemea periculos. - Parcă e de marmură! exclamă unul dintre cei doi, leoarcă de sudoare pe sub glugă, pe când celălalt, ajutat de Dante, urnea căruța. Dar ce-i Înăuntru? - Un vis, murmură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Bourrache într-o zi când îl sâcâiam. II Prima zi de luni din decembrie. La noi în orășel. 1917. O vreme siberiană. Pământul trosnea sub tălpi și zgomotul răsuna până în creștetul capului. Îmi amintesc pătura imensă cu care fusese acoperit cadavrul fetiței, și care se udase imediat, și pe cei doi paznici, Berfuche, un ins scund cu urechi de porc sălbatic, acoperite de păr, și Grosspeil, un alsacian a cărui familie se expatriase cu patruzeci de ani în urmă, care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
îl supravegheau din apropierea malului. Un pic mai în spate venea flăcăul Brăchut, un voinic burtos, cu părul țeapăn ca o mătură, care-și mototolea vesta neștiind ce trebuia să facă, să plece sau să rămână. El era cel care descoperise cadavrul în apă în timp ce mergea la muncă. Era conțopist la poliție. Și astăzi face același lucru, doar că e cu douăzeci de ani mai în vârstă și are craniul neted ca o banchiză. Nu e mai deloc greu un trup de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
partidă de vânătoare. După aceea, i se făcu foame. Un moft, un capriciu: îi trebuiau ouă, „potrivit de moi, dar nu cleioase!“, a specificat, de îndată, în chiar locul unde se afla, pe malul canalului îngust, la -10 grade, lângă cadavrul lui Belle de jour: și asta i-a contrariat, de asemenea, pe oameni! Unul dintre jandarmi, care se întorsese după ce depusese cocheta cu galoane, porni din nou, în mare grabă, la ordine, să-i facă rost de ouă, „mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pot emoționa. Desharet privește corpul ca pe un caz școlăresc. Se vede că e îngrijorat că-și va uda mănușile. Și el o cunoștea bine pe micuță, dar sub degetele lui nu mai este o copilă moartă, e doar un cadavru. Îi atinge buzele, ridică pleoapele, dezvelește gâtul lui Belle de jour, și atunci toată lumea remarcă urmele vineții care alcătuiesc parcă un fel de colier. — Strangulare! dă verdictul. Nu trebuia să fi ieșit de pe băncile facultății ca să-ți dai seama de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
albastre. Opt sute de bărbați care pentru unii nici nu au existat și care se trezeau în fiecare dimineață într-un pat cald și în niște brațe adormite, și nu în tranșee mocirloase, pentru a merge să împingă vagonete, și nu cadavre. Ce noroc chior! Șuierul obuzelor, teama, prietenii care gem și mor la douăzeci de metri de tine, agățați în sârma ghimpată, șobolanii rozând cadavrele morților, toate astea erau atât de departe! În locul lor, viața adevărată, și atât. Viața îmbrățișată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
niște brațe adormite, și nu în tranșee mocirloase, pentru a merge să împingă vagonete, și nu cadavre. Ce noroc chior! Șuierul obuzelor, teama, prietenii care gem și mor la douăzeci de metri de tine, agățați în sârma ghimpată, șobolanii rozând cadavrele morților, toate astea erau atât de departe! În locul lor, viața adevărată, și atât. Viața îmbrățișată în fiecare dimineață nu ca un vis de dincolo de perdeaua de fum, ci ca o certitudine caldă ce simte somnul și mireasma femeii. „Norocoșii! Cocoloșiții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
în acea cameră de femeie care va rămâne pe vecie tânără. Dintr-o singură privire, ne-a dat afară. Gravul, doctorul, procurorul și cu mine ne-am supus ca niște puștani. XI Bineînțeles că războiul continua. Și făcuse deja atâtea cadavre că nu le mai știai numărul. Dar vestea morții tinerei învățătoare, și mai ales o moarte ca aceea, dădu o lovitură orașului. Străzile erau goale. Mahalagioaicele, țațele, bătrânele gaițe dispuse oricând să bârfească stăteau pe la casele lor. În localuri, bărbații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
chipul bestiei care o ucisese -, era ca și cum un burghiu ne-ar fi pătruns în creier, încet, după ce făcuse o gaură în craniu. În fond, cântecul lui era înrudit cu ouăle cerute de judecător, micile lumi degustate la doi pași de cadavru. Nu întâmplător cei doi, Mierck și Matziev, fără să se cunoască dinainte și completându-se reciproc, s-au înțeles perfect. Nu e, în definitiv, decât o chestiune de murdărie comună. XIII Dar nimic nu e simplu. Numai sfinții și îngerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și vulpi, încă sângerânde, de abia jupuite cu briceagul. Mai bine de treizeci de ani trecuse pe străzi cu căruța ei greoaie, strigând mereu: „piei de iepuri! piei de animale! piei de iepuri!“, căpătând astfel mirosul de carne crudă al cadavrelor și expresia animalelor sacrificate, pielea lor violacee, ochii lipsiți de orice strălucire, ea care altădată fusese drăguță ca o inimă. Pentru câteva monede, Josăphine, pe care copiii o strigau Pielea, îi dădea comorile ei lui Elphège Crochemort, care le tăbăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
îți zbârlește părul, chiar și atunci când nu ai nimic să-ți reproșezi și când ești imaculat ca un porumbel. Oamenii știau bine că judecătorul era Mierck. Povestea cu micile lumi făcuse vâlvă - să te răsfeți cu ouă moi lângă un cadavru! - și, de asemenea, disprețul față de fetiță, fără nici un cuvânt, fără urmă de înduioșare. Ce contează! Pentru toți acești inși stupizi, chiar dacă era detestat, el rămânea judecătorul: cel care vă poate trimite, cu o mică semnătură, să reflectați între patru pereți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
orașul New Orleans - orașul ăla în care, la început de an, se făceau petreceri nesfârșite, în sunet de jazz -, casele au fost și acolo acoperite, înecate în mâl, în ciuda anunțurilor, oamenii nu au părăsit orașul și, după ce oceanul îi înecase, cadavrele pluteau ca gândacii pe țevi. Apele au învins și acolo. Tsunami învinsese în insulele Sumatra, în Thailanda, Indonezia, Maldive și Sri Lanka, sute de mii de morți și dispăruți, un milion de oameni fără case, vine Oceanul!!!, strigase un copil, alergând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
aflați la mulți kilometri depărtare de metropola coruptă, respingând atacul hoardelor... la urma urmei, hoarde ceva mai amenințătoare decât orașul corupt... o nouă lovitură oarbă Împotriva rasei, furii pe care le-am Însoțit de ovații cu ani În urmă, deasupra cadavrelor cărora am behăit triumfători pe tot parcursul epocii victoriene... Iar după aceea, o lume sută la sută materialistă - și Biserica Catolică. Mă Întreb cum te vei acomoda tu. De un lucru sunt sigur: vei trăi ca un celt și vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
blonzi și bine făcuți trăgeau de fiare și învățau românește după forma buzelor lui Mișu. Știau deja să zică „brânză”, „mămăligă”, „varză”, „pizdă”, „pulă”, „țigan borât”, „negru borât”, „cioară”, „Mișu” și „bazat”. Afară, unchiul Tom și unchiul Sam călcau peste cadavre, într-o foame titanică. Fast-food-ul funcționa eficient de ambele părți. Chiar și Mișu se mai îngrășase puțin. * Mariana murea încet de rușine și de dorul lui Mișu. Cu Popa dispărut și Mișu emigrat, devenise regina MaxiBarului. Avea grijă de elevii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
personal totul, în mare și în amănunt, foarte satisfăcut, cu pana de cocoș de munte, la pălărie. Pana de cocoș a apărării vetrei strămoșești, apărare care‑i împiedica pe mulți să aibă o vatră unde să‑și ducă traiul. Imaginea cadavrelor împușcate în cap, acoperite cu hârtie de ziar, și un vânt nu tocmai binefăcător, un așa‑zis vânt de februarie care răscolește foile foșnitoare pe care scrie tentativă de puci. Dedesubt, privirile uimite ale morților, pe niște fețe subnutrite, cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
că totul i se trage de la faptul că impresiile puternice care l‑au copleșit în tinerețe, în teritoriile ocupate din Est, nu se mai repetă în ultimii ani decât într‑o formă mult atenuată. Cine a văzut odată munți de cadavre în pielea goală, printre care și femei, nu mai simte cine știe ce atracție pentru nevasta de acasă. Cine a fost odată la butonul de comandă al puterii se fleșcăiește rapid când maximum de violență de care are parte este strânsul unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
mai ales în cap și în gât. Rainer se îndreaptă acum spre valiza de carton și scoate baioneta de lângă dia‑proiector, din mulțimea de jucării și cârpe. Apoi, deși e deja cu totul inutil, înjunghie cu această baionetă cele trei cadavre. Procedează metodic, luându‑le la rând. Mai întâi e înjunghiat tatăl în gât, piept și buric, apoi e înjunghiată mama, cu precădere în pântece, iar după aceea Rainer își înjunghie din toate puterile sora moartă. Apoi termină, în sfârșit, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
nu scot nici un sunet și nici nu mai pot fi deosebite unul de altul, doar se știe că moartea șterge diferențele. Li se mai recunoaște doar sexul, în rest nimic. După asta trebuie să se orienteze cine vrea să atribuie cadavrul persoanei căreia îi aparține. Prin comiterea unei fapte absurde, Rainer vrea să‑și salveze poziția narcisică - aceea de‑a fi comis ceva ieșit din comun. Acum caută să ascundă cadavrul tatălui, pentru ca acesta să nu fie văzut de cum intri pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
După asta trebuie să se orienteze cine vrea să atribuie cadavrul persoanei căreia îi aparține. Prin comiterea unei fapte absurde, Rainer vrea să‑și salveze poziția narcisică - aceea de‑a fi comis ceva ieșit din comun. Acum caută să ascundă cadavrul tatălui, pentru ca acesta să nu fie văzut de cum intri pe ușă. Târăște gâfâind pachetul de carne sângerândă și‑l îndeasă în lada țărănească încăpătoare, din care a trebuit să îndepărteze mai întâi o mulțime de catrafuse inutile, ca să încapă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
tatălui, pentru ca acesta să nu fie văzut de cum intri pe ușă. Târăște gâfâind pachetul de carne sângerândă și‑l îndeasă în lada țărănească încăpătoare, din care a trebuit să îndepărteze mai întâi o mulțime de catrafuse inutile, ca să încapă și cadavrul. E atât de mult sânge peste tot, încât Rainer nu poate să mai ascundă și celelalte cadavre. Îi cedează nervii. Iar Rainer eșuează în îndeplinirea acestei sarcini. Își scoate pijamaua năclăită de sânge și se bagă sub duș. Apoi pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]