4,822 matches
-
o poziție bună, departe de fumul ce venea din bucătărie. Pentru lumină le adusese două lumânări de seu, înfipte în farfurioare de aramă. în vreme ce Vitalius, credincios însărcinării ce-o primise, își aștepta cina, scrijelind cu repeziciune pe o tăbliță de ceară o sinteză a acelei zile de călătorie, Sebastianus îl cerceta cu curiozitate pe Divicone. Cu surprindere, îl văzu cum se reculege cu mâinile împreunate, rostind o scurtă rugăciune de mulțumire, de îndată ce hangiul îi aduse la masă cana cu vin și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mulți prieteni morți, prea mulți combatanți viteji pierduți. în desaga atârnată la oblânc avea două suluri de papirus pe care Vitalius transcrisese cu grijă, în timpul popasurilor zilnice ale armatei, însemnările scrijelite în grabă, în ultimele săptămâni, pe tăblițele sale de ceară. Relatarea campaniei, care avea să rămână incompletă, fără ultimul său - tragic - capitol. Nu avusese încă timpul să o citească, dar avea să o păstreze, desigur, în memoria acelui brav soldat. Cu siguranță, dacă Flavius Etius ieșise victorios, acea victorie nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Privi pe geamul ce dădea în curtea din spatele casei. Soarele apunea fără vlagă dincolo de ograda lăsată în paragină. Se întuneca în cameră și privirea îi zbură ca un fluture de noapte spre flacăra singurei lumânări care ardea între mâinile moartei. Ceara topită picura pe degetele descărnate ale fetei. Un rictus crispa fața Bătrânului la fiecare nouă picătură de ceară încinsă. Se gândi o clipă să schimbe poziția lumânării, dar își înăbuși gestul, realizându-i inutilitatea. în vârful flăcării se contura chipul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Se întuneca în cameră și privirea îi zbură ca un fluture de noapte spre flacăra singurei lumânări care ardea între mâinile moartei. Ceara topită picura pe degetele descărnate ale fetei. Un rictus crispa fața Bătrânului la fiecare nouă picătură de ceară încinsă. Se gândi o clipă să schimbe poziția lumânării, dar își înăbuși gestul, realizându-i inutilitatea. în vârful flăcării se contura chipul supt de vlagă al lui Vanghele un macedonean între două vârste, înalt și uscat, cu pielea palidă, cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
în sala cea mare a castelului, unde, sub privirile severe ale strămoșilor, îi punea o mantie pe umeri, îl trecea printr-o lungă și complicată ceremonie de înnobilare, îi completa un pergament pe care-l parafa și îl pecetluia cu ceară vișinie, în care imprima blazonul de pe inel, îi lua mantia, îi înmâna actul de înnobilare și îl trimitea năuc și umilit acasă. țăranul nu știa bine cu ce se pricopsise și ce scria în patalama, dar o punea în camera
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
violența pentru care au fost făurite. Tigvele rânjite cu herburi uriașe, blănurile de pe podea, ciudatele animale împăiate de prin colțuri creau o atmosferă de panopticum. Singura lumină a camerei era dată de o lumânare groasă, pe a cărei carne de ceară erau însemnate orele zilei și ale nopții. Flacăra începea să consume cifra XII. Jordan îi atrase atenția asupra unei vechi spade de Damasc. îi dezvălui că meșterii armurieri, după ce o încinseseră la roșu, o înfipseseră în pântecul unei tinere sclave
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
alături o chilioară și și-a spus: Aici am să hălăduiesc și am să-i slujesc Domnului până la sfârșitul zilelor mele". De atunci trecuseră mai bine de patruzeci de ani. Cobora în târg extrem de rar, de pildă după lumânări din ceară curată, care să nu afume pereții zugrăviți cu sfinți ai bisericuței. În lunile de iarnă hiberna ca liliecii. în rest, se culca și se scula o dată cu soarele, mânca după fazele Lunii, îngrijea de bisericuță, ținea slujbe de câteva ori pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
defrișa pădurile, incendia stuful bălților și inunda galeriile peșterilor; frecventele răufăcătorii ale tâlharului erau singurele dovezi ale existenței sale. Până la urmă se apelă la serviciile și la dibăcia babei Sempronia, care-i făcu farmece de dragoste. Meșteri o păpușă de ceară amestecată cu pământ de la rădăcina bradului unde s a îngropat placenta lui Zlota, cu fire de păr din moțul tăiat la un an, cu tulpini și rădăcini de mătrăgună în loc de mădulare și cu pilitură de aur la călcâi. Miercurea, de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
mici și ceapa o secționa cu aceste lame mari). Făcu un sandwich. Colman’s English Mustard 1, Încă muștarul lui favorit. Sucul lui Margotte de merișor fără calorii. Neputând găsi pahare curate, sorbi dintr-un pahar de hârtie. Senzația de ceară era neplăcută, dar ieșea din casă și nu avea timp de spălat și uscat. Traversă imediat Broadway-ul, ducându-se la apartamentul Shulei. Sună, bătu, ridică vocea și spuse : „Shula, e tatăl tău. Deschide. Shula?“. Scrise un bilet și Îl strecură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
lumină - nu suporta să stea cu fața la fereastră dacă nu se vedea decât cerul albastru. Presimțea că vor fi probleme. El Însuși agitat, era sensibil la toate semnele. O altă femeie s-ar fi aprins la față; Angela era albă ca ceara. Vocea senzuală, amuzantă, care poate o copia pe-a lui Tallulah, nu mai reușea să stârnească amuzament. Gâtul Îi ieșea În evidență, arăta umflat, iar sprâncenele șaten deschis, pensate ca niște aripi, se tot ridicau. Din când În când ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
face apariția celestă dintre nouri rotundă și galbenă, privește bolnavă cu fața-i de rocă, spre suprafața pământului căutându-și loc printre oameni. Își curătă chipul de zgura neagră a nopții iar ochii ei plâng lacrimi amare ce curg în ceară de lumânare. Întunecă cu privirea-i colțul de cer se pierde în spații și vremuri uitate revine sporadic cu același amar picurându-și stropii de fiere amestecați cu durere. Tristețea ei se strecoară cu ușurință prin crăpăturile inimii, lasă urme
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
scânteie răscolită Tristețile încep să mi se cearnă Iar toamna se grăbește spre uitare Cu tot cu întâmplarea netrăită, Cu somnul meu și noaptea mea albită De dorul tău, frumoasă visătoare. Iubire-a fost sau ce?... În noaptea orbilor cu ochi de ceară Cu clipe albe prinse la rever Văd chipul tău o depărtată gară Prin care câte-un tren trece stingher, Peroane sumbre ca o colivie Lumina stinsă, mâini cerând bacșiș, Un vânt în șoaptă mișcă o hârtie Și vagabondul timp, mereu
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
pământ, de la-nvățați-nțelepciunea, de la privighetoare, cânt. și uite așa trecut-au anii tot adunând și culegând nu sunt bogat și nici sărac, rămas-am doar un om de rând... duminică, 11 noiembrie 2012 catrene de dragoste în genunchi de ceară caldă și-n fierturile de crin ochiul meu ades se scaldă ca în râul cristalin. și mă mir de frumusețea curbelor de șolduri reci când le-ating cu ochiul tainic pe nostalgice poteci. treci ca o idee-n toamnă care
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
mai sus prin albastrul de voroneț sfinții eliberează suflete pentru oameni toți seamănă între ei arta meditației de-ajuns să-i privești în tine o liniște se umflă până la înălțare într-o rugăciune sunt atâtea păcate se topesc oarecum în ceara lumânărilor devenim simpli cerșetori de izbăvire hulă pe suflet maramă cu chip de zeu vălurit privirea mea larg far fără odihnă bărbatule de oriunde ai veni dragoste cărnii tale spune-i că la țărm sentimente clatină nori cu vele dezlănțuit
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
sută șaizeci de mii de yeni. — A plătit tot ? — Da, mi-a arătat chitanța. Oare se pregătea să plece de acasă cu banii aceia? — Nu putea să facă una ca asta. Nu-mi vine să cred. Expresia feței, netedă ca ceara, deveni brusc aspră și severă, ca și cînd ai fi presărat-o cu nisip și În jurul buzelor ei ca niște sfîrcuri se formară cute mici, albe. Cu un aer de indiferență, Începu să-și roadă unghia de la degetul mare. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
simțurile, nervii, Întreaga-mi ființă. Sala de lectură era plină, dar domnea o liniște desăvîrșită, de parcă nu era nimeni pe-acolo. CÎnd și cînd se auzea cîte un smîrcîit, o pagină Întoarsă, pași tîrșîiți. În nări Îmi pătrunsese mirosul de ceară proaspătă cu care fusese dat parchetul. În spatele pleoapelor Închise totul mi se părea lămîiatic. Îi vedeam conturul urechii - lămîiatic, strălucitor de În lumina reflectată de perdelele lămîiatice. Parfum lămîiatic... Totul... lămîiatic. Ce ridicol! Oare de ce nu se spune: pistrui bananici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Pe cînd mă așezam, și-a căutat și el o poziție mai comodă și m-a privit În ochi. Chipul Îi era exact cum Îmi imaginasem judecind după gîtul lui subțire. Avea pielea fină, de parcă ar fi fost lustruită cu ceară, și după linia bărbiei Îți era greu să-ți dai seama dacă e bărbat sau femeie. Lăsînd la o parte urma lăsată de barbă, trăsăturile lui, și În special buzele, erau foarte feminine. Nici nasului n-aveai ce să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
a luminii chioare din cameră. Iar în biblioteci nu am răbdare să stau și nici nu au prize de laptop. Împrumut cărți și plec. Oricum însă, nu l-aș fi cărat atâta drum în spinare, nici să mă pici cu ceară. Dar povestirile despre partea de bucătăria lucrului sunt plicticoase. Oamenii consumă rezultate. Voi vedea eu ce o ieși. Azi am fost la o conferință despre feminismul victorian, dar de la care am ieșit prematur. Maria venise cu Codruț. Copilașul a tăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
pe la sfârșitul toamnei; așadar a cinstit, la rateșul lui Petrache, pe doi români și le-a spus ce-l doare. Sătenii au intrat în lunca de pe coastă, au tăiat cu barda un mesteacăn frumos și drept ca o făclie de ceară albă și au meșterit o cruce. Au intrat în țintirim și au așezat-o la căpătâiul străinului. Pe când bătătoreau țărâna, unul zise: —Dumnezeu să-l ierte, era voinic om și frumos; avea un păr negru... — Nu, răspunse celălalt, era bălan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o înfiorare: omul își aștepta ceasul morții! Și dintrodată o simțire neobișnuită își făcu loc în sufletul lui: o adiere de milă pentru cel ce se stângea. Și cuvinte parcă i se ridicau în întrebări. - Chihaia aduse o lumânărică de ceară. Boierul îl privea cum se mișcă, solemn, nepăsător parcă, c-o încrețitură în frunte, deasupra nasului, pe când în el se iezea neliniștea. Omul primi lumânarea și o puse alăturea, pe pământ. Apoi se întinse drept, pe spate. Deodată boierul vorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
strecură parcă prin umbra cenușie. Omul începu a geme, închise ochii; apoi tăcu. Într-un târziu, șopti lin: —Bade Gavrile, dă-mi lumina... Din casa cea mare se auzi înecat în lacrimi plânsultremurat al nevestei pădurarului. Gavril aprinse lumânărica de ceară; bolnavul o cuprinse strâns cu mâna dreaptă, apoi șopti foarte încet: —De-acu rămâne femeia... Cine plânge? - Să-i duci boii și carul... —Bine... Omul avu o zguduire, apoi rămase cu ochii ațintiți în sus, în bagdadie. Obrazul pământiu, ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
drag poate cineva... Fata lui Sanis simți două priviri, care dintrodată aveau o lucire aprigă, și se înroși. Nu răspunse. Tudorița se sculă încet. Apoi se așeză într-un colț, pe un scaun, cu un geamăt ușor. Era galbenă ca ceara, și-i ardeau ochii. — Ce este? ce ai? întrebă Haia, țintind-o. —N-am nimic, dragă; mi-i rău... Mi-a venit așa, o amețeală... Fata lui Sanis tăcu iar și rămase privind cu luare-aminte, cu curiozitate, la obrazul bolnavei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
În noaptea aceea de cumpănă, Niță era să treacă pragul morții. Îl așezară cu capul spart și cu picioarele stricate, în bordeiul moșnegilor. Veni prin viforniță Iana și-l obloji, cu pâne muiată în rachiu, îi aduse o lumânărică de ceară la căpătâi, și până în ziuă moșnegii vegheară. El gemea fără întrerupere, cu ochii închiși. Iar dimineața sosi ca adusă de furtuna de-afară și Marghiolița de la bordeiul din deal. Începu să se bocească cu mânile la tâmple și căzu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ce este, uncheșule? strigă Dăvidel Boghean. —Măi băiete, răspunse rar și greu bătrânul. Scapără ș-aprinde o lumină. Mi-e frig, nu mi-i bine... Ce ai, uncheșule? N-am nimica. Mi-a venit vremea. Obrazul moșneagului parcă era de ceară albă, sub căciulă, în umbra colibei. Boghean îngenunche și-i cuprinse fruntea, mânile. Erau reci. Atunci trase, înfrigurat, din brâu scăpărătorile, bătu cu amnarul în cremene ș-aprinse un fir de iască. Adună un mănuncheș de ierburi uscate și mușchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și tu. Rău mi-a părut mie, Culi, mai ales acuma, după întâmplarea ta, că n-am învățat și eu slovele. Însă locul unde a cetit Negoiță îl cunosc. Se află acolo un semn al meu și un picuș de ceară. Am sărutat atunci rugăciunea aceea și a rămas o urmă de sânge de pe buză, unde se cunoaște și acuma semn de lovitură. Nicula asculta uimit. El nu știa nimic din toate aceste vechi întâmplări. Tatăl sau cantorul rămăsese o umbră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]