8,186 matches
-
să fac era să-l întreb... —îți aduci aminte cum le numea? — Sigur că da. Ei bine, mai mult sau mai puțin. Era ceva de genul Cutie poștală pentru scrisori de dragoste. Vezi la ce mă refeream când am spus ciudat? îmi venea să-mi trag una. Doar că cineva făcuse deja asta în locul meu. * * * îmi era foame și aveam nevoie să mă gândesc, așa că am condus până la Highgate Tea Rooms și am comandat ciuperci, brânză cu pâine prăjită și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
la mine, mă simțeam ca un traficant de lucruri furate. Mă întrebam dacă să-i spun lui Nat despre tablouri. El probabil ar găsi amuzant faptul că l-am bănuit de furt - și el avea un simț al umorului mai ciudat, la fel ca mine. A apărut câteva ore mai târziu cu obișnuitul bax de bere. —Doamne, zise el, tu nu-ți citești niciodata corespondența? Uită-te la toate gunoaiele alea. Oh, ba da. M-am uitat disperată la mormanul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
dator, Clifford. Nu, pune-o altfel. Clifford chiar îmi e dator. Eu doar culegeam ce îmi datora el. A spus că are treaba asta pe care trebuia să o fac și că o să mă plătească. Așa că am spus: OK. Părea ciudat de rușinat. Era atât de liniște în cameră că puteam să aud și cel mai mic zgomot, respirația, tălpile pe podea, corpurile noastre schimbând pozițiile, bătăile inimii. Nu pe ale lui. Era prea departe. Nu am vrut să se întâmple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
mă îndreptam spre locul unde zăcea. Dar înainte să ajung la el, am văzut că nu mai am în fața cui să mă protejez. Nu numai picioarele îi erau straniu depărtate, dar și gâtul era răsucit într-un unghi ciudat. Prea ciudat. își rupsese gâtul. Cuțitul mi-a căzut din mână pe podeaua de ciment. M-am așezat lângă el. Avea o mână afară, lângă mine. L-am atins, apucându-i încheietura. Am stat așa mult timp, până s-a întunecat. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
nevestei lui expuse ar fi însemnat că și ale lui ieșeau inevitabil la suprafață. Am tot negociat o vreme, un proces obositor, până când într-un final a cedat. Voia scrisorile atât de rău că nu prea avea de ales. Era ciudat să stau acolo în întuneric, lângă cineva care voise să mă omoare, vorbind în șoaptă ca și cum am fi negociat afaceri de interes mondial. Mi-am păstrat calmul. îmi era frică de ce eram în stare să îi fac. Nat era rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
bărbatul pentru ea? am întrebat. Se uita la mine ca și cum mă vedea pentru prima dată. Poate că așa și era. Norul de gelozie se ridicase. — Știi? a spus melancolică, ești singura persoană cu care pot vorbi despre Lee. Singura. Ce ciudat, am fost atâta timp torturată de ideea că sunteți împreună. începea să aibă sens: asta explica privirea pe care mi-o aruncase în living. —Și ce vrei să-mi spui despre ea? am întrebat acru. Privirile i-au căzut. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Afară era răcoare după încălzirea centralizată din hotel, dar frigul era bine-venit. Am început să merg pe stradă, fără să-mi pese încotro, simțeam nevoia să fiu în mișcare. Eram foarte obosită, nu fizic, ci mental. Și aveam un sentiment ciudat de declin, ca și cum ceva care m-a ținut mult timp ocupată se termina așa, la un pahar, în barul unui hotel, cu o femeie pe care probabil nu o voi mai vedea niciodată. Mă întrebam dacă va păstra scrisorile; Clifford
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Iubirea era un fel de război. Cineva din mine tocmai murise ca în război: cineva trebuia să moară. Gândurile m-au împins într-un somn profund. Dormeam fericită în sângele meu. La miezul nopții am fost trezită de un zgomot ciudat la ușă. M-am îngrozit, apoi m-a liniștit gândul că ar putea să fie câinele vecinului de la parter. Sângele meu, poate, îl mânase spre cămăruța mea. M-am ridicat pe două picioare, m-am dus până la ușă și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
mine“. Toată noaptea a stat la masa de scris străduindu-se să scrie un articol, deși nu avea nici un chef de așa ceva. Despre miturile Cabalei în lumea actuală. La redacție, colegii l-au lăudat pentru prima oară. Era atât de ciudat. Cu cât se simțea mai neputincios, cu atât mai mult creștea în el o speranță nouă. Dar seara era mereu singur, simțindu-se bătrân și obosit. Casa era făcută pentru a fi locuită de două persoane, chiar mai multe. Rita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
în care el fugise de la o femeie la alta, neputincios să ia vreo decizie, să se ia odată pentru totdeauna în serios. Puternica rază de lună care aluneca prin fereastră începuse să-i murmure nume de femei, uitate de mult. Ciudat, tocmai atunci telefonul începuse din nou să țârâie. Era un semn că nu murise. Ridicase receptorul. Era sora lui, Hanna, din Tel Aviv. Ca și cum ea simțise că fratele ei avea gânduri sinucigașe, prin comunicările secrete ale sufletului. - Feifel, ascultă, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
lacrimă. Judit a început să răsfoiască prin „opera lui Noah“. Cerneala strălucea puternic, ca și cum lumina ascunsă în ea ar fi vrut să explodeze în aer secretul conținutului celor scrise atât de îngrijit. JOC DE VARĂ Lumea e plină de indivizi ciudat de bogați, cu o viață secretă, interioară, care sunt o taină pentru familiile lor și pentru prieteni, chiar și pentru ei înșiși. Viața lor e puternică, parcă separată de ființa lor, trăind dublu parcă numai pentru pasiunile ei. Dar ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
a uimit când adusese cu suplețe vorba de Aldrovandi! Nu avea decât doisprezece ani când călătoriseră împreună la Bologna pentru a vedea Teatro de la Natura, opera lui Aldrovandi. Atunci cumpărase pentru fiul lui albumul cu Monstri, draghi e serpenti. Ce ciudat! Benedetto le numea „animalele totemice ale lui Aldrovandi“ și visa să le publice într-un album de artă, împreună cu animalele pe care le văzuseră în vacanțele lor în apele Oceanului Indian. Cuvintele lui Benedetto trezeau în inima tatălui său idei vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
de uimire. Fără un cuvânt părăsise micul restaurant, bolborosind pentru sine: - Eu am urechi de pisică și gemenii Ninei la fel! Ce să însemne asta? Se pot procrea copii cu urechi de pisică numai iubind cu urechile o fată? Era ciudat, dar posibil. Nu toate felurile de a naște le erau cunoscute oamenilor, mai ales celor care semănau cu barmanul, ce umplea de dimineața până seara nesfârșite pahare care se goleau repede, încât parcă propriile gânduri îi erau băute odată cu alcoolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
îi deveniseră din ce în ce mai grele. Încercă să-și scoată ghetele, dar mâinile nu-l mai ascultau. Pentru a suporta durerea ascuțită care-l fulgeră brusc în partea stângă a corpului, încercă să recheme în gând chipul Tuei și i se păru ciudat cât de mult semăna cu prima lui soție, Ania. Bolborosi ca să-și audă cuvintele și să uite de durere: - Ania era mult mai frumoasă decât pot eu să mi-o închipui. Nespus de frumoasă. Chipul trebuie să mai existe pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
de miresme. Se întorsese spontan spre Tua și-i spusese râzând: - Cât de dragă îmi ești! Pierduse noțiunea de timp din cauza cuvintelor explozive pe care le auzise în gura altora, dar pe care nu le spusese nimănui. - Ești atât de ciudat, îi răspunsese Tua. Semeni cu un bătrânel care vinde cărți și obiecte curioase, se târăște pe străzi și vorbește o suedeză foarte personală. Mi-a dăruit cărți minunate, glumind mereu cum că ar vrea să se însoare cu mine! Acuma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
chiar de plastic. Turiștii deveniseră din ce în ce mai greu de păcălit. Marea lor pretenție îi forțase pe artiști să învețe tehnici noi, dăunătoare sănătății lor. Franco avea o familie mare și avea nevoie de bani ca s-o întrețină. Deci nu era ciudat că îmbătrânise atât de repede, din moment ce de dimineața până seara se ocupa numai cu îmbătrânirea lucrurilor. El studiase arta timpului, acțiunea lui de transformare a tot ce se crea nou în lume. Franco și alții încercau cu disperare să imite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
eu, nu! Un evantai de hârtii albe, ordonate asemeni penelor unei păsări, se răspândiră pe jos. Gândurile acestui biet om. Calcule. Mâzgăleli. Bătrâne Dumnezeule. - Uite! tună vocea lui Bogdan. Acum mă voi apleca și îi voi da dreptate. O știu. Ciudat lucru, acest gând, „o știu”, nu-mi aparține, îl aud însă în timp ce mă aplec, este evident că nu mă pot opune unui impuls venit din cine știe ce altă parte. Peste încă o secundă am să realizez că mi-am îndeplinit sarcina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
lumi veșnic necunoscute, în timp ce mâna rea a apei ne strânge de gât. Aici totul e calm, spre deosebire de imensitatea și furia a ceea ce se întâmplă la suprafață. Coborâm într-o coloană uriașă și groasă de apă, asemeni unui lift subacvatic. Este ciudat cât de mult seamănă traseul nostru descendent cu un obiect la care n-aș fi crezut să mă gândesc în altă parte decât în viața de toate zilele, coborând cu el eventual la un fotbal ori la întâlnirea cu comitetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
arătătorul celeilalte mâini. Se auzi un zgomot năstrușnic, asemănător celui făcut de obiectivul unui aparat fotografic ieftin, automat. Din zona în care ar fi trebuit să se afle sexul lui Michael ieșea acum tot un sex, numai că mult mai ciudat, de tablă, arab. - Bă, oprește-te! urlă Teleferic, speriindu-se de moarte în clipa când realiză că tocmai i se adresase stăpânului său în limba necunoscută a oamenilor. Vrăjit de noutatea și forța gândului uman, încremeni pe loc, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
moarte recentă îl trimisese într-unul din cele mai oribile locuri ale lumii, Abdulah se decise să mai încerce încă o dată să își recupereze salariul de la Unirea. Trecuse o lună de la data inițială la care trebuia făcută plata. În mod ciudat însă, pentru prima oară de când destinul îl aruncase în București, România, Abdulah simți aprinzându-se în inima lui o rază de speranță, lucru care i se păru de bun augur. Îi părea imposibil să mai schimbe ceva din situația dezastruoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
și ardea blând, învăluind Elementele cu cel mai cald sărut de care era în stare în ziua aceea, pentru că nu mai era dimineață, bătrânul călăuzitor al vieții aflându-se deja deasupra celui mai înalt vârf al Muntelui Zăpezilor. Un curent ciudat de mici și răi stimuli electrici corticali, asemănători unei plase organice cu ochiuri minuscule, mișcând sălbatic pentru a prinde intențiile și a le transforma în paralizie, străbătea plafonul principal de nori, podeaua bătăliei, ajungând până la Lacul Liniștii și înapoi. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
formau lichidul personalității și elixirul voinței. Calmul se restabili imediat, iar buteliile norilor vărsau acum fuioare fine și lungi de zăpadă pură care începură să prindă forță și să se răspândească necontenit. Deodată se auzi un singur strigăt prelung, reverberat, ciudat, astfel că toți norii întoarseră capul. Undeva aproape de malul Mării Aerului, nu departe de golf, neglijând cu nesimțire zbaterea Elementelor, a Vieții și a cursului Istoriei, care tocmai se ținea la școala elementelor mici, își aranjau instrumentele, cablurile, telecomenzile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
metalice de o claritate fantastică, enervându-l pe înaltul Meyindir, care tocmai încerca să-și acordeze basul cu braț de caracatiță drept grif și corzi din trunchi de copac. Aceștia doi nu se înțelegeau mai deloc dar, în mod absolut ciudat, se iubeau. Angestaitn, pianistul, se unduia într-un dans știut numai de el, verificând indicatoarele și cesulețele unor aparate mici și negre, zbenguindu-se apoi de zor prin fața boxelor de o înălțime amețitoare. Retras în marginea uriașei platforme de lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
la grea încercare. Oricât m-aș fi chinuit, nu puteam să le găsesc corespondența în nimic din ceea ce ne înconjoară pe această lume. Puteau fi foarte bine chipuri de pantofi, vecee, cărți, câini, uși, dar la fel de bine și de oameni. Ciudat lucru. - Mda... făcu Euripide trist, privind spre locul rămas gol al lui Bobby Giordano. Impresionant discursul acestui mare poet. Într-o oarecare măsură mesianic, dacă n-aș ști destul de clar că aparține curentului pregrotesc... - Ba chiar socialist! se auzi vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
și poate și din altele în pace. Natura grea și rece a falsului templu prin care, rătăcind, am ajuns aici, se strânge în și pe corpul meu, supunându-mi ființa unor chinuri îngrozitoare, sfârtecându-mă pur și simplu, cât de ciudat!! Cum, dintre toate morțile posibile, să ajung să pier din pricina unei clădiri, ba chiar numai a unei încăperi nebune, care prin suflul demonic al celor care o locuiesc și vizitează a căpătat ea însăși viață, identificându-mă astfel rapid drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]