2,427 matches
-
pe care îi ținea într-un borcan, pe rumeguș. Apoi mi-a venit în minte cea mai veche amintire a mea: aveam cel mult doi ani și părinții mei locuiau pe Silistra. Proprietarul, care se numea Catana, îmi dăruise un clopoțel, îmi amintesc și azi cu o limpezime perfectă cum arn ieșit din curtea casei și am intrat cu ghetuțele într-o mare băltoacă tulbure, întinsă pe stradă. Acolo am dat drumul clopoțelului în apă și, deși am tot pipăit cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Proprietarul, care se numea Catana, îmi dăruise un clopoțel, îmi amintesc și azi cu o limpezime perfectă cum arn ieșit din curtea casei și am intrat cu ghetuțele într-o mare băltoacă tulbure, întinsă pe stradă. Acolo am dat drumul clopoțelului în apă și, deși am tot pipăit cu minutele pe fundul băltoacei care nu era mai adâncă de câțiva centimetri, nu am reușit să-l regăsesc. Țin minte cât de mirat eram din cauza asta. Din această amintire, mi-am dat
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
zgomot puternic și sacadat. Pe biroul de la picioarele patului, în întuneric, mașina de scris bătea singură. Automat m-am sculat, am aprins lumina și m-am aplecat asupra foii pe care tamburul mașinii o plimba cu zgomot de taste și clopoței dintr-o parte într-alta. Am citit. Degetele nevăzute luaseră povestirea mea de la început. Ajunseseră la visul cu borcanul de sticlă și tocmai scriau fraza: " Cînd am privit din nou, am observat că în peretele borcanului, care scânteia nebunește, apăruseră
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
locurile cele mai fermecătoare în care am fost vreodată. Umblam toată ziua prin pădure, ciopleam corăbioare din scoarță de molid, ne luptam și jucam fotbal. Eram împărțiți pe detașamente, după vârstă, de-o parte băieții, de alta fetele. Ele culegeau clopoței și alte flori sălbatice, își făceau coronițe din margarete, adunau fragi din iarba însorită. Noaptea, noi, băieții, ne adunam pe pervazul interior, neobișnuit de lat, al ferestrelor și acolo, pe placa de marmură, după draperii, începeam să ne spunem niște
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
lung și îngust canal. Striveau cu piciorul cuiburile de ciuperci și băgau mâna în scorburi după ouă de păsări. Micul grup trecea pârâiașul și se afunda în cea mai frumoasă parte a pădurii, până ajungea la o poieniță plină de clopoței și măcriș. Acolo se așezau în cerc. Ce făceau, ce-și spuneau, iată ce aș fi vrut să aflu, îmi doream asta (nemărturisit) cu toată ființa mea, dar mă exclusesem singur de la aceste mistere. Devenisem chiar organizatorul unui alt grup
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
precizie sau cu vânzătorul de lozuri în plic. Era o viermuială ce mirosea a piele, a tutun, a cârpă, a balegă proaspătă, a mititei. Eu cu mama, îmbrăcate de oraș, luam tramvaiul, care abia putea înainta, sunând în disperare din clopoțelul său, printre căruțe și Pobede. Tramvaiele erau de lemn, cu multe rame exterioare, cu geamuri mici și un singur far în față, deasupra grătarului de metal. O dată cu ușile care se pliau scârțâind, unse din gros cu o materie neagră, de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
vii! Prin bolțile largi ale crengilor se deschideau ochiuri de cer albastru. Parcă de-acolo veneau fluierăturile păsărilor care aboleau liniștea... Pe sutele de cărări care străbăteau codrul fără limite se strecurau arici și fulgerau nevăstuici. În luminișuri, urzicile și clopoțeii violeți și rodul-pământului erau umbrare pentru forfota haotică a vacilor Domnului. Pădurea mi se părea mie, o fetiță rătăcită pe cărări, singura realitate posibilă. Nu-mi mai aminteam de nimic altceva. Și nici nu simțeam că rătăcesc, încîntată de culorile
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Foișorul de foc, cu ferestre prismatice, magazinul Victoria, blocurile vechi de pe Magheru, blocul Turn și, departe în zare, albăstruie și redutabilă, Casa Scânteii, în mijlocul pajiștilor înverzite. Bucureștiul ca o plasă de păianjen, pe firele căreia se cățărau încet tramvaiele cu clopoței și camioanele cu remorcă. Bucureștiul plin de schelării și macarale, cu spitale și clădiri de poștă și, minuscule, chioșcuri de ziare. Cu lacuri gri, în formă de stomacuri, dând unul într-altul. Cu parcuri și statui de bronz înnegrit, popor
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
uluitor. Deasupra Moscovei cădea lin prima zăpadă, cu fulgi pufoși care pluteau ca niște așchii de marmură într-un ocean albastru. Acoperișurile caselor și rondurile de flori păreau niște pânze de corăbii larg desfășurate. Copitele cailor țăcăneau, automobilele fâșâiau ușor, clopoțeii tramvaielor scoteau un clinchet primăvăratic în liniștea tihnită a orașului. Pe strada pe care mergeam am ajuns din urmă o fată. Nu pentru că aș fi vrut s-o ajung cu tot dinadinsul, ci pentru că mergeam mai repede decât ea. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
era ridicat cu elemente metalice de la Reșița! Stătu așa mult timp, în aerul răcoros al înserării. Luminile se aprinseseră. Turnul era luminat, de sus până jos, feeric, cu lumini intermitente. Forfota din jurul lui îi plăcea, iar caruselul cu călușei și clopoței de peste drum îi aducea aminte de vremurile copilăriei. Urmărea fețele oamenilor, femei, bărbați, tineri, îndrăgostiți... Simți, la un moment dat, că i se făcu foame. Se ridică și plecă alene pe bulevard, până pe Rue de la Bourgeoisie. Trecu pe lângă un mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
de noi! Râzând cu toții, s-au despărțit unii spre casă, Petre, Camelia, Beatrice și Mihai s-au urcat într-o sanie și au pornit spre Zamora. Pentru Beatrice, drumul săniei prin zăpadă, fulgii mari topindu-i-se pe obraji, clinchetul clopoțeilor cailor, era un spectacol netrăit niciodată. Și ceilalți se bucurau de bucuria ei. Au ajuns la castel și din nou exclamații de uimire și bucurie. Castelul, pe fundalul unei păduri de brazi uriași, apărea exact ca în poveste. Brazii erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
doua zi pe Beatrice și Mihai îi așteptau un program greu, Moș Crăciun deja venise, adaptându-se și el la necesități. Apăruseră la poartă și colindătorii și atmosfera era cu adevărat de sărbătoare. Au deschis geamurile, au ascultat glasurile de clopoței ale colindătorilor, Ana și cu ospătarii i-au răsplătit cum se cuvine. Beatrice nu se mai potolea din agitație, fiind pentru întâia oară când privea și auzea copii colindând. Darurile lui Moș Crăciun au fost pe măsura așteptărilor, la unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
e în ordine, eu cu bolnavii mei de la Policlinică, Alice cu facultatea, se pregătește de examene, învață toată ziua și cea mică e la școală. Liniștit cu familia, dori să audă glasul Anei. Avea o voce ca un clinchet de clopoței și-i făcea bine s-o audă ori de câte ori era plecat. Când era la Liceul Lazăr, la ore, Ana își închidea celularul, îl deschidea în pauze și se sunau reciproc. Sună și-i auzi "clopoțeii": Bună, tată! Bună, fetițo! Unde ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
o voce ca un clinchet de clopoței și-i făcea bine s-o audă ori de câte ori era plecat. Când era la Liceul Lazăr, la ore, Ana își închidea celularul, îl deschidea în pauze și se sunau reciproc. Sună și-i auzi "clopoțeii": Bună, tată! Bună, fetițo! Unde ești? N-a venit profa de matematică și-s cu niște prietene peste drum. Unde peste drum? Unde peste drum? La Cireșica, unde altundeva? Mâncați înghețată? Ce-ți veni, pe frigul ăsta? Mâncăm Amandine. Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
aici. Sper să-i conving." Fu trezit din visare de sunetul telefonului. Auzi în receptor: Sunt la Cireșica, mănânc o înghețată. Simți cum îi fuge pământul de sub picioare și scăpă telefonul din mână. Auzi o voce, ca un clinchet de clopoței: Tată, sunt Ana. Ce-ai pățit? Nimic. M-am speriat când te-am auzit. Uite așa face omul infarct. Te rog să nu mai mănânci înghețată la Cireșica, știi că ai probleme cu gâtul și pe la Cireșica mai trec și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
din cuib. Trebuie să-i lași liberi, despovărați de grijile părinților. Trebuie să fiu mereu senin, cu o aparentă liniște. Ca oglinda unui lac, fără a-mi dezvălui zbuciumul din adâncuri. Mă întreb, uneori, cum de și-au înălțat zorelele clopoțeii albaștri până la mansarda mea, urându-mi "bună dimineața", când visez la masa de scris, cum și de unde au răsărit în livadă puzderie de albăstrele, flori de cicoare, garofițe de câmp albastre, inișor, încât și iarba pare acum albastră? De ce, de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
om de rând să-i folosească la ceva faptul că un vehicul trece ca vântul prin fața casei lui, ridicând nori de praf și omorându-i caprele, găinile și, din nenorocire, uneori și copiii. Ghepardul întinse mâna și sună dintr-un clopoțel de argint aflat pe tava de ceai; când apăru nepoata sa, îi spuse: — Caută-l pe Sakib și spune-i să-i adune pe toți membrii Sfatului bătrânilor. Să încerce să vină pe înserat, deoarece trebuie să luăm o hotărâre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
iulie 1964. De la Crăciun la Bobotează, se derula cea mai îndrăgită perioadă a iernilor, vacanța de iarnă, fiind o sărbătoare a cadourilor, a meselor bogate și a musafirilor așteptați sau nepoftiți. De la Sfântul Nicolae, pregăteam colindele, urăturile, buhaiul, harapnicul și clopoțeii, împreună cu frații Cimpoieșu, neuitând să bifăm toate vizitările din lunga listă prețioasă de adrese, care practic în teren uneori era demoralizant de sumară și ieftină. Prin clasa a VIII-a, am fost admis într-o echipă îpartie) mare, care cuprindea
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
pacea așternută peste cei șase gardieni atârnând de capetele funiilor. Muriseră repede. Am fost pozat în timp ce mă uitam în sus la spânzurători. Locotenentul O’Hare stătea în spatele meu, suplu ca un lup tânăr, plin de ură ca un șarpe cu clopoței. Poza a apărut pe coperta revistei Life, și puțin a lipsit să nu i se decerneze un premiu Pulitzer. CAPITOLUL OPT AUF WIEDERSEHEN... Nu m-au spânzurat. Am comis crima de înaltă trădare, crime împotriva umanității și crime împotriva propriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
așteptă ca lumea din casă, intrigată de zgomot, să năvălească jos, dar nu se întîmplă nimic. Tânărul intră atunci, încercînd să închidă cât mai bine infernala ușă, și abia înăuntru făcu uimitoarea descoperire că mânerul de os al unui probabil clopoțel interior atârna în sală. Dar nu îndrăzni să sune numaidecât, într-atît îl miră anticamera. Ea era de o înălțime considerabilă, ocupând spațiul celor două caturi laolaltă. O scară de lemn cu două suișuri laterale forma un soi de piramidă, în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de coeziune a planurilor. În sfârșit, tavanul imita prin zugrăveli casetoanele unui plafon roman. Acest sistem de decorație, precum și crăpăturile lungi și neregulate ale pereților dădeau încăperii un aer de ruină și răceală. Tânărul, hotărîndu-se în fine, trase de mânerul clopoțelului. Atunci un fel de schelălăit metalic răsună de sus ca-n niște spații mari și goale cu ecou rău. Trecu un timp chinuitor pentru necunoscutul de jos, apoi scara începu să scârțâie ca apăsată de o greutate extraordinară și cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
se așteptau să vină așa târziu, noaptea. Totuși, spusese răspicat: "Eu sunt Felix!" Cu îndoiala în suflet, însă hotărât, tânărul se întoarse înapoi și, după o scurtă codire, intră din nou în curte și în anticameră și trase de blestematul clopoțel, care răsună pe sus ca un vas de sticlă sfărâmat pe podele. După o așteptare chinuitoare, scara începu să scârțâie greu, și bătrânul spân apăru din nou cu ochii mirați. - Ce e? întrebă el în șoaptă, ca și când nu l-ar
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
opri în fața porții, și din ea coborî Pascalopol, îmbrăcat într-un costum pepit, bine croit, cu ghetre albe, cu floare la butonieră și cu canotieră pe cap. Pascalopol deschise voios portița și ușa gotică de la intrare, stârnind schelălăitul prelung al clopoțelului. Glasul Otiliei răsună aproape numai-decît și se auziră totodată tropotele furtunoase pe scară. Pascalopol intrase înăuntru, dar geamurile odăilor din curte fiind deschise, se auzeau de afară frânturi de convorbire. Otilia spunea lui Pascalopol să aștepte să-și pună pălăria
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mic dar, Felix se întuneca din nou de gelozie și-i ura moșierului o moarte repede. Într-o după-amiază, Otilia și Felix erau cufundați într-o convorbire de aceasta fără sfârșit, rezemați unul de altul, mînă-n mână, când se auzi clopoțelul. Otilia și uitase că aștepta pe Pascalopol. Felix se făcu roșu de ciudă la față. - Spune-i că nu ești acasă! Otilia se întristă. Căuta să-l convingă că e nedelicat, că-i este milă în definitiv, însă Felix, mai
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
un copil mic, îl luară pe sus, și atunci se văzu că bătrânul, cu nădragi de stambă și cu pătură pe umeri ca o mantie regală, ținea strâns la subsuoară cutia de tinichea cu bani, iar în mâini, ca un clopoțel, inelul cu chei. Stratulat râse, fără să vrea, sub mustăți. Doctorul și Pascalopol merseră, după câteva minute, înspre odaia bolnavului, urmați de toți ceilalți, însă Strătulat, foarte grav, le aduse la cunoștință că pentru o consultație așa de gravă are
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]