1,923 matches
-
-o, inocența a fost pierdută, însă va fi în final recâștigată, atunci când femeia va fi stimată, acceptată și prețuită, ceea ce duce la o nouă metamorfozare, pozitivă, într-o frumoasă soție, cu aspect de zână.435 Tânărul se salvează de la sacrilegiul comis, i se oferă o șansă, aceea de a se pune în serviciul virtuții, de a le servi de data aceasta onorabil pe doamnele de la curte, dar și pe cea care îi va fi soție. Povestea poate fi privită ca un
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
moral, dar rămâne în întregime îngrădită de legea societății în care trăiește. Nutrește o fidelitate mai ales față de principiile statului roman, nu doar una conjugală. Naratorul încheie povestirea făcând trimitere la „tirania” masculină, și nu se referă la actul violului comis abuziv asupra unei femei cinstite, ci la ipocrizia generală, ca cea afișată de Tarquin sau de cei aflați în preajma Lucreției.700 Din perspectiva creștinismului, Lucreția nu mai poate fi însă receptată pozitiv, deși suntem conștienți că personajul aparține lumii păgâne
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
William Hazzlitt) Acest paradox Îl putem accepta numai dacă admitem că „rațiunea” aduce justificări interesante, În timp ce „bunul-simț” doar ceea ce se cuvine. * „Cea mai mare greșeală este să fii convins că ai săvîrșit vreuna.” (Thomas Carlyle) Trebuie să ne preocupe greșelile comise, Însă fără Îndoială, nu În ideea de a ne descuraja, ci de a ne corija În viitor modul de gîndire. * „Pentru fiecare lucru pe care l-ai ratat, ai cîștigat altceva și pentru fiecare lucru pe care Îl cîștigi, pierzi
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
A. Einstein). * „Virtutea este perfecțiunea condiției de om, nu absența defectelor.” (A. de S.-Exupéry) Într-adevăr, Îți revendici forța ta de om și poți acționa asupra ta, numai atunci cînd ești capabil să-ți asumi slăbiciunile, defectele sau greșelile comise: „Virtutea care nu se bazează pe umilință, nu are nimic temeinic În ea” (Johan Oxenstiern). * „Dăruiește faptele, nu le vinde.” (B. Cracian) Cei care le „vînd”corup sensul faptelor lor. * „Prea puțini sînt prietenii persoanei noastre, cei mai mulți sînt prietenii Împrejurărilor
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
bine, am ajuns să-l stricăm; sau invers: ne lăsăm pe moment pradă supărării față de un eșec Înregistrat, Însă aceasta se poate constitui Într-o premisă pentru obținerea unui succes viitor (cu condiția să știm să Învățăm dintr-o greșeală comisă). * „Din zece persoane care vorbesc despre noi, nouă vorbesc de rău, iar, deseori, singura persoană care ne vorbește de bine o face prost.” (A. Rivarol) Pentru că, așa cum spune Terențiu: „Fiecare preferă să fie mai bun pentru sine, decît pentru altul
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
putere: conștiința În slujba dreptății” (V. Hugo). * „SÎnt adevăruri care trebuie spuse și adevăruri care nu se spun.” (A. Rivarol) Pentru că nu oricine Își poate asuma duritatea „adevărului” - de ex. Începînd să trăiești un „sentiment de vinovăție” pentru o josnicie comisă, poți ajunge În timp la descoperirea profundelor consecințe ale faptei tale și, implicit, la o prăbușire a Încrederii În tine. Poate de aceea Emil Cioran a spus: „Marile adevăruri se spun În pragul ușii”. * „Nimeni nu poate purta mult timp
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
de supraveghere este sortită eșecului. * „CÎnd a devenit cunoscută de toată lumea, greșeala ține pentru noi locul a ceea ce este corect.” (L.A. Seneca) În schimb, atîta timp cît o păstrăm la nivelul conștiinței individuale, avem tendința subiectivă de a considera greșeala comisă fie ca minoră sau inofensivă, fie ca justificată În raport cu o anumită situație. Sănătate și boală. Somă și psihic. Alienarea condiției umane (depresia, anxietatea - aspecte ale depersonalizării). * „Trăim printre alții, dar murim Înstrăinați.” (Wladyslaw Loran) În termeni strict psihologici, fiecare moare
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
Ludovic în fața Bisericii. În momentul când își afișează favorurile pentru doamna de Montespan, Regele o numește pe Louise, care era însărcinată în șase luni, ducesă. După trei ani, în 1670, lovită de o boală grea, Louise devine conștientă de păcatul comis și cuprinsă de vinovăție se deschide în fața lui Dumnezeu. Louise de La Vallière s-a reîntors la mănăstire, dar, de această dată, nimeni nu a mai venit după ea. Criza ei religioasă este povestită într-un document publicat pentru prima oară
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
cooperarea se referă la urmărirea interesului comun (a nu se recunoaște fapta și a proteja partenerul), iar non-cooperarea se referă la urmărirea interesului personal. Fiecare dintre învinuiți se află în situația de a alege între a mărturisi sau nu fapta comisă. Ei trebuie să țină seama (și) de alegerea complicelui. Situația lor se reduce la următoarele ipostaze: (a) niciunul nu recunoaște fapta de care este acuzat (cooperează) și atunci fiecare va primi o condamnare ușoară; (b) unul dintre ei mărturisește/recunoaște
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
de a renunța la pedeapsă și de a primi persoana înapoi în viața noastră. Ea înseamnă să-i anulăm greșeala pentru a reinstaura încrederea și înțelegerea. De asemenea, a ierta pe altcineva înseamnă să alegem a nu îi reproșa fapta comisă și a continua relația cu el/ea, iar ofensa nu mai constituie o barieră în relația noastră (Chapman, Thomas, 2008). Iertarea ne permite să comunicăm din nou și să ne ascultăm din nou reciproc cu intenția de a ne înțelege
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
Vrem ca scuzele să fie autentice, spuse din toată inima și însoțite de dorința de eliminare pe viitor a tot ceea ce ar mai putea umbri buna înțelegere și colaborare. Scuzele veritabile sunt întotdeauna însoțite de dorința de a repara nedreptățile comise, de a ne recompensa pentru stricăciunile făcute, de a-l asigura pe celălalt că ținem cu adevărat la el/la ea și că ne pare într-adevăr rău pentru propriul comportament greșit. Pentru o altă categorie de persoane, regretul este
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
cele mai importante abilități pentru întreținerea și menținerea relațiilor interpersonale sunt: ascultarea, conversația, consolarea și rezolvarea onestă a conflictelor (Smith, Jr., 1992): Ascultarea Ascultând ideile, sentimentele, căutările, problemele (celuilalt), încercăm să deducem motivele, contextele, împrejurările deciziilor luate și ale faptelor comise. Este important să ne concentrăm pe mesajul interlocutorului; astfel, puterea noastră de înțelegere va fi mai mare, mai nuanțată, mai rafiantă. Este necesar ca, în ascultare, să acordăm atenția cuvenită și sentimentelor/ emoțiilor partenerului. Indiciile nonverbale pot ilustra simțămintele acestuia
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
parte, să punctăm transformările identitare (comportamentale, psihologice, sociale și etice) pe care le suportă deținutul odată cu intrarea lui în spațiul carceral, iar pe de altă parte, cu ajutorul interviului, să surprindem factori, fapte și evenimente relevante din viața acestuia pentru actul comis: omorul. Închisoarea, înțeleasă drept „cea mai eficientă metodă de privare a potențialilor răufăcători și în același timp ca o răsplată dureroasă pentru faptele comise” (Bauman, 2005, p. 119), este instituția în cadrul căreia se încearcă reeducarea, reabilitarea și resocializarea - „purificarea” - deținuților
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
și închidere. Dacă timpul excluderii variază în funcție de pedeapsă, toți suportă însă același tratament. Dacă individualizarea pedepsei este trecută în teste, nu se efectuează decât plecând de la comportamentul condamnatului în închisoare, și nu de la actul și istoria sa. Plecând de la crima comisă, identitatea și natura victimei și de la legăturile care îi unesc cu aceasta din urmă (cunoscută sau nu, apropiată sau nu), deținuții definesc și califică un condamnat urmărind o scală care merge de la mai moral la mai puțin moral, de la mai
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
în acel moment, cum se raportează la eveniment, la decizia instanței cu privire la fapta săvârșită (numărul anilor de detenție, articolul de lege în care se înscrie fapta), ce stări le domină în momentul rememorării faptei); - sentimentul de vinovăție; - atitudinea față de actul comis: regret, remușcare; - motivele care au stat la baza crimei (cum s-a ajuns la momentul săvârșirii actului): - ceartă, gelozie; - perioadă lungă de conflict; - act premeditat; - probleme de sănătate mentală; - nu le cunoaște. - evenimentele, deciziile sau intervențiile care ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
contribui la îmbunătățirea vieții în penitenciar. Întrebările din interviu au vizat evaluarea diferitelor alternative pe care deținutele le-au avut la dispoziție în decursul scenariului existențial propriu, încercându-se, printr-o abordare holistică, surprinderea unor factori, evenimente relevante pentru actul comis - infracțiunea de omor -, printr-o examinare a temelor din istoria de viață, a experiențelor personale, începând din copilărie și până la întemnițare (anamneza psihologică). Narațiunea ajută inculpatele să înțeleagă o serie de conexiuni „nevăzute”, neconștientizate anterior în decursul episoadelor vieții, inițial
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
în viața din familia de origine, apoi în decursul relațiilor dintre membrii familiei nou constituite, în evoluția temporală a propriilor vieți, în relația cu abuzatorul. Cu ajutorul interviului, prin autodezvăluire, reușim să cunoaștem motivațiile, trăirile deținutelor, atitudinea lor postact față de fapta comisă, față de ele însele și lume în general. A întreba intervievatele despre istoria vieții lor și despre omorul în sine înseamnă a le provoca o introspecție cu consecințe dureroase în aria intimității. Reactualizarea și relatarea verbală despre experiențele traumatice au un
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
deținute „V.R.” - condamnată pentru omor deosebit de grav - condamnare pe viață. Au fost intervievate 39 de deținute din Penitenciarul T. și 10 deținuți din Penitenciarul R., despre toate faptele, evenimentele, împrejurările care, direct sau indirect, au avut/au legătură cu fapta comisă (interviul nedirecționat). Interviurile au avut loc în cluburile penitenciarelor. Deși deținutele intervievate nu au relatat fiecare episod violent din viața lor, nepunându-se accentul pe descrierea detaliată a diferitelor situații, evenimente, prin interviu s-a reușit obținerea unor informații relevante
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
și în primii doi ani de detenție. Nu a adoptat nici o strategie de a controla, de a pune capăt și de a scăpa de violență: „Nu avea nici un rost, eu eram cea care provoca agresiunea”. Nu se culpabilizează pentru fapta comisă. Vorbește cu o oarecare bravadă despre omorârea fratelui. În schimb, inculpata se autocompătimește, și-l compătimește pe frate: „...nu am știut să trăiesc..., am fost o proastă..., aici am învățat să trăiesc. Aici în timp de șapte ani te înrăiești
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
destinul („pentru că așa mi-era sortit”), a căutat să uite în întregime ce s-a întâmplat, crede că nu s-a putut ajuta deoarece „nu am noroc”. Regretă cele întâmplate, dar se deresponsabilizează de actul său, căutând să justifice actul comis, responsabilizând destinul și soțul: „Regret cele întâmplate... cred că a meritat soarta... m-am apărat de un câine turbat...”. Este o persoană religioasă, se împărtășește, participă la toate activitățile cu conținut religios. Evită relațiile cu celelalte deținute, s-a dedicat
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
analiză calitativă a vieții de zi cu zi a deținutelor, pentru a se evalua diferitele alternative pe care acestea le-au avut la dispoziție. S-a procedat la o analiză holistică, încercându-se surprinderea unor factori, evenimente relevante pentru actul comis - infracțiunea de omor. Experiența trecută determină comportamentul prezent, iar consecința unei decizii trecute nu poate fi evitată. Ne putem controla opțiunile, dar nu avem control asupra consecințelor acestor opțiuni. Valorile, supozițiile, dorințele, imaginile, credințele, prejudecățile, schemele aperceptive învățate, stereotipiile și
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
tipuri de vinovăție, fiecare dintre cei doi actori ai actului fiind responsabil într-o măsură mai mare sau mai mică de cele întâmplate. Regretul este disociat de remușcare, autonom, individual. Regretul implică deținuta și pedeapsa primită ca urmare a faptei comise. Aceasta regretă efectul faptei - pedeapsa -, faptul că a fost încarcerată: ,,Regret cele întâmplate... am ajuns în închisoare... cred că a meritat soarta... m-am apărat de un câine turbat...” - afirmă M.C. În ecuația remușcării intră deținuta (agresorul), victima și consecința
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
și consecința actului - pedeapsa - închisoarea. Remușcările sunt față de victimă, de persoana ucisă. B.V. are remușcări, se consideră vinovat, nu-și poate ierta uciderea, moartea celor două victime, nu privește pedeapsa ca un sentiment de injustiție, este conștient de gravitatea faptei comise. „Altfel văd lucrurile acum, nu aș mai face-o, nu trebuia să se întâmple așa. De ce am făcut-o? De ce i-am omorât? Nu am avut chiar așa multe greutăți în viață ca alții; alții au avut mult mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
adesea opinia publică și care poate fi enunțată sub formă de alternativă: dreptate sau iertare? Întrebarea este pusă cu ocazia tuturor proceselor răsunătoare, tribunalele se confruntă mereu cu ea. Justiția cere ca vinovații să fie pedepsiți proporțional cu gravitatea faptei comise. Grațierea semnifică stingerea furiei victimelor și reintegrarea condamnatului eliberat în legăturile sociale care au fost întrerupte. Grațierea nu aduce și uitarea și nu modifică importanța prejudiciilor aduse, dar absolvă: prin grațiere, criminalul nu mai trebuie să suporte consecințele faptei sale
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
Jelev: "Sigur, trebuie să mergem mai departe, să schimbăm foaia, dar mai înainte, trebuie să o citim". Această frază sugerează că justiția și iertarea nu sunt contradictorii. Ele se leagă. Iertarea este precedată de recunoașterea adevărului și de regretul faptei comise. Apoi, inimile se pot liniști. Dar acest proces cere timp, căci rănile sufletului sunt mult mai greu de vindecat decât cele ale corpului. O judecată care să nu dăuneze celuilalt Această cerință pornește de la regula de aur a oricărei morale
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]