4,975 matches
-
acestea. Atunci când în mod cronic cercetarea empirică nu a reușit să confirme această asumpție fundamentală, știința personalității a intrat într-o adevărată criză de credibilitate (Bem, 1972), care ulterior a rămas înregistrată în literatura de specialitate sub numele de paradoxul consistenței. Ca atare, în loc să confirme intuiția adânc înrădăcinată în percepția comună asupra consistenței cross-situaționale a comportamentelor, cercetările empirice au dovedit că, dimpotrivă, variabilitatea cross-situațională devine norma de manifestare a indivizilor (Bem & Allen, 1974; Krahe, 1990; Mischel, 1968; Moskowitz, 1982, 1994; Ross
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
această asumpție fundamentală, știința personalității a intrat într-o adevărată criză de credibilitate (Bem, 1972), care ulterior a rămas înregistrată în literatura de specialitate sub numele de paradoxul consistenței. Ca atare, în loc să confirme intuiția adânc înrădăcinată în percepția comună asupra consistenței cross-situaționale a comportamentelor, cercetările empirice au dovedit că, dimpotrivă, variabilitatea cross-situațională devine norma de manifestare a indivizilor (Bem & Allen, 1974; Krahe, 1990; Mischel, 1968; Moskowitz, 1982, 1994; Ross & Nisbett, 1991; Nisbett & Ross, 1980). Lipsa de consistență i-a condus inițial
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
în percepția comună asupra consistenței cross-situaționale a comportamentelor, cercetările empirice au dovedit că, dimpotrivă, variabilitatea cross-situațională devine norma de manifestare a indivizilor (Bem & Allen, 1974; Krahe, 1990; Mischel, 1968; Moskowitz, 1982, 1994; Ross & Nisbett, 1991; Nisbett & Ross, 1980). Lipsa de consistență i-a condus inițial pe anumiți autori la formularea unor critici extrem de vehemente, reiterate de-a lungul timpului. Acestea au semnalat existența unei crize profunde de încredere în legitimitatea domeniului, motiv pentru care la limită s-a considerat chiar nejustificată
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
dispoziționalism, situaționism, interacționalism etc.) situate în interiorul abordării psihometrice a personalității. Totuși, principala cauză, așa cum aveau să arate cercetările care au reușit să aducă soluții de rezolvare a paradoxului, a fost inadecvarea modelelor, asumpțiilor și metodelor complementare de verificare empirică. 2. Consistența, atribut cardinal al personalității Ca urmare a sedimentărilor ocazionate de eforturile pozitiviste de cercetare empirică, în definirea personalității au început să apară citate tot mai frecvent elemente consensuale, precum: stabilitatea, persistența manifestării caracteristicilor individuale, structurilor dispoziționale (trăsăturilor), structurilor procesuale (variabile
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
patternuri comportamentale ca răspuns la contextele situaționale variate, subordonate însă acelorași clase de situații; predictibilitatea, ca emergență a primelor trei aspecte, făcând posibilă determinarea stărilor potențiale ale personalității ca urmare a modificării coordonatelor de timp și spațiu (situație). Rezolvarea paradoxului consistenței a condus la apariția unor preocupări heteroclite, situate la diferite niveluri de abordare (bio-psiho-sociocultural), împărtășind între ele tendința de focalizare pe aspectele normative. Totuși, nivelul psihologic de abordare a fost cel mai potrivit pentru identificarea unor soluții satisfăcătoare. Aici s-
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
coordonate de natură temporală și spațială. Considerate drept pietre de temelie în înțelegerea și explicarea personalității, fiecare dintre aceste atribute unice, concomitent cu coordonatele lor de definiție, a fost circumscris, la nivelul cercetării, conceptului mai larg și mai comprehensiv de consistență. Una dintre întrebările fundamentale care a preocupat cercetătorii domeniului a fost aceea dacă personalitatea este o structură suficient de consistentă pentru a putea regiza în mod necesar și suficient conduita persoanei sau o simplă ficțiune pseudoștiințifică, conduita fiind regizată cel
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
a putea regiza în mod necesar și suficient conduita persoanei sau o simplă ficțiune pseudoștiințifică, conduita fiind regizată cel mult de situație. Derivate din aceasta au fost alte întrebări: dispune personalitatea de o singură formă sau de forme multiple de consistență? Este posibilă determinarea empirică, fără echivoc, a tuturor formelor potențiale/virtuale de consistență a personalității sau doar a unora dintre acestea? Ar putea variabilitatea cross-situațională a comportamentului să reflecte, măcar parțial, organizarea subiacentă a personalității ca sistem dinamic-stabil? Se poate
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
ficțiune pseudoștiințifică, conduita fiind regizată cel mult de situație. Derivate din aceasta au fost alte întrebări: dispune personalitatea de o singură formă sau de forme multiple de consistență? Este posibilă determinarea empirică, fără echivoc, a tuturor formelor potențiale/virtuale de consistență a personalității sau doar a unora dintre acestea? Ar putea variabilitatea cross-situațională a comportamentului să reflecte, măcar parțial, organizarea subiacentă a personalității ca sistem dinamic-stabil? Se poate spune că încercarea de rezolvare a problemei consistenței personalității a constituit preocuparea de
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
tuturor formelor potențiale/virtuale de consistență a personalității sau doar a unora dintre acestea? Ar putea variabilitatea cross-situațională a comportamentului să reflecte, măcar parțial, organizarea subiacentă a personalității ca sistem dinamic-stabil? Se poate spune că încercarea de rezolvare a problemei consistenței personalității a constituit preocuparea de bază a fiecăruia dintre cele trei modele propuse de-a lungul timpului pentru măsurarea personalității. În acest scop, modelul trăsăturilor, modelul situaționist și modelul interacționist au propus postulate teoretice distincte și mai ales tehnici și
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
propus postulate teoretice distincte și mai ales tehnici și strategii metodologice diferite. Acest fapt a condus consecvent la acumularea unor evidențe empirice foarte eterogene, de multe ori aflate în opoziție reciprocă, întrucât au fost propuse moduri diferite de a demonstra consistența sau inconsistența comportamentală. În plus, foarte frecvent, reprezentanții acestor modele diferite au fost tentați să absolutizeze și să impună ca valide doar soluțiile lor, discreditând soluțiile alternative contraoferite. Mai mult decât atât, pentru a demonstra stabilitatea și generalitatea personalității, cercetătorii
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
o identitate mai degrabă relativă, sesizabilă în acele „note de stil” care individualizează persoana atunci când se încearcă generalizări cross-situaționale. În consecință, se poate afirma că, la nivelul abordării psihologice, una dintre cele mai mari dificultăți privind posibilitatea de demonstrare a consistenței personalității a fost dată de lipsa de consens între modelele teoretico-metodologice alternative de abordare, în ceea ce privește identificarea unor postulate teoretice, comun împărtășite, asupra dispozițiilor interne, care eventual să devină axiome în demersurile investigativ-explicative subsecvente. Toate aceste idiosincrazii reflectă starea inițială difuză
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
demersurile investigativ-explicative subsecvente. Toate aceste idiosincrazii reflectă starea inițială difuză de la care cercetătorii au plecat și care retroactiv ar putea justifica neînțelegerile și disputele consumate. Numai în acest context care s-a creat se pot explica controversele aprinse pe tema consistenței, care au persistat decenii la rând. Michael Argyle și Brian R. Little (1972) au încercat să stabilească câteva dintre elementele diferențiale de maximă importanță în raport cu modurile alternative de conceptualizare a consistenței, propuse la nivelul celor trei mari modele de măsurare
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
a creat se pot explica controversele aprinse pe tema consistenței, care au persistat decenii la rând. Michael Argyle și Brian R. Little (1972) au încercat să stabilească câteva dintre elementele diferențiale de maximă importanță în raport cu modurile alternative de conceptualizare a consistenței, propuse la nivelul celor trei mari modele de măsurare a personalității. În studiul realizat, autorii au plecat de la constatarea că, din perspectiva relațiilor sociale, consistența comportamentală cross-situațională asumată inițial de modelul clasic dispozițional nu poate fi verificată decât în foarte
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
să stabilească câteva dintre elementele diferențiale de maximă importanță în raport cu modurile alternative de conceptualizare a consistenței, propuse la nivelul celor trei mari modele de măsurare a personalității. În studiul realizat, autorii au plecat de la constatarea că, din perspectiva relațiilor sociale, consistența comportamentală cross-situațională asumată inițial de modelul clasic dispozițional nu poate fi verificată decât în foarte puține cazuri. Modelul dispozițional a favorizat o definire restrânsă, unilaterală a consistenței comportamentale, deși, așa cum spuneau Argyle și Little, realitatea socială este mult mai complexă
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
În studiul realizat, autorii au plecat de la constatarea că, din perspectiva relațiilor sociale, consistența comportamentală cross-situațională asumată inițial de modelul clasic dispozițional nu poate fi verificată decât în foarte puține cazuri. Modelul dispozițional a favorizat o definire restrânsă, unilaterală a consistenței comportamentale, deși, așa cum spuneau Argyle și Little, realitatea socială este mult mai complexă, cunoașterea tuturor forțelor având largi implicații pentru cercetare. Aceștia au ilustrat mai multe moduri alternative de conceptualizare a personalității și implicit a formelor ei de consistență, relevând
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
a consistenței comportamentale, deși, așa cum spuneau Argyle și Little, realitatea socială este mult mai complexă, cunoașterea tuturor forțelor având largi implicații pentru cercetare. Aceștia au ilustrat mai multe moduri alternative de conceptualizare a personalității și implicit a formelor ei de consistență, relevând implicațiile distincte pe care fiecare dintre acestea le antrenează în raport cu acuratețea predicțiilor lansate asupra comportamentelor sociale. Argyle și Little (1972) au considerat că una dintre cele mai importante diferențe dintre modelele sau teoriile personalității este cea referitoare la cantitatea
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
the Theory of Social Behavior, nr. 2, 1972, pp. 1-35) Din perspectiva acestui criteriu există patru tipuri distincte de conceptualizare a variabilității acestor componente, care pot fi puse în corespondență cu anumite teorii. Tipul A se caracterizează prin asumarea unei consistențe comportamentale absolute, atribuite exclusiv persoanei. Indiferent de situație, conduita acesteia se asumă că rămâne invariantă. Aceasta este o poziție extremă tipică pentru modelul clasic dispozițional. Tipul B reprezintă o concepție tipică modelului situaționist. Fiecare situație alternativă (stimul) se asumă că
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
se asumă că rămâne invariantă. Aceasta este o poziție extremă tipică pentru modelul clasic dispozițional. Tipul B reprezintă o concepție tipică modelului situaționist. Fiecare situație alternativă (stimul) se asumă că antrenează aceeași cantitate de variabilitate din partea oricărui subiect. Ca atare, consistența comportamentului individual de această dată este determinată exclusiv de situație și absolut deloc de către persoană. Tipul C admite că, în mod natural, conduita unei persoane evaluată în termeni absoluți înregistrează variații în trecerea de la o situație la alta, dar concomitent
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
cade pe forța și valoarea stimulilor externi, care sunt deopotrivă „importați” și construiți de subiect. Teoria cognitivă se bazează pe tipul D de variabilitate. Există tendința ca anumite variabile cognitive să fie transformate în trăsături datorită faptului că își păstrează consistența cross-situațional. Așa se întâmplă, de exemplu, cu tipul de loc al controlului (intern-extern) sau stilul cognitiv (dependent vs. independent de câmp). 4. Personalitatea ca sistem de legături S-R Această concepție anulează total trăsăturile. Persoana este redusă la un pattern
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
vârstei, sexului, clasei sociale etc.) și pe experiența anterioară achiziționată în interpretarea anumitor roluri. Variația situațională este cea care determină performarea rolului de către persoană, de aceea tipul B de variabilitate stă la baza acestei concepții. Întrucât neînțelegerile dintre susținătorii existenței consistenței de manifestare la nivelul structurilor de personalitate și criticii lor au fost prilejuite, de cele mai multe ori, de lipsa unui cadru de referință care să sprijine clarificarea perspectivelor, accepțiunilor conceptuale și formelor vehiculate în paralel, în continuare ne vom ocupa tocmai
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
și criticii lor au fost prilejuite, de cele mai multe ori, de lipsa unui cadru de referință care să sprijine clarificarea perspectivelor, accepțiunilor conceptuale și formelor vehiculate în paralel, în continuare ne vom ocupa tocmai de acest lucru. 3. Perspective în definirea consistenței Chiar dacă inițial problema consistenței personalității a fost reprezentată în mod haotic, divergent, cu timpul, pe baza analizării și organizării elementelor reținute ca „valide” (la nivelul fiecăreia dintre orientările și modelele lansate), s-a ajuns la o anumită clarificare asupra perspectivelor
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
fost prilejuite, de cele mai multe ori, de lipsa unui cadru de referință care să sprijine clarificarea perspectivelor, accepțiunilor conceptuale și formelor vehiculate în paralel, în continuare ne vom ocupa tocmai de acest lucru. 3. Perspective în definirea consistenței Chiar dacă inițial problema consistenței personalității a fost reprezentată în mod haotic, divergent, cu timpul, pe baza analizării și organizării elementelor reținute ca „valide” (la nivelul fiecăreia dintre orientările și modelele lansate), s-a ajuns la o anumită clarificare asupra perspectivelor și a accepțiunilor termenului
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
a fost reprezentată în mod haotic, divergent, cu timpul, pe baza analizării și organizării elementelor reținute ca „valide” (la nivelul fiecăreia dintre orientările și modelele lansate), s-a ajuns la o anumită clarificare asupra perspectivelor și a accepțiunilor termenului de consistență, pe care cercetătorii personalității ar trebui să le vehiculeze și mai ales necesar să le valideze suplimentar. S-a văzut deja că personalitatea, ca orice entitate supusă cercetării, trebuie fixată în anumite coordonate de timp și spațiu. De aceea, în
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
să le vehiculeze și mai ales necesar să le valideze suplimentar. S-a văzut deja că personalitatea, ca orice entitate supusă cercetării, trebuie fixată în anumite coordonate de timp și spațiu. De aceea, în demersul științific de demonstrare a existenței consistenței comportamentale, drept temei necesar al constituirii psihologiei personalității ca domeniu distinct de studiu, cercetătorul trebuie să delimiteze clar între cele două perspective de analiză. Perspectiva longitudinală/temporală studiază identitatea de manifestare a unor structuri de personalitate (trăsături) la două sau
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
cercetătorul angajat într-o perspectivă longitudinală de studiere a personalității ar fi următoarele: 1. Rămân toate trăsăturile stabile de-a lungul timpului? Dacă nu, cât de multe trăsături trebuie să rămână stabile de-a lungul timpului, pentru a vorbi de consistență? 2. Este necesar ca trăsăturile investigate să rămână invariante în expresia lor fenotipică? 3. Cât de mari trebuie să fie perioadele de timp între două măsurători succesive pentru a putea vorbi de stabilitate și consistență cross-temporală la nivelul personalității? Atunci când
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]