1,970 matches
-
să nimicească creația. Supărat, zeul îl gonește, dar bătrânul cere în schimb atâta pământ cât să poată prinde în vârful toiagului. Num acceptă, căzând astfel în capcană. Bătrânul misterios atinge cu vârful toiagului pământul, făcând să apară dintr-odată o crăpătură, apoi dispare în ea zicând că de acum va sta în acel loc și de acolo îi va răpi pe oameni. Astfel acea ființă cu chip de om se dovedește a fi de fapt spiritul rău care instaurează pe pământ
Geneză (mitologie) () [Corola-website/Science/303819_a_305148]
-
au dus la formarea de câmpii netede. Aceste câmpii ar putea fi și pături de materiale aruncate din craterele de impact apropiate. Cele mai recente procese endogene au fost mai ales de natură tectonică și au determinat formarea de canioane, crăpături uriașe ale scoarței de gheață. Crăpăturile au fost cauzate de o explansiune globală a Titaniei cu aproximativ 0,7%. Prezența dioxidului de carbon la suprafață sugerează că Titania are o atmosferă rarefiată formată mai ales din CO, similară cu cea
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
netede. Aceste câmpii ar putea fi și pături de materiale aruncate din craterele de impact apropiate. Cele mai recente procese endogene au fost mai ales de natură tectonică și au determinat formarea de canioane, crăpături uriașe ale scoarței de gheață. Crăpăturile au fost cauzate de o explansiune globală a Titaniei cu aproximativ 0,7%. Prezența dioxidului de carbon la suprafață sugerează că Titania are o atmosferă rarefiată formată mai ales din CO, similară cu cea a satelitului Calisto al lui Jupiter
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
minerale de culoare închisă ca mica. ele se formează din magma acidă bogată în silicați, care vine din adâncime (fenomen favorizat de mișcările tectonice) și care în apropierea suprafeței pământului (adâncime de sub 2 km) se solidifică prin răcire lentă în crăpăturile scoarței având uneori un diametru de câteva sute de kilometri; granitele cu o granulație mai mare se numesc pegmatite. Bazaltul în comparație cu granitul provine dintr-o magmă bazică. Caracteristic pentru granit numit și plutonit sunt adâncimile mari unde se formează, rocile
Granit () [Corola-website/Science/304083_a_305412]
-
a straturilor inferioare produce o mărire mai accentuată a densității, care produce structura caracteristică a ghețarului. Acesta, ajuns la o anumită "masă critică", va începe să se deplaseze lent, dar semnificativ în timp, sub acțiunea greutății sale determinând fisuri sau crăpături profunde în propria sa structură. Structura topografică a reliefului determină viteza de deplasare și forma ghețarului. Dacă panta este suficient de accentuată, apare o așa-numită "limbă a ghețarului", care este partea acestuia care determină "curgerea" sau alunecarea sa. În
Ghețar () [Corola-website/Science/304240_a_305569]
-
anului următor (1690) a fost nevoit, sub presiunea tătarilor, chemați în ajutor de Constantin Brâncoveanu, să se reîntoarcă în Țară Bârsei pe același drum. În urmărirea lui, armatele turcești, aducând cu ele pe viitorul principe Emeric Tokoly, trecură munții prin Crăpătura Pietrei Craiului, iar armata lui Brâncoveanu prin Trecătoarea și potecile Branului. Ciocnirea dintre cele două armate a avut loc la Zărnești la 11 august 1690, unde trupele austriece de sub comanda lui Heissler au fost înfrânte. În urma acestei victorii Constantin Brâncoveanu
Tohanu Vechi () [Corola-website/Science/304296_a_305625]
-
nordul Africii, dar cele din regiunile cu climă mai blândă rămân sedentare. Fiind o pasăre insectivoră preferă zonele cu câmp deschis, adesea lângă lacuri sau râuri. Exemplarele care trăiesc în zone urbane s-au adaptat la noul habitat. Cuibărește în crăpăturile stâncilor, uneori pe sol, adesea chiar și pe structuri antropice. Codobatura este una din numeroasele specii descrise de Linnaeus în lucrarea sa "Systema Naturae" (1735), sub denumirea știintifică folosită și astăzi: Motacilla alba.[2] Codobatura este o pasăre suplă, de
Codobatură albă () [Corola-website/Science/312754_a_314083]
-
Peștera care are o lungime de 840 m, din care se poate vizita pe o poțiune de 360 de m. Ea a fost descoperită în anul 1888 de doi muncitori de cale ferată, când au scăpat cu târnăcopul într-o crăpătură de stâncă, căutând unealta pierdută au descoperit stalagmitele din peșteră. Peștera a fost denumită după numele căpitanului Heinrich von Dechen (1800-1889) ca semn de recunoștință pentru meritele lui în care a sprijinit cercetarea geologică a peșterii. Forma variată a stalactitelor
Peștera Dechen () [Corola-website/Science/312018_a_313347]
-
marcajul turistic portocaliu și pârâul care izvorește din peșteră. Peștera are o lungime de 108 m, cu o diferență de nivel de 20 de m. La intrare are o înălțime de 40 de m, urmează un gang sub formă de crăpătură, care după 52 de m devine mai îngustă și mai joasă, după ca 62 de m urmează o cascadă de 3 m, urmat de o zonă înclinată cu trepți la 80 de m urmează o deschidere în peretele lateral din
Mondmilchloch () [Corola-website/Science/312015_a_313344]
-
furci, tălpi) a îmbătrânit în timp, din cauza vechimii, a instalării umidității în exces, dar și din cauza lipsei lucrărilor de întreținere. Astfel, terenul s-a tasat, pereții au început să se încline, au apărut fisuri care s-au dezvoltat chiar în crăpături largi. Dumitru Agachi considera că starea caselor era de precolaps, cele șase chilii din preajma bisericuței necesitând o intervenție de urgență pentru a mai putea fi salvate. Lucrările ar trebuie să vizeze și menținerea stabilității versantului prin plantarea de arbori în
Mănăstirea Agafton () [Corola-website/Science/311626_a_312955]
-
și dimineața devreme. La sudul arealului, de exemplu în munții Himalaya, leopardul zăpezilor iese la vânătoare numai înainte de asfințit. Ziua leoparzii zăpezilor de obicei se odihnesc, dorm, stau culcați pe stânci, etc. Deseori ei își fac vizuina în peșteri și crăpăturile stâncilor, printre mormanele stâncoase, adesea sub plăcile care atârnă, unde se adăpostesc ziua. Deseori leopardul zăpezilor ocupă aceeași vizuină mulți ani la rând. În Alataul Kârgâz sunt cunoscute cazuri când leopardul zăpezilor se folosea pentru a se odihni de cuiburile
Leopardul zăpezilor () [Corola-website/Science/311643_a_312972]
-
este un vulcan cu situat în Islanda de Sud. El face parte dintr-o crăpătură de natură vulcanică cu o lungime de 40 de km și cu o vechime de circa 6 600 de ani. Vulcanul, împreună cu Grímsvötn, face parte dintre cei mai vulcani din Islanda. este un tip de vulcan mixt, vulcan-stro și vulcan-fisură
Hekla () [Corola-website/Science/311858_a_313187]
-
cu o lungime de 40 de km și cu o vechime de circa 6 600 de ani. Vulcanul, împreună cu Grímsvötn, face parte dintre cei mai vulcani din Islanda. este un tip de vulcan mixt, vulcan-stro și vulcan-fisură; de-a lungul crăpăturii sunt numeroase cratere, care erup periodic, ultima erupție fiind în anul 2000. După documentele istorice, au avut loc erupții vulcanice în anul 1104 urmate de alte 20 de erupții, care au avut loc în ultimii ani: în 1947, 1970, 1980
Hekla () [Corola-website/Science/311858_a_313187]
-
decembrie 1896 a plecat la Cairo, unde, cu ajutorul conducătorilor comunității evreiești și ai sinagogii, mituind pe unii responsabili arabi și evrei cu "bacșișul" tradițional, a reușit, în câteva luni, în condiții de lucru vitrege (trebuia să se strecoare printr-o crăpătură în perete într-o încăpere lipsită de ferestre și uși, respirând cu greu aerul închis și abundând de praf) să recupereze și să sorteze cincizeci de mii de manuscrise și documente pe care le-a trimis în Anglia și, cu
Solomon Schechter () [Corola-website/Science/311282_a_312611]
-
Plains. Numele munților este dat după forma lor, care provine din termenul francez „téton” ce înseamnă „sfârc de sân”. Structura petrografică a munților este compusă din roci metamorfice, gneisuri, care au luat naștere în perioadele geologice din roci sedimentare. In crăpături în urma activității vulcanice s-a infiltrat ulterior magmă luând naștere filoane de granit. Regiunea munților Teton fiind supuse unor mișcări tectonice intensive. Deși cea mai mare parte a munților se află pe teritoriul protejat al Parcului Național Grand-Teton, în partea
Munții Teton () [Corola-website/Science/311299_a_312628]
-
și poate ajunge la o înălțime de aproximativ 4 metri. Înflorește în lunile mai-iunie.Când Calinul este tânăr are o scoarță verde-cenușie cu textura netedă. La maturitate, tulpina plantei are culoarea cenușie iar textura se transformă în una poroasa cu crăpături. Frunzele au forma ovala, au între 3 și 5 lobi dințați și între 2 și 5 glande roșietice vizibile. Toamnă, plantă, face fructe roșii, iar frunzele își schimbă culoarea în roșu. Florile sunt de culoarea verde deschis având diametrul de
Călin (plantă) () [Corola-website/Science/312863_a_314192]
-
constă în cea mai mare parte dintr-o serie de insule așezate sub formă de arc în Pacific, ca de exemplu: Linia arcului de cerc se continuă pe coasta de vest a continentelor: Această linie a vulcanilor activi urmează o crăpătura submarina a scoarței pământului care înlesnește urcarea magmei la suprafață.
Cercul de foc al Pacificului () [Corola-website/Science/310846_a_312175]
-
interior se transformă în exterior și rămâne în urmă. Acest lucru se întâmplă la fiecre patru ani. Acest schimb este unicul care se cunoaște în tot Sistemul solar Epimeteu are mai multe cratere mai mari de 30 km diametru, două crăpături și două mici lanțuri muntoase prelungite. Numărul mare de cratere ne indică că Epimeteu trebuie să fie destul de bătrân. Janus și Epimeteu s-au putut formă din ruptură unui singur corp pentru că apoi să formeze doi sateliți coorbitali, dar dacă
EEditura Pimeteu (satelit) () [Corola-website/Science/310018_a_311347]
-
locuitorilor sunt ortodocși (98,39%). Pentru 1,12% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Muntele a județului Suceava și era formată din satele Farcașa, Pârâul Pântei, Stejaru și Crăpăturile, având în total 1551 de locuitori. În comună existau o școală rurală mixtă și cinci biserici. Anuarul Socec din 1925 o consemnează în aceeași plasă, având 1954 de locuitori în satele Farcașa, Pârâul Pântei, Popești, Stejaru și Dalia. În 1931
Comuna Farcașa, Neamț () [Corola-website/Science/310695_a_312024]
-
întîlnesc: drăcila, păducelul, scumpia, măceșul, porumbarul, mura. Plantațiile artificiale de salcîm sînt întîlnite îndeosebi deasupra dealului. În adîncimile din pante predomină frasinul, teiul, iar mai aproape de rîu - salcia albă, salcia galbenă. Din plante se întîlnește urzica, leunurul (leunurus cardiaca). Printre crăpăturile din piatră atîrnă feriga, în caverne se formează pernuțe de mușchi, iar porțiunile deschise ale pietrelor sînt împodobite cu diferiți licheni. În lunca rîulețului, mai aproape de sat, putem întîlni coada calului de luncă. Pe “Movilă” și pe “Țiglău” din insuficiență
Climăuții de Jos, Șoldănești () [Corola-website/Science/305213_a_306542]
-
pîna în or. Chișinău este de 67 km. Tinerii etnografi de la școala medie din s. Pripicenii-Răzești, r. Rezina, cutreerând cu mulți ani în urmi împrejurimile satului natal în căutarea exponatelor pentru muzeul de etnografie al școlii, au observat într-o crăpătură formată în urma unei alunecări de teren de pe panta dreaptă a r. Cogâlnic câteva oase pietrificate neobișnuite. Apoi a fost găsit scheletul unui colosal animal numit dinoteriul supra-gigantic. Lângă scheletul, care se află în prezent într-o sală spațioasă a muzeului
Pripiceni-Răzeși, Rezina () [Corola-website/Science/305239_a_306568]
-
în arbori, și adeseori se folosesc de această abilitate pentru a scăpa de dușmani, iar un gen ("Potos") este arboricol și își petrece aproape întreaga viață în copaci. Cele mai multe procionide se adăpostesc în scorburile copacilor, pe ramuri mari sau în crăpăturile stâncilor, cautând locuri și pe lângă cursuri de apă. Majoritatea sunt active seara, iar "Nasua" este în principal diurn. Familia are și reprezentanți buni înotători. Dacă sunt surprinși sau se simt strâmtorați pe sol, devin buni luptători cu provocatorii. Cele mai multe specii
Procionide () [Corola-website/Science/306090_a_307419]
-
permanente, dar unele manguste preferă să se deplaseze constant, rămânând într-un singur loc doar pentru câteva zile ânainte de a se muta în următorul. Adăposturile și locurile de dormit pot să fie scorburi ale copacilor sau locuri dintre rădăcini, crăpături din stânci, bușteni goi pe dinăuntru, mușuroaie vechi de termite sau rigole - de fapt, aproape orice loc care le oferă un adăpost ușor accesibil. În cadrul diferitelor specii există câteva nocturne (active în timpul nopții) și altele diurne (active în timpul zilei). În
Mangustă () [Corola-website/Science/306079_a_307408]
-
specializate animale în ceea ce privește hrana, aceasta prinde pești, jefuiește cuiburile crocodililor pentru ouă și în apele mici răstoarnă pietri pentru a găsi crabi, moluște sau amfibieni. Când vânează insecte, mangustele adulmecă solul și scormonesc în stratul de frunze căzute și în crăpăturile în care ar putea să se ascundă prada; ele mai și sapă cu ghearele labelor inferioare dupa scorpioni, păianjeni, larve și diverse insecte. Majoritatea mangustelor își caută hrană individual, neangajându-se în tehnici de vânare în grup, dar uneori mangustele
Mangustă () [Corola-website/Science/306079_a_307408]
-
în același timp, emițând secreții cu miros de mosc. Se cunoaște puțin despre mangustele nocturne și solitare. Se pare că majoritatea au între doi și trei pui în același timp și nasc într-un loc adăpostit, cum ar fi o crăpătură dintr-o stâncă sau o vizuină. Îngrijirea părintească o efectuează exclusiv femela. Perioada de împerechere variază în funcție de specie. Puii se nasc cu ochii închiși, și sunt puțin acoperiți cu păr. Ei sunt complet dependenți de mama lor până când își deschid
Mangustă () [Corola-website/Science/306079_a_307408]