1,871 matches
-
să plaseze Ordinul Livonian în Estonia. Din 10 aprilie 1220 până în 21 iulie 1224, Hermann a fost episcop de Leal (Lihula), după care a preluat Episcopatul de Dorpat. Hermann a fondat catedrala din Tartu (Dorpat) și a condus armata catolică cruciată în Bătălia de la Lacul Peipsi din 1242, care a fost înfrânt de armata rusă ortodoxă condusă de Alexandru Nevski din Novgorod.
Hermann de Dorpat () [Corola-website/Science/329001_a_330330]
-
ceilalți frați ai săi, Henric și Robert de Dreux, care s-au răsculat împotriva lui Ludovic. Înainte de 1150, s-a căsătorit cu Elisabeta de Courtenay (n. 1127 - septembrie 1205), fiica lui Renauld de Courtenay. În anul 1179, a luat însemnele cruciate din nou, alături de contele Henric I de Champagne și de nepotul său, Filip de Dreux, episcop de Beauvais, revenind în Țara Sfântă, unde a și murit. Este înmormântat în catedrala din Exeter, iar nu alături de soția sa. A avut 10
Petru I de Courtenay () [Corola-website/Science/324393_a_325722]
-
trecând în Ungaria. Odată ajunși aici și rămânând fără bani și provizii, s-au dedat la jefuirea teritoriului maghiar. Drept rezultat, o bună parte din trupe au fost ucise de către localnici; cei rămași au reușit să se ralieze celorlalte armate cruciate, în vreme ce Emicho s-a întors acasă, unde a întâmpinat disprețul tuturor din cauză că nu a fost în stare să își îndeplinească jurământul de a cuceri Ierusalimul.
Emicho () [Corola-website/Science/324399_a_325728]
-
beneficiind de un talent administrativ deosebit, noul episcop a reușit să aducă îmbunătățiri considerabile condiției sale. În 1147 Otto a participat la Cruciada a doua, alături de regele Conrad al III-lea al Germaniei, fratele său pe linie maternă. Eșalonul trupelor cruciate comandat de Otto de Freising a fost decimat aproape integral, însă episcopul a reușit să ajungă la Ierusalim, după care s-a întors în Bavaria în 1148 sau 1149. În continuare s-a bucurat de favorurile urmașului lui Conrad, împăratul
Otto de Freising () [Corola-website/Science/324412_a_325741]
-
nefericita veste. În versiunea lui Otto de Freising, Hugue de Jabala i-ar fi povestit cronicarului despre un rege nestorian din răsărit, care ar fi avut numele de Părintele Ioan, și nutrea speranța că acesta va veni în sprijinul statelor cruciate. Practic, istoria lui Otto de Freising este prima care aduce în discuție legenda Preotului Ioan, care ulterior va cunoaște o largă răspândire în lumea occidentală. Mai cunoscută este lucrarea intitulată "Gesta Friderici imperatoris", elaborată la solicitarea împăratului Frederic I Barbarossa
Otto de Freising () [Corola-website/Science/324412_a_325741]
-
Ernoul. Pe de altă parte, apare cu claritate că el a participat la Bătălia de la Hattin din 4 iulie al aceluiași an, dat fiind că scrierea sa istorică oferă o narațiune asupra a ceea ce s-a petrecut în cadrul ariergardei armatei cruciate, comandate de către stăpânul său, Balian d'Ibelin. Potrivit istoricului M. R. Morgan, scutierul Ernoul ar fi același personaj cu Arnaix sau Arneis de Gibelet, care a fost un nobil important la curtea regilor cruciați ai Ciprului în prima jumătate a
Ernoul () [Corola-website/Science/324434_a_325763]
-
dar mai târziu s-a certat cu Raimond (nu a fost de acord asupra sumei de bani) și a trecut de partea lui Godefroy de Bouillon, insistând la un atac imediat asupra Ierusalimului. Unitățile lui Tancred mărșăluind în avangarda armatei cruciate, la 13 iunie 1099 au cucerit Betleemul. În timpul Asediului Ierusalimului, Tancred a fost printre primii care au invadat orașul (15 iulie), el disputându-și această poziție de întâietate cu Gaston al IV-lea de Béarn. Oamenii săi au început imediat
Tancred de Taranto () [Corola-website/Science/326937_a_328266]
-
1103) a fost un comandant bizantin din timpul primei Cruciade, unul dintre cei mai apropiați consilieri ai împăratului Alexios I Comnen. În 1096 a condus garnizoana Constantinopolului care a respins atacul cruciaților asupra orașului. Mai târziu, el a însoțit armata cruciată ca reprezentant al împăratului bizantin, având sub comanda sa două mii de soldați. Tatikios a luat parte la asediul Niceeii și la negocierile cu garnizoana cruciată, ca urmare cărora bizantinii au reușit să facă rost de oraș, înșelând cruciații. După capturarea
Tatikios () [Corola-website/Science/326947_a_328276]
-
garnizoana Constantinopolului care a respins atacul cruciaților asupra orașului. Mai târziu, el a însoțit armata cruciată ca reprezentant al împăratului bizantin, având sub comanda sa două mii de soldați. Tatikios a luat parte la asediul Niceeii și la negocierile cu garnizoana cruciată, ca urmare cărora bizantinii au reușit să facă rost de oraș, înșelând cruciații. După capturarea Niceeii, a însoțit cruciați în timpul trecerii acestora prin Anatolia, având grijă ca pământurile cucerite să fie transferate în temeiul contractului. Potrivit Gesta Francorum el a
Tatikios () [Corola-website/Science/326947_a_328276]
-
În 1185, în conformitate cu termenii păcii de la Boves, regele francez Filip al II-lea Augustus a dat comitatul Vermandois lui Filip de Alsacia, care a ajutat regele Franței să părăsească Acra asediata din Palestina (1189-1191) și a preluat el comandă forțelor cruciate în timpul celei de-a treia cruciade. Reîntors, regele încheie cu Eleanor, cea mai tânără fiica a lui Hugo și Alix, un acord prin care aceasta primește pe veață partea de est a comitatului și titlul de contesă de Saint-Quentin. Restul
Vermandois () [Corola-website/Science/326987_a_328316]
-
inclusiv Poarta Damascului, la 15 iulie 1099, la amiază, au pătruns în Ierusalim cruciații conduși de Godefroi de Bouillon, Robert de Flandra și Robert de Normandia. Prima breșă în ziduri au facut-o în preajma porții Herodes (a Florilor). În timpul stăpânirii cruciate deasupra pieții interioare s-au clădit case, doar o parte din ea servind drept stradă. Din acea epocă, la coborârea spre excavațiile vestigiilor romane, au rămas ruinele unei capele cu fresce ) (după unii ar fi vestigiile bisericii St. Abraham, dar
Poarta Damascului () [Corola-website/Science/323655_a_324984]
-
sprijin activ unui pretendent la tronul Valahiei, Vlad I. Mircea cel Bătrân a avut nevoie de doi ani de lupte (1395 - 1397) pentru ca să recâștige controlul complet asupra voievodatului. Regele ungar Sigismund a organizat în 1396 o cruciadă împotriva otomanilor. Armata cruciată era compusă în principal din cavaleri unguri și francezi și era sprijinită de un contingent valah. Cruciații erau conduși în mod oficial de regele maghiar, dar armata creștină era total lipsită de coeziune. Cruciații au traversat Dunărea și s-au
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
fratele soției, Henric al II-lea de Champagne va fi ales rege al Ierusalimului între 1192 și 1197, înainte de a deceda în Orient și a lăsa o văduvă și două fiice minore care aveau nevoie de ajutor pentru menținerea teritoriilor cruciate din Palestina; de asemenea, doi unchi ai Mariei, regele Richard Inimă de Leu al Angliei și regele Filip al II-lea August al Franței vor participa la Cruciada a treia (1189-1192). Familia lui Balduin însuși se implicase directîn apărarea Ierusalimului
Balduin I de Constantinopol () [Corola-website/Science/324339_a_325668]
-
mai mic al lui Balduin. Însă în februarie 1205, grecii din Tracia s-au revoltat din nou, bucurându-se de sprijinul țarului Ioniță Caloian al Bulgariei și Vlahiei, ale cărui propuneri de alianță fuseseră respinse cu aroganță de către Balduin. Garnizoana cruciată din Adrianopol a fost alungată. Drept urmare, Balduin, împreună cu Enrico Dandolo, Ludovic de Blois și Geoffroi de Villehardouin au pornit în marș pentru a asedia cetatea. În data de 14 aprilie 1205, trupele cavalerilor cruciați au fost anihilate de către bulgari, valahi
Balduin I de Constantinopol () [Corola-website/Science/324339_a_325668]
-
Margareta I, contesă de Flandra. Căsătoria a avut loc pe data de 6 ianuarie 1186. Din această căsătorie au rezultat doi copii: La 14 aprilie 1202, Balduin a Flandra a părăsit Flandra pentru a participa la Cruciada a patra. Expediția cruciată a ajuns la Constantinopol, capitala Imperiului bizantin, care a fost cucerit și jefuit. Noul stat creat, Imperiul Latin de Constantinopol, a avut ca prim împărat pe Balduin (ales la 9 mai 1204 și încoronat pe 16 mai), astfel încât Marie de
Marie de Champagne () [Corola-website/Science/324344_a_325673]
-
înconjurat, devenind o pradă ușoară pentru trupele de arcași cumane. Atras astfel în capcana pusă la cale de Ioniță Caloian, împăratul Balduin a fost capturat, în vreme ce Ludovic I a căzut în luptă. Astfel, bătălia a constituit un dezastru pentru tabăra cruciată. Ludovic I a fost căsătorit cu Catherine, contesă de Clermont-en-Beauvaisis, cu care a avut 3 copii:
Ludovic I de Blois () [Corola-website/Science/324350_a_325679]
-
Italia în 1096, trecând către Imperiul Bizantin prin Bari și ajungând la Constantinopol în 1097, unde s-a raliat celorlalte grupuri de cruciați participanți la Prima cruciadă. a străbătut Asia Minor pe la Marash, cu puțină vreme înainte ca grosul trupelor cruciate să fi ajuns la Antiohia. Ajuns la rândul său acolo, a fost numit capelan de către Balduin de Boulogne. L-a urmat pe noul său stăpân atunci când acesta s-a separat de armata cruciată principală, pentru a se îndrepta către Edessa
Foucher de Chartres () [Corola-website/Science/324386_a_325715]
-
cu puțină vreme înainte ca grosul trupelor cruciate să fi ajuns la Antiohia. Ajuns la rândul său acolo, a fost numit capelan de către Balduin de Boulogne. L-a urmat pe noul său stăpân atunci când acesta s-a separat de armata cruciată principală, pentru a se îndrepta către Edessa, unde Balduin a întemeiat Comitatul de Edessa. După cucerirea Ierusalimului în 1099, Foucher a mers în Țara Sfântă alături de Balduin pentru a-și îndeplini jurământul de pelerin. Un an mai tîrziu, atunci când Balduin
Foucher de Chartres () [Corola-website/Science/324386_a_325715]
-
proclamat rege peste Orkney, și a insulei Man. După uciderea lui Magnus în 1103, Sigurd s-a întors în Norvegia, unde a început domnia alături de fratele său. În 1107 Sigurd a început o cruciadă, cu scopul de a sprijini trupele cruciate ale Regatului Ierusalimului. A luptat în Lisabona, pe numeroase insule din Marea Mediterană în Palestina, l-a vizitat regele Siciliei, Roger, pe regele Ierusalimului Balduin și pe împăratul Bizantin, Alexios I Comnen. În 1110 Sigurd, împreună cu Balduin I a capturat orașul
Sigurd I al Norvegiei () [Corola-website/Science/326750_a_328079]
-
construită pe colină la Feldioara, fiind înconjurată pe trei laturi de râul Homorod. Experiența de constructori a teutonilor acumulată în Țara Sfântă și în Asia Mică a adus pe meleagurile transilvănene tehnici și soluții de construcție întâlnite la marile castele cruciate de la Tyr, Crac des Chevaliers și Ascalon. Din vechea cetate a teutonilor se mai păstrează astăzi numai un rest dintr-un zid de piatră în partea de nord-vest. Acest zid s-a dovedit din punct de vedere a tehnicii de
Cetatea Feldioarei () [Corola-website/Science/326754_a_328083]
-
orient și obținerea unui titlu feudal. Separându-se de armata principală a cruciaților la Porțile Ciliciene, unitățile lui Balduin s-au îndreptat spre la Tarsos, sperând să-l ia cu asalt, însă au găsit orașul deja ocupat de alte trupe cruciate, ale lui Tancred de Taranto, mai tîrziu după plecarea lui Tancred, Tarsos s-a predat iarăși de această lui Balduin. Dupa primul succes în Cilicia, Balduin a plecat spre Eufrat, ""primind o invitație de la armeni, cucerește aici orașele Tel-Bașir și
Balduin I al Ierusalimului () [Corola-website/Science/326778_a_328107]
-
de sub musulmani, contele fiind un om profund religios, a fost unul dintre primii care a aderat la cruciadă și a jurat să-și dea viața pentru religia Creștină. De la începutul cruciadei Raimond a dorit să devină comandantul suprem al armatei cruciate. Aceasta era alimentată de starea lui, având cea mai mare armată sub mână și o experiență mare în luptă. Contele era un catolic profund și avea experiență de război contra musulmanilor (până la cruciadă a luat parte la Reconquista din Spania
Raimond al IV-lea de Toulouse () [Corola-website/Science/326881_a_328210]
-
turcii au trimis mesaje sultanului Kilij Arslan (aflat sub zidurile orașului Melitene), implorându-l să se întoarcă la Niceea, de îndată ce sultanul a realizat puterea cruciaților, s-a întors în grabă. Avangarda trupelor turcești a fost surprinsă și zdrobită de către trupele cruciate ale lui Raimond și Robert de Flandra în 20 mai, iar în 21 mai, armata cruciată l-a înfrânt pe Kilij într-o luptă decisivă care a durat până târziu în noapte. Pierderile au fost mari de ambele părți, iar
Raimond al IV-lea de Toulouse () [Corola-website/Science/326881_a_328210]
-
întoarcă la Niceea, de îndată ce sultanul a realizat puterea cruciaților, s-a întors în grabă. Avangarda trupelor turcești a fost surprinsă și zdrobită de către trupele cruciate ale lui Raimond și Robert de Flandra în 20 mai, iar în 21 mai, armata cruciată l-a înfrânt pe Kilij într-o luptă decisivă care a durat până târziu în noapte. Pierderile au fost mari de ambele părți, iar sultanul a fost nevoit să se retragă, în ciuda rugăminților celor din Niceea. Restul cruciaților a sosit
Raimond al IV-lea de Toulouse () [Corola-website/Science/326881_a_328210]
-
reputație ca fiind unul dintre cei mai buni comandanți militari ai timpului său. A cucerit Antiohia, aflată pînă atunci în mâinile musulmanilor și, cu acordul conducătorilor cruciați, s-a proclamat principe, fondând aici principatul de Antiohia, unul dintre primele state cruciate din Orient. Boemund s-a născut în San Marco Argentano în jurul anului 1054, fiind primul copil al ducelui Robert Guiscard de Apulia și Calabria cu prima sa soție, Alberada de Buonalbergo. Printre numeroșii săi veri stabiliți în sudul Italiei se
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]