16,541 matches
-
frumoase cât să-mi ajungă pentru o sută de amintiri. Eu nu am reușit în toți anii ăștia să trec peste faptul că am fost abandonată pentru alta, că mi-a luat numele din actul de identitate ca să i-l dăruiască ei. Vorbele lui de iubire se loveau de mine ca de un zid, nu aveau rezonanță și nici un cuvânt care să le răspundă. Astăzi, dacă ar putea să mă audă de acolo de unde se află acum, i-aș spune fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
interviu pe bune, dar să te folosești de prilejul asta ca să-i faci tu ei un portret caricatural pentru un alt ziar? — Ce face? îngaimă Adrian. — Ții minte scheciurile alea satirice pe care le scriai pentru revista pe vremuri? „Capelanul dăruit cu sculament“. „Prorectorul negru în cerul gurii“. Ai putea încerca ceva în genul ăsta. — „Reporterița invidioasa“? — Asta-i ideea. Atâta timp cât e limpede că lumina zilei despre cine-i vorba, n-o să ne fie deloc greu să-l plasăm la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
fiecare zi de Gilda, care admira revărsarea odihnitoare a frunzelor peste covorul multicolor. Gilda venea cu exactitatea unui ceasornic, cu pași mărunți, dar siguri, cu privirea grăbită să contemple frunzele murind. Totuși, într-o zi, deși era cald și soarele dăruia ultima îmbrățișare în drumul lui spre lumea de dincolo de orizont, Gilda nu-și făcuse apariția ca de obicei. O veste! O veste! ...și toate preocupările au fost uitate. Și, fără să știe prea multe despre cele întâmplate, s-a trezit
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
mine câțiva colegi ca să le povestesc cum m-am distrat la Huși. Am jucat cărți, jocuri pe calculator, le-am povestit despre noi, iar Tudor mi-a admirat colecția de sticluțe cu mostre de vinuri alese pe care mi-ai dăruit-o. Aș dori să-mi întorci cât mai curând vizita pe care ți-am făcut-o și te-aș invita să petreci și tu o săptămână la mine ca să te simți la fel de bine, tot așa cum m-am simțit eu la
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
rămase fără frunze ce stau strâmbe asemenea crucilor de lemn dintr-un cimitir. Doar unele tufănele își mai înalță capetele și apoi se strâng iarăși zgribulite de frig. Mai stai toamnă! Nu pleca! Toamnă, nu-mi fura timpul ca să-mi dăruiești zâmbetul unui copil fericit ... căci nu pot să râd ... Zâmbetul meu amar împreună cu ecoul se topesc în culorile asfințitului. Norii plutesc pe cer ca parașutele de mătase ale păpădiilor... Zadarnic te tânguiești, îmi șopti un glas al nimănui. Am rămas
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
ridicat misterios și au plecat să aducă buchetele pe care le pregătiseră cu atâta grijă. Părinții s-au uitat nedumeriți după copiii care nu le-au spus un cuvânt. Cu obrajii de foc, cei trei copii și-au unit buchetele, dăruindu-le părinților trei simboluri: ale purității, ale modestiei și ale dragostei, trei inimi unite pentru a aduce un pios omagiu celei care i-a născut. Mare a fost bucuria părinților, dar și mai mare a fost bucuria copiilor, veseli că
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
urgenței se dizolva În frivolitatea capriciului. Apoi, lumea se obișnuise În așa măsură cu ideea absenței sale Încât, văzându-l, Îl credea Întors pentru o scurtă vizită sentimentală. Nu se grăbea să se lepede de aura nostalgică cu care Îl dăruia miopia distrată ori orgolioasă a concitadinilor săi. Impostura Îl scutea de neplăcerea cozilor de la brutăria cu pâine subvenționată și de la Renel, când citirea contorului de către angajații firmei Îl găsea cu treburi prin oraș. Veniți În față, domnu' Cain! Faceți loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
urcat prima. Klaus mă ținea În brațe. I-am dat desenul lui Szántó. La nevoie Îl putea vinde În Galeria din Szolnok a Marusiei Klein. Cred că e cel mai bun nud desenat de mine, a zis Szántó. Ți-l dăruiesc. Klaus s-a apropiat de mașină. Eu am rămas pe loc. Buzele mele erau Încă deformate parcă de sărutul lui. A deschis portiera dar n-a urcat. Se sprijinea de capota mașinii, ținându-și capul În palme. Atunci mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
nimeni În pericol decât, cel mult, pe sine. Cu bună știință. Devenea, cu alte cuvinte, responsabil. Citea tot ce găsea În biblioteca lui Andrei Morar și tot ce Îi cumpăra Marta, la cererea lui. Peste toate acestea veneau și cărțile dăruite de Semproniu. Din Amurgul gândurilor știa pagini Întregi pe de rost. Dormea cu Schimbarea la față a României sub pernă și era Încântat de Caragiale, Rebreanu și Slavici. Asculta cu respirația tăiată amintirile de detenție ale lui Semproniu care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
propriei sale pierderi tragice). Credea că bătrânul se află în pragul unei descoperiri mai mari ca orice ar fi înfăptuit Newton sau Darwin și-a văzut în „aranjament“ o șansă de-a „întoarce în sfârșit spatele durerii și de-a dărui puținul care mi-a mai rămas dezvoltării științei“. Quinn, fiind în mod clar un romantic incurabil, își închipuise propabil că avea să fie primul martir al erei științifice. Astfel, pe când Ward zăcea pe patul de moarte, Quinn a suferit un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Era un amestec de furie și milă, de milă și furie. Mai mult furie decît milă. Era iubiură**. Reușisem să-mi ridiculizez disperarea: lacrimi, Iordana? Risipești materia primă pe nimic? Pe un exemplar bolnav de cancer? Încearcă, smintitul, să-ți dăruiască modul lui de-a muri, după ce n-a vrut să fie modul tău de-a trăi. "Vino, Iordana. Numai în ultima clipă descoperi care este jumătatea ta, jumătatea astrală, chiar dacă n-ai întîlnit-o pînă atunci. În ultima clipă o cunoști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
să-i plîng la groapă. Am, lîngă pat, o fotografie în frac, după concert, mărită mult, pînă la mărime naturală. E un contur din carton. Ca al artiștilor din holul cinematografului "Victoria". Îi privesc figura dăruită. Da, avea o figură dăruită pentru scenă. Îmi alunec degetul pe cuta de pe frunte nu-i plăcea s-o ating -, pe buzele curbate estetic, mă apropii cu fruntea de fruntea de carton, mă uit în ochii alungiți pînă amețesc, ațipesc, adorm. Somn fără vise. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
vor fi; (...) păduri ce ar putea să fie, și niciodată nu vor fi; (...) păduri ce ar putea să fie, și niciodată nu vor fi", pînă suflu căznit. Ca o focă. Înregistrez vechiturile pe care ar cam trebui să le vînd/dărui cuiva: godinul în email verde n-o să-mi mai folosească. Fă focul de două ori pe zi, Dințișor", mi-a spus Iordan, după moartea mamei. Era îngrijorat de-o răceală urîtă. Tușeam. Nu mai scăpăm de tuse și de frig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ca pe turnurile gemene americane avioanele deturnate. Mă prăbușesc în plîns. Bătăile pendulei, interferînd sonata, mă aruncă în alt timp. Sînt copilul cu copilărie schizoidă: la București, între lucrurile Lisellei lucruri cu inimă (ca pendula asta, darul ei; i-a dăruit-o mamei cînd a plecat în Franța) și la Iași. Mi-e dor de lumea Lisellei, atît de altfel. De mirosul prietenelor ei, de foșnetul fustelor invoalte, de bluzele lor de organdi. Și cum își scoteau mănușile peau de Suède
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
mai făcea ceva școală. Fără ei și alții ca ei, puțini, ne năpădea cultura proletară: "Notați, tovarăși studenți, pentru poetul nou, Partidul nu-i concept abstract, ci forța or-bi-toa-re-de -ca-re-a-re nevoie ca de a-er. Poetul șantierist e tonic. El se dăruiește clocotului muncii. Cum? Răspuns: cu ochii închiși". De discuțiile/dispute cu pătimașul (și pătimitul) I.C. mi-e dor. Parcă-l văd suflînd în paginile lui Camus, să le deschidă. S-a luptat pînă la stop respirator cu impostura. Lerești își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
al livingului, unde mestecă într-o oală albă, strigă să deschid cutia de pe măsuță. Găsesc un fel de brățară din plexiglas. O întorc pe toate fețele. Ce-i asta? Uituco. E... E curelușa mea de ceas, ruptă. De la minusculul ceas dăruit de Liselle. A păstrat-o. Ce poate fi mai trist decît să-ți întîlnești iubirea și să n-o recunoști? Sorbim, ca la începutul nostru îndepărtat, lapte dulce, îngroșat cu făină. Cum a fost acolo? Te-ntreb pentru că-i mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
trăiește. Dar prea era detașat Brăduț de "locul unde nu se întîmplă nimic" România. Cuvintele mele nici gînd să se sprijine de-ale lui. Azot. I-am dus la Mănăstirea Neamț, loc dăruit ("Și a văzut Dumnezeu că este bine"); dăruit și de o nemaipomenită "vară de noiembrie". "În Franța, a gafat Brăduț, i se mai spune vara fetelor bătrîne". "Natură conservată, conservatoare", a strîmbat din nas Patrick, deranjat (purta un costum Cerruti) de les mouches, de iarba plină de melcișori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
n-aveau nici o rațiune; erau făcute, însă, din varii rațiuni. Dictatura hard din Institut mi-i greu s-o rememorez. Cu scaunul de director sub... bip, Vladimir Mistrie pupa statutul PCR ca pe Evanghelie. "Sînt un poet realist-socialist care se dăruiește total crezului nostru", scria în presa anilor cincizeci. Pentru ca, după '90, să se dăruiască doar Crezului: Cred într-unui Dumnezeu...". Evanghelia i-o fi dat impuls să-l propună, ca prim ministru, pe mitropolit? Oricum, faptul că tocmai Mistrie s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
mi-i greu s-o rememorez. Cu scaunul de director sub... bip, Vladimir Mistrie pupa statutul PCR ca pe Evanghelie. "Sînt un poet realist-socialist care se dăruiește total crezului nostru", scria în presa anilor cincizeci. Pentru ca, după '90, să se dăruiască doar Crezului: Cred într-unui Dumnezeu...". Evanghelia i-o fi dat impuls să-l propună, ca prim ministru, pe mitropolit? Oricum, faptul că tocmai Mistrie s-a găsit să facă rechizitoriul comunismului e unul dintre paradoxurile post '89. Pe vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
la Rusalin Pop. Să-mi iau o carte? Nu mai e timp. Intonez ca la liturghie: Pace ție, cetitorule! și părăsesc zona periculoasă. Iubiții de ianuarie "desenam cerul tot și în mijloc Dumnezeu: "Doamne, nu știu să intru...! Dumnezeu îmi dărui o cheie și în cheie străluceau multe chei". Gheorghe Istrate 27 ianuarie, 2003, Dorobanț Nu mi-ai explicat. Mi-ai spus. E altceva. De explicat nu mi-ai explicat. De ce n-ai vrut să mă vezi cînd m-am întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
gânduri și dorințe urâte, a pătruns în sanctuarul ei, hymenoptera suverană vrea să-l pedepsească, dar aflând, de la furnicoiul vătaf, că intrusul nu călcase pe drum pe niciun supus al măriei sale, își schimbă hotărârea. În loc de a-l pedepsi, îl răsplătește, dăruindu-i curajul de a accepta și recunoaște iubirea, punând astfel capăt "suferințelor și existenței sale searbede". Acest curaj începe să se exprime imediat după ieșirea de sub pământ a celui ce se crede un adevărat Gulliver. Copilăria și activarea potențialului erotic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ghețarul mă va compensa într-un fel pentru marea mea pierdere. În portofelul scuipat din măruntaiele lui, singura rămășită lumească a prietenului meu, am găsit fotografia. Am trăit ani de zile cu o ființă în două dimensiuni ce mi-a dăruit dragostea ei deplină. Atât de deplină, încât într-o gară tristă de provincie a eșuat în dimensiunea a treia. Din păcate o uitasem deja, am înțeles prea târziu darul ghețarului... După ce-am abandonat grupul de femei, m-am așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mult decât toate, privirea lui. Am părăsit casa părinților mei și onoarea, pe care el cu obstinație mi-a păstrat-o, și l-am urmat în Pădurea de Argint. Iar el a fost fericit de alegerea mea. Apoi i-am dăruit Licornul, pe care el îl căuta fără succes de multă vreme, crezând că prin asta legătura noastră va fi pecetluită. Dar tu de ce ai așteptat atâta în spatele acestor bare, când ți-a fost, de fapt, atât de ușor să... Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
în voia ei fără nicio restricție, s-o lași să te copleșească și să te exprime! Atunci se va întoarce către tine ceea ce tu aștepți de atâta vreme, ceea ce ai primit mereu cu îndoială și frică. Pe scurt! Noi îți dăruim curajul să accepți și să recunoști iubirea, să pui capăt suferințelor și existenței tale searbede. Printr-un gest reflex mă închin și mulțumesc. Împărătița îmi face semn să plec. Cavalerul meu vătaf mă conduce plin de solicitudine către ușa metalică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
viața ei. Acum avea un sens și mai ales o finalitate. Viața ei avea poate să nu răzbată dincolo de capătul celor trei sute șaizeci și cinci de zile ale acelui jurnal cu șnur roșu și coperte de piele, pe care i l-a dăruit Damiel, chiar înainte de-a porni în călătorie. Cam de două ori pe săptămână, trimitea câte un mesaj scurt acasă. Nu pomenea niciodată despre starea sănătății ei. Nici nu avea nimic de spus, totul părea neschimbat. Crizele erau controlate prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]