1,965 matches
-
Vă îmbrățișez frățeșteș,ț Mircea ȘȘSănătatea mea s-a îmbunătățit. În orice caz, nu mai sufăr de amețeli...ȚȚ* LXItc "LXI" ELIADE către WIKANDER*tc "ELIADE către WIKANDER*" 3 decembrie 1966 Dragă Stig, Am lăsat să treacă săptămâni, în speranța deșartă de a găsi o „după-amiază ideală” pentru a vă răspunde la ultima scrisoare. Voi fi scurt, dar cel puțin scrisoarea va pleca mâine! Pentru început, Christinel și cu mine suntem terribly disappointed să renunțăm la călătoria în Mexic din februarie
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
va tăgădui: abia născut, romanul românesc a atins o maturitate surprinzătoare și, dacă voiți, consolatoare. În zece ani, romancierii noștri au recuperat un veac pierdut. (...) Viitorul istoric literar va privi, cu uimire, abisul dintre anii dinaintea războiului, cu rubrica romanului deșartă, și dintre fecunda epocă actuală; fecundă prin numărul romanelor, prin problemele sociale și psihologice înfruntate cutezător, prin diversitatea de temperamente, de optică, de realizări". Plin de "o tinerească energie creatoare", cum singur se definește într-o scrisoare, în toată perioada
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Virgil Ierunca a numit o "antologie a rușinii", Pericle Martinescu se gîndește că toți scriitorii compromiși vor avea să se înfățișeze la un tribunal și să dea socoteală. El scria paginile acestea de jurnal între 1948 și 1952". Ce iluzii deșarte, nimeni, nicicînd nu se întrezărește că-i va chema, fie și numai pentru o condamnare morală în fața vreunui tribunal al adevărului. Asistăm în lumea contemporană la o diferență vădită de tratament a nazismului și comunismului, a celor două totalitarisme ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
a lui Tudor Arghezi: "Dușmanii noștri au sperat o vreme, scurtă de altfel, că între literatura noastră nouă și Tudor Arghezi este o neînțelegere gravă, care ar putea duce la un divorț. Ce se mai bucurau! Dar bucuria a fost deșartă. Ca toate bucuriile lor". Finalul discursului este apoteotic: "Fie ca peste zeci și sute de ani cititorii să regăsească în operele noastre suflul cuceritor al erei pe care o trăim, romantismul, idealurile, nădejdile și biruințele noastre, ale oamenilor care, sub
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
știu Încă ce voi face cu ea. Aici este foarte greu de pătruns, atunci când nu ești un „nume” și nu ai un spate bine consolidat. Îmi spunea cineva să Încerc și la editurile din provincie, dar nu Îmi fac iluzii deșarte, neavând nici o cunoștință. Voi termina lucrul și voi aștepta cu Încăpățânare, pentru că sunt convins că este o lucrare interesantă prin materialul adunat În decursul atâtor ani. Deocamdată mă consolez cu gândul că nu este singura lucrare care așteaptă ! În speranța
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
cât ne-ar putea permite muribunda noastră economie și ofticosul cadru legislativ. VASILE GÂRNEȚ: Picnic într-o frumoasă grădină aparținând Société des Gens de Lettres, Cartierul Montparnasse, după o zi de maraton cultural - barbar în esență, prin viteza lui. Orgoliul deșert al turistului - în criză de timp - de a bifa cât mai multe locuri vizitate. Nu e și cazul lui Andras Ferenc Kovacs, poetul din Târgu-Mureș, care a mai fost la Paris, unde a stat chiar câteva luni, cu o bursă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
riscant, dar unde-l poți găsi pe acela al liber-cugetătorilor, în care binecuvântările omului fără de Dumnezeu te-ar face să uiți blestemele unui Dumnezeu inuman? Mai că-ți vine să eviți din răsputeri acest pământ al catastrofelor și al speranțelor deșarte. Dar atunci, urmând aceeași logică, noi suntem cei care va trebui să ne deghizăm, căci, prin ceea ce e barbar pe acest pământ de înaltă civilizație, omul își demască propria-i barbarie, și vede în ea același lucru pe care-l
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Sănătate fără bani, boală fără durere. Celui care are de plătit datorie de Paști, i se pare postul prea scurt. Banul împrumutat se duce râzând și se întoarce plângând. Om fără bani, copac fără umbră: nu-l caută nimeni. Sacul deșert nu stă în picioare. Hoț cu hoț s-adună. Nu te întovărăși cu unul mai mare decât tine. Nu lucra cu flămândul, nu te plimba cu sătulul. În șes, orice dâmb se socoate munte. Cine a cumpărat mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
și a apărătorilor Creștinătății: Ungaria, Serbia, România care au respins valurile de năvălitori ai noilor barbari, Mongoli, Saraceni, Turci...” Așadar, când arătăm care este valoarea efortului militar făcut de Țările Române în Evul Mediu, nu e vorba de o laudă deșartă, ca să nu mai spunem că e datoria noastră să demonstrăm, pe bază de documente, și să îi informăm pe străini care nu știu, ca Ferdinand Lot, care a fost contribuția noastră la apărarea civilizației europene. Sfatul Domnesc De la începutul statului
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
căi răzlețe. "Acesta-i autorul: el duce pe umăr un crin ca pe-o pușcă. Astfel înarmat, tot ce există îl mușcă./ Adeseori spune:/ o, slăbiciune,/ numele tău este artă./ Fiind deci atât de ridicul și slab, întreprinderea lui e deșartă,/ întocmai ca a zidarului, fratele său,/ care a vrut să clădească o piramidă-n Țicău." Iată o definiție memorabilă a artistului făcută de un poet modern: Mihai Ursachi. Purtînd pe umăr un "crin ca pe-o pușcă", poetul, artistul poartă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
existau personaje, nici întâmplări, ci doar niște fantasme vagi. Acum nu se mai debutează. Știu o fetiță din Băile Herculane care în clasa a cincea are vreo șase-șapte cărți publicate, nu le mai ține șirul. Nici un tânăr aspirant la gloria deșartă a literaturii nu mai așteaptă înfrigurat o gazetă pe tarabe, el scriindu-și poeziile direct pe saituri și publicându-și cărțile când i se năzare, de cele mai multe ori neinteresându-l deloc, dar deloc, părerea vreunui critic. Văd tineri scriitori aducând
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Mâini de aur Doamne Tu, mi-ai dăruit Doar eu cu trufie Nu le-am socotit Ochilor lumină Tu le-ai dat din plin, Să-mi fie privirea Ca Cerul senin Dar cu nepăsare Eu i-am ațintit Spre lucruri deșarte Care m-au orbit Mi-ai dat Tu o gură Ca să Te Slăvesc Dar vorbe spurcate Eu cu ea vorbesc! În urechi sădit-a-i Auzul deplin, Dar tot spre satana Eu mi le Închin Vezi, dar Doamne Sfinte Cât
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
d’une occupation de Bucarest“. [Împăratul răspunde peste două zile, asigurând o dublă ofensivă la nord și la sud, iar lui Alekseev: „J’espère que vous vous ferez un point d’honneur de ne pas laisser prendre Bucarest“.](Ibidem.) Vorbe deșarte, nimic nu fac. Noi treceam prin toate chinurile, speram și deznădăjduiam, nu de victoria finală, dar de învingerea vremelnică. Ionel era foarte nenorocit, fiecare lovitură răsuna în el, i se părea că este răspunzător față de fiecare mort, de fiecare rănit
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
de surugii în haine găitănate; șiroaie de apă pe străzi, unde însă bieții țărani își țineau locul cu stoicism. Doamnele care se ocupaseră de dejunul rămas nemâncat ne arătau cu tristețe prăjiturile extraordinare, fructele aduse de departe și toate pregătirile deșarte care încărcau mesele imense, menite a fi golite numai de ele însele. Întârziere peste întârziere ne duseră la Brașov tocmai la orele 10 noaptea. brașov Această cetate a românismului ar fi meritat mai mult și desigur primirea s-ar fi
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
copilului ce aștepta, prin urmare să petreacă vara la Sinaia. După examinarea principesei, Costache spuse regelui că se va stabili în august la Sinaia. Regele, după asigurările mamei, insistă să fie acolo în iulie, când, desigur, va naște. Discuția fu deșartă, doctorul trebui să se execute și cu mare supărare fu instalat în Kavalierhaus, locuință întunecoasă, umedă și inconfortabilă, mai ales că cele mai bune odăi erau deja ocupate de colonelul von Son (?), fostul șef ierarhic al regelui Carol în armata
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
totalitarism, la distrugerea lumii țărănești și a formelor de civi lizație și cultură pe care le născuse. Un peisaj „lunar“ a rămas după prăbușire, un peisaj colbuit, deșertic: Noi ne vom duce mai departe Închipuind un drum ferit, În așteptările deșarte Ale celor ce s-au iubit, Și-n colbul strâns ne vom așterne, Ca într-un peisaj lunar, La gura marilor caverne, Topiți în umbra lor de var. Poetul nu este însă un contemplator abstras al acestui sfârșit de lume
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
frumoasă asupra condițiilor orașului ce se află în componență Marelui Ducat, ceea ce demonstrează că relațiile dintre orașe se schimbaseră puțin în comparație cu a doua jumătate a secolului al XIV-lea32. "Acest biet oraș se îmbată cu libertatea pierdută construită pe această imagine deșarta a ceea ce era odinioară. Ei au nouă miniștri și un gonfalonier pe care ii aleg din două în două luni. Aceștia se ocupă de menținerea ordinii, sunt întreținuți de Duce, așa cum erau întreținuți odinioară de populație, locuiesc în palat și
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
ultima picătură de sânge pentru ființa ce iubește. Eram și noi ca popor în acea vrâstă binecuvântată a tinereții, deschisă tuturor pornirilor generoase. Fericit cine a apucat acele timpuri! Viața omului e așa de scurtă și mai totdeauna așa de deșartă sau plină de decepțiuni, încât cine a trăit în acea perioadă de prodigioasă mișcare națională și i-a văzut roadele, poate zice că a trăit două vieți. II Eram în miezul iernei, cu câteva zile înainte de Sf. Neculai. Mare chef
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
și un purtător de bagaje. Această sumă era cu mult prea mare pentru modestele noastre pungi. Văzând așa, ne-am hotărât a întreprinde trecerea Mărei de gheață care, după Mont Blanc, ne-a ațâțat mai mult curiozitatea. Închipuiți-vă spațiul deșert dintre munții Montanvert și Chapeau plin de un masiv enorm de gheață, care formează un podiș lung de vro șapte kilometri și lat de vro doi. Acest podiș se numește Marea de gheață și are într-adevăr aspectul unei mări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
de organele sale imperfecte - de aceste esențiale și supe rioare instrumente civilizatorii care au salvat pe om de la animalitate: mâinile! În schimb, câte inepții goale de sens și răspundere și cât timp și câtă hârtie irosită! Câte speranțe și iluzii deșarte și câte false grandori dezumflate! Le simt și astăzi gustul amar. Nici un curent filozofic, literar sau religios, de o sută de ani Încoace, nu a cucerit Într-o măsură atât de universală majorita tea tineretului și chiar a oamenilor maturi
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
moi și toate bunătățile Dunării și ale Mării Negre, ba i-au gâmfat de s-au Întors bolnavi. Dar marfa din ladă nu s-a asemănat cu mostra. Ceilalți avură a se plânge de toată necătarea: Virgil Bărbat avu sala mai deșartă ca să se poată mira mai bine cum de era atâta zgomot. La fel de nedisciplinați și la Bucuța. În schimb, cu Ortiz Întrecură măsura. Se pomeni străin În gară, neașteptat de nimeni, nici țipenie de trăsură, ca s-o por nească dibuind
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
mod special pe reușita festivalului de poezie. L-am liniștit imediat, Întrebându-l dacă acesta a avut loc În decembrie, când am Început eu jurnalul. N-a mai avut replică, dar a bombănit În continuare, conchizând că totul e slavă deșartă. Una pe care atât eu, cât și el, Încă o căutăm, nedetașându-ne de orgoliul de a fi În central atenției. Ceva progrese am făcut, dar tot mă mai râcâie când văd că sunt omis atunci când am fost present la
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
atât de la Plumb, cât și de la Ateneu. Se vede că nu am Învățat nimic din asprele lecții ale vieții și nici din cele citite În mărturiile sfinților. Încă o palmă primită de la Dumnezeu, care nu iubește În niciun fel gloria deșartă. Că ce altceva Înseamnă să-ți vezi numele Într-o publicație sau o carte? 26 iunie 2012 Bulversat de cele aflate și cu gândul la drumul pe care trebuia să-l fac spre Galați, n-am dormit decât 3 ore
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
ca să-i fie lui bine. În momentul acela se prefăcea că uită toate durerile, toate tristețile și dezamăgirile pe care le îndurase, se prefăcea că uită necruțătoarea singurătate care-l pândea la fiecare pas de după zgomotoasele aparențe ale unei vieți deșarte, se îmbăta cu mirajul succeselor virtuale, cu iluzia indiferenței sale de om superior, și încerca să creadă cu toată sinceritatea în realitatea acestei fericiri înșelătoare... De fapt, din cauza asta ținea el la Atti: băiatul acesta, nefericit prin definiție, îi dădea
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
însumi. și ceilalți au început să mă suporte cu greu. Căci undeva, în mine, se ascunde o greșeală... Trebuie să-i dau de capăt. Toată adolescența mea am privit viața prin prisme și oglinzi concave: chipuri strâmbe și hâde, frumuseți deșarte... și totuși, a fost bună așa cum a fost. Bine e însă că s-a dus. N-aș vrea s-o mai iau de la capăt... Apare necesitatea unui sistem etic personal... Fac impresia unei corăbii lipsite de cârmaci și lăsate pradă
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]