4,078 matches
-
anume. Voia să-mi spună: „Ai să te descurci de minune”. Toate privirile s-au îndreptat înspre mine și sunt convins că m-am înroșit până în vârful unghiilor. Paolo a luat poziție la vreo douăzeci de metri de mine, a depărtat picioarele, se legăna, lăsându-și mereu greutatea când pe un picior, când pe altul și părea gata în orice clipă să sară, ca un portar experimentat. Oamenii mă îmboldeau cu strigăte din toate părțile, eu m-am dat trei pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
să știu dacă la marginea orașului Roma nu viețuiau cumva porci mistreți, urși sau lupi. Ori, poate, extratereștri. Am uitat pe loc povețele iscusite ale indienilor și nu voiam decât să ajung cât mai repede la tata. Dar nu mă depărtasem prea mult, când am auzit din nou geamătul. Acolo între copaci era o fată, ea se rezema cu spatele de trunchiul unui copac. Era și un băiat, care stătea aproape lipit de ea. La început s-au uitat doar unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
tatei, fiindcă mă temeam că și-ar fi scos calculatorul din buzunar și am fi pierdut avionul. După ce mi-am luat rămas-bun de la fiecare, mie nu mi-a fost somn. Mergeam spre avion printr-un gang lung. Cu cât ne depărtam, cu atât se micșora familia Flumian în spatele nostru. De câte ori întorceam capul, unul din ei ridica brațul și-mi făcea semn. Tata m-a luat de mână și mi-a promis: „Mai puțin de zece ani. Mult mai puțin. Poți începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
o pătură. Unchiul a repetat ce ne povestise nouă la început. Pe măsură ce trecea timpul, în subsol se făcea tot mai cald. În aer pluteau doar sunete ieșite din aparatul de radio și aburi. Uneori vocea de la radio părea să se depărteze, alteori se auzeau numai șuierături și scârțâituri. Era ca acasă, noaptea la ora unsprezece, când se transmitea la radio emisiunea politică și urechea tatei stătea lipită de difuzor. „Tăcerea asta încremenită din oraș... Vezi oameni pe străzi, e adevărat, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
spuma de ras a tatei cu frișca și te-a apucat durerea de burtă”. Primeai palme și dacă stăteai de vorbă ori chicoteai în timpul lecției. Pintea venea aproape de tine, nici nu era nevoie să te ridici, el își îndoia genunchii, depărta de corp mâna dreaptă, își înțepenea brațul și umărul, te privea fix în ochi și spunea: „Ia întinde obrazul, băiețaș”. Apoi țintea cu un calm netulburat și, când auzeai pleosc, mișcarea pornise doar din încheietura mânii. Era apoi doamna, profesoara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
și-a mai revenit toată ziua. N-avea ochi pentru nimeni și nimic în afară de Lea, ai fi putut să-i dai și rahat să mănânce și n-ar fi băgat de seamă. Când am coborât din mașină, noi ne-am depărtat îndată de ceilalți și ne-am pitit în lanul de grâu din apropiere, în speranța că o vom vedea pe Lea cum își pune costumul de baie. Bărbații și-au împins mașinile, care cum au putut, dezgolind funduri dolofane, femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ca și când ar fi fost suflată de vânt, iar casa toată este inundată de aroma ei, și iată cana fierbinte în mâinile mele, dezmorțindu-mi degetele. El întinde o pânză pe ramă și începe să facă mișcări ritmice, se apropie, se depărtează, mă privește fix cu ochii lui sinceri, apoi se apropie de mine și îmi atinge părul, ai un elastic pentru păr, mă întreabă el, iar eu cotrobăi prin geantă și găsesc o agrafă, însă nu este ceea ce dorește, trage dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
atunci când descopăr cât sunt de superficiale, acum, când te-am văzut, îmi dau seama cât de mult am greșit, îmi întoarce spatele și începe să amestece culorile, o pânză uriașă îl așteaptă pe șevalet, iar el se apropie, apoi se depărtează de ea concentrat, schimbă pensulele plin de ardoare, în timp ce eu mă afund în fotoliu, rușinea mă părăsește încet-încet, asemenea unei amintiri urâte care își pierde dintr-odată importanța, îmi privesc coapsele albe, aproape transparente, obosite, le zâmbesc iertător, plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
de sfârcuri, iar el mângâia pânza, cu buzele strânse, recompunându-le cu pensula lui, două puncte de culoare, accentuându-mi cu încăpățânare pelvisul, incendiind părul pubian, vopselele curg de-a lungul coapselor mele, iar eu sunt copleșită de dorință, îmi depărtez genunchii, arătându-i locul, cât de mult mi-aș dori să se apropie acum de mine, să-și dea jos pantalonii și să umple spațiul acela gol, dureros, care se deschisese înăuntrul meu. Îmi cobor ochii și îi văd tălpile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
aceea veche de la marginea satului nostru, în inima plantației de mango și avocado, picioarele mi se afundau în stratul moale de frunze, deasupra sunt uscate, dar dedesubt sunt putrede, covorul de frunze te conduce spre ea, și deodată cineva strigă, depărtați-vă de fântână, odată a căzut înăuntru un copilaș, iar apa i-a înghițit strigătele, era singur la părinți, fiul unor bătrâni, eu mă cutremur și mă întorc, nu am nevoie de apa ei, este blestemată, dar freamătul găleții nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
sute de ani în urmă. Vrei să vezi? El este gata să iasă de pe șosea, dar eu mă opun, chiar nu, iar el acceptă dorința mea cu o ușurință surprinzătoare, starea lui sufletească se îmbunătățește văzând cu ochii pe măsură ce ne depărtăm, părul îi flutură în vânt, fața îi este îmbujorată, este imposibil să crezi că ieri zăcea paralizat pe un pat de spital, eu oftez ușurată, este un adevărat miracol ceea ce i s-a întâmplat, este incredibil, privesc în jurul meu curioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Vreau să te apăr. Se Întinse după pistolul din toc și el o plesni peste față. — Haide. Nu fi prostuță. Haide! Acum coborau scara și el o simțea aproape, lîngă el. Deschise ușa dintr-o lovitură, ieșiră Împreună și se depărtară de casă. Enrique se-ntoarse și Încuie ușa. — Maria, fugi, spuse. Peste cîmp, ia-o Încolo. Du-te! — Vreau să merg cu tine. Îi mai dădu imediat o palmă. — Fugi. După aia ascunde-te Între buruieni și tîrĂște-te. Iartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
vîndă vreo două din alea patru, atunci copiii ar fi aranjați cît lipsim noi. Noi? Sigur că da. Noi. Nu mai ții minte cum e cu „noi“? Guițînd veseli ca niște pocușori cînd merg spre casă. Doar că noi ne depărtăm de casă. Acasă. Bună glumă. Nu-i nici un acasă. Ba sigur că e. Asta-i acasă. Toată chestia asta. CĂsuța asta. Mașina asta. Cearșafurile astea care au fost cîndva proaspete. Green Lantern și văduva și berea. Farmacia și briza care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
-n seara asta. Ieșiră din oraș și urmară șoseaua lungă și neagră care ducea spre nord, printre prerii și pini, printre dealurile din zona lacurilor. Drumul se Întindea negru peste peninsula Întinsă, iar căldura verii, În creștere, acum că se depărtaseră de briza marină, Își făcea simțită prezența. Însă Își făceau propria briză conducînd peste o sută și, văzÎnd cum lasă În spate locurile prin care treceau, fata spuse: — Nu-i așa că-i haios să conduci cu viteză? Parcă ți-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
către un biet băiețaș, care era singur la plajă. Dacă ai fi văzut ce expresie avea! Arăta terorizat! O femeie pe jumătate dezbrăcată venea spre el, făcându-i cu mâna. Pur și simplu începuse să se tragă înapoi, să se depărteze de mine... —Trebuia să-i zici: „Ce faci, frumosule? N-ai vrea să te reprofilezi azi?“ își dă cu părerea Jake. Dacă mi-ar fi venit ideea asta! Robert se tăvălea pe jos de râs, desigur. A strigat la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
roșii sunt dispuse radial de la orbită spre obraji, frunte, tâmple. Deja au început să-și schimbe culoarea spre albastru-mov-negru. La naiba! zice Ben, alunecând pe un scaun și pipăindu-și capul. Jennifer se apleacă deasupra lui, scoțând sunete liniștitoare și depărtându-i mâinile ca să vadă rana. —Jim, zice Charlotte țeapănă. Cine era femeia aceea îngrozitoare? — Soția mea, mormăie Jim. Nu e un om rău... doar că se enervează uneori... Se enervează! exclamă Ben, îndreptându-și spinarea. Putea să mă omoare! Putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
spun, stând în picioare, cu mâinile în șolduri. Nu mă pot echilibra decât dacă mă împingi înapoi. Mi-e frică să nu te împing prea tare, zice Finn, uitându-se în sus la mine. E așezat în fața mea, cu picioarele depărtate pe podea și cu o expresie de stânjeneală pe față. — Nu contează dacă mă împingi foarte tare, ideea e să mă împingi destul, pentru că dacă nu mă împingi destul, cad peste tine și-ți rup nasul, și mi se rupe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
dacă nu, iar bine. E clar?” „Treaba lui.” Nefericita. Avea deasupra capului unicul loc stabil al cosmosului, unica răscumpărare a damnațiunii lui panta rhei și credea că-i treaba Lui, nu și a ei. Și Într-adevăr, Îndată ce perechea se depărtă, el bine instruit din vreun manual care-i obtenebrase putința de-a se mai minuna, ea nepăsătoare, inaccesibilă la fiorul infinitului, amândoi fără a fi Înregistrat În propria lor memorie experiența Înfricoșătoare a Întâlnirii aceleia - prima și ultima - cu Unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
În fiecare noapte. Să zicem că dumneata faci totul azi și apoi mă aștepți acasă la mine mâine dimineață, eu Încerc să te sun din nou, dacă pot. Doamne, parola...” Auzii niște zgomote, vocea lui Belbo se apropia și se depărta cu intensitate variabilă, de parcă cineva Încerca să-i smulgă telefonul. „Belbo! Ce se-ntâmplă?” „M-au găsit, parola...” Un pocnet sec, ca de armă. Trebuie să fi fost receptorul care căzuse și se izbise de perete sau de tăbliile acelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
astăzi sub călcâiul rușilor și În pasul ăsta o țin până la sfârșitul secolului al XV-lea, pentru că În momentul acela vin mongolii - dar asta e altă poveste pentru că pe mongoli Îi avem și acum În fața porților... dar să nu ne depărtăm...” „Sigur, vă rog”, zise Belbo. „Să-i dăm Înainte.” „Deci. Cum toată lumea știe, cu două zile Înainte ca Filip să dea drumul ordinului de arestare și cu o lună Înainte ca el să fie executat, o căruță de fân, trasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Belbo, fără să-l privească pe pictor, „toate lucrurile astea nu mai sunt păcate, poți să faci tot ce vrei pentru a te elibera de carne, ești dincolo de bine și de rău”. Îi dădu un ghiont lui Riccardo și-l depărtă de ea. Proclamă cu voce tare: „Eu sunt Sophia și pentru a mă elibera de Îngeri trebuie să făp... să tăftu... să făp-tu-iesc toate păcatele, chiar și pe cele mai delicioase!” Se duse, clătinându-se ușor, Într-un colț unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
cunoștea pe Lia, dar știa că am o prietenă. Am spus că voi veni singur. De două zile mă certasem cu Lia. Fusese o prostie, de fapt totul avea să se aranjeze Într-o săptămână. Dar simțeam nevoia să mă depărtez de Milano pentru două zile. Așa că am ajuns la ***, noi, trio-ul Garamond-ului, și Lorenza Pellegrini. Existase un moment de tensiune la plecare. Lorenza venise la Întâlnire, dar În clipa urcării În mașină spusese: „Eu mai bine rămân, așa lucrați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
cu pielea Întunecată, erau decapitate și așezate În sicrie, apoi Întreaga sală se transformă Într-un țărm de mare, sau de lac, și văzurăm trăgând la chei șase vase mici, luminate, pe care au fost transportate coșciugele, vasele s-au depărtat pe oglinda apei pierind În noapte, totul se desfășura În timp ce fumul de tămâie devenise palpabil sub formă de aburi groși; o clipă m-am temut să nu fiu printre condamnați, și mulți din jurul meu șopteau „nupțiile, nupțiile...” Pierdusem contactul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Ce păcat că Lorenza nu a venit, s-ar fi distrat”. „Mda” răspunse, absent. Lorenza nu venise. Iar eu eram ca și Amparo la Rio. Mă simțeam rău. Nu eram În largul meu. Nu-mi adusese nimeni agogõ-ul. M-am depărtat de grup, am reintrat În clădire, făcându-mi loc prin mulțime, am mers la bufet, am luat o răcoritoare, temându-mă să nu conțină cine știe ce filtru. Am căutat o toaletă ca să-mi răcoresc tâmplele și ceafa. Am găsit-o și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
boltă, și mi s-a părut că pâlnia acelui canal phonurgic nu era altceva decât capătul unei coborâri În niște coridoare obscure ce duceau către centrul pământului, furnicând pline de Nibelungi. Am simțit că mă ia cu frig. Tocmai mă depărtam, când am auzit o voce: „Veniți. Suntem gata să-ncepem. În sala secretă. Chemați-i pe ceilalți”. 61 Această Lână de Aur este păzită de un Dragon cu trei capete, al cărui prim cap iese din ape, al doilea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]