2,071 matches
-
Catastrofă patriotică a declanșat startul În competiția pentru funeraliile naționale: Este În joc proba trădării aproapelui Că partinica rezolvare a celor ce nu sunt cu noi, Sunt Împotriva noastră. Respirația s-a oprit În pustietatea unui blestem misterios. Tăcerea obeza devora metodic Și În timp, se desfasoara „Ospiciul groparilor”: „Au fost chemați groparii de gips la părăstas/ Cei ce mai sunt sechela pustiului imund/ Dar că o fiara franța În hâite s-au retras/ Să caute prin hăuri strigoiul muribund./ Cu
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
boreal/ Câinii marxiști fecundând omenirea” (,,Pământul somnambul”). E un alt tip de poezie ocazionala, dezarmanta prin sinceritatea emoției și tragismul mesajului, distilate liric de norme morale intransigente, ca În două versuri memorabile pentru Înțelegerea corectă a timpului istoric: ,,Tăcerea obeza devora metodic” (,,Omul interzis”) și ,,Doamne, dă-ne puterea de a ne fi rușine” (,,Chtonia”). În 1996 publică la Editură Moldova al doilea volum de versuri, intitulat ,,Flaut Tenebra”. 2. Alexandru Malin Tăcu: ,,căutător de anotimpuri inexistente”. Destinul existențial al lui
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
adevăr, oricare-ar fi ! (scena 9), el neputând fi oprit de avertismentele Iocastei cu privire la urmările dezastruoase ale investigației sale (Adevărul tău/ e ură, e blestem, prăpăd, oroare !/ Ce vrei e-un adevăr care-i leit/ minciunii și distrugerii ! - scena 10). Devorat de nevoia de a ști, Oedip află adevărul plătind prețul cunoașterii, orbirea, iar suferința lui va echivala cu revelația. De altfel, în creația dramatică a lui Nicolae Ionel se mai întâlnește un orb înțelept înrudit cu eroii mitici : tatăl Anei
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
adevărată, ea ne-a trezit, pe lângă gustul lecturii, curiozitatea vastă și nesăturată a îndeletnicirilor spirituale. Iată de ce cuvine să sărbătorim din când în când cu o aducere-aminte acea carte, poate naivă și banală, stângace, nefirească și absurdă, pe care am devorat-o cu o lăcomie într-o zi îndepărtată a copilăriei.” Alexandru Philippide 768. „Toate cărțile din lume, de când lumea, câte-au fost, Minunatul meu prieten le cunoaște pe de rost. Tot ce mintea omenească până astăzi a știut, În savantu-i
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
desemnarea unor candidați pentru postul de Prim-ministru ținând cont de propriile sale calcule politice 9. Însă, întrucât trebuia asigurată stabilitatea politică prin instituirea mandatelor concomitente ale Președintelui și ale Parlamentului, dar și oferirea unei posibilități Președintelui de a-și "devora" încetul cu încetul Primul-ministru imputându-i toate erorile guvernării 10, organizarea alegerilor anticipate era aproape imposibilă 11. Astfel, Articolul 89 prevedea o procedură complicată, care necesită demisia Guvernului sau adoptarea unei moțiuni de cenzură și refuzul Parlamentului a cel puțin
Constituţia României. Opinii esenţiale pentru legea fundamentală by Sorin Bocancea [Corola-publishinghouse/Science/930_a_2438]
-
citea în biblioteci sau acasă, preponderentă fiind lectura făcută în chip temeinic. Poetul-student și bibliotecar al uneia dintre societățile studențești beneficia din plin de cărțile luate în împrumut, se închidea pentru mult timp cu ele în odaia sa și le devora cu o poftă uriașă. Acum i-a citit pe Platon, Spinoza și Fichte, a devenit cunoscător al doctrinelor orientale, al lui Kant și Schopenhauer, acum a citit "Ramayana" și "Mahabharata", "Kalidassa" și "Vedele". Îi erau cunoscute deja traducerile din Schiller
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
la rând rămân cu nasul lipit de sticla rece a ferestrei și îmi dau seama că e destulă vreme pentru înțelegerea libertății. Niciodată nu am mai trăit astfel de clipe meditative. ( Jos la parter, aproape înțepeniți de ger, băieții au devorat țigările întregi ori pe jumătate fumate cu multe ore în urmă. Fumau uneori și noaptea, în holul mic de la intrarea în clădire. Fălcile le erau încleștate de vremea de afară.) Așa, pe tăcute, făceam ,,filosofia chibritului'' pasărea poate fi închisă
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
eseurile dvs., unii exegeți au remarcat erudiția inserată în text și subtext. Îndrăznesc să cred că am o predispoziție creativ-euristică, de aflare a noutăților ideatice (nu de puține ori... antice). Astăzi e de neimaginat un scriitor adevărat care să nu "devoreze" cu aviditate tomurile de filozofie, aș vrea să zic, însă nu pot face asta, deoarece realitatea (scrisului, discursului) atestă contrariul: mulți condeieri nu frecventează biblioteca în compartimentele ei mai "dificile", care cer însușirea unor concepte, noțiuni și limbaje adecvate. Dar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
ascuns niciodată. Am știut, întotdeauna, că nu există loc de ascundere. Că nu ai nici o șansă. Singurul loc în care poți să te ascunzi e o femeie iubită. În groapa ei, adîncă, amețitoare, cu păr, neostoită. Care te suge. Te devoră. Alt loc de ascundere nu e. Nu mai sperați. Casa sufletului meu și oaspeții săi A.B.Am intrat în casa gândurilor tale, cum mă primești? La ce să mă aștept? Poți să te aștepți la orice. Ești în cîmp
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
sub nimic chiar suntem. Poți muri oricînd, chiar dacă eu vreau să te salvez. Sunt la fel de neputincios, în fața morții, ca și tine. Încerc doar să fiu onest. Să îți ofer protecție pe cît pot eu, dar, în același timp, să te devorez, bucățică cu bucățică, deposedîndu-te/descotorosindu-te de cele mai macre frumuseți pe care le ai și pe care, neîndoios și trufaș, le vreau pentru mine. Vreau să te jefuiesc, apărîndu-te în același timp. Glumesc... Nu îmi deschid brațele decît ca să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
Da, cînd mă ascundeam în joc, de-a v-ați-ascunselea, mă ascundeam în fiecare loc din casă. Singurul loc în care poți să te ascunzi e o femeie iubită. În groapa ei, adîncă, amețitoare, cu păr, neostoită. Care te suge. Te devoră. Alt loc de ascundere nu e. Nu mai sperați. A.B.De ce ai început să scrii? Când ai debutat? Cum scrii? Am început să scriu de pe la opt ani. Prostioare. Versuri pentru mamă. Acrostihuri. Eram, se pare, destul de dibaci, căci...aveam
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
în zori. Asta s-a întîmplat pînă la vreo treizeci de ani. A.B.Ai avut modele literare? Mari personalități, profesori. Da. Și modele, și profesori. Am avut un model de carte de la nouă ani. A rămas și acum. O devoram efectiv. Se numește, simplu, O mie și una de nopți. Prima carte care mi-a căzut în mînă a fost volumul trei: Povestea regelui omar al-neman. Apoi, oho, Povestea frumoasei Șamsenahar. Eram vrăjit. Răpit în duh. Am să povestesc, cîndva
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
personală a vieții, recunosc. Am fost toată viața foarte obsedată de învățat și de știut, și nu de lucruri personale. V.A. : Tocilară ? A.M.P. : Foarte-foarte tocilară, da. Dar tocilară cu pasi‑ une, adică numai lucrurile care mă interesau le devoram pur și simplu. Și fugeam de toată partea asta familială pentru că era și apăsarea aceea foarte mare din timpul comunismului, în care, sincer să spun, nu voiam să știm de familiile noastre. Familiile erau alibiul regimului ca să ne țină pe
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
dar puteți să-mi trimiteți, în schimbul lui Ringbom, Graaltempel und Paradies 1, pe care vi-l trimit zilele acestea, ultimul volum Eranos (de altfel, toate sunt de o mare valoare) sau altceva - știți că sunt un mare cititor și că devorez o mulțime de lucruri în loc să scriu eu însumi. - Tocmai am găsit citat „Doamna P. Dieterlen, într-o conferință la Collège philosophique despre Scriere la sudanezi” (în Rob. Greer Cohn, „L’œuvre de Mallarmé: un coup de dés”, p. 445), unde
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
sur les mystères de Mithra, I (1950). Dar, după apariția lor, Wikander s-a lăsat învins de o inhibiție de a scrie, despre care corespondența publicată aici arată că era foarte conștient („știți că sunt un mare cititor și că devorez o mulțime de lucruri în loc să scriu eu însumi” - Lund, 29 septembrie 1952), așa cum Eliade ajunge să renunțe la promoția editorială a prietenuluisău în Statele Unite, sarcină pe care a îndeplinit-o atât de eficient în cazul lui Dumézil. Totuși, Wikander este
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
mare operă, cît de cît comparabilă cu Viața lui Mihai Eminescu, Opera lui Eminescu, Istoria literaturii române de la origini pînă în zilele noastre etc. După 1944, folosind cuvintele celui care a scris Fenomenul Pitești, în cazul G. Călinescu, "omul politic devoră oportunist și sistematic pe omul de cultură" pînă la neantizarea celui din urmă. Nimeni nu cred că și-a propus demolarea lui G. Călinescu. Ar fi imposibil față de o operă de incontestabilă înălțime, dar, cum spune Virgil Ierunca, "un mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
masa la care stătuse ultima oară cu Fernic. Nu a băut vin, ca de obicei, ci două cafele tari, iar în loc de obișnuita-i ciorbă și salată și-a comandat o ceafă sățioasă și suculentă, cât două palme, pe care a devorat-o alături de un piure fierbinte. Încă o cafea și a primit și Universul, ca de obicei, pe care l-a răsfoit cât a fumat o țigară. — Mai doriți ceva, domnule Vasile ? Și Cristi zâmbește : — Chiar nu mai am nevoie de
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
tinerilor va fi cu siguranță una de „sacrificiu”! Așa cum se va Întâmpla și cu falanga primilor „afaceriști”, cu cea a primilor politicieni, cu cea a primilor „mari ziariști” sau „moderatori celebri”, a primilor bancheri etc. etc. Nu numai revoluția Își devoră copiii, dar și post-revoluția, acele frământări și noi sau false adaptări sau readaptări numite „crize” sau „tranziție”. Cu atât mai teribile, mai năucitoare cu cât „căderea” a fost mai mare, mai neașteptată, căderea dintr-o autocrație ce nu semăna cu
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
țigani români. Românii ar avea motive să fie Încântați că măcar o parte din țigani pleacă din țară, dar nu prea sunt, considerând că, pe unde se duc, țiganii fac România de râs. O anecdotă bine cunoscută povestește cum au devorat țiganii lebedele de pe lacul Palatului Schönbrunn din Viena. Nici trecerea lor prin Londra nu a rămas neobservată; londonezii au avut prilejul să-i vadă exersând tradiționala artă a cerșitului. În 2002, odată cu renunțarea la vize, a urmat un val „sensibil
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
provenea din experiențe nemijlocite. Însă presa a devenit extrem de preocupată de conținutul „șocant“ al cărții și în special de stilul ei: scene foarte scurte scrise într-o manieră controlată, un haiku cinematic. Era un roman scurt, ușor de citit (puteți devora această „delicatesă dulce și neagră“ - New York Magazine - în vreo două ore) din cauza tiparului generos (și nici un capitol nu avea mai mult de una sau două pagini), devenind cunoscut drept „romanul generației MTV“ (grație celor de la USA Today), astfel încât m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
detalii în privința asta. Pentru cei care nu erau prezenți atunci, iată versiunea lui Cliffs Notes: că am scris un roman despre un tânăr bogat și influent de pe Wall Street pe nume Patrick Bateman care întâmplător e și ucigaș în serie, devorat de o imensă apatie în plină eră Reagan, anii ‛80. Romanul e pornografic și extrem de violent, astfel încât editorii mei, Simon & Schuster, au respins cartea din rațiuni de bun-gust, renunțând la un avans gras de șase cifre. Sonny Mehta, redactorul șef
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
greoi la scris - amândoi. Prea multe lucruri despre noi nu am a-ți spune, deoarece ne petrecem timpul mai mult În casă, soțul meu cu scrisul și lecturile, eu, mai puțin cu acestea și mai mult cu gospodăria, care Îmi devorează timpul și pe mine ... o dată cu el. În ce privește starea de spirit, deși nu am aici motive de tulburare, nu aș putea să spun că sunt prea liniștită, fiindcă mă gândesc mereu ce ar putea să se Întâmple sau să nu se
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
epocă, bijuteriile de preț, armurile cavalerilor, figurile mitologice, alegoriile biblice, personajele „fluide” ale lui El Greco (o viziune ciudată, anunțând un modern avant la lettre), „pictura întunecată” a lui Goya - enigmatică în simbolismul său lugubru -, sau ororile gen Colosul și Saturn devorându-și fiii, Velázquez cu Piticul și Triumful lui Bachus, alte și alte pânze celebre, pe care le știai înainte de a le fi văzut aievea, iar acum le recunoști pur și simplu. Am văzut o femeie întinsă pe o bancă de pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de spirit produce uimire ca o mârțoagă care deodată ar porni-o la galop. Cel mai trist lucru e că prostul nu poate fi bun. Caragiale: P. dacă n-ar fi fudul n-ar avea haz. Întâi și întâi P. devorează pe Dumnezeu. Dintre toți oamenii mai ales prostul are nevoie să fie bogat. De multe ori prostul e bogat ca să poată șmecherii pune iar în circulație bogății acumulate. Față de proști, Casanova socotea permis să corecteze norocul la jocul de cărți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
modelul sacru, antropoofidian. Balada Scorpia I(8) aduce în scenă două personaje în aparență ofidiene. Scorpia și Samodia (fiul ei capabil să se metamorfozeze în voinic) ademenesc trecătorii ajunși întâmplător „în inima câmpului” să intre în fântână pentru a fi devorați. „Strategia” se bazează pe lăcomia feciorilor destul de naivi să coboare în puț pentru a căpăta galbenii voinicului, trădat totuși de aparența lui profund nefirească: „Între furcă și-ntre puț/ Zace-un tinerel voinic,/ Cu capul la răsărit,/ Cu picioarele la
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]