KorAP: Find »[drukola/base=dinte & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...72 73 74 ...707 >

17,651 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202

rod piciorul ca să scape, ei bine, orice coiot ți-ar spune că două, trei mușcături sunt nimica toată pe lângă faptul c-o so mierlești. La domnișoaracu... și rus să fii, într-o zi s-ar putea să ai nevoie de dinți în cur. Dacă n-ai, tre’... să te răsucești. Îți treci cotul pe sub un genunchi și tragi piciorul în sus până aproape de față. Și-ncepi să muști și să rupi cu dinții ce-ți iese din cur. Rămâi fără aer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
zi s-ar putea să ai nevoie de dinți în cur. Dacă n-ai, tre’... să te răsucești. Îți treci cotul pe sub un genunchi și tragi piciorul în sus până aproape de față. Și-ncepi să muști și să rupi cu dinții ce-ți iese din cur. Rămâi fără aer, și-o să rozi orice ca să ajungi să-ți tragi răsuflarea încă o dată. Nu-i genul de chestie pe care vrei să i-o spui prietenei tale la prima întâlnire. Cel puțin dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
mama mi-a zis „Nu știai ce faci, scumpule. Erai în stare de șoc”. Și a învățat să gătească ouă răscoapte. Toți oamenii ăia îngrețoșați sau cei cărora le-a părut rău de mine... Am nevoie de ăia ca de dinți în cur. Oamenii îmi spun mereu că sunt prea slab. La mesele festive, oamenii tac și se îmbufnează că nu mănânc din friptura la ceaun pe care-au pregătit-o. Friptura la ceaun mă omoară. Șunca fiartă. Orice îmi rămâne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
să cadă cineva pe scări sau să-i plesnească apendicele. Așa că tot ce avusesem de hotărât era: ce să aducem într-un singur bagaj. Atelierul ăsta trebuia să aibă apă curentă, rece și caldă. Săpun. Hârtie igienică. Tampoane. Pastă de dinți. Ducele Vandalilor i-a lăsat proprietarului casei un bilet în care scria: „Pă mă-ta cu chiria ta”. Însă mai important a fost ce n-am adus. Ducele Vandalilor n-a adus țigări și mestecă în dinți ghemotoace de gumă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Tampoane. Pastă de dinți. Ducele Vandalilor i-a lăsat proprietarului casei un bilet în care scria: „Pă mă-ta cu chiria ta”. Însă mai important a fost ce n-am adus. Ducele Vandalilor n-a adus țigări și mestecă în dinți ghemotoace de gumă cu nicotină. Sfântul Fără-Mațe n-a adus pornografie. Contesa Clarviziune și Pețitorul nu și-au adus verighetele. Cum ar spune domnul Whittier, „Ce vă împiedică în lumea de-afară vă va împiedica și înăuntru”. Restul dezastrului n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
a unui pui de pasăre, în timp ce-și toarnă pe gât chili sau plăcintă cu mere sau plăcintă cu carne dintr-o pungă argintie Mylar. Mărul lui Adam îi zvâcnește la fiecare înghițitură, limba îi împinge amestecul călduț în spatele dinților. Mestecându-și tutunul, Pețitorul scuipă pe covorul pătat și spuse că imobilul ăsta igrasios, încăperile întunecoase în care apa se scurge pe pereți nu au nimic în comun cu felul în care-și imaginase colonia scriitorilor: oameni scriind tihnit de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
tank Un poem despre Lady Zdreanță — Nu-i nevoie decât de trei doctori, spune Lady Zdreanță, ca să te facă să dispari. Pentru tot restul vieții. Lady Zdreanță pe scenă, cu picioarele ei epilate. Cu sprâncenele vopsite gros cu negru. Cu dinții albiți, strălucitori ca perlele ei. Cu pielea ei bine masată. Inelul ei de diamant scânteiază, strălucitor ca un far. Costumul ei de bumbac, mai întâi prins în bolduri și trasat cu creta, apoi croit și ajustat până i se potrivește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
se tem c-o să folosească furculița greșită la masă și intră în panică atunci când le e dat bolul cu apă pentru clătitul degetelor - habar n-au cât de greu le e vagabonzilor. Riști să faci botulism. Să degeri. Scânteierea unui dinte placat te poate da de gol. O boare de Chanel Nr. 5 de asemenea. Orice detaliu dintr-un milion te-ar putea da de gol. Au devenit ceea ce Inky numește „vagabonzi navetiști”. Zice: — Acuma? Acuma-l iubesc, îl iubesc de parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
un timp îndepărtat. L-am auzit cântând „La mulți ani”. Strigând „Prima greșeală!” la meciurile de baseball. El e, un vechi prieten de-al meu, dar prea înalt, cu pleoapele vinete, buhăite și lăsate. Cu prea multă gușă sub bărbie. Dinții îi sunt cam îngălbeniți și ochii și-au pierdut albastrul strălucitor de odinioară. Spune: — Arată bine. Zic: — Cine? — Cățelușa dumneavoastră, zice el. Încă privindu-i chelia și ochii albaștri, întreb: Unde ați mers la școală? La un colegiu din California

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
pentru un cuțit de la Bucătarul Asasin, din minunatul lui set de cuțite de dezosat, satâre, cuțite de tranșat și foarfeci de bucătărie. Cu excepția Verigii Lipsă, cu falca lui ca o capcană de urs; el își putea folosi pur și simplu dinții. Voi nu sunteți trecători, dar această viață e, spunea domnul Whittier. Doar nu te aștepți să vizitezi un parc de distracții și să rămâi acolo pe vecie. Nu, suntem doar în vizită, și domnul Whittier o știe. Și ne naștem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
scenariu. În ceva care se poate vinde. Am privit atenți la felul în care pântecele lui ca un dovleac s-a mai dezumflat nițel când diafragma i-a cedat din cauza presiunii. I-am studiat fața, cu gura deschisă larg, cu dinții mușcând în gol în căutarea aerului. — Hernie inghinală, spune Sfântul Fără-Mațe. Și cu toții rostim cuvintele astea în șoaptă, ca să ni le amintim mai bine. Pe scenă... spune domnul Whittier, cu fața îngropată în covorul prăfos. Spune: Sunt gata să recit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
ne finisează ne învață și ne desăvârșește viață după viață. Apoi închipuiți-vă că ați ales să săriți înăuntru, din nou și din nou, știind că suferința e singura rațiune pentru a fi pe pământ. Domnul Whittier, cu prea mulți dinți îngrămădiți pe maxilarul îngust, cu sprâncenele ca niște rostogoale uscate, cu urechile ca niște aripi întinse de liliac, cu armatele de umbre mărșăluindu-i pe față, spune: — Singura alternativă ar fi că suntem de-o prostie eternă. Purtăm războaie. Luptăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
sufletele... cum trebuie. În ani câinești O poveste de Brandon Whittier Niște îngeri, asta-și închipuie că sunt. Niște întruchipări ale milosteniei. Aranjate mai bine decât le-ar fi hărăzit Dumnezeu, cu soții lor bogați și genele lor bune, cu dinții lor frumoși și tenul curat. Mamele astea care nu lucrează, ai căror copii adolescenți sunt la școală. Nu lucrează, dar nici nu sunt casnice. Nu-s gospodine. Educate, desigur, dar nu din cale-afară de deștepte. Au ajutoare pentru muncile grele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
pe cale să moară de bătrânețe. Unul din opt milioane de copii suferă de sindromul progeriei Hutchinson-Gilford. Un defect genetic al proteinei lamin A care provoacă dezintegrarea celulelor. Le îmbătrânește de șapte ori mai rapid. Ceea ce înseamnă că domnul Whittier, cu dinții lui înghesuiți și urechile clăpăuge, cu țeasta lui brăzdată de vinișoare și ochii exoftalmici, are corpul unui bătrân de 126 de ani. — S-ar putea spune..., le zice el mereu femeilor înger, risipindu-le îngrijorarea cu un fluturat al mâinii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
iubit? — N-am venit aici pentru că l-am iubit pe el, răspunde doamna Clark. Agentului Ciripel îi spune: Nu îndrepta camera aia către mine. Arăt groaznic pe video... Totuși, în lumina caldă a spotului camerei, doamna Clark zâmbește strângând din dinți, un zâmbet de clovn cu buzele ei ca niște baloane umplute cu apă, în timp ce spune: — Am venit aici pentru că am văzut un anunț. Și s-a încredințat acestui om pe care nu-l cunoștea? L-a urmat și l-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
ea, mă simt de parc-aș fi într-o poveste foarte sinistră de-a fraților Grimm. Am purtat gulere de blană confecționate din animăluțe care se mușcau unele pe altele de cur. Vizoni și jderi și nevăstuici. Moarte, dar cu dinții bine înfipți. Aici, în salonul italian, în genunchi, ținându-i mâna însângerată și uitându-se în sus la nasul ei despicat, Sfântul Fără-Mațe i-a spus Mamei Natură: — Poți să te prefaci că mă iubești pentru tot restul vieții? Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Betty pe o parte, și din colțul gurii, mai întâi picură, pic, pic, apoi curge un firicel subțire, un terci cremos. Parte din materia apoasă i se scurge pe obrazul roz de cauciuc. Parte îi rămâne prinsă între buze, între dinții de plastic. Cea mai mare parte se adună pe jos într-o băltuță. Fata asta, acum o franțuzoaică. O fată care s-a înecat. O victimă a ei înseși. Stau toți acolo, respirând în dosul mâinii sau batistei. Clipesc și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
o fetiță trandafirie, goală pușcă, atârna din pumnul detectivului ridicat înspre tavan. Părul ei blond cădea în bucle, măturând podeaua. Brațele goale îi spânzurau de o parte și de cealaltă a capului. Gura căscată într-o uimire mută îi arăta dinții albi, mici cât niște perle, și cerul gurii roz și neted. O fetiță la vârsta vânătorilor de Paști după ouăle de ciocolată, a primei împărtășanii și a statului pe genunchii lui Moș Crăciun. Cum o gleznă era prinsă în strânsoarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
nevoie cineva de ele pentru un caz. Omul a ridicat din umeri și a spus: — Doar la asta se folosesc... Afară, în hol, l-a întrebat pe un alt detective dacă le văzuse. A întrebat unde erau păpușile-copii? Strângea din dinți. Punctul dintre sprâncene o durea de cât și le încruntase. Își simțea urechile arzând. Fierbinți, parcă topite. A găsit păpușile în biroul directoarei. Stând pe sofa. În pielea goală, zâmbind. Cu fețele pline de pistrui, nerușinându-se de nimic. Directoarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
că habar n-avusese. I-a încrucișat fetiței brațele peste sfârcurile trandafirii. Apoi i-a încrucișat și picioarele din genunchi. I-a pus băiatului mâinile desfăcute în poală. Păpușile zâmbeau acolo nemișcate. Amândouă aveau ochi de sticlă albaștri, păr blond. Dinți strălucitori de porțelan. — De ce-ți pare rău?, a întrebat directoarea. Pentru că irosise fondurile locale, a răspuns Cora. Cumpărând ceva atât de scump pe nevăzute. Crezuse că face o afacere. Acum agenția avea să rămână cu vechile păpuși de cârpe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
decât celălalt. Unul dintre ochi îi e doar o mingiuță lăptoasă strânsă în umflătura roșie-neagră de sub frunte. Buzele îi sunt despicate atât de adânc la mijloc încât are patru în loc de două. Îndărătul buzelor nu se vede nici măca un singur dinte. Webber se uită în jur, în cabina avionului, la pielea albă de pe pereți, la mobilierul din lemn de arțar cu noduri ca ochii de pasăre, lăcuit oglindă. Webber se uită la băutura pe care o ține în mână; gheața abia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
introdus o regulă interzicând inelele. Și verificam și să vedem dacă nu cumva ascundeai în pumn un fișic de monezi sau plumb de undiță, ca să faci prăpăd. Femeile-s cele mai rele. Unele nu-s mulțumite până nu-ți văd dinții zburând prin celălalt colț al gurii. Cu cât se îmbată mai tare, cu atât mai mult le place și le place și le place să caftească un travestit. Știind că-i un bărbat. Mai ales dacă-i gătit și arată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
de asemenea. — N-am fost niciodată, cum s-ar zice, frumușel, spune Webber, dar cel puțin m-am menținut la ... drăguț. Conduce Flint, cu ochii la oja roșie ciobită de pe unghiile degetelor care strâng volanul. Ronțăind o unghie ruptă cu dinții lui ciobiți, Flint spune: — Mă gândeam să folosesc un nume de scenă. Uitându-se tot la unghii, spune: Ce ziceți de numele Pepper Bacon? Pe atunci, fata lui Flint era plecată să facă școala de pilotaj. Mai bine. Oricum lucrurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
pe banda argintie a reportofonului. Tovarășa Lătrău îi dă piersica Baronesei Degerătură... Care zice: — Ai dreptate. Baroneasa Degerătură zice: Chiar sună îngrozitor. Și Tovarășa Lătrău se apleacă spre microfon și spune: — Dacă înregistrezi acuma, ești un nesimțit. Baroneasa Degerătură, cu dinții ei slăbiți în gingii, clănțănind, fiecare dinte mare și alb cu rădăcina maronie și subțire la vedere, îi înmânează piersica Ducelui Vandalilor. Ducele, care și-a desfăcut coada de cal și părul îi atârnă pe față, mestecă aceeași gumă cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
îi dă piersica Baronesei Degerătură... Care zice: — Ai dreptate. Baroneasa Degerătură zice: Chiar sună îngrozitor. Și Tovarășa Lătrău se apleacă spre microfon și spune: — Dacă înregistrezi acuma, ești un nesimțit. Baroneasa Degerătură, cu dinții ei slăbiți în gingii, clănțănind, fiecare dinte mare și alb cu rădăcina maronie și subțire la vedere, îi înmânează piersica Ducelui Vandalilor. Ducele, care și-a desfăcut coada de cal și părul îi atârnă pe față, mestecă aceeași gumă cu nicotină pe care a mestecat-o de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]