21,744 matches
-
bucuria de a trăi într-un ras imposibil de întâlnit în altă parte: ,, Cât de frumoasă te-ai gătit, Naturo, tu! Ca o virgină Cu umblet drag, cu chip iubit. Aș vrea să plâng de fericit, Că simt suflarea ta divină, Că pot să văd ce-ai plăsmuit!” celălalt revers al medaliei se impune cu tărie de lege implacabilă: Mi-e inima de lacrimi plină, Că-n ea s-au îngropat mereu Ai mei, și-o să mă-ngrop și eu!” Așadar
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
minunată. Fluturii ei frumoși cu aripile lor colorate se amestecă și ei printre flori. Albinele zboară din floare-n floare, adunând harnice nectarul în coșulețele lor. Frumoasa mea grădină este plină de farmec și de mirosuri suave, plină de frumuseți divine. Daniela-Ioana Chirea, clasa a VI-a C 16. COMPOZIȚIILE CORESPONDENȚĂ Acest tip de compoziți are un rol foarte important în pregătirea elevilor pentru viață. Prin aceste compoziții, se transmit știri sau se împărtășesc gânduri, sentimente sau atitudini. Cele mai răspândite
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
verde ce se întinde singură peste acele locuri, lăsând mai sus niște tufișuri de jneapăn și ienupăr să tulbure turnurile de catedrală ale muntelui. Spre piscurile albicioase, puternice miresme de aer curat îți inundă sufletul; te simți parcă în edenul divin, inima fiindu-ți plină de o bucurie nemaiîntâlnită și de o adâncă mulțumire sufletească. Ești numai tu și turnurile albe de catedrală ale Ceahlăului; ele se înalță parcă spre necunoscut, întro blândă armonie cu luminosul soare ce se sprijină parcă
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
nu simțeam acest lucru, deoarece în sufletele noastre era foarte cald. Parfumul lacului nu se pierduse odată cu înserarea și chiar crescuse în intensitate. Oare poate ști cineva câte vieți s-au cuibări în aceste desișuri, fiecare contribuind la frumusețea aceasta divină? Cerul întunecat ningea steluțe albe. Peisajul se întregi prin maiestuoasa apariție a mândrei Lune. Totodată natura adormise pentru câteva secunde cu totul. Se crea o liniște mormântală, întreruptă doar de sunetul vâslelor în apă. Un stol de păsări călătoare treceau
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
caută. Au găsit! De aceea sunt atât de ciudați și... normali în același timp. Noi, însă, căutăm pentru a căuta din nou, iar și iar, doar vom găsi. Ce? Magda Geană, clasa a VII-a B Timp de hlamidă albă Divin, fremătând diafan, valuri spumegând de fulgi gingași coboară tresărind la fiecare adiere de vânt. Fundal ametist bătând în azuriu admirabil de iarnă mitică. Poezia flamandă izvorâtă din capodoperele scrijelate pe geam de către gerulmiracol stăpânește pustietățile albe. Copacii goi, definind trupuri
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
cu multă băgare de seamă, doar doar va trece neobservat. Nu reuși pe deplin căci scăpă cuțitul sub masă. Îl căută pe pipăite proptindu-și bărbia În tăblia mesei. În drum spre cuțit, degetele sale Întâlniră piciorul Iolandei, glezna ei divină. Astâmpără-te! șuieră Iolanda. Petru simți că se pierde. Recuperă cuțitul, Îl șterse prelung cu un șervețel creponat, apoi reveni la poziția cerută la masă de o bună creștere. Altceva n-avem! Observație de prisos. Pe el Îl irita tonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
minge de cauciuc un câine tembel inaccesibilă dinților săi oricât de ascuțiți. Reușea cel mult să o acopere cu dâre subțiri de salivă, În timp ce ea Îi zâmbea absentă, ghemuită În somn ca Într-o crisalidă transparentă, În așteptarea unor mângâeri divine. La intrarea În bloc ea se opri ca să se scuture de zăpadă. Se pregătea să facă și el același lucru când observă o mână Întinsă, un zâmbet prietenos, de femeie bine educată, dar distantă și, În sfârșit, oribilul „pa”, rar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de ședințe și mitinguri comunismul, visul de aur, societatea soc. multilateral dezvoltate. În momentele de inspirație precum acesta, Încerca chiar scurte discursuri pentru Judecata de Apoi. Uneori se Întreba dacă autocritica și căința sunt același lucru și dacă În fața Cântarului divin acestea mai aveau greutate... În atelierul doamnei Koblicska mirosea a nuci verzi. Fiică de croitor „bărbați și dame”, ea a ales aceeași meserie. Și nu a greșit deloc, căci nici un atelier din oraș nu era mai căutat ca al ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
adevărat noi, observă doamna Emilia Lapedatu, o arhiva vie de anecdote legate de viața artiștilor care trecuseră prin orașul lor de-a lungul anilor. Ele sunt clipe de grație, necontabilizabile, și nu fac altceva decât să Însuflețească precum o răsuflare divină cenușa anului scurs, În care noi vom cultiva cu hărnicie alte himere, bio, cum se poartă acum, timp de 365 de zile. Unii dintre noi nici nu mai apucă recolta. Celelalte clipe sunt deja vechi, reciclate precum nisipul din clepsidre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Prekrasnâi bobolsevik. Cu rădăcini În Ceka și NKVD, Înainte de a fi hirotonisit kaghebist. Fuck you, Bruno, zise o blondă slabă și nedormită de câteva zile, altfel boticelliană În toate. Un arbore genealogic de esență tare cum numai tu poți desena! Divin! Hai În codru cu verdeață, să ne-o tragem pân' la greață, Îi șopti ea la ureche vizionarului. Îl prinse de mână și Îl duse pe scara Îngustă și Întunecoasă care ducea la mansardă. Pe chiloții de un alb orbitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
lucruri simple care te fac să regreți că ești muritor, În timp ce sarmalele sunt veșnice. Cred că drumul spre rai e pavat cu sarmale, Își zise Gheretă, Într-unul din puținele sale momente de mare inspirație. Ar fi putut spune și divină, dar el știa prea bine că era doar un biet poștaș și nu un mare poet. Dacă ar fi fost un mare poet, ar fi citit și el din poeziile scrise chiar de el, cum fac toți marii poeți din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
secundară, o ciudățenie minoră, aflată la granița lucrurilor. Ce conta cel mai mult pentru mine - de-un milion de ori mai mult decât orice altceva - era aerul, respirația, procesul acum ușor de umplere și golire a plămânilor. Acel adevăr minunat, divin precum corurile de îngeri: puteam să respir și asta însemna că aveam să trăiesc. Pe când ultimii fiori îmi părăseau trupul mi-am lipit fruntea de covorul ud și mi-am imaginat că trag în piept kilometri după kilometri de cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
trata ca pe-o Lolită ori ca pe-o pacoste; ca pe-un fruct zemos ori ca pe-un șlagăr obosit prin repetiție. Cînd afectuoasă, iubita-soft, cînd înțepenită cum înțepenește un sertar. Atîrnam de-un telefon ca Madona de Copilul Divin. El dirija fluxul și refluxul relației noastre. "Săptămîna asta poți să nu vii, sînt pri-ins. Am spectacole". Mă duceam, totuși. Încrîncenată de-un refuz, de-o amînare, de indiferență. Ne mai vedem noi. La Proxima Centauri, Dințișor". Mă duceam și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
fă proasto, nu cuscru. O bout o sticlî di țuicî di la Fasfud, înesearî. P'ormî, s-o dus la chiolhoana lu' Costicî ș-o suflat trii. Cum trii, tu? Aurica o mai gratulează o dată cu "fă proasto": Di vin, ăi! Divin mai sună moldoveneasca. Așa vorbea și profesoara de patruzecioptiști, Crizantema Bîzgă. Șî l-o scos, tu, Auricî? L-o scos, fă, că alholiștii au Dumniezău' lor. Dacă beau îmi e mai bine", o aprobă solistul de la "Vama Veche". Dialogul celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
aici încolo, nicidecum ca să-i afle secretul sau rostul, ci fie pentru a-și demonstra noua poziție ce le-a dat un nou sens existențial, fie pentru a-și proteja credința, respingând orice teorie științifică ce le-ar amenința obârșia divină. Ca și cum, dacă Dumnezeu l-a creat pe om, nu tot el a creat și maimuța. Iar dacă omul l-a maimuțărit pe Dumnezeu aspirând la condiția lui, arogându-și prin acte nesăbuite dumnezeirea, maimuțoiul n-ar avea și el dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
fi vrut ea, era la limita dintre suferință și bucurie, nici ea nu știa care atârna mai greu. Oare cum ai putea răspunde la o astfel de întrebare altfel decât la modul filozofic, se gândea ea. Fericirea e un privilegiu divin. Da. Cred că acum pot s-o ating din când în când, chiar dacă rar, sau abia perceptibil. Nu te poți aștepta prea mult de la un sentiment mic! Totuși, când suferința ia tot mai mult locul fericirii, sentimentul cel mic începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
totul în viață este o problemă de resurse, viața ta însăți este o resursă, de aceea este atât de limitată. Cei mai mulți nu pot înțelege asta. Este ca la loto: doar unul câștigă lozul cel mare, puțini se bucură de grația divină. Oamenii l-au construit pe Dumnezeu cu armata lui de îngeri, dar nu și-au pus întrebarea câte războaie poate duce o dată o armată de îngeri în același timp sau la câți oameni poate Dumnezeu zâmbi deodată. Omul se imaginează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
și se vindecă greu. Fizicul, corpul urmează. De aceea, de multe ori vindecarea fizică survine ca un miracol, pentru că este efectul spontan al unei iluminări sau revelații a spiritului. Adesea, revelația este însoțită de o întrupare fizică, de o manifestare divină, de o epifanie. Și tocmai această manifestare, dacă e prezentă, este cea care legitimează actul revelator, îl face palpabil. Dacă repararea spiritului bolnav se produce ca urmare a unei revelații, a unei înțelegeri spontane, a unei iluminări a spiritului, energia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
intervenit pentru el, sau măcar dacă așa-zisa operație a avut loc. Desigur, nimic din toate acestea nu se întâmplă, pentru că o operație spirituală vizează numai spiritul, fizicul ni-l vindecăm singuri; de forma noastră materială suntem singuri răspunzători. Partea divină din noi are nebănuite puteri regeneratoare. Așa cum știm să ne dezvoltăm de la starea de fetus, să ne creștem dinții de două ori, după care uităm programul de creștere a dinților, așa cum ne cresc unghiile, tot așa ne putem vindeca noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
în stare să dispunem singuri. Într-o formulă simplificată, Joao ne deschide chakrele ce alimentează cu energie organele în suferință. Cei credincioși, temători de variantele spiritiste, înțeleg că energia colosală de care dispune Joao nu poate fi decât de origine divină. El este un ales al domnului, de unde și numele Joao de Deus. El vindecă precum Hristos, făcând uz de puterile lui neomenești. În fond, această formulă pare cea mai adecvată și pe înțelesul oricui. Celelalte oferă explicații confuze, nepalpabile, echivoce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cântă sau incantează rugăciuni. Meditație și Rugăciune Adesea, meditația și rugăciunea fuzionează imperceptibil. Acest loc pare a fi propice pentru a deprinde înțelesul și distanța dintre ele. Rugăciunea este o construcție formală sau informală, prin care se apelează la grația divină; meditația presupune în plus reflecție la propria ta rugă, pentru că ruga, în fapt, își conține răspunsul, mesajul divin. Meditația urmează cronologic rugăciunii, pentru că a medita înseamnă a ști să-ți asculți răspunsul la propria rugă. Meditația presupune identificarea cu divinitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
propice pentru a deprinde înțelesul și distanța dintre ele. Rugăciunea este o construcție formală sau informală, prin care se apelează la grația divină; meditația presupune în plus reflecție la propria ta rugă, pentru că ruga, în fapt, își conține răspunsul, mesajul divin. Meditația urmează cronologic rugăciunii, pentru că a medita înseamnă a ști să-ți asculți răspunsul la propria rugă. Meditația presupune identificarea cu divinitatea, în timp ce ruga presupune tocmai dihotomia, distanța între "cel ce se roagă" și "cel rugat", înseamnă punerea într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
și oamenii sunt destinși, fețele lor radiază calm și lumină, cei în cărucior se simt la ei acasă, ei arborează un zâmbet plin de speranță sau resemnare înțeleasă și nerăzvrătită. Dacă unii dintre ei vor fi fost atinși de grația divină și s-au vindecat de la prima vizită, alții persistă în a veni aici cu speranța că data viitoare vor fi mai pregătiți spiritual și vor găsi forța sau calea să se vindece sau să fie vindecați. Ei înțeleg că tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
nesemnificative detalii, care, adunate, dau formă fericirii și o prezervă în cele mai vii culori. Este o memorie ce dăinuie și recitirea ei ne conferă o palidă retrăire a actului fericirii... Există o zonă a creierului nostru atinsă de grația divină de care uitarea cu greu se poate atinge. Să slăvim acest spațiu tabu, să-l folosim la maximum de capacitate, de câte ori se ivește ocazia! Se pune întrebarea dacă acest spațiu poate crește și poate fi extins nelimitat. Actul fericirii trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de la Mama: Povestiri din altă lume, din care nu înțelesese mare lucru (în afară de Prolog), scrisă de un actorastru care scrâșnea între pagini despre vise în vis, șoimi tiranici, peneluri crude și atotștiutoare, furieri care se transportau pe sine ca mesageri divini și alte sofisme din astea. Deodată, cineva o fură pe Alimentară, un bărbat mare, roșu în obraji și privirea cruciș. Nu spuse ce căuta acolo, nici de unde este. Sorbea tot ce era în jur, toate lucrurile se topeau încet, discurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]