3,853 matches
-
Într-o crimă de care nici unul nu se făcea vinovat, dar la care participaseră amândoi fără să știe. Fusese o vreme În sat când copiii Începuseră să lepede praștiile și să-și meșterească arme de foc din ce În ce mai bune, cu care doborau guguștiuci și porumbei. Cine se gândise prima oară la acele drăcii periculoase nu se știa prea bine și mulți Îi bănuiau pe Titel Meșteru care, pe atunci, ca să câștige mai bine, se angajase pe un șantier În marele oraș. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
priceputului, zgâlțâia două sticle În care băgase așchii de plumb cioplite cu dalta ori cuțitul din bornele unor baterii vechi de tractor. Prin scuturare În sticle, așchiile se transformau În alice rotunde numai bune de băgat pe țeavă și de doborât cu ele vânatul. Vărul plecase, făcându-se că uită să salute. Ajuns acasă, trăsese câteva focuri Într-un carton, ca să vadă cum bate arma. Apoi, seara, plecase la adevărata vânătoare, hotărât să doboare măcar unul din perechea de guguștiuci ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
bune de băgat pe țeavă și de doborât cu ele vânatul. Vărul plecase, făcându-se că uită să salute. Ajuns acasă, trăsese câteva focuri Într-un carton, ca să vadă cum bate arma. Apoi, seara, plecase la adevărata vânătoare, hotărât să doboare măcar unul din perechea de guguștiuci ce cuibăreau În vârful unui stâlp de beton. Pusese, Însă, prea multă hârtie și capsa i se spărsese În față, provocându-i și sperietura pe care Ectoraș o ghicise, deși era bine ascunsă. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Încuia sala de clasă și Întreaga școală. Foiște Își aminti toate acestea În timp ce se târâia la deal pe coasta dinspre Dunăre a satului, asuda și icnea din rărunchi. Nu găsi de cuviință să bage În seamă oboseala care aproape Îl dobora, căci era prea prins de zbuciumul dinăuntru și de teama pe care Își Închipuia că orice actor o Încerca Înainte de a intra pe scenă: oare despre ce să le vorbească elevilor În acea dimineață? Nu putea nimeni să spună de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
unul singur. Când bătălia se terminase și băieții veniseră, după tradiție, să-și azvârle ciomegele În foc, el era deja bine aghesmuit și se străduia, cam fără spor, să pregătească grătarele și carnea pentru fript. Chefuise Împreună cu luptătorii până Îl doborâse băutura. Ajunsese a doua zi acasă cu o căruță În care zăceau de-a valma, cuprinși de somnul rău al vinului neașezat, toți războinicii ce luptaseră pentru Satul cu Sfinți. Câțiva ani mai târziu - Între timp Ectoraș se străduise să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de durere. Aceste‐nvățăminte adânci și înțelepte, O ridicau pe mama în slavă sus pe trepte. Dar într‐o zi de martie, în ceasul ei cumplit, Răpusă de durere, în pace‐a adormit. Of, mamă, sfântă mamă, o jale mă doboară Să‐ți fie somnul lin și țărâna ușoară Îți mulțumesc fierbinte în cuget, în simțire De dragoste de mamă, lăsată moștenire. Iași, 29 martie 1985 * DESTINUL UNEI MAME A fost odată o mamă Trăia zbuciumată dar calmă Râdea și dorea
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
un fior; Mă trezesc și îmi dau seama Că‐ s în lumea viselor. 154 N‐a fost el, vitreg destin, Iartă‐ mă, destul, mi‐ajunge, De durere și de chin, Nu mai am lacrimi a plânge. A destinului mânie Mă doboară de durere; Nu am nici‐ o bucurie Decât să plâng în tăcere. Mângâierea mea de‐acuma, E credința‐ n Dumnezeu. El ne dirijează viața și la bine și la rău. Bucium, 15.07.1998 RUGĂCIUNE Mama plânge și suspină și
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
prag apare și la pieptul lui s‐aruncă. E bătrână, e beteagă, Dar cu dânsul vrea să plece: Ea se roagă, ei îl leagă Îl pornesc, și ea‐ l petrece. 212 O‐mbrâncesc și o înjură; Stă obida s‐ o doboare: ‐ Domnișorule, te‐ndură! Vreau să‐ l văd numai cum moare... CÂNTEC DE LEAGĂN Corinei Hai, odor, hai păsărică Dormi, o, dormi, fără de frică, Să te‐alinte Moș cuminte și să‐ți cânte‐ncetinel: „Mugur, mugur, mugurel...” Îngeri vin tiptil ți
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
aproape zece mii de ostași. — Cu atât mai bine! Ne-a făcut să înțelegem cât se poate de limpede că ne-a trădat. Dacă nu se întâmpla asta, s-ar fi putut să nu sosească niciodată ziua în care să-l dobor pe acest trădător ingrat. De astă dată, va trebui să curățim Fukushima de toți oamenii care nu știu ce înseamnă loialitatea. Dezlănțuindu-și furia, Katsuyori bombănea de unul singur, în timp ce calul îl purta mai departe. Dar vocile indignate ale celor care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
seniorul, necum să-și fi părăsit propriul clan. Preotul continua să tacă, ținând ochii închiși. În comparație cu Kaisen, care părea asemenea cenușii reci, Katsuyori vorbea înainte, ca un foc dezlănțuit: — Însă până și oamenii care erau postați și pregătiți să-i doboare pe trădători s-au împrăștiat cu toții, fără să se fi angajat într-o singură luptă sau să fi așteptat comanda stăpânului lor. Este un asemenea comportament vrednic de clanul Takeda și de generalii săi - care nici chiar pe marele Uesugi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
între tăioasele lame dezgolite n-avea să dureze mai mult de un moment. — Acesta e sfârșitul! — Senior Katsuyori! Senior Taro! Am să v-o iau înainte! Strigând încoace și-ncolo de la unul la altul, ultimii oameni ai clanului Takeda erau doborâți, pe rând. Armura lui Katsuyori se înroșise toată. — Taro! își chemă el fiul, dar avea vederea încețoșată de propriu-i sânge. Toți cei din jur păreau dușmani. — Stăpâne! Încă mai sunt aici! Sozo e lângă dumneavoastră! — Sozo, repede... voi comite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Înapoi! Înapoi! strigă deodată generalul din Ukita, în mijlocul norilor de praf și fum. Privindu-i crunt pe cei din Ukita care se retrăgeau, apărătorii se lăsară purtați de dorința de a-i strivi sub picioare. Porniră pe urmele lor, strigând: — Doborâți-i! — Până la steagurile lor! Prea târziu, comandantul călare al avangardei castelului zări, în față, tranșeea armatei Ukita. Văzând capcana, încercă să-și oprească oamenii, dar aceștia se repeziră înainte, neputând vedea pericolul. Cât ai clipi, din tranșee se stârni o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
îl spintecă și pe el. În același timp, Rokuro și Kyuemon - care stăteau înapoia lui Kanbei - scoaseră săbiile și-i lichidară pe ceilalți trei, într-un șuvoi de sânge. În acest mod, Kanbei, Kyuemon și Rokuro își împărțiră sarcinile și doborâră cinci oameni, cu iuțeala fulgerului. Izbiți de iuțeala și surpriza acestei fapte, muncitorii amuțiră ca iarba dintr-un cimitir. Glasurile nemulțumite fuseseră reduse la tăcere într-o clipă. Chipurile care până atunci arătaseră atâta obrăznicie, expresiile sfidătoare, dispărură. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe cursul superior al râului și i-am împinge în apă cu coroane cu tot, s-ar putea să încetinească puțin curentul. Acest plan fu pus în aplicare și, timp de o jumătate de zi, peste o mie de muncitori doborâră copaci și-i împinseră întregi în râu. Dar nici acest lucru nu încetini năvala apelor. Următoarea sugestie a lui Rokuro fu aceea de a scufunda treizeci de bărci mari, încărcate cu bolovani enormi, pe locul propus pentru baraj. Se dovedi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
stratagemă pentru a traversa acel biet șănțuleț și se apucară să împingă liniile din fața lor. — Atacați! Atacați! Ce mai așteptăm? — Luați zidurile cu asalt! Întrecându-se pe negândite să cucerească mai întâi intrarea, îi îmbrânceau în lături pe cei nehotărâți, doborându-i chiar la pământ. Câțiva oameni din față fură împinși în șanț, în timp ce atât cei căzuți, cât și cei de sus scoteau strigăte de luptă. Apoi, în mod vădit intenționat, trupurile și mai îndepărtate începură să împingă și ele. Alți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
săgețile însele erau prea distinse pentru nemernicii aceia, că vârfurile săgeților erau daruri de la omul care avea să conducă națiunea. Dar și săgețile pe care i le adusese Ano se terminară repede. Ici și colo, în grădina templului, zăceau dușmani doborâți de săgețile lui Nobunaga. Dar, înfruntându-i arcul, un număr de soldați în armuri se repeziră cu urlete disperate până sub balustradă, după care începură, în sfârșit, să se cațăre pe coridorul podit. — Te vedem, Senior Nobunaga! Nu ne mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-se cu toată ființa asupra zgomotului, ascultă vreun semn din cameră. Silueta albă care năvălise adineaori înăuntru era aceea a Generalului de Drept, Oda Nobunaga. Luptase până la sfârșit, când văzuse că flăcările devorau templul și toți oamenii din jurul lui fuseseră doborâți și uciși. Se înfruntase corp la corp cu soldații de rând, ca și cum ar fi făcut parte dintre ei. Și totuși, luase hotărârea de a comite seppuku nu numai fiindcă își judecase reputația și găsise regretabil că trebuia să-și lase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
învingi propriile greutăți, în aceste timpuri atât de importante. Primul semnal de corn răsună prin castel și oraș. Hideyoshi le dădu ultimele instrucțiuni vasalilor săi din Castelul Himeji: — Victoria și înfrângerea se află în mâinile soartei, dar, dacă voi fi doborât de Mitsuhide, dați foc castelului și asigurați-vă că nu va mai rămâne nimic din el. Trebuie să acționăm vitejește, urmând exemplul celui care a murit la Templul Honno. Se auzi al doilea semnal, iar convoiul cu provizii o luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Enmyoji. Dar, în întuneric, numai licărirea palidă a stelelor strălucea peste câmpul de luptă. Nu trecuseră decât trei ore între Ora Maimuței și a doua jumătate din Ora Cocoșului. Drapelele lui Mitsuhide umpluseră toată câmpia. Acum unde erau? Toate fuseseră doborâte. Ascultase numele morților până nu le mai putuse ține socoteala. Nu durase mai mult de trei ore. Nu încăpea nici o îndoială că Yojiro tocmai primise încă o veste proastă. Și nu mai avea curaj să-i transmită știrea lui Mitsuhide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dinainte? — N-am să vă ascund nimic, stăpâne. Armata lui Tsutsui Junkei a apărut pe câmpul de luptă și ne-a atacat aripa stângă. Saito Toshimitsu și toată unitatea lui n-au avut putere să-i oprească și au fost doborâți fără milă. — Cum! Asta era? — Am știut că, dacă v-o spuneam acum, era greu de acceptat. Sperasem din tot sufletul să v-o spun când nu v-ar mai fi sporit nefericirea. Aceasta e lumea bărbaților, replică Mitsuhide, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lasă-mă să trec! — De ce sunt atât de înnebuniți înțelepții ochi ai stăpânului meu? Armata noastră a primit azi o lovitură dureroasă și trei mii de oameni au murit, în timp ce alții, fără număr, au fost răniți. Generalii noștri au fost doborâți, iar noii recruți s-au împrăștiat. Câți soldați credeți c-au mai rămas acum în tabăra asta? — Dă-mi drumul! Pot face întocmai ce poftesc! Lasă-mă să trec! — Tocmai vorbele necugetate de acest soi dovedesc că nu faceți decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ai bate din palme, trupurile lor fără viață alcătuiră pe pământ petalele și inima unei flori de sânge. Yojiro se năpustise în desișul de bambus pentru a se lupta cu bandiții. Murakoshi strigă în întuneric, îngrijorat să nu fi fost doborât deja. — Yojiro, vino înapoi! Yojiro! Yojiro! Dar, indiferent de câte ori strigă, Yojiro nu se mai întoarse. Murakoshi fu rănit și el în câteva locuri. Când reuși cumva să se târască prin pâlcul de bambuși, văzu silueta unui om trecând chiar prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Muntele Oiwa, auziseră strigăte de război care răsunau ca niște valuri tsunami. Apoi, niște războinici ai armatei lui Sakima, probabil o grupă de recunoaștere, galopaseră prin sat, dinspre Yogo. Se zvonea că forțele lui Nakagaba Sebei apărau fortăreața, dar erau doborâte până la ultimul om. Întrebați dacă știau ceva despre oamenii lui Kuwayama din regiunea Shizugatake, țăranii răspunseră că, în urmă cu numai câteva momente, Seniorul Kuwayama Shigeharu își condusese toate forțele afară din fortăreața de la Shizugatake, iar acum se grăbea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fusese solicitat de Katsuie și nevoit să treacă de partea acestuia. Acum, însă, datorită prieteniei cu Hideyoshi, se retrăgea discret. Dar trupele în înaintare ale lui Hideyoshi spulberau fără milă armata clanului Maeda, iar o parte din luptătorii ariergardei fură doborâți. Între timp, Inuchiyo și fiul său își conduceau trupele, aproape nevătămate, afară din tabără; de la Shiotsu, o luară pe un drum ocolit prin Hikida și Imajo, pentru ca, în cele din urmă, să se retragă în Castelul Fuchu. În timpul crâncenei bătălii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
din partea voastră! Nulități de ultimă speță! V-a trecut prin minte să vă înfigeți lăncile în trupul lui Shibata Katsuie? Shosuke părea un demon și, de fapt, nimeni nu era capabil să-i facă față. Un număr de oameni fură doborâți cu lăncile, aproape la picioarele lui. Observându-i ferocitatea și luptând cu disperare contra unor oameni care erau gata să apere până la moarte stindardul comandantului lor, chiar și cei mai mari lăudăroși din trupele atacante sparseră încercuirea, deschizând un drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]