3,782 matches
-
empirică și atitudinile practice ale celui evocat evidențiază trăsăturile lui creatoare și spirituale. După traducerea făcută de Pr. Prof. Univ. Dr. Ștefan C. Alexe, acest portret este prezentat astfel: „Naște încă și astăzi Biserica universală bărbați iluștri, strălucind de podoaba dogmelor adevărate. Căci a fost în zilele noastre călugărul Dionisie, scit de neam, dar după caracter cu totul roman, foarte învățat în amândouă limbile (greacă, latină, n.n.), dovedind prin faptele sale echilibru sufletesc pe care îl învățase în Cărțile Domnului. A
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
și Ierarhia bisericească. Înainte de acestea, strălucitul teolog dobrogean a analizat și a clasificat lucrările dumnezeiești necreate, izvorâtoare din ființa Sa, într-un tratat numit Despre numele divine. O altă mărturie a prețuirii învățăturilor Sfinților Părinți și a preocupărilor sale pentru dogma treimică și îndeosebi pentru cea a întrupării Logosului o constituie Florilegiul pe care cercetările de astăzi i-l atribuie în majoritate. Această antologie de texte doctrinare a unit în simfonia credinței ecumenice patru mari teologi din Răsărit: Sfinții Atanasie, Grigorie
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
că Dionisie Exiguul a fost preocupat ani de-a rândul de teologia Sfântului Chiril al Alexandriei. Mai mult, s-a specializat în istoria evenimentelor de la Efes (431), fiind permanent atent la apărarea tezei calcedoniene. La lucrările sinodului care a formulat dogma Sfintei Fecioare, de Dumnezeu Născătoarei au participat inclusiv episcopii Emesei. Aceștia au avut de suferit datorită rezultatului neașteptat, fiind învinuiți că au contribuit la condamnarea ereziarhului Nestorie. Pentru a anula aceste incriminări, la numai câteva luni de la încheierea evenimentului sinodal
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
Franța. Acesta a urmărit în mod programatic concretizarea unei "rețete" a nemuririi, rețetă care însă a alunecat în anumite rânduri, tocmai prin caracterul ei programatic, înspre o rigidizare, o dogmatizare a perspectivei. Scriitorii epocii au știut însă, întotdeauna să particularizeze dogma prin prisma talentului și a invidualității artistice, realizând opere care, deși se subscriu doctrinei generale, nu au devenit produse de serie. Cu alte cuvinte, lecția este asimilată, dar valorificată în manieră proprie. Acest lucru este valabil și în ceea ce privește unul din
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
poetice în defavoarea unei analize a conținutului, deoarece, după cum am mai afirmat, acesta este punctul în care autorul își arată cu adevărat personalitatea, substanța poemului neaducând nimic nou în mod semnificativ față de poeticile anterioare. Autorul nu face decât să exprime o dogmă deja consolidată și să dea lovitura de grație unor adversari care erau deja în agonie.41 Însă meritul său rezidă tocmai în capacitatea de a însufleți doctrina clasică, de a o scoate din cochilia ei sterilă și de a-i
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
totodată impietează imaginea celor vechi. A pune pe talerele aceleiași balanțe trecutul sacru și prezentul "necopt" încă și, în plus, a mai diminua meritele anticilor, a echivalat în ochii marilor creatori clasici cu o profanare. Actul acesta de insurgență în raport cu dogma clasică, pe deplin asumat de autorul său, vizează o serie de motivații, care țin mai mult de o sferă extraliterară. Charles Perrault fusese multă vreme omul de bază al ministrului Colbert cel însărcinat cu propaganda regimului. În timp, Perrault însuși
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
textul lui Pope Eseu asupra criticii. Raportarea la Boileau precum și rolul jucat de poezia scriitorului englez vor fi tratate separat în subcapitolul dedicat acestuia. Clasicismul și-a găsit, așadar, în Boileau cel mai fermecător și rodnic instrument de propagare a dogmei sale, sădind, dincolo de orice, dorința de ordine, înțeleasă ca normare a creației artistice. Principiul de bază de la care pornește această imperioasă nevoie de structurare este că "așa cum există legi de nezdruncinat și universale ale naturii, tot așa trebuie să existe
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
lumină."125 I se impută, așadar, lui Shakespeare lipsa de ordine și de bun gust, înțeles de fapt ca bun simț, i se impută încălcarea regulilor și caracterul impur al pieselor sale. Cu alte cuvinte, Shakespeare este judecat prin prisma dogmei clasice, care, în acest context, devine un fel de pat al lui Procust. "Talentul este al lui, greșelile ale veacului" se afirmă, sugerându-se totodată că dacă ar fi trăit în secolul al XVIII-lea "ar fi putut adăuga la
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
tragică. Îmbinarea celor două elemente nu este respinsă, considerându-se că astfel actul dramatic produce mai multă plăcere receptorului, asigurându-se, în acest sens, și o dublare a puterii educative. Oricât de surprinzătoare ar părea această atitudine prin raportare la dogma clasicismului, nu este la fel de neașteptată dacă o punem în paralel cu cea a lui Dryden care susținea exact același lucru în eseul său, discutat anterior. De asemenea, Johnson se situează pe poziții contrare în ceea ce privește respectarea regulii celor trei unități, militând
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
direcție evident didactică, după cum o sugerează titlul, este scris și articolul Învățăceilor de poezie, publicat în aceeași Foaie pentru minte, inimă și literatură, în 1843. Sfaturile date într-o manieră vie prin folosirea adresării directe, se subsumează în mod explicit dogmei clasice: Dacă sunteți născuți a fi poeți, veți și fi; se cere însă o condiție ca adecă diamantul să-l rafinați, geniul vostru să-l dedați a păzi niște reguli, pe care alți genii înaintea voastră au aflat cu cale
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
principiul regimului reprezentativ, după 1848, în ciuda reacției autoritare din anii 1849-1850. Această înăsprire se manifesta sub forma anticlericalismului susținut de unionismul belgian ca și de mișcarea neoguelfistă. Acest curent a beneficiat și de progresele centralizării romane, proclamarea, în 1854, a dogmei Concepției Imaculate fiind un factor revelator, cît și de popularitatea papei Pius al IX-lea în rîndul catolicilor. El a devenit doctrină prin enciclica Quanta cura ce era însoțită de catalogul cu 80 de puncte, considerate inacceptabile, sub titlul de
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
susținerea episcopatului, interclasist și foarte activ pe plan social, îl îngrijora. A angaja o bătălie cu Biserica catolică avea avantajul de a-i face pe catolici să apară ca niște răi cetățeni germani, puțin devotați unității, credincioși unui monarh străin (dogma infailibilității, proclamată de conciliul Vatican în iunie 1870, era o armă importantă) și de a crea un culoar cu ajutorul protestanților, împiedicînd orice apropiere interconfesională. Celebra expresie a deputatului liberal anticlerical R.Virchov, "Kulturkampf" (sau lupta pentru civilizație), dădea acestei politici
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
-lea ca și al lui Leon al XIII-lea, care era pe cale de a deveni ceea ce am numi foarte bine devoțiune, o adevărată adulare a papei. Ea este vizibilă în întărirea centralizării Vaticanului, acceptată de clerul bisericesc, ca și în dogma infailibilității suveranului pontif. Important era deci magisteriul pontifical, în general bine ales și popularizat cu grijă la fiecare nivel al ierarhiei bisericești. Deosebit de importante pentru evoluția democrației creștine au fost opțiunile lui Leon al XIII-lea, care, continuînd politica papei
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
tot felul a Ipostasului-obârșie, totul se face prin Cuvântul ca revelare a Tatălui. (n. s. 84, p. 265) 39 — Nu înțelegi că în aceste cuvinte este vorba de două persoane? Că pretutindeni în istoria creației este semănată în chip tainic dogma teologiei”. (Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, omilia a VI-a, II, în PSB, vol. 17, p. 133) „Ce cuvânt va fi îndestulător, ce auz va putea cuprinde, ce timp ne va ajunge să spunem și să istorisim toate
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
că Însăși Înțelepciunea lui Dumnezeu a intrat într-un pântece femeiesc, S-a născut ca un prunc, a țipat ca sugarii care plâng”. (Origen, Despre principii, cartea a II-a, II, 6, în PSB, vol. 8, p. 142) „Cât despre dogmele atinse în Simbolul credinței privitoare la întruparea Domnului, noi nici nu le-am pus în discuție și nici nu am argumentat acceptarea lor, pentru că depășesc puterea noastră de înțelegere, întrucât, după cum știm, în momentul în care ne atingem de simplitatea
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
rânduită celor osândiți”. (Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, omilia a VI-a, III, în PSB, vol. 17, p. 134) „Cei care au întors spatele dumnezeieștii învățături, cei care n-au iubit frumosul și binele, cei care au respins dogmele învățătorești ale înțelepciunii, puși în comparație și față în față cu cei din aceeași generație, care s-au distins prin grija lor față în față cu cei din aceeași generație, care s-au distins prin grija lor față de cele bune
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
având ajutoare ca să se mântuie, s-a pierdut singur și din pricina neînfrânării și din pricina unei neglijențe de foarte scurtă durată. La fel și cel care a fost crescut dintru început în buna credință, care a evitat orice învățătură ce strică dogmele despre Dumnezeu, care a fost crescut în legea lui Dumnezeu care înfierează orice păcat și îndeamnă la virtute, nu va avea, dacă trece de idololatrie, același cuvânt de apărare ca cel care a fost născut din părinți păgâni și dintru
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
p. 148) „... să ținem binecredincioasa mărturisire a Părinților”. (Sf. Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea a Doua, Scrieri, 6, în PSB, vol. 81, p. 223) „Mai întâi și mai presus de toate însă să-și îngrădească sufletul cu dreapta credință, potrivit cu dumnezeieștile dogme ale Bisericii sobornicești, primite de la propovăduitorii de Dumnezeu apostoli și de la Sfinții Părinți. Căci cei ce viețuiesc așa, multă răsplată vor avea, viață fără de sfârșit și casă nesurpată la Tatăl, la Fiul și la Duhul Sfânt, dumnezeirea cea de o
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
pietrele temeliei; când văd că s-au întărit bine, atunci pun și greutatea zidurilor. Tot așa a făcut și Hristos: a lăsat să se întărească bine temelia proorocilor în sufletele ascultătorilor, să se întărească învățătura lor; când a văzut că dogmele cele sfinte sunt întărite ca să poată ține cugetarea cea nouă, atunci a trimis pe apostoli, care pe temelia proorocilor au ridicat zidurile Bisericii. De aceea și apostolul n-a spus: fiind zidiți pe temelia apostolilor, ci 108 deasupra fiind zidiți
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
exprimă foarte bine în atitudinea lui față de religie. Este o atitudine ce se integrează pe deplin în tradiția liberei cugetări, cu tot ceea ce are aceasta patetic și, totodată, problematic. Când discută despre religie, Russell are în vedere în mod constant dogmele și normele morale ale marilor confesiuni, în primul rând cele ale creștinismului. El vizează, în primul rând, credința în Dumnezeu, ca existență personală distinctă de lume și creatoare a lumii, precum și credința în nemurirea sufletului. Iar considerațiile sale pornesc în
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
clar de la premisa că o persoană care pretinde că este cultivată va trebui să-și întemeieze convingerile pe rațiune, nu pe sentimente. În caz contrar, ea nu va merita respectul cuvenit oamenilor onești din punct de vedere intelectual.46 Discutând dogmele religiilor, Russell sublinia că ele nu pot fi sprijinite pe rațiune. El se declara sceptic cu privire la afirmații despre ceea ce depășește orizontul experienței. Este evident însă că îi plăcea să discute critic argumentele în favoarea existenței lui Dumnezeu deoarece credea că mulți
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
căpătâiul muribundului) se refereau la Pasărea cu clonț de rubin care-l strivea, evenimentul tragic a avut imensă audiență. După mai mult de două decenii, Mircea Tomuș punea sub semnul îndoielii "legenda Labiș": "Avem acum "axioma Labiș", am spune chiar "dogma Labiș""; rafinatul critic sublinia că poetul fusese, practic, "unul între alții", iar reînnoirea climatului liric se datora mai multora (Scriitori români Dicționar, 1978). Nu vreo noutate prozodică adusese Labiș ci o dicțiune proaspătă, cuceritoare, opusă clișeizării din epocă. Un text
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
se înfăptuiește la "lumina erotică a stânjeneilor". Trăiești în bucurie atâta timp cât repeți cuvinte consacrate: "Cuvinte vechi auzi "iubit", "iubito"! / Ce morți vom fi, când n-o să le mai știm" (Nu crezi). Semnale paradisiace, stări de infraconștiență, o religie jubilantă, fără dogme, acestea se contrapun singurătății, lăsând să vorbească eternul uman: Nu rareori am adorat frumusețile vieții: Nopțile putrede, diminețile fragede, Păcatul încă neînfăptuit. Gustul tăcerii punând un lacăt de deget pe gură. Formele fructelor, dulcețile lor. Odihnitoare peisaje cu munți Văile
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ține atît de mult, domnia sa poate să rămînă aici, unde demonstrează că îi este locul. 1.10. VIDUL Pe fondul sincretismului noii ere, renasc misteriile vechilor școli ale Antichității. Nu li se poate opune nici biserica, închisă în propria-i dogmă și amestecată în tot felul de intrigi politice, nici știința, încătușată în limitele materiei, ambele nemaiștiind cum să-i facă pe oameni întregi. Știința trebuie să-și lărgească sfera de preocupare, iar religia trebuie să-și aducă aminte de origini
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
acestor popoare "lumina", au existat viață economică și societăți bine structurate și înainte de colonizare, nu doar o gîndire magică, pre-rațională cum le place unora mai comozi să creadă. Chiar atunci cînd se solicită "sacrificiul intelectului" și "pacea minții", impunîndu-se o dogmă ce nu poate fi decît un obiect al credinței, religiile respective nu încetează să întrețină raporturi intime cu "intelectualismul rațional" și chiar o anumită "apologetică raționalistă". Weber abordează religiile ca "sisteme de gîndire" puse în operă prin intermediul experienței, într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]