6,588 matches
-
scurtă și trecătoare și să nu-ți legi prea mult inima de cele ale ei. Adelheid se sperie și mai tare: — Părinte, de ce mi spui toate astea? Ce s-a Întâmplat cu Bodo? Ce primejdie Îl paște pe stăpânul nostru, ducele? Visez lucruri groaznice, am presimțiri rele... Ce mă aș teaptă, pe mine, pe noi? Ce necazuri? Călugărul răspunse cu blândețe: — Copila mea, nu știu. Nu ne e dat nouă, muritorilor, să ne cunoaștem viitorul. Prevestirile, semnele rele, toate acestea sunt
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și o rugă pe stăpâna ei să-i Îngăduie s-o Însoțească. Așa că cele două tinere porniră În goana calului, fără nici un cuvânt, călăuzite de catârul călugărului, care se dovedi tot atât de iute ca cel mai de preț bidiviu din grajdurile ducelui. Noaptea se apropia cu repeziciune. Călugărul le conduse pe cărări necunoscute, urcară și coborâră prin păduri și poieni, până ce Întunericul le Învălui cu totul. Adelheid simți cum o spaimă nelămurită o cuprinde. Nu era numai grija pentru starea iubitului ei
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
a starețului Otto fuseseră puse lucrurile la cale astfel Încât amândoi să ajungă În această stare nefericită. Eglord aspirase dintotdeauna la dragostea fiicei nelegitime a lui Bertold. Fata era fermecătoare și dorită de toți. Mai mult, era și unicul copil al ducelui, care n-avea moș tenitori direcți, astfel că odată cu moartea acestuia, soțul ei s-ar fi putut apropia de tron. E drept, mai era și Conrad, fratele mai tânăr, dar nici el nu era căsătorit, deci n-avea moștenitori. „Să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
era În zadar. Aversiunea copilei creștea cu aceeași intensitate cu care sporea pasiunea lui. Cu o ex presie Împietrită, Adelheid Îl rugă să-i dea pace. Aroganța ei Îl Înfurie peste măsură. și dragostea lui se schimbă Încet-Încet În ură. Ducelui Îi rămăseseră necunoscute toate acestea. Îl prețuia pe cavalerul Eglord și până atunci Închisese ochii ori de câte ori venea vorba despre cruzimile și grozăviile care se petreceau la castelul din Opfingen. Pentru el, erau vorbe fără temei ale celor care Îl pizmuiau
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cum să le dea lovitura de grație dușmanilor săi. Încă de demult se gândise Îndelung În ce fel trebuia asasinată Adelheid, astfel ca moartea ei să se apropie cât mai mult de una naturală. Chiar cei mai aprigi dușmani ai ducelui ar fi fost indignați auzind de neasemuita fărădelege a uciderii unei fecioare nevinovate de sânge nobil. Nici Curtea Imperială n-ar fi aprobat o asemenea crimă, cu toate că nu-i iubea pe cei doi Zähringer. Otto nu era sigur că, până la
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
că vreun gest necugetat ar fi putut scoate cândva la lumină taina celor doi Îndrăgostiți fără speranță. Aveți răbdare, le spunea el mereu. Căile Domnului sunt necunoscute. Nu se știe niciodată cum se pot schimba lucrurile. Poate că până la urmă ducele se va lăsa convins. Poate că, Într-o zi, Îi va recunoaște meritele lui Bodo și nu se va opune. Sunt Încredințat că domnul Conrad nu vă va sta În cale. Aveți În el un aliat prețios. Nu dez nă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
că Bodo și Adelheid urcară de câteva ori, pe cărări diferite, la mânăstirea Sfântul Petru, ca să nu trezească nici o bănuială. Totuși, Otto aflase curând prin spionii săi ce se Întâmpla și se folosi de dragostea lor ca să-i lovească pe ducele Bertold și pe ai lui. Două suluri mici de pergament, legate cu șnur de mătase albastră, ajunseseră astfel În mâinile celor doi tineri. E adevărat, lui Bodo i se spusese că Reinhard, fratele Berthei, mesagerul personal al prințesei, Își rupsese
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Bodo. „Bodo va afla fără doar și poate că am dispărut și mă va căuta. Așa cum Îl știu eu, n-o să se lase până nu mă eliberează. și mai e și Conrad...“ Nu Îndrăzni să se gândească la tatăl ei. Ducele Bertold era plecat În Alsacia. „Mai bine să nu știe ce s-a Întâmplat... Dacă află adevărul...“ Nici pentru ea, nici pentru Bodo nu putea nădăjdui nimic, nici un pic milă. Se așeză speriată și deznădăjduită pe marginea jilțului. Nu Înțelegea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
află adevărul...“ Nici pentru ea, nici pentru Bodo nu putea nădăjdui nimic, nici un pic milă. Se așeză speriată și deznădăjduită pe marginea jilțului. Nu Înțelegea ura Împotriva ei. „Întâi au vrut să mă omoare. Acum mă răpesc... Adalbrecht e vasalul ducelui. L-am văzut poate o dată la Curte, de departe, n-am schimbat nici o vorbă cu el. De ce m-a atras În cursă? Vrea să-l lovească pe tatăl meu prin mine? E vorba de o intrigă politică Îndreptată Împotriva lui
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și triști, Își dădu seama că se afla În partea de sud a cetățuii. Undeva În apropiere trebuia deci să fie mânăstirea Sfântul Trudpert. Dacă le-ar fi putut trimite vorbă călugărilor... dar nu era sigură de loialitatea lor... După ce ducele Bertold cel bătrân hotărâse să-și aleagă lăcașul de Îngropăciune la Sfântul Petru, relațiile cu mânăstirea Sfântul Trudpert nu erau deosebit de călduroase... Poate totuși se găsea acolo vreun călugăr care să vrea s-o ajute? Adelheid petrecu toată ziua privind
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
te salvez. — Minunat, răspunse Adelheid, care nu credea o iotă. Poruncește atunci să ni se dea cai, pentru mine și camerista mea, care a fost smulsă cu forța de lângă mine, ca să ne putem Întoarce neîntârziat la castel. Sunt sigură că ducele Își face mari griji și că a poruncit să fiu căutată! — O, nobilă Adelheid, asta ar fi o mare imprudență. Să las două tinere doamne singure prin aceste ținuturi nesigure? Vrei să se repete răpirea, sau poate și mai rău
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
o protecție sigură nu puteți părăsi această Încăpere. De bine, de rău, aici sunteți păzită! — Da, păzită ca o răufăcătoare! Atunci dă-mi o escortă de slujitori cinstiți care să mă Însoțească, sau condu-mă chiar domnia ta. Fii sigur că ducele te va răsplăti cu aceeași generozitate pe care ți-a arătat-o până acum! Eglord se prefăcu a nu Înțelege tonul batjocoritor și răspunse: — Da, așa e, protecția mea ar fi cea mai sigură și aș fi fericit să ți-
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
plăcută. Mititica era plină de farmec. Cu atât mai mult trebuie să fie stăpâna ei! Ministerialul se apropie cu pași mari și Întinse mâna s-o apuce: — O să-mi facă o plăcere de două ori mai mare la gândul că ducele te va vedea după aceea cu trupul plin de dove zile de dragoste ale oamenilor mei. Vie sau moartă te va vedea, ți-o făgăduiesc! Adelheid se cățără Într-o clipă pe marginea ferestrei: — N-are rost să mai aștepți
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
roagă să mă duc acolo, În cea mai mare grabă, dar În mare taină. În grabă, da, dar de ce În mare taină? Cine ce are cu Bodo al meu? și de ce nu trebuie să afle nimeni nimic? Mai cu seamă ducele nostru! Ducele, prietenul și protectorul nostru! Crezi că el i-a Întins cursa băiatului? De ce, pentru numele lui Dumnezeu? Solomon clătină din cap: — Jupâne, cum poți crede așa ceva! Ce rost ar fi avut? Stăpânul nostru ar fi putut să-l
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mă duc acolo, În cea mai mare grabă, dar În mare taină. În grabă, da, dar de ce În mare taină? Cine ce are cu Bodo al meu? și de ce nu trebuie să afle nimeni nimic? Mai cu seamă ducele nostru! Ducele, prietenul și protectorul nostru! Crezi că el i-a Întins cursa băiatului? De ce, pentru numele lui Dumnezeu? Solomon clătină din cap: — Jupâne, cum poți crede așa ceva! Ce rost ar fi avut? Stăpânul nostru ar fi putut să-l pedepsească altfel
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
se așezară În jilțurile pregătite. — Deoarece toți cei care avem de-a face cu Întâmplarea aceasta suntem de față, spuse părintele Bernhard, și cu toate că dorim ca această taină teribilă să rămână Între noi, după o Îndelungată chibzuială am Împărtășit-o ducelui Conrad. — De ce? Întrebă uluit starețul. Părinte duhovnic, nu te Înțeleg. Puteai să te duci de-a dreptul la ducele Bertold, să-i povestești totul! Ce-o să se Întâmple acum? Nu te-ai gândit la urmări, nu numai pentru cei doi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
spuse părintele Bernhard, și cu toate că dorim ca această taină teribilă să rămână Între noi, după o Îndelungată chibzuială am Împărtășit-o ducelui Conrad. — De ce? Întrebă uluit starețul. Părinte duhovnic, nu te Înțeleg. Puteai să te duci de-a dreptul la ducele Bertold, să-i povestești totul! Ce-o să se Întâmple acum? Nu te-ai gândit la urmări, nu numai pentru cei doi tineri, dar și pentru noi? — Bine a făcut duhovnicul, vorbi sihastrul, țintuindu-l cu o privire aspră. E bine
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să-i povestești totul! Ce-o să se Întâmple acum? Nu te-ai gândit la urmări, nu numai pentru cei doi tineri, dar și pentru noi? — Bine a făcut duhovnicul, vorbi sihastrul, țintuindu-l cu o privire aspră. E bine așa. Ducele Conrad este o minte Înțeleaptă și un suflet cinstit, În pofida anilor puțini pe care Îi are. Nu-l va trăda pe prietenul său Bodo. Nici pe ne poata sa, nici pe noi, pe nimeni. Dacă cineva e În stare să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
părinte bun și Îngăduitor? Tu, o minte atât de ageră, nu știai că ținta iubirii tale e de neatins ca și soarele de pe cer? Vai, vai, de câte nebunii e În stare tinerețea!“ Părintele Bernhard le povesti ce vorbise cu ducele cel tânăr. Conrad fusese Îngrozit. Își Îndrăgea mult atât ne poata, cât și prietenul. După părerea lui, amândoi se găseau Într-o situație fără ieșire. — Părinte Bernhard, sunt peste măsură de Întristat, spusese el. Ce să zic? Oricum ar fi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Îl cunoști și Sfinția Ta. Îi va pedepsi, fără doar și poate. și chiar dacă Îl vom convinge să-i ierte, vor fi oricum pedepsiți, fiindcă vor fi opriți să se mai vadă. — A vorbit cu foarte multă blândețe și omenie ducele, spuse duhovnicul prințului. Am fost mișcat până la lacrimi. Între noi fie vorba, și Înălțimea Sa era foarte tulburat. În sfârșit, ce să mai lungesc vorba. Domnul Conrad ne-a promis tot sprijinul. și-a pus În mișcare oamenii de Încredere
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
duitor. Vindecă-l pe Bodo. L-am văzut adineauri și m-am cutremurat. Pe chipul lui e așternută umbra morții. și să nu uităm de asemenea primejdia În care se vor afla cei doi tineri dacă reușesc să scape. Mânia ducelui poate să-i loveas că cumplit pe cei doi nesăbuiți. Domnița Adelheid mai poate să nădăjduiască milă, fiind copila lui, dar Bodo... Iertați-mă că Îndrăznesc să vorbesc astfel. O cinstesc ne spus pe prințesă, e o domniță nobilă și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cu voia Domnului și cu ajutorul cuvioșiei tale, Bodo va scăpa cu viață. Dar atunci Îl pasc alte primejdii și dureri, după cum bine știm amândoi. Am Înțeles ce-ați vrut să spuneți cu durerile sufletești și ați avut dreptate. știu că ducele, deși mă prețuiește și are nevoie de banii și autoritatea mea printre bancherii și negustorii din Zürich, nu vede În mine decât un om de rând, așa cum și sunt. Pentru el, Bodo nu e vrednic să se unească cu fiica
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
a orânduit așa. Numai oamenii singuri s-au Împărțit În tagme, cu silnicie și violență. — Poate să fie cum spuneți, părinte, dar deocamdată lucrurile stau astfel. și mintea mea m-ar sfătui prost dacă m-aș duce să-i spun ducelui că toți suntem egali În fața lui Dumnezeu și a oamenilor. Dar vreau să vă mărturisesc acum o taină. Am toate motivele să cred că sângele care curge prin vinele lui Bodo e nobil. El nu e fiul meu trupesc. Pă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Își schimbă la iuțeală hainele murdare de la cățărat și ceru să-i fie adusă cina. De-abia Începuse să se Înfrupte din țiparul de Rin fript pe grătar, În sos de unt, când trompetele și larma din curte vestiră că ducele Bertold se Întorcea de la vânătoare. Pașii lui repezi cu pinteni sonori se auzeau pe trepte și, ca totdeauna când nu se cina În sala festivă, se Îndreptă spre odăile fratelui său. Conrad mânca În liniște, ca și cum nu s-ar fi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Înnoptez sub cerul liber, cu spada la căpătâi, fără o suită de lingușitori În urma mea. Să călăresc prin păduri, să pot spune ceea ce simt, așa cum fac cu tine acum, fără să-mi măsor cuvintele. Să-i apăr pe cei nevoiași. Ducele tăcu o clipă, apoi reluă: — Frate, trebuie să-ți mărturisesc ceva. Nu-mi place de loc drumul pe care trebuie să-l facem la Molsheim. Nu Înțeleg ce vrea Amadeus. Nu cred În sinceritatea lui. De ce vrea să se Împace
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]