18,730 matches
-
Galileea, Iudeea, Idumeea, Tyr, Sidon etc. Ne aflăm chiar la începutul misiunii sale publice. Îi desemnează pe cei doisprezece apostoli și-i învestește cu puteri speciale: să vindece, să alunge demonii, să predice. La Marcu, opoziția atinge apogeul. Până și duhurile necurate îl recunosc pe Isus drept Fiu al lui Dumnezeu, în vreme ce fariseii îl taxează drept nebun (textul spune exact: „și-a ieșit din minți”). Marcu insistă pe opoziția Galileea versus Iudeea - mai precis, Galileea versus Ierusalim. Fariseii care-L acuză
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dacă se divizează, înseamnă că împărăția lui nu mai stă în picioare, nu mai durează, ci ia sfârșit. „Amin, amin zic vouă că toate păcatele și blasfemiile, oricâte ar spune/blasfemia, vor fi iertate. Dar dacă va blasfemia cineva împotriva Duhului cel Sfânt, nu are iertare în veac, ci este vinovat de păcat veșnic. Fiindcă spuneau: are duh necurat.” E foarte semnificativă varianta aleasă de Aland pentru ediția finală a Noului Testament: „păcat veșnic”. Cine hulește Duhul Sfânt se face vinovat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sfârșit. „Amin, amin zic vouă că toate păcatele și blasfemiile, oricâte ar spune/blasfemia, vor fi iertate. Dar dacă va blasfemia cineva împotriva Duhului cel Sfânt, nu are iertare în veac, ci este vinovat de păcat veșnic. Fiindcă spuneau: are duh necurat.” E foarte semnificativă varianta aleasă de Aland pentru ediția finală a Noului Testament: „păcat veșnic”. Cine hulește Duhul Sfânt se face vinovat de „păcat veșnic”. Hulitorul acesta se instalează pe vecie în starea de păcat; altfel spus, viața lui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
va blasfemia cineva împotriva Duhului cel Sfânt, nu are iertare în veac, ci este vinovat de păcat veșnic. Fiindcă spuneau: are duh necurat.” E foarte semnificativă varianta aleasă de Aland pentru ediția finală a Noului Testament: „păcat veșnic”. Cine hulește Duhul Sfânt se face vinovat de „păcat veșnic”. Hulitorul acesta se instalează pe vecie în starea de păcat; altfel spus, viața lui, atât în veacul acesta, cât și în cel următor, va sta exclusiv sub semnul morții. Cine hulește împotriva Duhului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Duhul Sfânt se face vinovat de „păcat veșnic”. Hulitorul acesta se instalează pe vecie în starea de păcat; altfel spus, viața lui, atât în veacul acesta, cât și în cel următor, va sta exclusiv sub semnul morții. Cine hulește împotriva Duhului Sfânt se instalează, moral și spiritual, în moarte veșnică. Pentru el nu există convertire (metanoia), întoarcere la viață prin înviere. Nici chiar judecata nu-i va fi de folos, întrucât judecata lui va fi veșnică, precum păcatul. Fiecare clipă a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
miracolului. În cazul egiptenilor, Dumnezeu este cel care le împietrește deliberat inimile; în cazul fariseilor, ei înșiși se fac vinovați de împietrire. Pe de altă parte, în episodul vetero-testamentar, minunile sunt săvârșite prin „degetul lui Dumnezeu”; în episodul neotestamentar, de „duhul” lui Dumnezeu (pentru Luca: „degetul lui Dumnezeu”). Deosebirea majoră constă în „calitatea” (în sensul teologic) a acestor minuni. În Egipt, Dumnezeu aruncă plăgi nimicitoare asupra lui Faraon, împietrindu-i mereu inima, ca-ntr-un joc sadic „de-a v-ați
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pustiul acesta și M-au încercat cu aceasta pentru a zecea oară și nu Mi-au ascultat glasul, adevărat nu vor vedea pământul pe care l-am jurat părinților lor... Iar pe slujitorul Meu Chaleb, pentru că s-a arătat alt duh în el și M-a urmat, îl voi duce în țara unde a intrat și seminția lui o va moșteni” (Num. 14,22 sq., LXX). Întrebarea esențială pe care o pune poporul lui Israel: „Oare Domnul este între noi sau
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
tulburător pasajelor de care ne ocupăm: „Tari de cerbice (sklerotracheloi), cu inimile și urechile netăiate împrejur (exact: netăiați împrejur la inimi și la urechi/aperitmetoi tei kardiai kai tois osin), voi întotdeauna vă împotriviți (antipipto: a cădea împotriva/țineți piept) Duhului Sfânt: precum părinții voștri, așa și voi!” (Fapte 7,51). Temele-cheie se regăsesc în capitolul 63 din Isaia (LXX): exodul sub conducerea lui Moise; învârtoșarea inimilor și, mai presus de toate, amărârea Duhului Sfânt. „Ei n-au crezut și au
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
împotriviți (antipipto: a cădea împotriva/țineți piept) Duhului Sfânt: precum părinții voștri, așa și voi!” (Fapte 7,51). Temele-cheie se regăsesc în capitolul 63 din Isaia (LXX): exodul sub conducerea lui Moise; învârtoșarea inimilor și, mai presus de toate, amărârea Duhului Sfânt. „Ei n-au crezut și au amărât Duhul Lui Sfânt” kaˆ parèxunan tÕ pneàma tÕ ¤gion aÙtoà, 63,10). Nu există în Vechiul Testament un verset mai apropiat de logion-ul nostru decât acesta. Verbul paroxuneien descrie comportamentul rebel al israeliților
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
precum părinții voștri, așa și voi!” (Fapte 7,51). Temele-cheie se regăsesc în capitolul 63 din Isaia (LXX): exodul sub conducerea lui Moise; învârtoșarea inimilor și, mai presus de toate, amărârea Duhului Sfânt. „Ei n-au crezut și au amărât Duhul Lui Sfânt” kaˆ parèxunan tÕ pneàma tÕ ¤gion aÙtoà, 63,10). Nu există în Vechiul Testament un verset mai apropiat de logion-ul nostru decât acesta. Verbul paroxuneien descrie comportamentul rebel al israeliților, care provoacă amărăciunea lui Dumnezeu. Isaia 63,10 trimite
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
logion-ul nostru decât acesta. Verbul paroxuneien descrie comportamentul rebel al israeliților, care provoacă amărăciunea lui Dumnezeu. Isaia 63,10 trimite la Ps. 105,22-23: L-au mâniat la apa răzvrătirii/iar Moise a fost pedepsit pentru ei,/fiindcă-i amărâseră duhul/și a grăit necugetat cu buzele lui (kaˆ parèrgisan aÙtÕn f’ Ûdatoj ¢ntilog...aj. kaˆ ™kakèqh MwusÁj di’ aÙtoÚj, Óti parep...kranan tÕ pneàma aÙtoà, kaˆ dišsteilen ™n to‹j ce...lesin aÙtoà.). Iată, pe scurt, rezultatele anchetei. Blasfemia împotriva
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a grăit necugetat cu buzele lui (kaˆ parèrgisan aÙtÕn f’ Ûdatoj ¢ntilog...aj. kaˆ ™kakèqh MwusÁj di’ aÙtoÚj, Óti parep...kranan tÕ pneàma aÙtoà, kaˆ dišsteilen ™n to‹j ce...lesin aÙtoà.). Iată, pe scurt, rezultatele anchetei. Blasfemia împotriva Sfântului Duh se înscrie în „patternul” vetero-testamentar al neascultării, obrăzniciei, rebeliunii lui Israel în timpul exodului. Blasfemul prin cuvânt trebuie pus în corelație cu împietrirea inimii. Cuvântul izbitor, murdar, ofensator la adresa divinității nu poate fi interpretat ca o izbucnire necontrolată, spontană, imprevizibilă a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
inimi scăpate momentan de sub control. Dimpotrivă, el reprezintă manifestarea unei încăpățânări sistematice, a unei încremeniri calculate, deliberate și provocatoare. Blasfemul este emanația unei voințe de distrugere bine exersate. Blasfematorul persistă în refuzul revelației, al adevărului evident, manifestat sub ochii săi. „Duhul Sfânt” din fragmentele comentate nu trebuie interpretat ca a treia persoană din Treime, deși lucrurile nu pot fi tranșate „matematic”. El este lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu. A blasfemia împotriva Duhului mântuitor înseamnă a refuza propria mântuire, așadar a te
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
refuzul revelației, al adevărului evident, manifestat sub ochii săi. „Duhul Sfânt” din fragmentele comentate nu trebuie interpretat ca a treia persoană din Treime, deși lucrurile nu pot fi tranșate „matematic”. El este lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu. A blasfemia împotriva Duhului mântuitor înseamnă a refuza propria mântuire, așadar a te exclude singur de la viața veșnică. În acest sens, păcatul împotriva Sfântului Duh e de neiertat, întrucât el blochează dintru început comunicarea cu Dumnezeu, tăind orice speranță și anulând orice dialog dintre
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
din Treime, deși lucrurile nu pot fi tranșate „matematic”. El este lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu. A blasfemia împotriva Duhului mântuitor înseamnă a refuza propria mântuire, așadar a te exclude singur de la viața veșnică. În acest sens, păcatul împotriva Sfântului Duh e de neiertat, întrucât el blochează dintru început comunicarea cu Dumnezeu, tăind orice speranță și anulând orice dialog dintre creator și creatură. Fariseii simbolizează aici omul care în fața luminii soarelui își închide ochii deliberat, susținând că lumina soarelui e întuneric
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ori cu cel care, la auzul Logosului divin, își pune palmele peste urechi, neascultându-și decât bătăile funebre ale inimii sale împietrite. Să revedem contextul evangheliei: Isus săvârșește minuni, vindecând orbi, muți, ologi, posedați. Negând prezența și lucrarea efectivă a Duhului Sfânt în aceste vindecări, fariseii iau locul orbilor, muților, ologilor și al posedaților, devenind, ei, cei care-l acuză pe Isus de complicitate cu Beelzebul, adevăratele progenituri ale lui Beelzebul. Cea mai potrivită replică pare aceea dată de orbul din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
este „atoatețiitorul”, adică El penetrează toate entitățile universului, atât ființele animate, cât și inanimatele, atât pe cele raționale, cât și pe cele iraționale (alogoi). Puterea (dynamis) Fiului, în schimb, nu atinge decât ființele raționale, catehumeni și păgâni, fără discriminare. Iar Duhul Sfânt nu se împărtășește decât creștinilor, adică acelor ființe raționale care s-au „înfruptat” din taina botezului. Așadar, după teoria misterică a lui Origen, atunci când păcătuiesc, catehumenii și păgânii păcătuiesc împotriva Fiului: se subînțelege că ei pot fi oricând regenerați
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
se împărtășește decât creștinilor, adică acelor ființe raționale care s-au „înfruptat” din taina botezului. Așadar, după teoria misterică a lui Origen, atunci când păcătuiesc, catehumenii și păgânii păcătuiesc împotriva Fiului: se subînțelege că ei pot fi oricând regenerați prin botezul Duhului Sfânt. Lucru de neconceput pentru creștini, adică pentru cei care au dus inițierea până la capăt, întrucât aceștia păcătuiesc împotriva Duhului Sfânt. În viziunea lui Origen, există așadar o gradație în comiterea păcatelor, ce reflectă o anumită organizare ierarhică a lumii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lui Origen, atunci când păcătuiesc, catehumenii și păgânii păcătuiesc împotriva Fiului: se subînțelege că ei pot fi oricând regenerați prin botezul Duhului Sfânt. Lucru de neconceput pentru creștini, adică pentru cei care au dus inițierea până la capăt, întrucât aceștia păcătuiesc împotriva Duhului Sfânt. În viziunea lui Origen, există așadar o gradație în comiterea păcatelor, ce reflectă o anumită organizare ierarhică a lumii cerești și pământești. Păcatul este cu atât mai mare cu cât distanța dintre om și cer este mai mică. Păcatul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de „cunoaștere spirituală” (gnosis) sau de la strategia de inițiere în misterul divin. Gravitatea păcatului se probează la Origen în funcție de conștientizarea sau posibilitatea ființei de a conștientiza păcatul. O pisică, ființă animată, dar irațională, nu poate păcătui împotriva Fiului sau a Duhului, postura ei ontologică fiind foarte modestă în raport cu ființa umană. La fel, păgânul netrecut prin taina majoră a botezului nu are capacitatea „gnostică” necesară pentru a-și asuma păcatul comis față de Fiul. Numai creștinul, adică ființa umană completă, realizată spiritual, posedă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nu are capacitatea „gnostică” necesară pentru a-și asuma păcatul comis față de Fiul. Numai creștinul, adică ființa umană completă, realizată spiritual, posedă conștiința și discernământul necesare perceperii păcatului său. Prin urmare, numai el, păcătuind, o face pe deplin conștient, împotriva Duhului din care s-a împărtășit, umbrind pe veci lumina primită la botez. Pentru Origen (poate părea paradoxal, dar aceasta este viziunea elitistă asupra creștinismului, specifică secolelor II-III63), numai cei desăvârșiți, numai cei perfecți păcătuiesc iremisibil împotriva Sfântului Duh. Fiul este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
conștient, împotriva Duhului din care s-a împărtășit, umbrind pe veci lumina primită la botez. Pentru Origen (poate părea paradoxal, dar aceasta este viziunea elitistă asupra creștinismului, specifică secolelor II-III63), numai cei desăvârșiți, numai cei perfecți păcătuiesc iremisibil împotriva Sfântului Duh. Fiul este condescendent față de nedesăvârșiți. În schimb, cei desăvârșiți poartă pecetea Duhului, care, odată întinată, declanșează un dezastru psihologic și ontologic. Atanasie: Scrisoarea a IV-a către Serapion a) Critica teoriei origeniene prin schimbarea macazului exegetic În cazul lui Atanasie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
primită la botez. Pentru Origen (poate părea paradoxal, dar aceasta este viziunea elitistă asupra creștinismului, specifică secolelor II-III63), numai cei desăvârșiți, numai cei perfecți păcătuiesc iremisibil împotriva Sfântului Duh. Fiul este condescendent față de nedesăvârșiți. În schimb, cei desăvârșiți poartă pecetea Duhului, care, odată întinată, declanșează un dezastru psihologic și ontologic. Atanasie: Scrisoarea a IV-a către Serapion a) Critica teoriei origeniene prin schimbarea macazului exegetic În cazul lui Atanasie, contextul se schimbă. Toată viața și teologia lui sunt marcate de polemica
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Serapion a) Critica teoriei origeniene prin schimbarea macazului exegetic În cazul lui Atanasie, contextul se schimbă. Toată viața și teologia lui sunt marcate de polemica antiariană și, implicit, de chestiunea trinitară. În mod normal, el va privi chestiunea blasfemiei împotriva Duhului dintr-un alt unghi. Atanasie cunoaște, citează și ridică obiecții la teoria predecesorilor săi plecând tocmai de la învățătura trinitară: „Este limpede că Fiul, fiind în Tatăl, este și în cei în care este și Tatăl (adică, ne reamintim, în creaturile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
la teoria predecesorilor săi plecând tocmai de la învățătura trinitară: „Este limpede că Fiul, fiind în Tatăl, este și în cei în care este și Tatăl (adică, ne reamintim, în creaturile animate și inanimate, în cele raționale și iraționale) și că Duhul Sfânt nu este absent, căci sfânta, preafericita și desăvârșita Treime este nedespărțită”. El îl amendează pe Origen printr-o piruetă ingenioasă: teoria din Peri archon se situa, am văzut, pe plan gnoseologic (deși nu rupt de ontologie). Atanasie face amendamentele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]