1,905 matches
-
Haide, dragă, sui în luntre, Să tot mergem, mergem duși, Să scăpăm măcar o clipă De-a pământului cătuși. Legănați încet de valuri Să dăm grijile uitării, Să dăm sufletele noastre Dragostei și depărtării. Interesnte sunt încercările de epigrame și elegii după Goethe, cu toate că metrul antic îngreuiază emisiunea: Vine lăcusta și clopot și coasă prin sate răsună. Timpuri trecute recheamă în minte-mi această-ntîmplare. Peste-a mea patrie hoarde barbare iar văd cum se-nșiră: Gotul în frunte, lui hunu-i urmează
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Boul lui, cu toate protestele, e rudă cu solemnul bove carduccian, însă melancolic, în stil volneyan. Clasicismul lui Zamfirescu e acela rece al lui De Bosis, fără măcar sângele de rodie al lui D'Annunzio, împreună cu care încearcă acorduri amintind elegiile romane ale lui Goethe. Puținele poezii ce rămân, foarte grațioase, sunt dintre acelea în care ușoara preocupare de moarte ia corp, fără mitologie, în fumul alb al prafului de Bărăgan, pastelurile de câmp în tradiția Eliade și Alecsandri: Când dimineața
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
fond în acest joc de emoții grandilocvente și de mari procedee estetice, care a dat câteva poeme memorabile, stă tot interesul literar: În cinstea ta, - Cea mai frumoasă și mai nebună dintre fete, Voi scri trei ode, Trei romanțe, Trei elegii Și trei sonete. Și-n cinstea ta, - Cea mai cântată din cîte-n lume-au fost cântate, Din fiecare vers voi face Cîte-un breloc de-argint, în care Gîndirile-mi vor sta alături ca niște pietre nestimate De-a pururi încrustate-n
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
reginei negre, Șahului de smoală, șahului de var... și în proza fatală, veac XX, din Autoportret: Sunt copilul negrelor claviaturi Melodios preum e cinteza din păduri, Pentru a schimba lesne fugarii de vis Ai diligenței spre nenoroc deschis, Știu desfolia elegii de Hinduși, Ori deopotrivă albe mănuși. VLADIMIR STREINU Începând a fi ermetic ca Barbu, Vladimir Streinu evocă acum în puținele poezii timpul romantic dunărean, cu ceva din sălbăticia lui Sihleanu, sau transpune într-un chip fantastic cinegetica lui Odobescu: Am
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
excesiv, dând indicații de facultate poetică în descrierea parnasiană a unei cești: Văd timp de bătălii. Leat mediu. Cu alții-n fier și-n gânduri grave, Dădu și prințul un asediu. Pe undeva, prin mlaștini slave. Acum scrie o poezie (Elegii și alte poeme, Cântecele regilor de jos) cu ușoară tendință socială, de un sentimentalism minor, patetică, la chipul transparent, cu mâhniri delicate: Orașe - păduri fără foi! - Jefuitoare - ale anilor, Iată, îmi chem amintirile, Și nu mai văd decât o ploaie
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
domenii este subliniată de Constantin Noica, în Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii românești: "Este în el o dublă natură de gânditor, cu o față care-l trimitea nestăpânit la problemele ultime, unde nu încape loc decât pentru elegia marii poezii, și o față întoarsă spre lumea reală care-i trezea interesul pentru concret, pentru limbă și limbi, pentru dramaticele realități economice ale vieții oamenilor, până și pentru statistică"163. Editarea publicisticii eminesciene a constituit pentru multă vreme un
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Griviței, București, 1962; Lumina de dragoste, București, 1964; Bucurii pentru copii, București, 1966; Minus durerea, București, 1966; Emoții la trapez, București, 1967; Un cățel ca vai de el, București, 1968; Ritmuri române, București, 1969; Sonete mute, București, 1969; Traversarea nedreptății. Elegii și imnuri, București, 1970; Omul de rând, București, 1972; Ridică mâna și vei primi o floare, București, 1972; Poeme, București, 1973; Cavalerii porților albastre, București, 1973; Flori pentru sarea pământului, București, 1973; Alte bucurii pentru copii, București, 1975; Aventuri în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286477_a_287806]
-
artei, cât și o piesă de teatru, Van Buck. Poetul, apreciat de Titu Maiorescu, pe care îl cunoscuse la Paris, a fost membru al Junimii și un timp a susținut foiletonul literar la „Gazeta de Iași”. Versurile lui N., amestecând elegia cu satira, între lamentație și sarcasm, adună și interiorizează motive caracteristice momentului de destrămare a iluziilor ce a urmat revoluției de la 1848. „Desperarea” de a fi, „gândirea spăimântată” de pierderea virtuților străbune (Dor și jale, În memoria celor morți pentru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288443_a_289772]
-
El este traversat de același sens al materialității negative pe care îl deține discursul modern, dar relația sa cu acea materialitate nu este chiar nu pe de-a-ntregul "aceeași". [...] În această complexitate, relația dintre modern și postmodern reprezintă translația de la elegia metafizică la "simpla" retorică"148. Aparatul retoric care este utilizat în această clarificare relațională este deosebit de sugestiv pentru înțelegerea legăturii dintre cei doi termeni. Fiind considerată o figură semantică prin contiguitate, coexistență, proximitate sau învecinare, metonimia a suscitat diverse încercări
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de ordin istoric, existențial, lingvistic și artistic. Ipostazele existențiale, de la stare de dor față de Roma la teama de moarte printre barbari, sunt transfigurate într-o expresie poetică cu tonuri întunecate care reflectă drama interioară și conștiința sa tragică. Ovidiu întoarce elegia, ca specie literară, la valoarea ei originară, etimologică, la vers cu substanță nostalgică, melancolică, funerară. Elegiile sale cresc la intersecția dintre ficțiune și adevăr istoric, reflectând un iter psihologic dinamic și complex. Poetul solar, jovial devine, în exil, nocturn, îndoliat
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
teama de moarte printre barbari, sunt transfigurate într-o expresie poetică cu tonuri întunecate care reflectă drama interioară și conștiința sa tragică. Ovidiu întoarce elegia, ca specie literară, la valoarea ei originară, etimologică, la vers cu substanță nostalgică, melancolică, funerară. Elegiile sale cresc la intersecția dintre ficțiune și adevăr istoric, reflectând un iter psihologic dinamic și complex. Poetul solar, jovial devine, în exil, nocturn, îndoliat: "Laeta fere laeta cecini cano tristia tristis / Conveniens operi tempus utrumque suo est" (Pontica III, 9
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
III, 9, 33-36) sau "Flebilis ut noster status est, ita flebile carmen / Materiae scripto conveniente suae" (Tristia V, 1, 5-6). Transfigurarea stărilor sufletești pendulează de la exaltare și nostalgie la resemnare și revoltă, dar varietatea motivelor și subiectelor care susțin temele elegiilor sale compensează monotonia lamentației. Th. Burette 35 considera, pe nedrept, că Tristia și Pontica sunt "doar o lamentare cântată în genunchi, cu fruntea în țărână". Evident, este o metaforă, nu o judecată critică. Poetul își descarcă stresul în scris: "Strangulat
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
în care contrapunctul este suferința tragică. Ovidiu n-avea voluptatea suferinței în sens dostoevskian și nici durerea omului umil din cetatea barbară, ci sentimentul tragic al poetului fulgerat de tiran. Prin creația sa de exil, poetul inaugurează în literatura latină elegia ciclică a surghiunului. Transfigurând trăiri lirice succesive, ca răsfrângeri ale unei emoții prezente, deschide drumul liricii retrospective europene. Exilul care dezbină ființa poetului implică recucerirea fericirii apuse și trăirea înfrângerii dureroase. Momentele principale ale dramei sale sufletești se desfășoară pe
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Torino, 1986 STUDII: 1. Acta Conventus Omnium gentis Ovidianis studiis fovendis, Tomis, 25-31 VIII, 1972 habiti, Typis Universitatis Bucurestiensis, 1976. 2. Atti del Convegno Inernazionale Ovidiano, Sulmo, mayo, 1958, vol. I-II, Roma, 1959. 3. BĂLUTĂ, M., "Poezia semnelor în elegiile ovidiene" în An. Univ. din Buc., Filologie, 36, 1987, pp. 95-157. 4. BLUM, C., "Cauzele relegării poetului roman Publius Ovidius Naso la Tomis. Considerații istorice și juridice" în Analele Dobrogei, Cernăuți, an IX (1928), pp. 119-170. 5. BOUGNOT, Y., La
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
conventus omnium gentium Ovidianis studiis fovendis. Tomis a die XXV ad diem XXXI mensis Augusti MCMLXXII habiti, edita N. I. Barbu, E. Dobroiu, M. Nasta, Bucarest, 1976. 33. PARATORE, E., Motivi umani nella poesia di Ovidio, Sulmona, 1956. 34. Idem, "L'elegia autobiografica di Ovidio" (Tristia 4, 10) în Ovidiana, pp. 355 sg. 35. Idem, "L'evoluzione della sphragis della prime alle ultime opere di Ovidio" în Atti di Convegno..., pp. 173-203. 36. PIANEZZOLA, E., Conformismo ed anticonformismo politico nell' Ars Amatoria
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
violentul acces de furie al lui Augustus la aflarea vestii despre înfrângerea lui Varro în Germania și, se prea poate, pentru că a scris versuri epigramatice pe această temă care, în urma unor indiscreții, au ajuns sub ochii lui Augustus 33. Din elegia Tr. III, IV, în care poetul își sfătuiește un prieten să evite "nomina magna", F. Bernini 34 deduce că exilul lui Ovidiu s-ar datora familiarității cu persoane "foarte nobile". Luând în considerație faptul că Augustus s-a înfuriat atât
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Augustus în primul rând, nu e exprimată formal, aceasta este totuși clar și categoric implicită: cavalerii noi fie ei și ai banilor, dar cu siguranță a Fortunei sunt în contrast cu noblețea lui foarte veche. Dacă se are în vedere că întreaga elegie (Tristele, IV, X) este dedicată Posterității și constituie, de aceea, până la un anumit punct testamentul inclusiv politic al lui Ovidiu, care aici intenționează să privească dincolo de situația lui de exilat, pentru a se fixa pe el însuși în istoria umanității
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
puțin aspru. Primii vor fi blamați de sulmonez cu cuvinte de foc: Ce voi spune se întreabă cu dispreț și amărăciune despre tovarășii perfizi și despre servitorii răutăcioși?" "Quod referam comitumque nefas famulosque nocentes?"156 Unora dintre ei le dedică elegii întregi și până și un poem Ibis157. Din câte se pare, acești comites și famuli nu trebuie să fi fost persoane de încredere, deoarece, de o parte se arătau a fi împotriva lui Augustus și a celor de la guvernare, pe
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
din motive de prudență, în timp ce în Tristele o asemenea regulă ar fi putut să nu fie respectată, deoarece Augustus încă mai arătă o anumită "liberalitate" și înțelegere pentru vremurile mai bune ale imperului. De aceea, ni se pare că anonimatul elegiilor din Tristele și prezența numelor în Epistulae ex Ponto trebuie avute în vedere ca fiind direct legate, nu atât de evoluția dispoziției sufletești a lui Augustus și acest lucru este destul de adevărat -, ci, în mod esențial, de caracterul delictului, căruia
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
destinatarii Tristelor sau ai Ponticelor 163. Din punct de vedere practic, rămâne însă fără rezolvare problema identificării destinatarilor din Tristele cu cei din Ponticele. Încercările de până acum nu s-au soldat cu rezultate semnificative. Dacă se face abstracție de elegia III, V din Tristele, pe care atât Lorentz cât și Nemethy o atribuie lui Carus (în timp ce Wheeler, Loers, Burmann contestă acest lucru)164, se poate accepta concluzia lui Bakker 165: "Quare puto... fieri non posse, ut singulae Tristium elegiae uni
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
îndepărtate și parțial sau prost civilizate, îi foloseau lui Augustus drept pretext pentru a scăpa de persoanele care l-ar fi putut deranja prin prezența lor la Roma. Și despre Suillius informații mai ample ne sunt furnizate tot de singura elegie pe care i-a adresat-o Ovidiu (Pont., IV, VIII). Potrivit lui Tacit 188, Suillius era un om cinstit, energic și elocvent. Ovidiu era legat de el de o cvasi-rudenie: soția lui Suillius era cvasi-fiica lui Ovidiu (mihi filia paene est
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
trebuie să fi rămas și pentru el un simbol, chiar dacă, până la urmă, se va apropia de Augustus 265. Oricum, "răzvrătirea" lui nu trebuie să fi fost diferită de cea a lui Asinius Pollio. În jurul anului 3 d.H. Ovidiu dedicase o elegie, azi pierdută, la moartea lui Messalla 266, desigur pentru a-și exprima recunoștința nu numai pentru a-l fi îndrumat pe calea poeziei, ci și pentru viață în general. Semne ale aceleiași recunoștințe trebuie considerate și trimiterile pe care Ovidiu
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
reformelor morale, prin care legislația imperială tindea să restabilească autoritatea mos maiorum-ului printre supușii săi (chiar dacă și acest aspect al propriei culpe este apărat cu îndârjire, cum se va vedea și mai bine în cele ce urmează, de către poet în elegia din cartea a doua din Tristele: de altfel și în acest loc Ovidiu nu-și neagă vina, ci neagă faptul că această este o vină dată fiind libertatea cu care se comportau artiștii precedenți, chiar și Augustus însuși, care tolera
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
de neuitat. Dorim să adăugăm la acești destinatari, mai mult sau mai puțin siguri din punct de vedere critic și istoric, un alt prieten de-al lui Ovidiu, căruia tradiția literară consideră că i-au fost adresate de către Sulmonez, pe lângă elegiile: III, XI; IV, IX; V, VIII din Tristele și elegiile IV, III și XVI din Ponticele, și poemul satiric Ibis: este vorba de C. Iulius Iginus 303. În scrisoarea Tristele, III, XI, 31 și urm. Ovidiu îl apostrofează: "Nemilosule, de ce
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
sau mai puțin siguri din punct de vedere critic și istoric, un alt prieten de-al lui Ovidiu, căruia tradiția literară consideră că i-au fost adresate de către Sulmonez, pe lângă elegiile: III, XI; IV, IX; V, VIII din Tristele și elegiile IV, III și XVI din Ponticele, și poemul satiric Ibis: este vorba de C. Iulius Iginus 303. În scrisoarea Tristele, III, XI, 31 și urm. Ovidiu îl apostrofează: "Nemilosule, de ce chinui o umbră, un simulacru, cu cuvintele tale amare? Crezi
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]