2,392 matches
-
2011). Alte premii: Premiul de Excelență "Mihai Eminescu" pentru vol. Eminescu în captivitatea "nebuniei", acordat de Societatea Scriitorilor Bucovineni, ianuarie 2012; Premiul pentru Eseu al revistei "Convorbiri literare", la ediția a XVI-a a Zilelor revistei, Iași, 2012; Premiul pentru exegeză critică "Cezar Ivănescu", la ediția a II-a a Festivalului Național de Poezie "Cezar Ivănescu", Iași-Bârlad, 2012 (pentru vol. Cezar Ivănescu transmodernul); Premiul pentru critică literară al revistei "Poesis", Satu Mare, la "Zilele Poesis", ediția a XXIII-a, 2012, pentru vol
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
un lung și incitant studiu, Eminescu Dialectica stilului, ce-l așază în primele rânduri ale cercetărilor eminescologice. Să amintim, mai întâi, că ultimii cincisprezece ani au marcat un serios reviriment al interesului pentru poetul național, concretizat în multe și ambițioase exegeze, datorate unor critici și istorici literari din toate generațiile, de la Edgar Papu și George Munteanu la Dan C. Mihăilescu și Petru Mihai Gorcea, preocupați de mai dreapta situare a operei eminesciene în orizontul actualității. Fapt cu atât mai îmbucurător cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
întregului. Eminescu al său este o construcție pe cât de complexă, pe atât de bine gândită, de coerentă, de armonioasă. Considerații pe care am fi dispuși a le crede prisositoare, simple paranteze ori popasuri pentru împrospătarea forțelor în anevoiosul drum al exegezei, își vădesc ulterior un rost precis. Meritul principal al autorului este că-l scoate definitiv pe Eminescu dintr-o tradiție culturală, aceea a romantismului, ca să-l așeze convingător la originile alteia, cu care ne simțim solidari. Este o mutație radicală
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
JE est un autre". "Convorbiri literare", nr. 5, mai 1984 Dan C. MIHĂILESCU Eminescu și fervoarea asociativă Infirmând opinia conform căreia cea mai eficientă manieră de abordare a operei eminesciene este, la ora de față (date fiind enormele acumulări ale exegezei) studiul monotematic, Theodor Codreanu critic prezent de mai mulți ani în revistele literare, cu deosebire în "Ateneu" încearcă, în Eminescu Dialectica stilului, o sinteză, de mare ambiție, a tuturor substructurilor operei. Conjugare de metode stilistică, tematism, comparatistică desfășurând o scriitură
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
să intre într-un alt context istoric decât acela al vremii sale [...] Eminescu se năștea în anul morții romantismului și s-a optat pentru întoarcerea lui cu 50 de ani îndărăt". În al doilea rând, complementar, schimbând accentele referințelor poetice, exegeza își va modifica, la rându-i, perspectiva, operând în descendența sintezelor semnate de Bachelard, M. Raymond, Béguin, Hugo Friederich. Eminescu va fi înțeles astfel, în consecința "structurilor liricii moderne", post-baudelairiene adică, prin prisma "romantismului deromantizat". Demonstrația va urma un demers
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
profitabil) valorile clasice. "România literară", nr. 24, 14 iunie 1984 Ioan HOLBAN Comparatismul, între echivalare și diferențiere Am remarcat cu un alt prilej faptul că eminescologia se află, în prezent, în pragul unei noi sinteze care ar putea depăși marginea exegezei călinesciene; iar premizele acestei perspective integratoare se poate spune că s-au cristalizat în ultimii cincisprezece ani, când a apărut o sumă de studii care au abordat, deocamdată secvențial, opera eminesciană din unghiul unei metodologii moderne: acum și ultimele apariții
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pe pista acestei din urma modalități, nereușind decât să "popularizeze" știința și să-l convingă pe cititorul său că "în cazul poeților lucrurile sunt mult mai complicate". "Cronica", nr. 24, 15 iunie 1984 Teodor PRACSIU Theodor Codreanu: "Eminescu Dialectica stilului" Exegeza eminesciană a atins praguri nebănuite de subtilitate și profunzime. Cine nu citește mereu riscă să piardă pasul și să nu mai înțeleagă nimic din ceea ce se scrie astăzi despre poetul național. Critica noastră să-i zicem eminescologică arată foarte multă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
conexiunile neașteptate, originalitatea unor ipoteze ademenitoare, nuanțările subtile s-au impus ochiului atent. Articolele au declanșat și reacții polemice. De altfel cartea este profund incitantă și rămâne ca adevărații specialiști în materie să stabilească partea de contribuție originală în câmpul exegezei eminesciene precum și materialul informativ acționat prin muncă tenace, studiu, efort analitic și încordare sintetizatoare. Cartea este expresia unei extraordinare voințe și a vocației întru Eminescu. Dialectica stilului este o carte organizată riguros, gândită arhitectonic, trecându-l pe Eminescu prin nouă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de autoritate ori de câte ori argumentația exegetică riscă să se pulverizeze. Cine a citit acest amplu studiu și a traversat notele și trimiterile bibliografice de la finele cărții n-a putut să nu fie impresionat de travaliul imens și de armătura științifică a exegezei. Theodor Codreanu ar putea spune la fel ca marele Călinescu: "Orice cuvânt din cartea mea poate fi dovedit!" Carte incitantă, documentată, erudită, rotundă, matură, sigură, carte a unei vârste interioare ce-și cristalizează reliefurile, Eminescu Dialectica stilului anunță cu strălucire
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
considerat, din exces de zel, un protocronist, în materie de structuralism), nu fără să-și propună evitarea păcatului acestuia de a fi părăsit cu ușurință tentat de himerele muzicalității principiul structurii totalizante. După cum iarăși admirație îi produce autorului nostru recenta exegeză a lui G. Munteanu, cu suportul ei integralist, prin asta înțelegându-se atât o metodologie flexibilă, a globalizării succesive, dar și concomitența analitică a semnificației poemelor antume cu cele postume, a textelor lirice cu proza și celelalte pagini de însemnări
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
subl. ns.). Dincolo de exagerările ce le conține, majoritatea pornite dintr-o bună credință în fecundă ebulițiune, cartea Eminescu Dialectica stilului de Theodor Codreanu este incitantă prin îndrăznelile sale asociative, adeverind un moment de repliere și reexaminare a trecutelor contribuții în exegeza eminesciană. "Ateneu", nr. 9, septembrie 1984 Ioana Em. PETRESCU Studii eminesciene Anul 1984 nu a adus în domeniul eminescologiei nicio apariție cu valoare de eveniment, chiar dacă publicarea postumă a lucrării lui P. Caraman, Pământ și apă, însemnează o contribuție reală
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
autor stimabil, de la care se pot aștepta reale progrese și nu numai în "autobuzul supraaglomerat al eminescologiei" actuale în care circulă, spre iritarea unor "controlori", cu bilet în regulă. "Tribuna", nr. 7, 13 februarie 1986 Artur SILVESTRI Cultură și stil Exegeza subtilă și amănunțită însă riguroasă a lui Theodor Codreanu (Eminescu Dialectica stilului, 1984) îngăduie a se vedea un ibrăilenism structural cu îndrumări de modernitate de negăsit la G. Ibrăileanu. Asemănarea e, de altminteri, numai de fond sufletesc și parțial de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
adevărat paradox eminescologic, caz unic, probabil, în întreaga istorie a literaturii universale și care constă în forțarea unui mare poet să intre într-alt context istoric decât acela al vremii sale". O critică a criticii și, deopotrivă, o istorie a exegezei revelează o atitudine de tot curioasă și este tulburător a se constata că Maiorescu nu avusese față de Eminescu aceste reprezentări. Meritul lui Theodor Codreanu e, mai întâi, de a evoca aceste propozițiuni care făceau din poet "un om al timpului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
al unei expuneri în termeni de stilistică, știe să utilizeze de oriunde ceea ce i se pare convenabil. Alții făcând confuzia între "cultură" și simpla însușire a unor procedee, aplică în studierea câte unui scriitor român o singură metodă învățată din exegeza occidentală; dar aici e o conjugare de metode, cu disocieri cu tot, și comentariul arată nu abilitate de tehnician, ci o adevărată cultură înțeleasă. Organizarea materiei se supune criteriului stilistic (nouă "cercuri dialectice", orânduite logic în determinări reciproce) ceea ce indică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Junimea din Iași. Virtuțile noii colecții derivă din infinitatea paradigmei eminesciene mereu descifrată dar niciodată epuizată, mereu explicată dar niciodată lămurită pe deplin, de unde necesitatea unei permanente scormoniri prin același zăcământ. Theodor Codreanu nu este un nume nou în ansamblul exegezelor eminesciene. A dat dovezi peremptorii în deslușirea tainițelor eminesciene. Lucrarea sa din 1985, Eminescu Dialectica stilului, a devenit din capul locului un reper hermeneutic pentru orice cercetător al fenomenologiei eminesciene. Deși a fost scrisă înainte de decembrie 1989, noua exegeză [Modelul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ansamblul exegezelor eminesciene. A dat dovezi peremptorii în deslușirea tainițelor eminesciene. Lucrarea sa din 1985, Eminescu Dialectica stilului, a devenit din capul locului un reper hermeneutic pentru orice cercetător al fenomenologiei eminesciene. Deși a fost scrisă înainte de decembrie 1989, noua exegeză [Modelul ontologic eminescian, Editura Porto-Franco, Galați, 1992] a lui Theodor Codreanu a căpătat între timp, fără intenția expresă a autorului, alura unui veritabil manifest pro-eminescian vis à vis de multe detractări apărute în perioada post-decembristă. Căci iată, asistăm pe negândite
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Eminescu echivalează în multe privințe cu o reîntoarcere la condiția ei inițială. "Filosofia, spunea Eminescu, este așezarea ființei lumii în noțiuni, spre a căror stabilire judecata nu se servește de altă autoritate decât de a sa proprie". În acest caz, exegeza eminesciană se întâlnește inevitabil cu filosofia lui Heidegger, singurul care a încercat să recupereze înțelesurile primare ale filosofiei. Trecerea lui Eminescu printr-o baie heideggeriană devine imperativă. O mai propusese, înaintea lui Theodor Codreanu, Svetlana Paleologu-Matta în lucrarea sa din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
surprinde "uluitoarea asemănare a regândirii ființei la Eminescu și Heidegger, în perspectiva diferenței ontologice" (p. 44). Cartea lui Th. Codreanu este nu numai o prelungire a acestui demers, dar și o certificare, încă una, a celui mai potrivit mod de exegeză eminescian. În lucrarea sa, autorul pornește de la statutul arheului eminescian concept îndelung tatonat în istoria gândirii universale de la presocratici, Aristotel și Paracelsus până la Schopenhauer și Heidegger. Nici Eminescu nu-l elaborează în toate articulațiile lui conceptuale, dar referințele asupra lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de spus, de la Edgar Papu și AI.Piru, la Adrian Marino și George Munteanu, de la Zoe Dumitrescu-Bușulenga la Mihai Cimpoi, de la Solomon Marcus la Dan C. Mihăilescu (cei mai mulți, cum se vede, eminescologi). Cartea este rezultatul unui remarcabil efort hermeneutic, o exegeză bine articulată despre modernitatea poetului, o "lectura sincronică, simultană, totalizantă" (Adrian Marino). Modelul ontologic eminescian vine să susțină perspectiva ontologică în interpretarea modernă a operei lui Eminescu, într-adevăr un mare poet al Ființei. E o noua etapă în eminescologie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
datele problemei se schimbă. "Eminescologia" s-a constituit treptat pe măsura descoperirii operei și a pătrunderii ei tot mai în profunzime de către specialiști din toate generațiile. Pe de altă parte, evoluția metodologiei critice însăși a oferit instrumente din ce în ce mai potrivite pentru exegeză. Așa încât de la sporadicele, dar foarte pertinentele observații critice ale lui Ibrăileanu, s-a trecut la studiile ample ale unor Caracostea, Călinescu, Vianu, D. Popovici, D. Murărașu și altora. Apoi, în viziuni noi, Roza del Conte, Edgar Papu, I. Negoițescu, Ioana
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de cele mai multe ori, în privința contemporanilor. Vor o "despărțire" de Eminescu și oameni remarcabili, precum I. Negoițescu, sau Zigu Ornea, sau Mircea Cărtărescu. Sunt puse în discuție opinii recente, din anii '90, cu privire la Luceafărul, de exemplu, se vorbește chiar de o "exegeză eminesciană populistă" în același deceniu în care ne aflăm. Tonul lui Theodor Codreanu nu este unul retoric, căci el încearcă o replică de substanță tuturor celor care într-un fel sau altul au încercat o repunere în discuție, fundamentală, a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Mihail I. Vlad) face culturii române, literaturii în speță, un mare serviciu: Cezar Ivănescu este, în orice caz, una din cele mai mari valori ale scrisului românesc. "Amurg sentimental" (București), nr. 3, martie 1999 Ion ROȘIORU O îndreptățită și necesară exegeză justițiară Una dintre cele mai documentate cărți despre un mare și îndelung neîndreptățit poet contemporan poartă semnătura lui Theodor Codreanu și se intitulează Cezar Ivănescu transmodernul (Princeps Edit, Iași, 2012). Cartea, de o densitate eseistică ieșită din tiparele consacrate ale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
București, 2000) nu reprezintă decât un titlu nou la bibliografia și așa destul de bogată a scriitorului Theodor Codreanu. Apărut la sfârșitul anului jubiliar 2000, acesta ambiționează să fie, în același timp, sinteză și oglindă a eminescologiei, de la începuturile sale (corespunzând exegezei călinesciene din 1934-1936) și până astăzi. Pe de altă parte, urmărind cu atenție amplificarea în timp a problemelor eminescologiei, Theodor Codreanu încearcă să le cuprindă și să le găsească un răspuns avizat în prima secțiune a cărții cea care dă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
poate fi esențială pentru destinul unui popor. În cazul de față este vorba, firește, despre Eminescu. În continuarea acestei idei vine firesc cea de a doua secțiune a volumului, intitulată Eminescologia. Abandonând tonul polemic, Theodor Codreanu ia în discuție majoritatea exegezelor (începând cu cea călinesciană) care, de-a lungul timpului, au adus într-adevăr un punct de vedere nou, esențial în mai buna cunoaștere a poetului-arheu. Autorul constată o maturitate exegetică, avându-i printre exponenți (de fapt: adevărați piloni) pe Edgar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
au avut, involuntar, niște "merite" neașteptate, cum ar fi, de exemplu, sugestiile privitoare la stilul "ilogic" eminescian (Hasdeu, Petre Grădișteanu, G. Gellianu ș.a.), în timp ce Macedonski scria că adevărata poezie (modernă) este "nelogică într-un mod sublim". În "camera neagră a exegezei" s-a introdus și o doamnă să-l acuze pe poet de... "intelectualism" în dauna "sensibilității", adică tocmai ce reprezintă modernitatea! ("triumful intelectului", cu spusa lui Valéry). Este, apoi, denunțată mentalitatea sursologică, acel comparatism păgubos care a dus la consacrarea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]