2,688 matches
-
exersează, nonșalant, discursul suprarealist sau cel expresionist (Sania, O pasăre albă pe marginea lumii, Salamandra, Buchetul de garoafe), dar cochetează la fel de relaxat și cu poezia de inspirație orientală (seria de Hai Ku-uri) ori cu pe nedrept repudiata specie a pastelului (Fascinație, Viola tricolor, Cântecul inimii zburătoare). Lecturile sale preferate (Rimbaud și Baudelaire, Poe și Rilke, Ion Barbu și Arghezi, Urmuz și Tonegaru) îi amplifică însă vagele presimțiri ale cutremurului ce îi va răscoli, mult prea devreme, existența. Strict poetic, suprapunerea afinităților
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
mitizare, ne-am propus să urmărim aceste și alte mecanisme în cadrul genezei mitului Parizienei pentru a vedea dacă putem vorbi de un atare mit în sensul deplin al cuvântului. Pariziana este un cuvant cu încărcătură mitică, bazată pe efectul de fascinație pe care il exercita, pe enigmaticul și indefinibilul ce se conține în semnificația să și care o transformă dintr-un simplu individ într-o ființă atotputernica, capabilă să mute munții din loc: "leș Parisiennes de Paris, ces femmes mystérieuses dont
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
amănunte în Leș nuits de Paris de Restif de la Bretonne și nuvelele lui Maupassant. Orașului îi este propriu, în mai mare măsură decât oricărui alt spațiu, spiritul aventurii, în care se suprapun anonimatul și hazardul. Parisul a impresionat întotdeauna prin fascinația de erotism și elegantă, legată de numele curtezanelor, mondenelor și Parizienelor fantasme literare mai seducătoare decât femeile reale. 1.2.2. Portretul Parizienei: prozopografie, etopee, socium Îmbinarea prozopografiei, etopeei și sociumul-ui conferă formă și coerentă personajului 100 și dinamica românului
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
trăite 226. Literatura romanesca reflectă rolul important pe care pasiunile amoroase le ocupă în viață francezilor. Marea tema a literaturii franceze este adulterul. Pentru secolul al XIX-lea, acesta este un fenomen de epocă, ce ține de moravurile la modă. "Fascinația adulterului", pentru a relua formulă lui Alain Corbin, obsedează întreg secolul 227. Michèle Sarde denumește adulterul mal français, boala franceză. Mary Donaldson-Evans consideră [p.125] că ceea ce deosebește adulterul Emmei Bovary, de tip provincial, îndreptat spre consumarea unor formule românești
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Faptul că femeia este actrița o ajută în preschimbările survenite, dar detaliile o pot trădă 353. Ea face parte din batalionul de femei ușoare, experte în arta de a iubi, dragostea pentru actrița bântuie imaginarul timpului. Nana are o anumită fascinație chiar și asupra mamelor bărbaților nobili seduși: "Chaque matin, pendant le déjeuner, la bonne madame Hugon revenait malgré elle sur cette femme (...) éprouvant cette sorte d'obsession qu'exercent leș filles sur leș bourgeoises leș plus dignes" [Zola, Nana, p.
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Théâtre et vie intérieure, Flammarion, Paris, 1952 JAUSS, H. R., Pour une esthétique de la réception, Gallimard, Paris, 1978 JEAN, Georges, Le român, Seuil, Paris, 1971 JOUVE, Vincent, L'effet personnage dans le român, P.U.F., Paris, 1992 JUCAN, Marius, Fascinația ficțiunii sau despre retorica elipsei, Dacia, Cluj-Napoca, 1998 KERNBACH, Victor, Mit. Mitogeneză. Mitosferă, Casa Școalelor, București, 1995 KEYSERLING, Hermann, Franța, în KEYSERLING, Hermann, Analiza spectrala a Europei, Institutul European, Iași, 1993, p.43-69 KLEIMAN, Rita Ia., Dostoievskii: konstantâ poatiki, AȘ
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
despre părintele lui Clorinde, se presupune că deputatul de Plougern ar fi tatăl său: "Une histoire voulait que Clorinde fût să fille; mais ni lui ni la comtesse n'en savaient réellement rien" [Zola, Son Excellence Eugène Rougon, p.102]. Fascinația puterii Parizienei este de o natură enigmatica din cele mai profunde și îndepărtate: "Personne n'aurait pu dire au juste d'où elle tirait son pouvoir; îl y avait là des sources lointaines, multiples, disparues, auxquelles îl était bien difficile
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
dans un jardin" [Flaubert, L'Éducation sentimentale, p.186, 80-81]. 282 "Mitul digestiei" găsește în literatura franceză de la Rablais încoace imagini pe potriva renumitei sale gastronomii. Literatura de la începutul Republicii a Treia, observă M.-C. Bancquart [p.12], este marcată de fascinația hranei. În acest sens, Flaubert este scriitorul model al meselor gigantice. Considerate substitut al unei sexualități care nu poate fi descrisă direct, sunt o preocupare a burghezilor, care conferă actului de alimentare un loc privilegiat în viața lor. Circuitul mâncării
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
se întrevăd prin compararea operelor lui Pascoli și Leopardi au atras atenția mai multor exegeți de la începutul veacului trecut și nu numai. Într-un studiu din 1932 Caterina Rinaudo remarcă numeroase asemănări: ambii își găsesc inspirația în spectacolul naturii, simt fascinația infinitului, isi ațintesc privirea încordata înspre misterul universului căutând cu truda și în zadar un raspuns rațional la marile întrebări ce privesc condiția umană; ambii sunt melancolici și însingurați; la amândoi se regăsesc accentele unui pesimism dureros și, în cele
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
sau chiar criticate în repetate rânduri: același Sergio Solmi le-a numit un echivoc genial, Carlo Bo a folosit expresii mai tranșante: abuz, act de violență și, nu în ultimul rând, Natalino Sapegno i-a acuzat pe acesti admiratori de fascinație anacronica și burgheza. La polul opus s-au aflat critici precum Massimiliano Boni care a apărat viziunea rondistă asupra subiectului în discuție.107 În ciuda greșelii de a fi prezentat o imagine prea formalista a lui Leopardi sau, mai bine spus
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
telamoni zdrobiți în iarbă, și mine de sare și sulf și femei ce își plâng de veacuri fiii uciși și manii înfrânate sau dezlănțuite, fugari de dragoste sau de justiție. Insula, spațiu intim al primilor ani de viață, exercita o fascinație constantă asupra poetului, prin urmare nu surprinde faptul că tensiunea lirica a multor versuri, din ambele perioade de creație, se datorează rupturii de acest loc și de acest timp îndepărtat în care, firește, eul dorește să se întoarcă: pe bănci
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de-o altă viață. Tăcerea uimită se așterne peste adolescență suspendată între prezent și trecut că într-un cadru cinematografic ce prezintă schimbările tainice specifice vârstei de trecere. La ambii poeți metamorfozele sunt semnalate prin absența motivelor acustice. Liniștea sporește fascinația misterelor, marchează uimirea supremă și, în general, preaplinul de sentimente imposibil de exprimat. Urc piscuri, prăpastii de aer / cuprins de vântul pinilor / și grupul ce ușor mă-nsoțește / se depărtează în văzduh, / undă de sunete și iubire (Vânt la Tìndari, trad
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
1823 el preciza: Plusieurs fois j'ai évité pendant quelques jours de rencontrer l'objet qui m'avais charmé dans un songe délicieux. Je savais que ce charme aurait été détruit en s'approchant de la réalité. Încercând să mențină neatinsă fascinația, poetul încearcă să păstreze distanță de protagonista visării pentru că imaginea diafana, înșelătoare a acesteia să nu se frângă la contactul cu realitatea: imaginea ei dragă / mi-ar fi de-ajuns, de viață mi te neagă. (Iubitei, vv. 43-44). În ciuda diferențelor
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Leopardi în Ultimo canto. Cu toate acestea, consideră Lonardi, este de datoria noastră să ne întrebăm ce legătură există între lipsa acelei integrări filologice și un fapt evident: poetul a scris această operă păstrând vie imaginea poetei din antichitate.495 Fascinația exercitată de ea provenea cu siguranță și din distanță temporală ce ii separă, care sporea misterul, ambiguitatea și frumusețea textelor din vechime. Ultimul cânt conține fragmente scrise la persoana întâi, semn că eul liric se identifică, în cele mai intense
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
primite din afară): intertextualității îi ia locul intratextualitatea. Endogeneza va lumina frământarea ideii în căutarea formei adecvate, în spațiul variantelor, apoi de la o operă finită la alta. În ceea ce privește depozitul consistent de avantexte lăsat de Flaubert, autorul studiului în discuție mărturisește fascinația pe care a încerca t-o indentificând pentru o singură operă douăsprezece trasee posibile care duceau către deznodământ, excipit în care romancierul a ales, de fapt, să nu concluzioneze. Un exemplu de practică scriitoricească prin care se indică vizibil drumul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Eminescu, dar Eminescu nu este explicabil dacă se lasă deoparte măcar una dintre acele influențe care au lucrat asupra sufletului său, așa de complex." (N. Iorga) Aspecte generale. Considerații metodologice În dialectica repetare-diferire care antrenează jocul intertextual, diferirea ascunde sursa fascinației și cheia înțelegerii operei, deși repetarea ne atrage atenția asupra unui prag ce așteaptă să-l trecem. Studiile care au urmărit intertextul din cultura universală în opera lui Mihai Eminescu ar putea să se subintituleze diferirea eminesciană a intertextului romantic
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
al nimănui, expus și neîngrijit, ci el conotează vechimea (zidurile noi nu ar fi avut vreme să se afume) și, mai ales, marchează mijlocul drumului dintre lumină și întuneric, pe care Dumitru Irimia îl străbate, stilistic și chiar statistic, în fascinația față de limbajul eminescian din poezie : În raportul direct dintre termenii-extremă lumină și întuneric, sub aspectul frecvenței, predomină familia lexicală a celui dintâi (...). Sensul dominării este răsturnat, însă, de familia termenului umbră, cu o frecvență foarte ridicată. Component fundamental al imaginii
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
în manuscris nu vom găsi variațiuni ale întregii poveștii din operă. Sunt cel mult variante parțiale. Proza, antumă și postumă, gravitează în jurul anumitor nuclee intratextuale care țin de detaliu, ceea ce a inspirat abordări critice în termeni de fractalii. Este incontestabilă fascinația lui Eminescu față de umbră nici lumină, nici întuneric, ci focalizarea unei prezențe în mișcare. Amănuntul (privit prin microscop, până la dimensiunea infuzorilor) pare să îl capteze pe narator mai mult decât coerența și coeziunea întregului. Exploatăm distincția barthesiană dintre text și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
proză asupra cărora prezentul studiu deja s-a aplecat (vezi supra, subcapitolul 4.3., referitor la intratextualitatea transgenerică). Intertextul indian din opera lui Mihai Eminescu merită o atenție părtinitoare din cel puțin două considerente: subiectul însuși pare să exercite o fascinație continuă întreținută de misterul pe care îl respiră India, o țară sinonimă cu miturile și inocența cosmogonică; pe de altă parte, sanscrita nu este trăită de poetul român în realitatea ei lingvistică, ci ea trimite la meteorologia unei patrii uitate
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Em. Mihai Eminescu poet tragic. Iași: Junimea, 1994, 208 p. (Eminesciana; 56) * EMINESCU, Mihai. Există dreptate? Scrieri cu conținut juridic. Antologie, studiu introductiv, note și comentarii de Eugeniu Safta-Romalo. Iași: Junimea, 1994, 327 p. (Eminesciana; 57) * ZUGUN, Petru. M. Eminescu. Fascinația izvoarelor Cuvântului. Iași: Junimea, 1994, 204 p. (Eminesciana; 57 bis) * VOICA, Adrian. Versificație eminesciană. Iași: Junimea, 1997, 318 p. (Eminesciana; 58) * COȘEREANU, Valentin. Eminescu Ipotești Eminescu. Ediția a 2-a revăzută. Iași: Junimea, 1999, 154 p. (Eminesciana; 59) * CIMPOI, Mihai
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
la intratextualitatea transprozastică din variantele finale, publicate sau nu). 5 Discursul critic al lui Ion Negoițescu nu rezistă până la capăt ispitei unor explicări ușor impresioniste ale operei emi nesciene. Același tremur imperceptibil al vocii hermeneutului poate fi sesizat și în fascinația pentru efectele poetice ale luminii (Rosa Del Conte), în comprehensiunea simpatetică a condiției tragice (Ioana Em Petrescu) sau la Zoe Dumitrescu Bușulenga ; mai târziu, și la Mircea Cărtărescu, în eseul decriptării oniricului himeric. Analiștii paginii eminesciene dispun de instrumentele criticii
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Shakespeare. Vinea 45). Ce a determinat subit tăcerea prințului, altfel foarte volubil în primele scene ale piesei? Două adevăruri teribile (pentru un adolescent)! Primo, acela că părinții nu sînt zei și secundo, acela că lumea stă încă sub legea talionului. Fascinația infantil-sacralizatoare a lui Hamlet pentru părinți dispare violent atunci cînd descoperă sexualitatea mamei (prin intermediul mariajului "incestuos") și trecutul dubios al tatălui ("Hyperion"). Mai mult, el află că lumea căreia îi aparține, deși creștină, se revendică, în continuare, din universul arhaic
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
de construcție. Pe de o parte, avem, așa-zicînd, un "obiect narativ", ilustrat de povestea ca atare, bizară și terifiantă, a fetelor Lisbon, crescute într-o familie retrasă, din suburbia americană a anilor șaptezeci. Ele reprezintă un mister în sine, trezind fascinația băieților de prin vecini, care țes în jurul lor istorii fabuloase și dădătoare de fiori. Pe de altă parte, ne confruntăm cu un insolit tip de "voce narativă", în spatele căreia se ascunde un "reflector" colectiv (băieții în cauză, mesmerizați de cele
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Lessing se dovedește, în alte aspecte narative, o bună observatoare a universului înconjurător. Ar trebui să deducem, ca atare, că varietatea derulării biografice nu implică, automat, și o varietate a nunațării psihologice. Iată că se poate întîmpla foarte bine ca fascinația existenței să întunece, uneori, senzaționalul operei. De ce zic o "biografie impresionantă"? Răspunsul vine din simpla enumerare a cîtorva episoade din viața prozatoarei. Născută în Iran (în 1919), într-o familie engleză, dar crescută în Rhodesia de Sud (o zonă a
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
lui soție să accepte, în casă, prezența unei chiriașe neobișnuite. E vorba de nemțoaica Irmgard Müler, studentă la colegiul tehnic unde predă protagonistul. La descoperirea chiriașei (de o frumusețe ireală), Wilt, deși inițial ostil, cade în transă erotică aproape instantaneu. Fascinația sa nu durează însă prea mult. În scurtă vreme, poliția (în rîndurile căreia îl recunoaștem și pe vechiul nostru amic Flint!) și trupele speciale îl atenționează pe profesor că domnișoara studioasă Irmgard este, în realitate, terorista internațională Gudrun Schautz, prezentă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]