2,319 matches
-
notează redacția, a impactului poluării toxice asupra vieții locuitorilor din Woburn, Massachusetts. Redactorul scrie că Harr "folosește o versiune ușoară a formulei narative a prezenței imediate... Aceasta ar trebui să li se pară cititorilor o utilizare rezonabilă a acestei forme ficționale, pentru că domnul Harr nu și-a luat nici o libertate în reproducerea situațiilor." (Easterbook 13) Și ca să cităm un alt exemplu, cum poate un savant sau un profesor să examineze o operă despre al cărei autor redactorul declară că ar fi
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
definit ca fiind unul de actualitate. Același lucru poate fi spus despre narațiunile sportive sau polițiste. Un astfel de exemplu este romanul lui Truman, Capote In Cold Blood, care a atins statutul de model al jurnalismului literar narativ în ciuda invenției ficționale de care Capote a fost acuzat. În tot cazul o asemenea suprapunere este în mod special importantă pentra a fi evidențiată atunci când se examinează prezența acestui gen în primele trei sferturi ale secolului al XX-lea, până la noul jurnalism al
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
tehnică prin care elimina spațiul tipografic dintre ceea ce ar fi putut să aibă un statut fenomenologic concret - în cazul articolului Y Porque este vorba de dialogul din introducere - și ceea ce este în mod clar un monolog interior sau altă inserție ficțională inventată sau derivând din reveriile lui. Este demn de remarcat faptul că în acest moment al vieții lui era redactorul-șef adjunct la New Orleans Item acolo unde aceste fantezii au și apărut. A ocupat această poziție de la mijlocul anilor
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
tânăr care încearcă în relatarea sa să surprindă și să sugereze viața de zi cu zi, exact așa cum o vede și cum a auzit oamenii vorbind între ei" (Criticism and fiction 10). Jurnalismul literar al lui Hearn prevede viitorul realism ficțional așa cum îl vom întâlni la Anton Cehov. Cehov scrie următorul pasaj în 1886: Și câinele Wriggles, care avea o blană neagră și un corp lunguieț ca al unei nevăstuici, îl urma cu capul aplecat... Acest Wriggles era extraordinar de exclusivist
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
găsește în alte modele literare, în timp ce copiază natura sau realitatea (Two Tales 48 28). Nu numai că "The Open Boat" este în chip fundamental o poveste adevărată în ciuda obiceiului academiilor de engleză de a-l categorisi ca fiind o nuvelă ficțională, dar și alter-ego-ul, care relatează povestea adevărată din "Stephan Crane's Own Story", se implică în același tip de invenție retorică asociat cu scrierea ficțiunilor sau a romanelor. Frus are nevoie, poate, să-și caute concordanța argumentării pentru că cele două
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
într-o măsură mai restrânsă al lui Finely Peter Dunne, care s-a angajat în mod deschis pe drumul ficționalizării în coloana sa "Mr. Dooley" (Ade a scris materiale care ar putea sau ar putea să nu fie cu caracter ficțional și de aceea ele trebuie examinate cu atenție pentru a determina dacă sunt nonficțiune). Ei au fost urmați în primul deceniu al secolului al XX-lea de William Hard, care a scris reportaje cu caracter social, Ring Lardner, care e
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
inclus forme de scris scurte cum ar fi cele ale foiletoniștilor care ofereau cititorilor lor materiale împărțite în mod individual în câte 800 de cuvinte de articol." (Riley email). Mai departe, exemplele lui Ade și Dunne arată că adoptarea personajelor ficționale în comentarea vieții de zi cu zi nu era ceva neobișnuit. Și în fapt, Addison și Steele au pus-o în practică. San Francisco a fost un alt centru al jurnalismului literar narativ practicat de scriitori ca Norris, Bierc și
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
New York, Chicago sau în altă parte, este faptul că practicau jurnalismul profesionist (și erau destul de frecvent foiletoniști), ce cereau și încurajau "ficțiunea literară", și că jurnalismul s-a folosit în chip liber de anumite tehnici asociate de obicei cu proza ficțională liberă. Articolul din Bookman, "Chronicle and Comment", sugerează că atenția criticii a fost atrasă de acest gen, atunci când o serie de tehnici de scriere a prozei au fost practicate în acest cadru, și asta ne ajută să situăm jurnalismul literar
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
anume într-o serie de individualități, selectate la întâmplare (Point of View - Punct de vedere, 122). Această afirmație este revelatoare din nouă motive. Primul este "delimitatea sferei ficțiunii ca artă", fapt care sugerează cât de fină este granița dintre proza ficțională tradițională și jurnalismul literar narativ. Al doilea este "imperfecțiunea vieții" care se implementează "la întâmplare", poziție care o reia pe cea a lui Garland cu privire la lumea indeterminată. Ambele comentarii, a lui Garland și cel din Scribner's sunt în mod
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
în acest discernământ, care prin definiție nu este capabil să fie omniprezent sau să elibereze obiectivitatea de limitările subiectivului. Poziția similară a lui Zavarzadeh cu privire la subiectivitate este reflectată într-o afirmație care ne ajută să distingem diferența dintre romanul declarat ficțional și construit conform canoanelor clasice și jurnalismul literar narativ ca fiind o formă romanescă, care admite în mod implicit ficționalitatea din cauza naturii speculative a limbajului. Zavarzadeh notează că evenimentele și acțiunile din jurnalismul literar narativ "sunt fenomene actuale din lume
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
formă romanescă, care admite în mod implicit ficționalitatea din cauza naturii speculative a limbajului. Zavarzadeh notează că evenimentele și acțiunile din jurnalismul literar narativ "sunt fenomene actuale din lume care sunt accesibile înțelegerii oamenilor obișnuiți și, care invers decât în romanul ficțional, există în afara coperților cărții. Subiectivitatea implicată în toate actele percepției umane a lumii externe nu elimină statutul fenomenologic concret al experienței transcrise" (226). Această observație face dreptate, spre exemplu, "faptelor" aflate în cimitirul din Garden City, Kansas, morminte conținând rămășițele
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
fi împărțiți în trei perioade istorice. Primele urme timpurii ale formei moderne pot fi găsite cel puțin din timpul perioadei clasice în tradiția occidentală. A doua perioadă începe cu introducerea presei de tipar, când proza narativă, atât nonficțională cât și ficțională, se dezvoltă și capătă forma modernă. În final, urmele recente derivă din secolul al XIX-lea cu evoluția distinctă a două tipuri de jurnalism: "story-ul" lui Schudson și modele de "informație" (89), sau ce ar fi caracterizat în mod mai
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
în secolele al XVI-lea și al XVII-lea; 5. forma în transformare a cărții despre un personaj, împreună cu biografii, istorii, jurnale și memorii ale secolului al XVII-lea; 6. dezvoltarea rapoartelor sociale în secolele XVII-XVIII și 7. dezvoltarea romanului ficțional modern în secolul al XVIII-lea. De-a lungul timpului, se pot observa exemple premoderne ocazionale de jurnalism literar narativ, în parte deoarece aceste forme coincid în preocupările lor. În ceea ce privește formatul, toate genurile în afară de romanul modern sunt oglindite în foile
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
O anomalie (cel puțin dintr-o perspectivă pozitivistă) este că, după cum sugerează Eisenstein, în această perioadă fabulosul avea la fel de multă "realitate" pentru cititori ca lumea înconjurătoare. După cum notează Lennard Davis în discuția sa despre "știri/romane", care explică dezvoltarea romanului ficțional tradițional în secolul al XVIII-lea, "ce este foarte important este că discursul asupra știrilor/romanelor nu pare să distingă între ceea ce noi numim fapt și ficțiune. Relatările ficționale par să fie considerate [știri] cu ușurința cu care sunt acceptate
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Davis în discuția sa despre "știri/romane", care explică dezvoltarea romanului ficțional tradițional în secolul al XVIII-lea, "ce este foarte important este că discursul asupra știrilor/romanelor nu pare să distingă între ceea ce noi numim fapt și ficțiune. Relatările ficționale par să fie considerate [știri] cu ușurința cu care sunt acceptate relatările despre o bătălie navală sau un război străin" (51). De ce? Davis, care își caracterizează metoda critică drept "materialistă" (86), distinge între ceea am caracteriza în mod convențional drept
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
fie considerate [știri] cu ușurința cu care sunt acceptate relatările despre o bătălie navală sau un război străin" (51). De ce? Davis, care își caracterizează metoda critică drept "materialistă" (86), distinge între ceea am caracteriza în mod convențional drept "factual" și "ficțional". Astfel, el respinge credința în fabulosul din balade ca fiind o credință derivată din "naivitatea cititorilor de balade" (52). Totuși, aceasta elimină ideea că unora dintre cititori li se păreau adevărate astfel de relatări sau că aveau, în mintea lor
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
de jurnalism narativ, dar una investită cu invenție intenționată și simbolism elaborat. Deoarece baladele tipărite priveau spre trecut când nu se făcea o deosebire prea mare între fapt și ficțiune, jurnalismul literar narativ timpuriu a trebuit eventual să respingă poveștile ficționale. Înainte de a examina acea respingere, trebuie să înțelegem mai bine cu ce se confruntau din punct de vedere retoric relatările în proză narativă în secolele al XVI-lea și al XVII-lea și, într-o măsură mai mică, în secolele
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Addison pe de-o parte și a formelor narative ale lui Daniel Defoe pe de alta. Atunci când Addison scrie într-o formă narativă se complace în crearea unor personaje fictive cum ar fi Tom Folio și Ned Softly. Aceste schițe ficționale formale sunt întotdeauna încadrate de o retorică augustină. Scopul lor rămâne expoziția șipersuasiunea, nu relatarea unui "story". Steele, sub pseudonimul Isaac Bickerstaff, recunoaște în primul număr din Tatler (1709) că expoziția și persuasiunea sunt scopurile sale. El spune despre cititorii
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
provine din indiferența sa față de granițele dintre ficțiune și nonficțiune. De exemplu, al său Jurnal din anul ciumei este un candidat pentru jurnalismul literar narativ (Applegate, 62). Problema cu relatarea din 1722 este că, din punct de vedere tehnic, este ficțională: Defoe scrie despre un eveniment care s-a întâmplat în 1665; el s-a născut în 1660. În ciuda acestui lucru, cartea se aproprie de jurnalismul literar narativ, dezvăluind cât de neclare pot fi granițele dintre ficțiune și nonficțiune. Bonamy Dobrée
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
va inspira pe Henry Fielding să scrie romanul bazat pe personajul cu același nume. Dar Defoe insistă, la fel cum a făcut Settle cu Maiorul Clancie, să adauge și un subtitlu care susține că relatarea sa despre Wild "nu este ficțională, ci luată din gura lui și adunată din hârtii scrise de el". Nevoia de a insista în veridicitatea relatării are o tradiție foarte veche și reflectă în viitoarea epocă augustă credința că limbajul este oglinda fenomenelor. Ca și părțile scrise
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
curtenesc sau pastoral" (Bush, 53). Cu alte cuvinte, romanul de ficțiune dinaintea lui Defoe consta în mare parte din texte înghețate permanent în imaginea bakhtiană distanțată a trecutului absolut. Lucrurile se schimbă în timpul lui Defoe; el preia familiarul ca subiect ficțional deschis (deși, într-un alt exemplu de doi pași înainte, un pas înapoi Defoe își reînscrie materialul în imaginea distanțată a unui trecut moral absolut ce poartă semnul credinței sale puritane, aceea a mântuirii prin penitență). Romanul de ficțiune, într-
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
credinței sale puritane, aceea a mântuirii prin penitență). Romanul de ficțiune, într-o repudiere a trecutului său critic, a descoperit prezentul neconcluziv, care se revelase de mult timp narațiunii nonficționale. Prin urmare, ar fi mai corect să conchidem că romanul ficțional modern a împrumutat tehnici de la narațiunile nonficționale și nu invers. În acea vreme, reputația romanului ficțional nu era foarte bună. Acest lucru s-a văzut atunci când Defoe a catalogat romanul Robinson Crusoe drept jurnalism - o relatare contemporană adevărată - și nu
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
său critic, a descoperit prezentul neconcluziv, care se revelase de mult timp narațiunii nonficționale. Prin urmare, ar fi mai corect să conchidem că romanul ficțional modern a împrumutat tehnici de la narațiunile nonficționale și nu invers. În acea vreme, reputația romanului ficțional nu era foarte bună. Acest lucru s-a văzut atunci când Defoe a catalogat romanul Robinson Crusoe drept jurnalism - o relatare contemporană adevărată - și nu drept o invenție. Cu alte cuvinte, dacă o poveste era etichetată ca fiind adevărată, avea o
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
lucru s-a văzut atunci când Defoe a catalogat romanul Robinson Crusoe drept jurnalism - o relatare contemporană adevărată - și nu drept o invenție. Cu alte cuvinte, dacă o poveste era etichetată ca fiind adevărată, avea o legitimitate pe care romanul deschis ficțional nu o avea. Această practică provine din secolul al XVII-lea: Într-o vreme în care biografiile tâlharilor și istoriile secrete erau la modă, autenticitatea reală sau presupusă a unei relatări era un avantaj pentru scriitorul de ficțiune" (Sutherland, 214
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
adevărate. Samuel Johnson a remarcat că Boswell dorea să scrie un roman "adevărat" despre viața unei personalități (Scrisorile lui Johnson, 290), iar Boswell a indicat influența romanului asupra stilului în care își scria jurnalul (Memorii, 206). Observațiile reflectă ascensiunea romanului ficțional și implică faptul că relatările reale trebuie să imite ficțiunea. Boswell va realiza o astfel de "novelizare" (atât de diferită față de "novelizarea" întâlnită în romanele de dragoste cavalerești!) în, printre alte lucrări, jurnalul său de călătorie, The Journal of a
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]