1,924 matches
-
apofatism nu vine să irizeze viziunea. Căci viziune e, dar răsturnată: vedenia care vorbește în poem vorbește poemul, îl scrie ca loc nonelocvent al limbajului. Confruntat cu un limbaj ce își rostește epuizarea, descărnarea, subiectul nu mai află predicate ale ființării, devine instanța neștientă a unei pătimiri: "Așa, deci, scrisul ca osândă", "nu știu ce scriu, nu mai știu ce scriu", "scriu, eu, acum,/ și nu mai știu cine vorbește în poem"13. Încercare a unei radicale îndurări, exercițiul anti-retoric este totuși o
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Baltazar?1 Mai întâi un spațiu creat de imagine, în imaginea liniștii și creșterii, "liniști suind iederi nalte pe ziduri,/ Tăcere în care luceferii cresc". Ceea ce ia trup și se înfățișează imaginal dislocă spațiul real al lumii dezertate, coagulându-și ființarea în amuțirea oricărei rumori care ar mai aminti de realitatea vreunui loc. Semnul pe care îl fac imaginile nu numai că semnifică în absența reprezentării, dar se asociază unei semnificări non-referențiale. "O casă albă-n străzi dosnice" apare și pare
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
priveliștea, făcându-ne să întârziem, să zăbovim în propria noastră depășire. Intervalul deschis de între este întredeschiderea unui "ar fi fost": ar fi fost să fie dar nu a fost, nu este în felul de a fi al realității. O ființare a posibilului înaintea ființei, căci "în serile-acelea te-ai fi înălțat/ În despletirea fără de seamăn". Înălțare nu aici-și- acum, după regulile creșterii mundane, în locul și la timpul cuvenite, ci în seara ce pune capăt zilei schimbând imaginea și sensul către
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
arată decât felul în care se arată, spre exemplu în poemul Privești cum zboară norii, de Al. Philippide 4. Ceea ce se arată e desprinderea din ființa întemeierii, trecerea din vechea stare - a totului semnificant în afirmarea cunoscutului - spre starea de ființare liberă, desprinsă din propriul temei, detașată de orice determinare: "Privești cum zboară norii ca niște continente/ Desprinse dintr-o veche planetă istovită". Imaginea ce apare în privire se naște în chiar dispariția sau trecerea ce marchează trăirea, căci ceea ce se
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de neînțeles ia naștere haloul unei imagini răsturnate 11. Imaginea nu reflectă ceea ce este ca și cum n-ar fi, nimicul neființei care pune stăpânire pe lume. Ea pune în vedere posibilul contrar: acolo unde totul pare imposibilitate a oricărui înțeles al ființării, posibilul apare în rama inaparentului: "Fluturare de aur/ pe ochi mi se așează". Nimic predictibil și previzibil în această bruscă survenire a luminii; ochii nu văd decât perspectiva deschisă de nimicul invizibil, imprevizibil. Fluturarea de aur nu arată faptul de
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ce și până când". În aparență, o formă goală a rămânerii pe margine, în pustiul unui drum care nu aduce nicio veste, nu duce spre un orizont. Rămânere în tremurul așteptării, în proiecția ștearsă a nemanifestării. Așteptare ca un interval al ființării, în suspensia vreunui obiect ori termen definit. Totuși un răstimp indefinit al creației, în care imaginea stă, atârnă în gol, în sensul prefacerii, marchează locul vag, forma unei (abia de acum) posibile pro-misiuni. O clipă de vedere (Constanța Buzea) La
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
a rostirii. El este dintotdeauna acolo, lumină a lumii, pe care - în adânc - lumea o așteaptă, îi aude chemarea: Noi ascultam cu urechea la pământ/ aplauzele rădăcinilor". A asculta aplauzele rădăcinilor nu înseamnă a fi părtaș la jubilația extatică a ființării posibile, la beatitudinea celor ce nu sunt ca și cum deja ar fi? Imaginile configurează spațiul acestei deveniri ontologice, căci a rosti lumea, așa cum ea nu o poate face, o dă vederii în felul în care ea n-a fost niciodată văzută
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
mai mult decât acum, când dă contur și dublează ceea ce este? O umbră desprinsă de povara obiectualității realului care nu se afirmă decât pe sine, stă ca dovadă afirmându-și în-sinele și abia astfel este, se dă ca posibil al ființării pure. Aparența sa este aparența unei lumi, dar a lumii care apare și începe, în amurgirea semnelor prezenței. Ceea ce apare ca lume cristalizează în cuvântul începutului, într-o rostire neajunsă încă la lumina rostitului, ca predicție a semnificării ori interdicție
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
la ceasul/ rostirii și-al abaterii sub streșini,/ nu când, pe ziduri, brațele suite/ (de șapte ori mai lungi!) arată câtă/ lumină a rămas necucerită:/ și până unde brațele măsoară/ osânda mea stă-n căile crescute". Ceasul rostirii e răstimpul ființării; începutul poemului e rostirea neauzită, imaginea nevăzută care o însoțește, semnul inaparent al semnificabilului nemanifestat, aflat sub discursul care l-ar pune în lumină. Căile luminii cresc în numele prin care ea se rostește, în numele rostitului enunțiativ, invocator al realului. A
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
tot ce duce umbră, trece într-o nouă venire, în prevenirea începutului. Doar apa nu e lucru stătător, nu se odihnește într-un singur orizont. Apa e rostirea însăși, trecerea neodihnită a posibilului prin fața ochilor. Este imaginea prin excelență a ființării non-discursive, a cuvântului "orb", neașezat în albia vreunei guri. Nu e chiar vocea anonimă prin care se rostește deschiderea veșnicului început, inepuizabilul care ne transcende la nesfârșit? O încercare a nevederii, suprema desfacere din pânza vizibilului: "și pune-mă cu
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
este afară nu doar aruncă exterioritatea în nesemnificativ, ci neantizează natura unui non-eu care există ca și cum n-ar fi, afirmând - de la sine - un subiect care se știe, se impune în raport cu nedeterminarea înconjurătoare. Altfel spus, e un subiect fără predicat al ființării; el atârnă doar de sine, întru sine, în miezul posibilului care îl transcende. Autoafirmare care aproape se dezminte, deoarece "numai o rece căldură pâlpâie lânced din lampă", iar în lumina vagă a acestei infraexistențe nimic nu este ori abia mai
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
acestei infraexistențe nimic nu este ori abia mai este. Să fie oare capătul de drum al ființei ce se stinge, adunarea sa în puținul ce-și așteaptă moartea, în restul pândit de mistuire sau, dimpotrivă, începutul, dimineața trezirii din neființă, ființarea incipientă a unei zvâcniri, rumoarea nerăbdătoare a unei iviri? La ambele capete, ființa stă în aceeași reculegere de sine, strânsă în așteptare, fie că stă să dispară, fie că stă să vină, să apară. Afară poate că-i toamnă", iar
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
fulgerul unei singure frunze de aur". Posibilul nu mai are loc în exterioritatea dezertată și nici în interioritatea unui subiect evacuat; el e chiar nelocul așteptării, utopia mereu atinsă și pierdută a revelării. Interval mereu viitor, pus în suspensia datelor ființării, imaginea propusă în final arătând ce va fi cu putință să fie: aprinderea din fulgerul unei singure frunze de aur. Pre-imagine revelatoare, căci ce se poate vedea acum, din perspectiva sfârșitului așteptat, dacă nu chiar începutul nesfârșit care se lasă
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
multă noapte] din ciclul Ceremonie despre lucruri de Al. Grigore 39: "Prea multă noapte și numai/ o singură răsuflare de aripi/ prea singur și totuși prea viu/ pentru-a împreuna frumos mâinile". Ceea ce pare să fie un exces al determinațiilor ființării e compensat contrapunctic de trăiri liminare, deficitare în orizontul existenței. Răsuflarea de aripi nu e o imagine prin sine; ea nu se configurează semnificativ decât în raport cu un corelat imaginal, profilându-se pe fundalul nopții. Ceea ce e excesiv, prin întunecarea perspectivei
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în poemul Început de Gheorghe Istrate 44: "din lucruri pe furiș curg lacrimi/ din Noapte se preling planeți/ peste ființă peste patimi/ n-ai timp să vrei să mai regreți". Curgerea, prelingerea sunt actele acestei lente prefaceri, discursul lucrurilor spre ființarea liminară, spre pragul adânc în care ființă nu este, noapte în care sensul se eclipsează, nici timp, voință, patimi ori regret. Lucrurile dispar sub nivelul conștiinței care nu mai ia act de ele, laolaltă cu orice experiență care ar da
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nu apare în felul de a fi al celor ce cresc în lumină. Sfințenia e pustia, fără suprafață ori câmp al vizibilului. Pustia nu are față, nu arată decât ștergerea din vedere, adâncul coborâtor în noaptea ființei, reflux al categoriilor ființării, până la absorbția în neființă. Iar ultima noapte nu e cu adevărat pragul premergător al marii Zile a opta, limbul clar-obscur între părăsire și accedere, întunecare și iluminare?64 A fi în Ultimul - ca și cum n-ai fi - înseamnă deja întrezărire a
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
întunecat,/ sufletul închis în semnul sferic,/ întru văzul Tău, nelimitat!" A lumina cu întuneric pune condiția developării apofatice, a negației care de-naturează pentru a revela esența invizibilă a naturii. Revelare a perspectivei inverse, prin ricoșeu, descentrare și răsturnare a categoriilor ființării. În ceasul întunecat al zilei, ființa își afirmă dezafirmarea, desfigurarea, ființă redusă la (im)posibila stare a emacierii, a imprezentării. Ceea ce ajunge la nevedere se află în întuneric, în contragerea absolută a vizibilului. Luminat cu întuneric, ceasul zilei nu este
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
el rămâne veșnic deschis precum ochiul în care coboară văzul lui Dumnezeu. Exilul vizibilului (Andrei Zanca) Cum apare ființa imaginii din neantul unui posibil imprevizibil, acolo unde ea nu e decât premanifestarea unui semnificabil neajuns la vedere? Căci despre inaparentul ființării este vorba, unde onto-fenomenul e încă învăluit în trupul poetal al inevidenței și al transparenței. Transpare el imaginal în felul de a fi al unui poem precum Acolo în câmp de Andrei Zanca?74 Ceea ce se pune mai întâi în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
atare, nimic nu împiedică imaginea să se desprindă de el, căci ea surprinde viul manifestării, în poem și totuși dincolo, în distanța unei pajiști, de pildă. Poemul nu închide imaginea, nu o încremenește în limitele reprezentării; o pune în condiția ființării, o lasă să fie. Îi oferă libertatea prin care ea se distanțează, creează distanța neutră. Pajiștea nu privește poemul, ei nu îi pasă de cuvântul care o spune. Se spune singură, arătându-se așa cum este, desprinsă - laolaltă cu râul - de
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
pornește din materia cuvântului și se face lucru crescut, ca orice viu care are puterea dispunerii și a înălțării? Căci stând în deschis, poemul stă în vedere, în raza privirii. Se arată de la sine întrucât vine de la sine. Are darul ființării, împlinindu-și facerea în orizontul înțelegerii. Iar ceea ce se face este o zidire de imagini, arhitectura însuflețită de visul creșterii. Astfel încât, pe de altă parte, " Frunziș imaginar/ elixir din care nicicând/ nu s-a adăpat/ conjurația nisipului". Să fie atât
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
transparentă,/ interioară, de culoarea/ albului sepulcral/ al zăpezii siberiene/ e proprie doar/ sufletelor pierdute,/ odinioară atât de sensibile/ la zgomotul valurilor/ ireal de albastre/ - ecou al unei chemări/ ce se zbuciumă-n ceruri". Golul nu are aici doar natura unei ființări care umple vederea în chiar lipsa de ființă. Pe de o parte, într-o fenomenologie a inversiunii apariției, el pune forma în eclipsa vizibilului, arătându-se pe sine în lumina interiorului răsfrânt, în condiția esenței care dă de văzut 84
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
spațiul, îl pune în extensia de sine, nu îi dă în schimb limitarea. Dimpotrivă, între aici și acolo, limita este aici, în imaginea obiectivă, conturată și definitorie - definitivă - a lucrurilor. Acolo - în ceruri - lucrurile sunt puse în altă condiție a ființării, sunt altfel nu pentru că se prezintă drept altele, marcând ostensiv diferența ontologică. Și totuși diferența este alteritatea pe care tocmai distanța o instituie, dar în interiorul imaginii, ea însăși lărgită, pusă în distanța vederii. Perspectivă verticală care înalță vederea, dar deopotrivă
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Geneza metaforei și sensul culturii, în op. cit., p. 389). 28 Viziune geologică, în vol. Nebănuitele trepte; Vară de noiembrie; A fost cândva pământul străveziu, ciclul Corăbii cu cenușă, în vol. Poezii, ed. cit. 29 Nu e "sumbra încâlceală în care ființarea se ascunde, sustrăgându-se înțelegerii" (Martin Heidegger, Originea operei de artă, Editura Humanitas, București, 1995, p. 101). 30 De fapt, cum spune Blaga, o "simili-lume", un cosmoid specific operei de artă: "O operă nu este, deci, un "simbol" al lumii
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Adâncimea perspectivei constă în aceea că noi nu reducem la un singur plan - planul senzorial - întreaga diversitate a realității (...). În dosul planului din față - cel empiric - se află alte straturi, alte planuri", prin urmare "o imagine în perspectivă". Aducând la ființare o "altă lume", planul fondator străluminează "această lume" incandescentă, transparentă: "lumea empirică devine transparentă, și prin transparența ei devin vizibile incandescența și strălucirea luminoasă a celorlalte lumi". Imaginea diafană a lumii aduce în prim plan - prin simbolizare - "noile, celestele straturi
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
răpire dincolo de orice proiect, de orice dinamism", inclusiv temporal, "un nu încă mai îndepărtat decât viitorul", dar care există deja, e singurul care există, "ca strălucire și semnificație". De aceea, în uitarea timpului, "dragostea caută ceea ce nu are structură de ființare, ci viitorul la modul infinit, ceea ce trebuie să se nască", reînceperea la infinit, dincolo de timp și totodată origine a timpului, "ca un început necurmat și, prin aceasta, ca infinit" (Totalitate și Infinit. Eseu despre exterioritate, Editura Polirom, Iași, 1999, pp.
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]