3,170 matches
-
un cuib de aur, scump și sfânt, privegheat, de de-asupra, de soarele cel dătător de viață, Întregii omeniri, nu a prididit cu munca, și nu prididește, nici acum, de parcă ar fi, zău așa, bolnav, de muncă! La repartizare era flăcău. Aici s-a căsătorit. Cu fata unui Petrache Bujoreanu. Și, acasă, cu nevastă-sa, a făcut trei copii. De fapt, trei fete. Iar la ceape, dimpreună cu toți oamenii, cu cei vrednici, precizez, că, au fost, slavă domnului, destui, și
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
în vreme ce ceilalți priveau, ridică o față scrutătoare și examină din cap până în picioare pe Felix, ridicîndu-și în același timp cu multă demnitate mâna spre a-i fi sărutată. - Hm! spuse ea arțăgos și cu un glas răgușit, însă forte. Darești flăcău în lege! - Intră la Universitate, Aglae, lămuri bătrânul, cu acelașisupărător glas stins, însoțit de râsul fără rost. -Da?! se miră sumbru doamna și-și continuă jocul cu Pascalopol. - E tanti Aglae, sora lui papa, explică Otilia lui Felix,văzîndu-l cam
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
sărbătorii, nu era de față. Fusese culcată de mult. Mai participau câteva figuri necunoscute, un frate al lui Iorgu, un ofițer cu râs încîntat, ostentativ optimist, o soră a doamnei Iorgu, doi bărbați maturi, corect îmbrăcați, dar cu aere de flăcăi bătrâni. Unul se prezentase ca maestru caligraf, și Iorgu comunicase asistenței că arta musafirului G. Călinescu constă în a face inscripții, afișe, liste de mâncare, în felurite caractere. Situația lui Felix fu din cele mai penibile. A săruta mâna Georgetei
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
avusese o prietenă, Cami, care se ocupa, simultan, cu admiterea la medicină și înnebunirea aspiranților la farmecele ei. Pe cel ce urmase după Pinky, un baschetbalist, Bibi Tănase, chiar îl dilise de tot, îi dăduse din sindromul ei delirant, preferat. Flăcăul ăsta, Bibi, acum plângea din orice, săruta partea dinspre dușumea a clanțelor și se adresa împăciuitor oricărui trecător: - Domn doctor, te implorez, nu mă pisa!... Lasă-mă cubic! Singura diferență dintre ei părea că Bibi umezea toate clanțele, pe când Robin
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cu niște prime babane și o să vă cumpărați la genți, baticuri și poșete, până o să înnebuniți. L-am privit și m-am liniștit. Nu părea dintr-aceia care, la bucurie, provoacă prea mari stricăciuni. - Parcă vă explicasem, s-a încăpățînat flăcăul fistichiu și tomnatic, cu fața poroasă, buboasă și plină de coji. Parcă vă mai explicasem că între mine și Dina nu este vorba de bani. În timpul nostru liber, obișnuiam să facem economii și, cum realizam o sumă mai frumușică, țuști
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nostalgia trecutului, cu părerile de rău eterne și amare că viața se scurge independent de voința omului. Li se aduce ciorba. Vine și unchiul său care îi întreabă din priviri cum se înțeleg. Bălăuță este entuziasmat. Când îl privește pe flăcăul tăcut din fața lui simte iar aerul amețitor al Bucureștiului și are senzația că întinerește. Parcă s-ar vedea într-o oglindă, același tânăr student aruncat în valurile vieții. Unchiul său nu se aștepta să facă impresie chiar atât de bună
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
încheierea lucrului, aproape zilnic. Se simțeau în acord, munceau din greu și în timpul liber petreceau, beau câte o bere în sufrageria lui Paul care încerca să- și necăjească soția în glumă. Se lăuda cu drăguțele lui de pe vremea când era flăcău, cu mușchii lui însă ea îl întrerupea repede: - Mai bun este Laur, mai ușurel, mai înalt, mai frumos și văd că nu doarme toată ziua în papuci ca tine când vine de la muncă! Uite Laur, acum< după ce pleci se culcă
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
cu seamă în cântec, palpită, cu o insistență insinuantă, revărsarea monotonă a acestui dor, aparent elixir al inimilor sfâșiate, în realitate atracție adormitoare pentru suflete inerte. Cine a avut ocazia să audă în orașele săsești din Ardeal vreo ceată de flăcăi români doinind în înserări, n-a putut să nu sufere sub contrastul strivitor pe care-l prezintă masivitatea constructivă a orașului și lamentațiile acelea prelungite, atât de inaderente la civilizație, la efortul constructiv. Contrastul nu trebuie explicat prin deosebirea noastră
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
câte - un vârf de deal vedeam arzând focuri mari, și oameni împregiur, din fundul codrilor ce-ncongiurau ca o manta neagră - verde umerii munților vuia câte - un bucium durerea lui de aramă; pe lângă alte focuri vedeai pare-că cum joacă fete și flăcăi, iar pin codrii rătăciți fluierau voinicii printre dinți și din frunze câte - o doină adâncă și plină de foc. Astfel treceam înainte alături cu zidurile de piatră a muntelui, pe-o cărare îngustă ce ducea mereu în sus, năruită pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Destins cuprinde lumea, ce-n brațele somniei Visează cîte-aievea deșteaptă n-a visat...”. Starea onirică facilitează pătrunderea mitului erotic, iar mitul erotic ia, la Heliade și la un lung șir de poeți, forma unei himere care, furișată sub chipul unui flăcău cu vinele golite de sînge, declanșează ceea ce am văzut: un fior care „fulgeră” prin vine, un „tremur de nesațiu”, o Învăpăiere a privirii, un foc, și totodată o picoteală În trup. Provoacă, mai ales, o visare În stare de trezie
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de duhuri ies la lună Printre papură zburînd...”. Strigătul de ziuă al cocoșului pune capăt acestei goane Înfricoșătoare. Macabrul, demoniacul se termină În grotesc: Satan și jertfa lui, baba, se aruncă În „băltoiul mucezit”... Strigoiul din alt poem este un flăcău care, neascultînd de glasul blîndei copilițe, a plecat „pe la ceasul doisprezece” și a căzut În prăpastie dimpreună cu calul său alb. Este concentrată și deconspirată, aici, o legendă. Poetul descrie cu oroare locul blestemat: „În prăpastia cea mare Unde vîntul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Satanei. Bătrânii, dar și cumetrele, vin la mine acasă și tot îmi zic că băiatul știe prea multe lucruri, are prea multă putere și iese învingător în toate întrecerile cu cei de-o vârstă cu el, ba chiar și cu flăcăii mai răsăriți din tot ținutul. Un adevărat chin. Aș vrea să-i aud vorbind la cârciumă; deja nu mai au nicio stavilă, chiar în fața mesei mele de cismar. O țin tot într-o bârfă, aruncând ulei pe foc... Iar tu
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
singur chip imagine și gândire; Tommaso ar fi vrut să-și scrie poeziile sintetizând substanța realității în compunerea și descompunerea ei. Băietan fiind învățase să citească și să scrie trăgând cu urechea la lecțiile lui Agazio Solea, acum devenise un flăcău și citise mii de volume de zoologie, botanică, chimie, ezoterism, biologie, anatomie, teologie, drept, literatură. Venise momentul să pună ordine propria-i gândire. VI La mânăstirea de la Nicastro, Tommaso își contiună studiile devenind conștient de ideile sale -revoluționare; sprijinul și
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
singurătate, iar acum, trezindu-se afundat în mulțime, în zăpăceala din port, se simți pus în mare încurcătură. Gloata nu stătea pe loc nici măcar o clipă, își făcea loc cu coatele, se oprea când avea în față un blocaj (un flăcău cu o desagă pe spate, două femei ce-și smulgeau părul din cap) și înainta precum viiturile unui fluviu, curgând în direcții neașteptate. Îi rugă pe marinarii ce-l însoțeau să-l lase singur. Fu cotropit de o frică stranie
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
așteptând, răbdător, să-i vină rândul. — Altfel ? întrebă dom’ Stănică, ștergând de grăsime cuțitul lung. Ce mai e nou ? Petrache dădu din umeri. Păi, una peste alta, dom’ Stănică, eu cred că nimic... — Ferească Dumnezeu de noutăți, nu-i așa, flăcăule ? râse băcanul. Apoi, văzând că nu mai e altcineva înăuntru, se aplecă spre Petrache : Zice că se strică iar vremurile... Iar ? se arătă nedumerit Petrache. Abia le-am schimbat... — Acuma vremurile se strică mai repede ca înainte... Ia zi, ce-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-și bănuții cu palma întinsă. — Nouă din zece, propuse Petrache. Te prinzi ? Bătrânul se ridică, abia atunci Petrache văzu că-i lipsea un picior, țopăi înlăuntrul dughenei și numără la repezeală zece capse pe care le puse, mușuroi, în fața lui. Flăcăul le luă, una după alta, indicând de fiecare dată ce țintă dorește, nu era nevoie, căci, după fiecare icnet al puștii, iepurașii, rățuștele ori lupii înșirați pe perete se răsturnau și încremeneau cu capul în jos. Bătrânul rămase cu gura
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
umăr, e ziua ta norocoasă. Șofronică ! se întoarse spre cârciumar, care tresări, privindu-l printre sticle. Pune totul la mine, pe răboj. Și mai gândește-te dacă nu merită să faci ce ți-am zis... Râse și-l urmă pe flăcău pe străzile pustii. Întunericul îi făcu bine lui Petrache, se vede că lumina îi juca feste, nu mai era albă, așa cum o știa, se desfăcea în forme și culori, tremura de parcă ar fi fost alcătuită din grăunțe de nisip. Întunericul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și-și scutura aripile în soare. De data asta nu-l mai goni, pasărea se dădu mai aproape, țopăind, dar, în cele din urmă, rămase nemișcată, cu aripile strânse, privind odată cu omul. Când umbrele lor se lungiră până în curtea interioară, flăcăul coborî, iar corbul își luă zborul. Cum gutuii urmau să înflorească mai târziu, dimineața în care înflorea caisul era vremea cea mai potrivită pentru a observa mugurii ce stăteau să plesnească. Petrache scoase din lada cu scule ferăstrăul de mână
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sau, poate, doar vrusese să vadă cât de trainică e încuietoarea. Își trecu degetele peste scrijeliturile de sub care ieșea la iveală lemnul de culoarea cărnii uscate. Se sprijini de poartă, chiar peste acele semne. Se priviră astfel, vreme îndelungată, până când flăcăul, părând să înțeleagă, încuviință și se întoarse la treburile sale. Veni multă lume în ziua aceea. Grupuri de copii, cupluri gălăgioase, chiar și câțiva străini care se înclinau întruna râzând și fotografiind fără încetare. Petrache privi absent vânzoleala. După ce plecă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
răsăritul și, pe urmă, o să ne căsătorim...“ O căută din priviri pe maică-sa, ca pentru a-i cere să-i întărească spusele, dar strigătul îi rămase în gâtlej, căci, în locul chipului mamei, dădu peste ochii iscoditori ai lui Șofronică. Flăcăul vru să strige din nou, căutând din priviri basmaua înflorată a Auricăi, dar văzu crescând în fața lui gaura ca o peșteră țuguiată a urechii lui Șofronică, în care nu doar șoaptele, ci și gândurile se auzeau asurzitor, lovindu-se de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca niște capete de sârmă lăsate să atârne după ce gura sacului fusese strâns legată. Neputând să mai crească în lung și-n lat, corpul se îndesase în trunchi. Încât, judecând după mărimea pieptului, Coltuc ar fi trebuit să fie un flăcău înalt și vânjos. Așa însă abia dacă măsura, cu glugă cu tot, vreo doi coți, dacă socotim și căruțul, cu rulmenții de dedesubt. Scund, dar cu chip de- acum bărbătesc, cu nas încovoiat, tot așa, bărbătește, și cu tuleiele mijite
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu părul moale și lung, strâns la spate cu un ciorap, cu rochia de casă abia acoperindu-i genunchii și umerii, era foarte frumoasă și Coltuc îi zâmbi. Ia zi, frate-miu, a ce miroase ? — A mâncare de cartofi, spuse flăcăul, ca să se prindă în jocul ei. Melania clătină din cap, sugerând dezamăgirea. — O fi mazăre ? Sau varză ? se prefăcu el că se încurcă din nou. Ea clătină din cap cu și mai multă putere. Atunci el își îngustă ochii și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să fii Dumnezeul orbilor. Fiecare cu Dumnezeul lui. Și tu, chiștocule ? Coltuc rătăcea printre florile lui. — Eu, ce ? întrebă, tras îndărăt din lumile încrucișate. — Tu al cui Dumnezeu ești ? — S-o găsi cineva să se închine și la mine, spuse flăcăul, nehotărât. — Tu nu poți să fii Dumnezeu, hotărî Costică, trecându-și cârjele dintr-o parte într-alta. Nu poți să frămânți aluatul, ca noi, ca să-l faci pe Adam cel șchiop sau pe Adam cel chior. Tu n-ai mâini
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe gâtlej. Când văzu sticla neatinsă din dreptul lui Coltuc, o ciocni cu a lui, apoi i-o așeză iar dinainte. Abia atunci își dădu seama : Drace, spuse, tu n-ai cum să dai sticla peste cap... Un pai... spuse flăcăul. Îmi trebuie un pai... — Băiete, strigă Ologu, un pai pentru domnu’, nu vezi că nu poate să bea direct, are o indispoziție ? Apoi se întoarse spre flăcău : Și cum ziceai ? — Eu văd lumea întreagă, spuse Coltuc, aproape cu gura închisă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
spuse, tu n-ai cum să dai sticla peste cap... Un pai... spuse flăcăul. Îmi trebuie un pai... — Băiete, strigă Ologu, un pai pentru domnu’, nu vezi că nu poate să bea direct, are o indispoziție ? Apoi se întoarse spre flăcău : Și cum ziceai ? — Eu văd lumea întreagă, spuse Coltuc, aproape cu gura închisă și cu buzele nemișcate, de parcă o altă voce vorbea prin el. Văd părțile tăiate ale copacilor. Dacă rădăcina mai e în pământ, pot să-ți spun ce
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]