1,909 matches
-
doar coarde (denumirea este folosită cel mai frecvent în legătură cu instrumentele de acest fel care intră în orchestra simfonică - vioara, viola, violoncelul și contrabasul). Coardele sunt puse în vibrație prin diverse procedee, dintre care cele mai întâlnite sunt: ciupirea, lovirea și frecarea. Construcția fiecărui instrument muzical avantajează doar una din aceste metode de execuție, deși sunt posibile (și uneori chiar folosite) celelalte procedee. Probabil sunt cele mai vechi instrumente cu coarde inventate în istorie. Sunt ciupite cu degetele ori cu ajutorul unui mic
Instrument cu coarde () [Corola-website/Science/315164_a_316493]
-
cu coarde si arcuș sunt cele din familia viorii. Aceste instrumente folosesc de regulă un arcuș pentru punerea în vibrație a coardelor. Tehnica avansată de construcție și interpretare plasează inventarea coardelor frecate într-o epocă ulterioară apariției tipurilor deja prezentate. Frecarea este produsă cel mai frecvent prin intermediul unui arcuș controlat în mod direct de mâna instrumentistului; există, totuși, cazuri în care coardele sunt frecate de un mecanism (exemplul cel mai cunoscut este viela cu roată, sub ale cărei corzi se află
Instrument cu coarde () [Corola-website/Science/315164_a_316493]
-
lungimea prosomei. Au aspect de clește scurte, alcătuite din două articole, fiecare având un număr variabil de dinți. Funcția lor constituie fărâmițarea hranei. În plus, masculii posedă pe chelicere un organ suplimentar - flagelul, care servește drept organ de acuplare. La frecarea chelicerelor se produce un sunet asemănător șuieratului, numit stridulație. "Pedipalpii" sunt, comparativ, subțiri formați din șase articole. Prezintă o umflatură terminală adezivă, folosită de solifuge la reținerea prăzii. Pedipalpii funcționează și ca organe senzitive, poartă chemo- și mecanoreceptori. Ultimul articol
Solifugae () [Corola-website/Science/318520_a_319849]
-
mari. Ca urmare a complexității fenomenelor de transfer de căldură și de masă, turnurile de răcire sunt considerate un domeniu aparte față de schimbătoarele de căldură obișnuite. La curgerea fluidelor prin schimbătoarele de căldură apar pierderi (căderi) de presiune determinate de frecarea cu suprafața de transfer termic ("pierderi prin frecare"), respectiv de depășirea obstacolelor locale ("pierderi locale"). Aceste căderi de presiune trebuie acoperite de pompele sau ventilatoarele care asigură circulația acestor fluide prin schimbător. La proiectare pierderile prin frecare se pot calcula
Schimbător de căldură () [Corola-website/Science/318707_a_320036]
-
de căldură și de masă, turnurile de răcire sunt considerate un domeniu aparte față de schimbătoarele de căldură obișnuite. La curgerea fluidelor prin schimbătoarele de căldură apar pierderi (căderi) de presiune determinate de frecarea cu suprafața de transfer termic ("pierderi prin frecare"), respectiv de depășirea obstacolelor locale ("pierderi locale"). Aceste căderi de presiune trebuie acoperite de pompele sau ventilatoarele care asigură circulația acestor fluide prin schimbător. La proiectare pierderile prin frecare se pot calcula cu relația: iar cele locale cu relația: unde
Schimbător de căldură () [Corola-website/Science/318707_a_320036]
-
presiune determinate de frecarea cu suprafața de transfer termic ("pierderi prin frecare"), respectiv de depășirea obstacolelor locale ("pierderi locale"). Aceste căderi de presiune trebuie acoperite de pompele sau ventilatoarele care asigură circulația acestor fluide prin schimbător. La proiectare pierderile prin frecare se pot calcula cu relația: iar cele locale cu relația: unde: formula 42 este coeficientul de pierderi prin frecare: formula 46 este coeficientul de pierderi locale, care, pentru fiecare tip de obstacol în parte (îngustare sau lărgire de secțiune, cot etc.) se
Schimbător de căldură () [Corola-website/Science/318707_a_320036]
-
locale"). Aceste căderi de presiune trebuie acoperite de pompele sau ventilatoarele care asigură circulația acestor fluide prin schimbător. La proiectare pierderile prin frecare se pot calcula cu relația: iar cele locale cu relația: unde: formula 42 este coeficientul de pierderi prin frecare: formula 46 este coeficientul de pierderi locale, care, pentru fiecare tip de obstacol în parte (îngustare sau lărgire de secțiune, cot etc.) se scoate din tabelele din bibliografie, formula 47 este numărul Reynolds, formula 48 este lungimea pe care are loc frecarea, formula 49
Schimbător de căldură () [Corola-website/Science/318707_a_320036]
-
prin frecare: formula 46 este coeficientul de pierderi locale, care, pentru fiecare tip de obstacol în parte (îngustare sau lărgire de secțiune, cot etc.) se scoate din tabelele din bibliografie, formula 47 este numărul Reynolds, formula 48 este lungimea pe care are loc frecarea, formula 49 este diametrul hidraulic, formula 50 este densitatea fluidului, formula 51 este viteza fluidului, formula 52 este accelerația gravitațională, convențional 9,80665 N/m. Puterea pompelor, respectiv ventilatoarelor care vehiculează fluidele se poate determina cunoscând căderea de presiune formula 53, debitul volumic formula 54 și
Schimbător de căldură () [Corola-website/Science/318707_a_320036]
-
în produsele cele mai avansate. De exemplu, un automobil electric este o combinație de materiale avansate pentru baterii, componente microelectronice pentru electronica de putere în scopul reducerii greutății automobilului, fotonică pentru iluminatul cu consum redus, biotehnologii industriale pentru anvelope cu frecare redusă și sisteme avansate de fabricație pentru producerea automobilelor electrice cu costuri competitive. De asemenea, un telefon mobil cuprinde, între altele, cipuri microelectronice pentru telecomunicații, un aparat foto cu tehnologie fotonică și optică , materiale avansate pentru ecrane tactile. Tehnologiile generice
Tehnologii generice () [Corola-website/Science/320163_a_321492]
-
concentrarea pe o formă adecvată de alergare, efectuarea de exerciții de forță, diete echilibrate, acordarea de timp suficient pentru recuperare, și "înghețare" (aplicarea de gheață pe mușchii inflamați sau băi de gheață). O altă leziune comună, asociată cu alergarea, este frecarea, cauzată de frecarea repetitivă dintr-o zonă de piele față de alta sau față de un articol de îmbrăcăminte. O zonă comună unde apare frecarea sunt coapsele superioare ale alergătorului. Pielea devine aspră și are un aspect asemănător eruptiilor cutanate. Sunt disponibile
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
formă adecvată de alergare, efectuarea de exerciții de forță, diete echilibrate, acordarea de timp suficient pentru recuperare, și "înghețare" (aplicarea de gheață pe mușchii inflamați sau băi de gheață). O altă leziune comună, asociată cu alergarea, este frecarea, cauzată de frecarea repetitivă dintr-o zonă de piele față de alta sau față de un articol de îmbrăcăminte. O zonă comună unde apare frecarea sunt coapsele superioare ale alergătorului. Pielea devine aspră și are un aspect asemănător eruptiilor cutanate. Sunt disponibile o varietate de
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
de gheață pe mușchii inflamați sau băi de gheață). O altă leziune comună, asociată cu alergarea, este frecarea, cauzată de frecarea repetitivă dintr-o zonă de piele față de alta sau față de un articol de îmbrăcăminte. O zonă comună unde apare frecarea sunt coapsele superioare ale alergătorului. Pielea devine aspră și are un aspect asemănător eruptiilor cutanate. Sunt disponibile o varietate de deodorante și creme speciale anti-frecarea pentru a trata astfel de probleme. De asemenea, frecarea poate apărea și pe mamelon. Pentru
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
îmbrăcăminte. O zonă comună unde apare frecarea sunt coapsele superioare ale alergătorului. Pielea devine aspră și are un aspect asemănător eruptiilor cutanate. Sunt disponibile o varietate de deodorante și creme speciale anti-frecarea pentru a trata astfel de probleme. De asemenea, frecarea poate apărea și pe mamelon. Pentru unii alergători suprafețele artificiale dure precum cele din beton sau asfalt pot cauza diferite accidentări. Problema alergării pe aceste suprafețe dure este faptul că organismul se adaptează la această suprafață plană în timpul alergării, iar
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
sa, ce conținea cuie din fier, este atrasă de niște stânci. Acea regiune se va numi Magnesia, de unde va proveni cuvântul magnet. Din scrierile lui Thales din Milet rezultă că europenii cunoșteau încă cu 600 de ani î.Hr. că prin frecare chihlimbarul (în greacă, "elektron") se electrizează. În 1088, chinezul Shen Kuo descrie acul magnetic utilizat la busolă pentru orientare în cadrul navigației maritime. Prin secolul al XIII-lea, Pierre de Maricourt ("Petrus Peregrinus") efectuează experiențe cu magneți și descrie proprietățile acestora
Istoria electricității () [Corola-website/Science/320539_a_321868]
-
fizicianul german Otto von Guericke (1602 - 1686) care observă că între corpurile încărcate electrostatic pot apărea și forțe de respingere. În 1660, acesta inventează o mașină ce se compunea dintr-o sferă de sulf ce se rotea și care prin frecare de un material textil producea electricitate statică. Englezul Francis Hauksbee i-a adus unele îmbunătățiri transformând-o într-un adevărat generator electric. În 1644, René Descartes (1596 - 1650) realizează un desen al liniilor de câmp din jurul unui magnet, susținând că
Istoria electricității () [Corola-website/Science/320539_a_321868]
-
conductori și izolatori. În plus, demonstrează că electricitatea acumulată în corpuri se distribuie pe suprafața acestora. Fizicianul francez Du Fay (1698 - 1739) face diferența în electricitate pozitivă și negativă, pe care de fapt el o denumește "electricitate sticloasă" (obținută prin frecarea sticlei) și "electricitate rășinoasă" (în acest caz materialul fiind chihlimbarul sau cauciucul). În 1745, fizicianul olandez Pieter van Musschenbroek (1692 - 1761) efectuează niște experiențe pentru a vedea dacă o sticlă umplută cu apă poate reține sarcina electrică. Astfel realizează butelia
Istoria electricității () [Corola-website/Science/320539_a_321868]
-
la inventarea paratrăznetului) prin care a demonstrat că trăsnetul nu reprezintă altceva decât o descărcare electrică atmosferică. Jesse Ramsden aduce o perfecționare mașinii electrostatice, care este acum prevăzută cu un disc de sticlă rotit prin intermediul unei manivele și care prin frecare de patru porțiuni de piele produce electrizarea unui tub metalic. Charles Coulomb (1736 - 1806) este cel care formulează legile cantitative ale electrostaticii. În 1785, stabilește expresia forței electrostatice dintre două corpuri încărcate, în funcție de mărimea sarcinilor electrice și de distanța dintre
Istoria electricității () [Corola-website/Science/320539_a_321868]
-
variabil poate genera un curent electric. Faraday a mai studiat și electroliza și a formulat legile electrolizei care îi poartă numele, astfel fiind considerat unul din fondatorii electrochimiei. Faraday a evidențiat clar modurile în care poate fi obținută electricitatea: prin frecare, prin inducție, pe cale chimică sau termoelectrică. Cercetările lui Faraday au condus la o interpretare științifică riguroasă a fenomenelor electromagnetice, ale căror legi au fost enunțate ulterior de către Maxwell. Matematicianul, astronomul și fizicianul german Carl Friedrich Gauss (1777 - 1855) se asociază
Istoria electricității () [Corola-website/Science/320539_a_321868]
-
mărind întâi volumul și pe urmă micșorându-l, dar cu viteze diferite</ref>. Pentru Max Planck (1926), reluând dezvoltări din teza sa de doctorat (1876, sub Clausius), formularea cea mai potrivită a principiului al doilea este ""dezvoltarea de căldură prin frecare este ireversibilă"" . Numim un proces ""ireversibil"" dacă la încheierea sa, starea universului de la inceputul său nu mai poate fi recuperată în nici un fel. În articolul lui Planck forma principiului al doilea folosită implicit este:<br> (PP)"Nu există nici un proces
Principiul al doilea: Planck versus Carathéodory () [Corola-website/Science/320567_a_321896]
-
septembrie 1761) a fost un om de știință olandez. I se atribuie inventarea buteliei de Leyda, în 1746. Interesul său pentru electrostatică s-a manifestat încă din perioada studiilor la Universitatea din Leyda. În acea epocă, electricitatea se obținea prin frecare cu ajutorul mașinilor electrostatice, dar nu exista nicio metodă de stocare a acesteia. Van Musschenbroek și discipolul său, Andreas Cunaeus, au rezolvat problema cu ajutorul unui recipient de sticlă umplut cu apă în care era scufundat capătul inferior al unei bare de
Pieter van Musschenbroek () [Corola-website/Science/320708_a_322037]
-
Române de atunci) îl deținea în Str. Gral Berthelot și pe care îl împărțea cu Orchestra Radio. Zgomotele se realizau în studio, prin imitarea fenomenelor naturii în mod rudimentar. Astfel, în 1930, zgomotul unui motor de uzină era realizat prin frecarea ritmică a unui făraș de o măturică; aeroplanul în mers era realizat cu ajutorul unui ventilator pornit a cărui elice lovea un cartonaș; tunetul era realizat cu ajutorul unei plăci de zinc tremurată prelung; trăsnetul era realizat prin plesnirea a 2 tipsii
Teatrul Național Radiofonic () [Corola-website/Science/320916_a_322245]
-
a este un fenomen fizic care se opune mișcării reciproce (unul față de altul) a corpurilor și a particulelor interne învecinate ale corpurilor aflate în deformare. a dintre corpuri este considerată frecare externă, iar cea dintre învecinate particule interne ale corpurilor, frecare internă. Frecarea externă ia naștere la marginile (limitele) corpurilor aflate în mișcare reciprocă, iar frecarea internă, între particule (părticele infime) interne vecine ale unor corpuri solide sau fluide, ce sunt
Frecare () [Corola-website/Science/321959_a_323288]
-
a este un fenomen fizic care se opune mișcării reciproce (unul față de altul) a corpurilor și a particulelor interne învecinate ale corpurilor aflate în deformare. a dintre corpuri este considerată frecare externă, iar cea dintre învecinate particule interne ale corpurilor, frecare internă. Frecarea externă ia naștere la marginile (limitele) corpurilor aflate în mișcare reciprocă, iar frecarea internă, între particule (părticele infime) interne vecine ale unor corpuri solide sau fluide, ce sunt supuse unor procese de deformare. În fizică, uneori, modelele teoretice
Frecare () [Corola-website/Science/321959_a_323288]
-
un fenomen fizic care se opune mișcării reciproce (unul față de altul) a corpurilor și a particulelor interne învecinate ale corpurilor aflate în deformare. a dintre corpuri este considerată frecare externă, iar cea dintre învecinate particule interne ale corpurilor, frecare internă. Frecarea externă ia naștere la marginile (limitele) corpurilor aflate în mișcare reciprocă, iar frecarea internă, între particule (părticele infime) interne vecine ale unor corpuri solide sau fluide, ce sunt supuse unor procese de deformare. În fizică, uneori, modelele teoretice nu iau
Frecare () [Corola-website/Science/321959_a_323288]
-
și a particulelor interne învecinate ale corpurilor aflate în deformare. a dintre corpuri este considerată frecare externă, iar cea dintre învecinate particule interne ale corpurilor, frecare internă. Frecarea externă ia naștere la marginile (limitele) corpurilor aflate în mișcare reciprocă, iar frecarea internă, între particule (părticele infime) interne vecine ale unor corpuri solide sau fluide, ce sunt supuse unor procese de deformare. În fizică, uneori, modelele teoretice nu iau în considerație frecările dacă influența lor este mică (sunt neglijabile), sau dacă sunt
Frecare () [Corola-website/Science/321959_a_323288]