3,294 matches
-
ar fi fost dată spre o continuă rănire, spre necurmate astfel de pierderi fără nici o noimă. Pierdusem timbrul de la Ghidale, așa că eram oarecum pregătit pentru buimăceala pierderii acelei povestiri. Sufletul însă nu voia să știe că eu eram pregătit. A gemut și s-a zvârcolit în mine încă multă vreme, ca și cum o rană profundă nu mai voia să se lase închisă, cu oricâte leacuri aș fi oblojit-o. De parcă ar exista aievea leacuri pentru părăsirea ta în fața Lumii. Despărțirea de Ester
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de adeverire ale Învierii. Acasă la Vichi a început dezastrul. Ne aștepta unchiul ei, Trombă. Stătea pe treptele de lângă lift, de la etajul ei. Părea beat. Ne privea cu ochi cețoși. Am tras de el până l-am vârât în odaie. Gemea întruna: „Unde ați fost? De ce m-ați lăsat singur? De ce m-ați părăsit și voi?“. Am dat să întindem masa de Paște, dar el ne zorea să ne strângem lucrurile și să plecăm. Curând aveau să vină să ne aresteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
după găurirea drapelului, ne-am procopsit cu trei îndrumători, unul mai providențial decât altul, rând pe rând. Alți câțiva, cu mânecile suflecate a strămoșească râvnă patriotică și cu priviri vulturesc-justițiare, fremătând de nerăbdare, așteaptă să intre în arenă. Nația încă geme a fi salvată, ciclic, electoral și cu eterna-i disperată credință în mai bine. Instinctiv îmi era silă de turnători, ori de ce fel ar fi fost, și de cenzori și de tot mecanismul lor, deși, atunci când îl ascultam pe Trombă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nedumerit cum de-am ajuns în depozitul Bibliotecii, voi da să strig să vină cineva să mă scoată de acolo, n-aveam chef de știință de carte, de lecturi, de ziare mai ales, gura nu mă va asculta, fălcile vor geme încleștate, dinții se vor strânge strepeziți, din oglindă cineva se va holba la mine, crunt, îi bruiasem meditațiile, îi voi face semn complice cu ochiul, din mâini nu puteam mișca, una se blocase în buzunarul de la spate, cealaltă căuta un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
abia acum, parcă pentru prima dată. Obosită, tristă, fără vreun licăr. Încearcă doar să zâmbească, urmărind cum fata cu ochelari, încinsă, începuse să mă mângâie pe chelie, șoptindu-mi că mă așteptase toată seara. „Și când ți-am adus sarmalele“, gemea ea dusă, „mai să mă prăbușesc în brațele tale, pe genunchii tăi, de față cu toți ăia. E un mister de talente, care mă cheamă, între noi. De dinainte de sarmale l-am simțit, așa, ca un zvâc în burtă. Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
spus că familia Aldaya plecase În Argentina. Am scris la adresa pe care o primisem. Scrisorile s-au Întors neatinse... Ce s-a ales de Penélope? Ai aflat? Jacinta scutură din cap, prăbușindu-se. — N-am mai văzut-o niciodată. Bătrîna gemea, plîngînd În hohote. Fermín o luă În brațe și o legănă. Trupul Jacintei Coronado se redusese la dimensiunile unei copile, iar Fermín, lîngă ea, părea un gigant. Îmi clocoteau În minte o mie de Întrebări, Însă prietenul meu Îmi făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
fu Întins pe pat, infirmiera Începu să-l dezbrace. Doctorul Soldevila insistă să ieșim toți din cameră și să-l lăsăm să-și facă treaba. Ne Închise ușa În nas cu un succint „va trăi“. Pe culoar, Bernarda plîngea nemîngîiată, gemînd că, de cum Își găsea și ea o dată un bărbat cumsecade, venea Dumnezeu și i-l smulgea În bătaie. Don Gustavo Barceló o luă În brațe și o duse În bucătărie, unde Începu s-o Îmbuibe cu coniac, pînă cînd sărmana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Își amintește bine de domnul Fortuny. Zice că, atunci cînd a venit la morgă, abia se putea ține pe picioare, că plîngea ca un copil și că cei doi polițiști trebuiau să-l susțină de brațe. Nu se oprea din gemut: „Ce i-au făcut copilului meu? Ce i-au făcut copilului meu?“. A apucat să vadă trupul? — Don Manuel mi-a zis că a fost cît pe ce să le sugereze agenților să sară peste etapa asta. A fost singura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
aveam nevoie de slujbă și de salariul mizerabil pe care mi-l oferea. Într-o seară, Sanmartí a Început-o cu rutina masajului, apucîndu-se să mă pipăie cu lăcomie. Într-o zi ai să mă faci să-mi pierd capul, gemea el. Am scăpat din ghearele lui dintr-o smuncitură și am alergat pînă la ieșire, tîrÎnd după mine pardesiul și poșeta. Sanmartí rîdea În urma mea. Pe scară am dat peste o figură Întunecată ce părea să alunece prin vestibul fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
zici? Am Încuviințat Încet. — Atunci, spune-mi unde-i Carax. Am Încercat să bîigui ceva. Fumero și-a retras Încet revolverul. — Unde-i? — Jos. În criptă. — Du-mă acolo. Vreau să fii de față cînd o să-i spun nemernicului cum gemea Nuria Monfort cînd i-am Împlîntat cuțitul În... O siluetă și-a croit drum din neant. Lucind peste umărul lui Fumero, mi s-a părut că zăresc cum bezna se agita În perdele de ceață și cum o figură fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
sprijinit de zidul igrasios al fostului cienmatograf „Republica”, iar când și-a revenit În simțiri, era pe peron. Ieșise din casă dis-de-dimineața, când pe stradă nu era nici țipenie de om, acum era trecut de mult de amiază și gara gemea de oameni. În ciuda agitației, Noimann Își păstrase o oarecare eleganță, mersul său era distinct, ca de obicei, și ținuta Îngrijită. Doar ochii Îi aveau o lucire neobișnuită și părul Îi era năclăit de o sudoare rece, ce i se scurgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cămașa de noapte aflată acum undeva În dreapta sa... „Ei atunci”, se Învioră Noimann, „să trecem la treabă...” Și În timp ce Îngâna aceasta, trupul lui, printr-un efort de voință, se arcui țâșnind În aer, prinzându-se de pânza ce Începu să geamă jalnic și să se dezumfle... „Te-am prins”, reuși să mai articuleze medicul, după care evenimentele se derulară cu o repeziciune uluitoare. Strângând În brațe cămașa de noapte, Noimann simțea că interiorul ei e umplut cu un vid viu, alunecos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pricină colegii lui de breaslă Îi aruncau priviri nu tocmai măgulitoare. Fiecare ginecolog purta pe cap un coif metalic, Împodobit cu un fel de herb cioplit din oase, ce reprezenta zodia Vărsătorului. Saloanele erau pline de trupuri de femei care gemeau Întinse pe scaune ginecologice, amplasate nu pe podea, ci pe tavan. Noimann le observa cu atenție picioarele care, În locul unghiilor, erau Împodobite cu pleoape și gene vopsite strident, posedând, În același timp, pe labii și pe sfârcuri dinți. La fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
vom scăpa de el...” Și cârligul ciungului se răsuci din nou, prinzându-i vintrele. Noimann icni din răsputeri. „Așa, așa”, Îl Încurajă ciungul. „Încordați-vă mușchii abdominali, țineți răsuflarea, dați-i drumul, acum... Acum...” „Vă rog, un pic de apă”, gemu Noimann. Celălalt Îi apropie de gură o sticlă Întreagă de Alexandrion. Noimann luă o Înghițitură zdravănă și acum simțea că prinde puteri. Ciungul duse și el sticla la gură și bău câteva Înghițituri. „Avem de Îndeplinit o misiune dificilă”, Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cuvânt mai dur, spurcat, dar, citind deznădejdea În ochii omului aflat În fața lui pe scaun, se gândi să Îndulcească pe cât posibil măcar expresia, dacă nu și sentința... „Știți?” Își Întrebă el scurt colegul. Noimann Își Întoarse fața spre perete și gemu. „Sau măcar aveți, ca să zic așa, o vagă bănuială?” Nici de data aceasta Noimann nu răspunse. „Păi atunci de ce vă ascundeați sub pat, prefăcându-vă că sunteți plecat de acasă?” Noimann mușcă din pernă și scoase un geamăt Înăbușit. Falsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
rostogoli pe dușumeaua de ciment un alt sul de feșe, pătat de sânge și fecale. „Oho, vedeți”, făcu ciungul. „Începeți să vă eliberați...” Atunci, sub scaunul pe care era Întins, se auziră niște gemete, Însoțite de cunoscutul scrâșnet de dinți. „Gemeți și dumneavoastră, geme și ea”, spuse ginecologul. De sub scaun, gemetele se Întețiră. „Vedeți”, spuse ciungul, ridicând de jos feșele și desfășurându-le, ca și cum ar fi avut, Într-adevăr, de-a face cu un papirus vechi. „Aici se află Înscris destinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de ciment un alt sul de feșe, pătat de sânge și fecale. „Oho, vedeți”, făcu ciungul. „Începeți să vă eliberați...” Atunci, sub scaunul pe care era Întins, se auziră niște gemete, Însoțite de cunoscutul scrâșnet de dinți. „Gemeți și dumneavoastră, geme și ea”, spuse ginecologul. De sub scaun, gemetele se Întețiră. „Vedeți”, spuse ciungul, ridicând de jos feșele și desfășurându-le, ca și cum ar fi avut, Într-adevăr, de-a face cu un papirus vechi. „Aici se află Înscris destinul dumneavoastră. Tot codul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
lui Satanovski, abandonând sulul de feșe pe podea, Își agita mâinile În aer. Din ciotul său țâșni o tijă prevăzută la capăt cu un fel de clește. Cămașa, prinsă parcă de niște fire nevăzute, se ondula, plutind peste platouri. Noimann gemu și el, eliberându-se de Încă un sul de feșe, ce se rostogoliră până În colțul de miazăzi al Încăperii. Tot atunci cămașa, umflându-și și dezumflându-și „abdomenul”, scoase un urlet atât de puternic, Încât geamurile zdrăngăniră, iar sticlele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
lui Oliver fu cuprins de un vârtej. Brațele sale acoperite de frunziș galben-ruginiu se legănau În văzduhul limpede, luminat de razele unei luni imense, sinilii. Trupul său, contorsionat de bătaia vântului, când se lungea, când se apleca la pământ. Oliver gemea, urla, Încercând să-și țină frunzele lipite de corp... Femeia-șarpe, care se evaporase din salon, urmărindu-l din umbră pas cu pas, se Încolăcea acum de gâtul lui, susurându-i șoapte ispititoare la ureche. Masterandul Însă nu se mai lăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
putea deschide gura. Inginerul o gâdilă, desenându-i un cerc pe talpa dreaptă. Femeia Își Închise ochii și chicoti, picând În transă. Inginerul, cu ajutorul unei pene muiate În frișcă, desenă pe cealaltă talpă un triunghi. Lily Fundyfer Își mișcă buzele, gemând ușor. Atunci, Noimann Îi aminti de rămășag și Satanovski se Întinse În stânga femeii, după ce În prealabil Îi acoperi pleoapele cu doi bănuți vechi, intonând cu un glas subțirel, ca de scopit. Lily Fundyfer râse Înfundat. Curând Însă râsul ei se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de-o lumină fosforescentă. În jur mirosea a asfalt și a pucioasă. Satanovski de deasupra binecuvânta cu semnul crucii, făcut cu mâna stângă, Încrengătura de trupuri ce se mișca sub el. Aflată Între cei doi bărbați, Lily Fundyfer Începu să geamă din ce În ce mai tare. Corpul ei acoperit de vinișoare trandafirii fu cuprins de spasme. Gura i se acoperi de-o spumă albă, care se revărsă pe lespezi. Trupurile bărbaților intrară și ele În trepidații, ca și cum ar fi fost conectate de un fir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
primite, pe fața acestuia nu se citea Însă durere, ci o bucurie fără margini. Costumele ieșiră din dulap unul câte unul și țopăiau acum În fața lor. Buzunarele lor erau pline de cifre și de cărți de joc. Zarurile zornăiau... Cinicul gemea, penitentul scrâșnea din dinți. Stând picior peste picior pe un scaun, inginerul Satanovski Îi acompania bătând din palme... Așii și decarii pluteau În aer, rotindu-se peste capetele lor. Cifre mari, cu abdomen galben, roiau deasupra patului și a mesei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
vrute și nevrute, fără să-și bată prea mult capul cu ziua de azi sau cea de mâine...” Afară, aerul părea să se mai fi răcorit. Apa din havuz susura liniștit. Câteva vrăbii țopăiau, ciripind de zor, pe marginea lui alunecoasă. Terasa gemea de oameni. Glasurile clipoceau Îndepărtate, vuind ca-ntr-o piscină. Noimann Își privi vârful pantofilor pe care se depusese un strat fin de praf. Manșetele pantalonilor purtau urmele unor stropi de apă de la pisoar. Vântul adia Încetișor dinspre Piața Unirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
trezi că alergă fără voia lui peste fâneață spre gardul casei. Se propti de gard și se uită cu atenție prin fereastră. Mai multe femei În vârstă se mișcau cu iuțeală prin casă. Sub fereastră stătea ghemuit un câine care gemea Încetișor, scheuna, scâncea, dar nu lătra la Grințu sau poate, În mod ciudat, nici nu-i simțise prezența. O recunoscu printre femeile de dincolo de fereastră pe bătrână. Abia când auzi din nou răcnetul acela Își dădu seama că Înăuntru se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
o clipă, un milenium, o viață. Pleacă repede și nu privi în urma ta, nu o să vezi pe nimeni! Sunt cu tine întotdeauna și așa voi rămâne! Vocea ei nu mai era a ei! Ne-a venit rău, am plâns, am gemut interior... m-a sărutat veselă la despărțire și m-a expediat hotărâtă. Eu, să spun drept, nu eram vesel, așteptam în ultima clipă să se răzgândească. Când am ajuns acasă, unde mă aștepta soția dormind, trezind-o, mi-a șoptit
V?rsta prescris? by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83733_a_85058]