14,807 matches
-
se stingea în tremuratul mâinilor, până în pod 12 fuscei (vămi ale văzduhului). Săracul, cât de mult și-a dorit să-i mai numere o dată și să moară cu ei pe piept! Moș Iacov s-a ridicat din toate puterile în genunchi, s-a apropiat de fereastră, a privit coșerul cu porumb, lacătul, lanțul, centură de castitate pusă îngerului păzitor: "E bine, așa e bine, fără iroseală, va fi foamete mare, foamete..." și s-a dus. Până la cimitir, a pășit în urma căruței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
număraseră unii dăruiți cu atîta bunătate, încît ar fi meritat să fie exemplu de rege. Ducele Leopold lăsase o amintire atît de scumpă lorenilor, încît atunci cînd văduva lui a fost obligată să părăsească Luneville, toți s-au aruncat în genunchi în fața caleștii și au oprit caii de mai multe ori; nu se vedeau și nu se auzeau decît plînsete. CAPITOLUL III [Despre principatele mixte] Secolul al XV-lea, în care a trăit Machiavelli, ținea încă de barbarie: erau preferate atunci
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
ei Îmi arde privirea lăuntrică. E și mai strălucitoare acum, după mîngîiere. A doua zi, mă strecor din nou pe poteci. Stropitoarea verde Îmi face cu ochiul. Întind mîna, dar nu mai e la locul știut. Merg mai departe și genunchiul drept se lovește de un obiect metalic, gol și răsunător cînd Îl răstorn. E stropitoarea care, pe filmul meu accelerat dintr-odată, nu uită să rămînă verde. Mărturiseam adineauri că mi-a fost cumva teamă să Înfrunt Într-o carte
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
În zona ochilor, chiar dacă globii au fost eviscerați. Pentru cîteva năluci colorate, sînt de ajuns și două orbite goale. Organul lipsă Își duce Înainte viața sa fantomatică: mîna retezată de la cot simte că mișcă brațul, piciorului spulberat de schije de la genunchi În jos i se pare că atinge pămîntul, că aleargă, urcă treptele și coboară panta. Treptele sînt de piatră, să pate În deal, coasta e acolo, toate sînt vizibile, palpabile. Pro teza picio rului amputat poate călca anume pe ele
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
bătrînul să poată opri calul. CÎnd am sărit din căruță, m-am auzit țipînd: „Roșu, ce roșu!“ Balta purpurie se lățea În jurul roții căruței. Vedeam pentru prima oară sînge, mult sînge, sîngele altuia, nu al meu, cel din rănile de la genunchi după cîte o cădere, nu sîngele meu rozaliu din zgîrieturi, ci unul limpede ca focul, strălucitor, scurgîndu-se pe pămînt și În pămînt. Zoli se sprijinise În lopata Împlîntată În lut ca să se salte și să ne arate colibița, lunecase odată cu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
unui zgomot de fond puternic ori a vreunui sunet subit perturbator. În apropierea barierei, el se oprește sau deviază ca orice om spre dreapta sau spre stînga. Dar nu și În fața stropitorii verzi din grădină În care mi-am rănit genunchiul. Nu, fiindcă sesi zabilă cu adevărat este reflectarea sunetului aproximativ la Înălțimea timpanelor. Nevăzătorul nu percepe ecoul ca ecou, descompus În unde, În reverberații. Are parte pesemne și de un timpan subliminal care preia automat răsfrîngerile sonore, le predă instantaneu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cu Padania așezată invers. Intrai vasăzică din stradă pe un culoar Între garduri de uluci și pe sub coroanele reunite ale arborilor din cele două vecinătăți. Înaintai Îndelung În susul acestei cizme italice, linie dreaptă față de cea geografică (aia, se vede, are genunchiul ușor Îndoit), și dădeai În curtea propriu-zisă, largă cît un izlaz. Pe latura din fund, se Înșirau Încăperile locuinței adăugate parcă una cîte una la corpul principal din stînga, cu toate că istoria construcției mărturisea altceva. De impresia asta te convingea mica
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
El, nu știu cum, mi s-a făcut, așa, milă... I-am dat ocol ca să-l văd... Era om, era cu adevărat om. Atunci, m-am așezat de jur împrejurul lui și am așteptat. Trecură zile, trecură și nopți, el stătea acolo. Uneori în genunchi, alteori cu brațele întinse în cruce ca și cum ar fi vrut să cuprindă tot nisipul (pe vremea aceea credeam că tot pământul e acoperit cu nisip și, ca să-I ușurez munca, mă duceam mai adânc în cutele hainei lui, ca să simtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
să-și creadă ochilor: un fir de iarbă verde ici, un altul colo... parcă erau niște semne puse, așa, ca o cărăruie în pustiu... A înțeles. A urmat cărarea. Când a ajuns la peșteră, l-a găsit pe bătrân în genunchi. Barba lungă și albă, pletele lungi, albe și ele, îl făceau să semene cu un munte de zăpadă. O voce caldă, cum nu mai auzise niciodată copilul, răzbătea din muntele de zăpadă. Când a ajuns chiar lângă el, bătrânul s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Iubește-i și iartă-i! Iartă-i și iubește-i! Așa o să se vindece pământul. Când a ajuns înapoi, abia dacă mai rămăseseră câțiva oameni pe tot pământul... arșița pârjolise totul... acum nu mai creșteau nici pietrele... Copilul căzu în genunchi, așa cum îl văzuse stând pe bătrân și, fiindcă nu știa ce să spună, și-a amintit mirosul de grâu, de ploaie, de flori, de iarbă, și-a amintit pacea, liniștea, bucuria de la pieptul bătrânului... și fiindcă nu știa să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Spală-te și du-te la masă, să n-o supărăm pe mama!" Nici pe tine, dragule!" Și așa plin de lut cum era, l-a luat pe taică-su în brațe. Nu-i ajungea decât puțin mai sus de genunchi, se uita în ochii lui și-l strângea tare, tare cu mânuțele lui mici. Și bărbatul se uita în jos, nici nu îndrăznea să-l atingă pe fii-su și era atâta bucurie în ochii lui, de parcă tot atunci găsise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mă gândeam că e chiar unchiu' meu, de l-am tras de poala hainei. Nu s-a oprit din vorbit, s-a uitat la mine, m-a mângâiat ușurel pe cap, m-a ridicat și m-a așezat nu pe genunchi ei, crescusem doar ! m-a așezat chiar pe picioarele lui așa cum făcea tata când eram mic, numai că unchiu' meu n-a început să mă legene... mă mângâia din când în când ușurel pe cap și cum nu încăpeam, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
unchiu' meu n-a început să mă legene... mă mângâia din când în când ușurel pe cap și cum nu încăpeam, că mulțimea se tot strângea în jur, i-am strâns în brațe picioarele și mi-am pus capul pe genunchii lui. Nu mă săturam uitându-mă la el ! Cred că știa toate prostiile pe care le făcusem și asta, cu scara -, dar nu era dojană în ochii lui, era ca un soare blând care mă scălda cu totul și eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
uit în ochii Lui, nu în ochii Lui privesc, ci, împreună cu El, Îl privesc pe Tatăl și-L iubesc pe tatăl lui... Mă pierdusem cu totul în ochii Lui și nu mai vedeam nimic altceva, dar îl strângeam tare de genunchi, să nu-l pierd, să nu mă rătăcesc pe cale, să nu uit drumul... Fiindcă așa, dincolo de ochii Lui, se deschidea Calea spre Tatăl Lui. Și deodată, i-am simțit iarăși mâna ciufulindu-mi părul : s-a aplecat la urechea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
începură să strălucească... Rănile nu s-au mai văzut... picioarele, apoi trupul, întins la pământ, strălucea... Și-am văzut cum s-a ridicat... la fel de încet cum lunecase la pământ... așa, drept, fără să se sprijine în mâini... fără să îndoaie genunchii... stătea drept ... eu cred că stătea în bătaia soarelui, de strălucea așa, dar cum să strălucească așa, cu soarele pe dinăuntru... Nu-I vedeam fața, era cu spatele... oricum, eu vedeam bine ce se întâmpla, fiindcă omul meu căzuse cu fața la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ar fi făcut lumina soarelui în pustiul ăsta de piatră. Și ceilalți doi, care vorbeau cu El, erau prinși în lumina Lui, ca între petalele unei flori... care cuprindea și muntele, și cerul de deasupra. Atunci s-a ridicat în genunchi și omul meu și i-a spus celuilalt, care strălucea : "Învățătorule, e bine că suntem aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie"... și tremura așa de tare când vorbea, că nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
că dac-o fi foc, să nu-l atingă), oaia s-a luat după noi behăind, ceilalți ciobani fugeau care cum puteau, parcă-l văd pe unchiu-mio, cu cârja aia groasă, cum mai mult sărea decât fugea de când îi înțepenise genunchiul, așa mergea -, nu știu cum, în lumina aceea vedeam clar toate, până și iarba, și copacii piperniciți, și umbra lor să știți că făceau umbră la lumina aceea -, și oile, care dormeau mai încolo, și câinii, lângă ele numai Mițosul se luase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Așa a și fost. Eu am plecat departe am aflat mai târziu că a făcut tot felul de minuni dar parcă mai știi ce spune ba unul, ba altul ?! Eu atâta știu: l-a vindecat pe unchiu-mio, știți, ăla cu genunchiul înțepenit dar nu de asta am venit. Din câte știu, omul ăsta n-a făcut nimic rău. Și e atâta de sărac, că n-are nici unde-și pune capul să se odihnească. Cu ce să plătească judecata ?! Ai lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
invidie cum era, nimeni nu-l putea iubi. Nici eu.). Cât despre Kelil, cred într-adevăr că a văzut atunci cerurile deschise, fiindcă toți câți eram acolo l-am auzit strigând: "Doamne Iisuse, primește sufletul meu", după care, căzând în genunchi, s-a uitat la toți cu minunații săi ochi albaștri și a mai apucat să șoptească: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta". Mă întreb, oare de ce tocmai asupra lui Saul și-a pironit privirea? Și nu era în ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
a leșinat de căldură: toți au fugit care-ncotro. Numai tu ai venit într-un suflet la mine. N-aveai decât vreo patru-cinci ani, nici nu mai puteai vorbi : doar arătai spre umbrarul de pe mal, urlai, strigai, te agățaseși de genunchiul meu și mă trăgeai, mă zgâriai, mă împingeai de eram să cad cât îs de lung ca să merg mai repede. Tot tu îi puseseși o frunză mare pe cap, să-i fie răcoare. Dacă nu erai tu, ar fi murit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și o așează pe pieptul copilului din pat, care începe să tușească) Uite, așa o să te și încălzești, îți trece și tusea! (lumina din candelă crește, afară răsună colindul ) Copilul face câțiva pași în direcția ferestrei icoanei-candelei, se așează în genunchi, își duce mâinile la piept a rugăciune și spune : Când a plecat de tot mama noastră, mi-a spus că Tu o să ne ții loc de mamă pentru totdeauna; spune, ce să fac să se vindece frate-miu ? (tăcere, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
totdeauna; spune, ce să fac să se vindece frate-miu ? (tăcere, dar lumina candelei crește și scade, apoi crește și se face albastră, ca și cum icoana ar da lumină) Vocea (blândă, cu reverb, de undeva : Mergi,... mergi... (copilul se ridică din genunchi, se întoarce spre dreapta lui, face un pas "stop cadru") (se luminează mijlocul scenei: un drum șerpuit, de lângă icoană, în sus și spre dreapta; restul camerei rămâne în întuneric, dispar patul, scaunul, masa; rămân numai icoana, candela, drumul) Copilul face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
i-am văzut că se apropie, m-am repezit eu (și așa, tot veneau să mă bată, nu ?! măcar le-am luat-o înainte) (pe măsură ce povestește, se "aprinde"), m-am repezit la găliganul ăla al negustorului, l-am prins de genunchi și a căzut. Nu se aștepta. Ceilalți s-au dat deoparte. Așa, pe nisip, a fost mai ușor pentru mine : m-a bătut, ce-i drept, dar l-am pocnit și eu. L-am tras de păr și i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
se întorc și ies) III Același interior ca în scena I, dar femeia pare cumva mai în vârstă, părul, la fel de bogat, strâns la spate dar cu șuvițe albe, din abundență, are un sari în alte culori, mai terne, stă în genunchi în fața unei candele aprinse; așezată pe un așternut verde de frunze, în fața candelei, o tavă cu fructe (banane) și un bol cu lapte ; apare spectatorului din profil, cu fața spre stânga scenei. Din partea stângă, din fața ei, vine un tânăr : evident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
apare spectatorului din profil, cu fața spre stânga scenei. Din partea stângă, din fața ei, vine un tânăr : evident, frumos, cu același tip de pantaloni și tunică albă ca și băiatul din scenele precedente, dar curate ! Fără o vorbă, se așează în genunchi dincolo de candelă, în fața ei, ca și când el ar fi zeul. Ea își ridică privirea, îl vede, își duce mâna la gură și rămâne așa, uitându-se la el. Tânărul se ridică, întinde brațele spre ea, o ajută să se ridice, trec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]